18,249 matches
-
tot apăreau În cale drept certificare a faptului că am un Destin, special scris pentru mine - și Întîmplarea a făcut ca, exact Înainte de momentul cînd am privit În jos, spre țeasta lui Norman, să fi citit cîte ceva despre craniul omenesc. De vreo săptămînă, studiam de zor CĂRȚI RARE ȘI EDIȚII PRINCEPS și-mi petrecusem o parte a nopții trecute cocoșat peste Anatomia și fiziologia sistemului nervos În general și a creierului În particular de Franz Joseph Gall, o lucrare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
urechilor, indicînd „distructivitate”, secondate și Întărite de două umflături triunghiulare, sugerînd „secretomanie”. Însă toate acestea aveam să le aflu abia În viitor. Acum, se cuvine să așez dedesubtul pozei cu Norman la birou un balonaș care să scrie PRIMA FIINȚĂ OMENEASCĂ PE CARE A IUBIT-O F. CAPITOLUL 5 Acum nu-mi mai mîncam cărțile, ci doar călătoream cu ele și hrana - folosesc termenul În sensul concret, literal - era mereu o problemă. Eram forțat să părăsesc În fiecare noapte prăvălia, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ghidonul bicicletei pur și simplu pentru a-și purta În permanență În ataș disperarea fără de margini, și că ochiul lui, care mie mi se părea că Îi scapă Într-o parte, privea de fapt În adîncul deșertăciunii absolute a vieții omenești și la infinitatea timpului și a spațiului, o deșertăciune și o infinitate pe care le adunase laolaltă În cartea lui, sub numele de Marele Neant. Și vă imaginați ce a Însemnat acest roman pentru stima de sine a unei ființe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
pese de altceva În afară de ea, așa că m-am tîrÎt afară și am pus lăbuța pe ea. Îmi amintesc și azi ce gust bun avea. CAPITOLUL 9 Următoarele lucruri pe care mi le amintesc sînt o mișcare legănată și un miros omenesc pătrunzător. CÎnd mi-am revenit În simțiri, m-am trezit Învăluit În miros omenesc și mai multe straturi sufocante din țesătură de lînă, ca o odraslă a pieilor roșii. Era Întuneric, totul se legăna și mă durea cumplit. Zgrepțănînd la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
pe ea. Îmi amintesc și azi ce gust bun avea. CAPITOLUL 9 Următoarele lucruri pe care mi le amintesc sînt o mișcare legănată și un miros omenesc pătrunzător. CÎnd mi-am revenit În simțiri, m-am trezit Învăluit În miros omenesc și mai multe straturi sufocante din țesătură de lînă, ca o odraslă a pieilor roșii. Era Întuneric, totul se legăna și mă durea cumplit. Zgrepțănînd la pliurile din material grosolan cu picioarele din față, am reușit să-mi scot capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și am văzut mașinile pe lîngă care treceam și care treceau pe lîngă noi pe partea opusă a carosabilului. Răsucindu-mi capul spre spate, m-am uitat la cerul de deasupra și apoi, undeva mai În spate, Într-un ochi omenesc În aceeași nuanță senină de albastru. Se uita țintă la mine, În timp ce tovarășul lui supraveghea atent traficul. Jerry Magoon răsufla greu de la efortul de a pedala, iar respirația Îi sufla mustața, de fiecare dată cînd expira. În timp ce pedala, bicicleta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ca mama. L-am auzit dormind, cu respirația lentă și greoaie, apoi rîzÎnd În somn, iar dimineața am văzut că s-a culcat cu hainele În care era. Și așa a Început viața mea cu Jerry Magoon, a doua ființă omenească pe care am iubit-o În viața mea. Vreme de cîteva zile aproape că nu m-am putut mișca, și durerea era atît de cumplită că nu mă lăsa să dorm. Stăteam cumințel În cutia mea și dădeam nume lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și se duce și se Împerechează cu amîndouă, una după alta și apoi cu ambele simultan. De obicei, nu-mi face nici o plăcere să mă uit cum Frumoasele sînt luate În primire de ființe atît de dizgrațioase ca masculii speciei omenești și În momentele respective Îmi feresc de obicei privirea, Însă acest film era o excepție, din motive evidente. Totuși, nu eram sigur dacă lui Jerry o să-i placă sau nu. M-am uitat la el să văd ce reacție are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
clipe ale vieții mele nu fusesem puternic sau rapid. Acum șonticăiam, și nu mai eram nici tînăr. Îmi era foame tot timpul. CÎnd aveam să Încep și eu să mănînc animale moarte ? Sau aveam, oare, să fiu handicapat de scrupule omenești, rămînÎnd un monstru pînă-n ultima clipă a vieții mele ? Noaptea, rigolele erau pline de șobolani fugind să-și scape pielea. Mi s-a părut că-mi zăresc vreo doi dintre frați, Însă n-am fost sigur. Trecuse mult timp, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
nimic pe sub ea. A dansat așa, goală. Și-a mîngîiat cuibul de blană de șobolan dintre picioare. Avea ochii Întredeschiși și buzele la fel. N-am Înțeles niciodată expresia asta, deși bănuiesc că ea indică un anume tip de jind omenesc. Mi-a părut rău că n-am nici un covor, ca să poată juca și partea aia. Apoi s-a aplecat deasupra mea, m-a ridicat În aer și am dansat amîndoi. Ea dansa și eu pluteam. M-a ținut Între sînii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
bine la amîndoi, Îl Întrerupse Rowe. Gheața fiind spartă, domnul Rennit trecu subit la confidențe: — Mi se pare că te-am cam repezit. Nervii, de! Războiul ăsta e o pacoste pentru meseria mea, ținu să se explice. Atîtea Împăcări! Firea omenească e grozav de contradictorie! E de necrezut! Și, bineînțeles, lucrurile s-au complicat și mai mult de cînd cu carnetele e identitate. Oamenii nu mai Îndrăznesc să se ducă la hotel, ca pe vremuri. Iar doar pe baza unei mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
glasul doamnei Bellairs, Însă ușor schimbat, transfigurat parcă de o idee, de un contact imaginar cu universul de dincolo de lumea măruntă și obscură, În care se aflau ceilalți. Pe Rowe Însă, nu-l interesa lumea supranaturală, el aștepta o mișcare omenească. Doamna Bellairs rosti cu voce voalată: — Unul dintre voi e refractar, nu se lasă influențat... Auzind un trosnet - pîrÎia oare masa, un scaun? - Rowe strînse instinctiv degetele domnișoarei Pantil. Zgomotul acesta nu era manifestarea unui spirit, ci a unei făpturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
oare masa, un scaun? - Rowe strînse instinctiv degetele domnișoarei Pantil. Zgomotul acesta nu era manifestarea unui spirit, ci a unei făpturi Înzestrate cu degete - capabile să bată toba, să Împrăștie flori, sau să atingă, copilărește, un obraz. Era o prezență omenească primejdioasă, dar Rowe avea mîinile prinse. Avem un dușman printre noi, urmă glasul. Cineva care nu crede și care vrea răul... Rowe simți degetele lui Cost Încleștate pe ale lui și se Întrebă dacă Hilfe continua să nu-și dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
viselor obișnuite. Rowe era speriat și sleit de puteri: cutreierase jumătate din Londra, În toiul obișnuitului bombardament nocturn. Era o Londră pustie, În care din cînd În cînd tăcerea era sfîșiată de zgomote și de alte semne ale unei activități omenești. În colțul străzii Oxford ardea un magazin de umbrele; pe strada Wardour trebuise să treacă printr-un morman de moloz - un individ cu fața tăvălită parcă Într-o făină cenușie stătea rezemat de un zid, rîzÎnd În hohote, În timp ce un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nu-i așa, domnule? Dar era evident că anticarul le privea cu un soi de satisfacție. Ștergîndu-și o mică urmă de găinaț de pe haină, adăugă: Va să zică, n-aveți un cine stie ce simț al sublimului, sau... al ridicolului. — Probabil, pentru că prefer natura omenească În simplitatea ei, răspunse Rowe. — Știu ce vreți să spuneți, chicoti omulețul. A, credeți-mă, făceau ei loc și pentru natura omenească În peșterile alea. În fiecare dintre ele era de găsit și cîtea o canapea confortabilă! Nu uitau niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de pe haină, adăugă: Va să zică, n-aveți un cine stie ce simț al sublimului, sau... al ridicolului. — Probabil, pentru că prefer natura omenească În simplitatea ei, răspunse Rowe. — Știu ce vreți să spuneți, chicoti omulețul. A, credeți-mă, făceau ei loc și pentru natura omenească În peșterile alea. În fiecare dintre ele era de găsit și cîtea o canapea confortabilă! Nu uitau niciodată de canapeaua confortabilă. Rowe simți din nou răsuflarea puturoasă a entuziasmatului său interlocutor. — Nu credeți că-i timpul să vă continuați drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
evident că suferea În societatea acestor bolnavi de nervi, al căror dezechilibru se manifesta prin cîte un tic - o bătaie a pleoapei -, prin tonul mai ascuțit al vocii sau printr-o melancolie la fel de Învăluitoare și de neînlăturat ca pielea corpului omenesc. Johns pășea Înaintea lui. TÎnărul acesta juca, plin de tact, rolul complex pe care i-l confereau multiplele sale funcții de asistent, secretar și infirmier. Deși nu avea studii de specialitate, i se permitea uneori să se ocupe de cazurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
am pierdut memoria din pricina exploziei unei bombe... Nu a fost la mijloc nici o tulburare a minții. Crezi Într-adevăr asta? Îți Închipui, firește, că Stone și-a pierdut mințile În urma unui șoc provocat de vreo explozie, de vreun bombardament? Mintea omenească nu funcționează chiar atît de simplu! Fiecare dintre noi contribuie la propria lui nebunie. Stone a suferit un eșec - un eșec rușinos, iar acum Încearcă să explice totul prin trădare. Dar nu trădarea altora l-a făcut pe prietenul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sînt, firește, ceva mai ciudate. De aceea Graves n-are Încredere În noi, da, ăsta-i adevărul. Și Începu să Întoarcă filele dosarului de pe masă, așa cum ar fi Întors foile unui album de familie. — Domnule Rowe, te interesează studiul naturii omenești? — Nu-mi dau seama... Încă nu știu cine sînt eu Însumi. — Bunăoară fotografia asta... Era fotografia ce-l făcuse să șovăie pe Rowe: șovăi și acum privind-o. — Care era, după părerea dumitale, profesia acestui om? Creionul din buzunarul de la piept; costumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de fier, suspendat la etajul al treilea al unei case distruse de o bombă; sub fotografie scria: „Pe-aici nu vor trece!“, În loc să scrie: „Nu vom mai dormi niciodată În odaia și În casa asta!“. Rowe nu putea Înțelege suferința omenească pentru că uitase de propria lui suferință. — Cred că nu s-a Întîmplat nimic acolo, se pomeni el spunînd. Poliția locală... — Anglia e o țară foarte frumoasă, Îl Întrerupse domnul Prentice pe un ton amar. Biserici normande, morminte vechi, islazuri comunale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cărți. Esențialul este să știi... Nu e vorba de o cunoaștere abstractă, În genul aceleia În care excelase doctorul Forester; nu e vorba de teorii seducătoare și Înșelătoare, de virtuți transcedente și alte asemenea lucruri nobile, ci de o cunoaștere omenească simplă, dar pasionată. Deschise Încă o dată cartea lui Tolstoi și citi: „Ceea ce mi se păruse cîndva măreț și nobil - bunăoară dragostea de patrie, de propriu-ți popor - mi-a devenit odios și vrednic de plîns; iar ceea ce mi se păruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de chiloți, alții de pantaloni - tot felul de nasturi... Nici n-ai fi crezut că pentru un singur schimb de Îmbrăcăminte e nevoie de atîtea proptele. Nasturi pentru vestă; nasturi pentru cămașă; nasturi pentru manșete. Apoi, cataramele bretelelor. Bietul corp omenesc e făcut din bucăți, ca o păpușă; dacă-l desfaci, te alegi cu o lădiță plină de catarame, copci și nasturi asortați! Pe fundul lădiței mai găsiră o pereche de ghete vechi, cu niște ținte mari, tocite de prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
un cuvînt, niște Încăperi nevinovate. Rowe era bucuros că telefonul suna În gol. El, unul, Își făcuse datoria. Lasă-l să sune... Ori poate că telefonul suna În camera unui criminal? A aceluia care, În cîteva ceasuri, nimicise atîtea vieți omenești? Cum ar putea să arate odaia unui astfel de om? Odăile capătă, ca și cîinii, ceva din caracterul stăpînilor lor. Ele pot fi mobilate În așa fel Încît să fie confortabile, plăcute sau numai utile. Odaia unui criminal e desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nu mai putea să fugă. Rowe se gîndi să-i telefoneze domnului Prentice și să-i ceară ca poliția să Înconjoare casa. Acum, nu mai era avid de glorie. Spiritul de aventură Îl părăsise, lăsînd În urmă doar conștiința suferinței omenești. Își spuse, Însă, că trebuie să creadă În făgăduiala pe care i-o făcuse Anna. Dacă voia să mai trăiască, trebuia să aibă Încredere În ea. Trecuse vreun sfert de oră. Era Întuneric, beznă acum. Din dormitor se auzeau șoapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
le cercetă fețele, cu privirea concentrată ca un criminal la pândă. În timp ce el le fixa în felul acesta, eu am coborât ochii la pantalonii săi pătați de spermă, excitat de automobilul acela însemnat de mucus scurs din toate orificiile corpului omenesc. Gândindu-mă la fotografiile din chestionare, am știut că defineau logica unui act sexual dintre mine și Vaughan. Coapsele lui lungi, șoldurile și fesele tari, mușchii cicatrizați ai stomacului și pieptului, sfârcurile grele, invitau toate laolaltă nenumăratele răni ce stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]