3,552 matches
-
și la un cactus în deșert aș bea apa lui îmbrăcând armura grațioasă a țepilor aș înflori când gândul tău m-ar zămisli prin jungla urbană mă gândesc de câteva nopți la borges avea dreptate spunând că poeții sunt precum orbii - văd în întuneric ce bine! înseamnă că toți oamenii ăștia cu ochi alburii care se lovesc zilnic de mine pe stradă ar putea fi prietenii mei rosebud desprinderea este grea uneori mă îmbrac încet ca un toreador la întâlnirea cu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
-ți umblă prin cap, dar nu știu de ce, mi-ești tare drag în acele momente. Îmi placi... Și tu și Marius.... Dar pe Mihai îl iubești, am întrerupt-o. Ce folos, dacă el are ochi doar pentru Creața? El e orb... Și tu mangă... În pauza pe care o lăsase, se strânse la amândoi o poftă de râs că, fără să ne mai abținem am izbucnit în hohote interminabile. Râdeam fără rost... râdea și ea cu lacrimi în ochi. Frumusețea există
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
se strânse la amândoi o poftă de râs că, fără să ne mai abținem am izbucnit în hohote interminabile. Râdeam fără rost... râdea și ea cu lacrimi în ochi. Frumusețea există doar acolo unde sunt ochi să o vadă. Adică orbii nu pot înțelege frumosul? Ei au alte simțuri... percep sufletul din vibrația vocii, aud neliniștile celor din jur și-i pot înțelege... dar partea frumoasă e că ei au o scuză atunci când se înșeală în privința unei persoane pe când noi ne
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
asemenea Întrebări? — În primul rînd pentru că e de datoria mea să-mi ajut clienta. — Dar fratele meu a murit, scînci ea cu durere În glas. Aha! Asta era! Deci am atins punctul sensibil! Cum de-am putut fi atît de orb ? Uitîndu-mă la ceas și văzînd că e trecut de cinci, i-am spus: — Trebuie să plec imediat după șase. Am Întîlnire cu domnul Tashiro și sper că știe el mai multe... Orice-ai spune, este omul cu cele mai multe legături În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
singura ipostază în care nu încape minciuna, pentru că este adevărul desăvârșit și permanent. „Spune-mi, Keti, dar Ana?” - „Te iubește, nu e zi să nu se gândească la tine, s-a măritat din cauza ta, din orgoliu și răzbunare, că erai orb în anul cât ai stat la ei. Te iubea ca și acum, dar tu, umblând în lumea ideilor tale, n-ai observat sau te făceai că nu observi. Dacă v-ați fi căsătorit, ea ar fi fost - cum și este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de la primele ceasuri ale dimineții, nu fără să fi luat cu ei câteva monede de aramă pentru a-și cumpăra smochine uscate de Málaga. Atrași de mulțimea care sporea, jongleri, iluzioniști, saltimbanci, dansatori pe sârmă, echilibriști, dresori de maimuțe, cerșetori, orbi falși sau adevărați se răspândiseră în tot cartierul de pe Sabika; și, cum era primăvară, țăranii plimbau cu ei armăsari pe care-i dădeau la împerechere cu iepele ce le erau aduse, totul contra plată. — Toată dimineața, își amintea maică-mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
șerpi care-și înfășurau dihăniile în jurul gâtului. Harun nu se temea să se apropie de ei. Eu însă eram pe cât de speriat, pe atât de scârbit. În zilele de sărbătoare, veneau povestașii. Mi-aduc aminte mai cu seamă de un orb al cărui toiag dănțuia în ritmul isprăvilor lui Hellul, erou al războaielor din Andaluzia, sau ale faimosului Antar Ibn Șaddad, cel mai viteaz dintre arabi. Odată, pe când evoca iubirile lui Antar cel negru și ale frumoasei Abla, s-a întrerupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spre el. Se apropie de acesta, șchiopătând. — Tu o cunoști? — Cu toții am auzit vorbindu-se despre ea, dar eu nu o cunosc și nu știu unde se află... Nu știu unde, în pădure, adăugă, cu un gest vag. Vitellius se întoarse din nou spre orb, să-l mai întrebe ceva, dar taverna era pustie. Prezicătorul dispăruse. — E o fantomă! Vitellius se trânti pe un scaun mic, care scârțâi sub greutatea lui. — E o fantomă. O fantomă care aduce numai nenorociri. Sper să nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Se uită o clipă spre statuia de lângă el, spre balaurul ținut cu hotărâre de mâna copilului. — Din cauza impulsivității a ajuns la Ludi, zise Proculus. S-a lăsat orbit de furie... Dacă vrei să-ți atingi obiectivele, trebuie să nu fii orb. Trebuie să vezi limpede unde vrei să ajungi și să raționezi în consecință. Îmi pare rău, dar Valerius plătește pentru greșeala lui, ca mulți alții. — Dar Valerius va muri, știi și tu. Te rog, părăsește locul ăsta liniștit unde îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu toate astea, aproape toată lumea ajunge așa ceva în final. Pun pariu că și tu ai ajuns sau vei ajunge în curând. Cred că, într-un fel, și eu mi-o doresc. Sigur că ceva lipsește. Ah, ai observat. Nu ești orb. Dar e ceva ce lipsește în mine, lipsește în ea, ceva care nu va fi niciodată prezent Selina și cu mine ne potrivim cât se poate de bine. Împreună ne descurcăm minunat. Trebuie să mă însor cu Selina. Dacă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de paternitate și va câștiga. Fără discuție. E o lună de aștept a angajat o echipă de avocați și medici și și-a instalat cartierul general la ea acasă. De asta nu voia ea... ah, ai ghicit. Doar nu ești orb. Acum știi care era miza? Cât despre mine, eu mă simt păcălit, terminat - și totuși, impresionat de optimism. Fii tare, mă îmbărbătez eu. Dezamăgirea stârnește o hotărâre stranie. Probabil că din cauza asta am ajuns să mă îngrop în muncă plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de mână. Garnisită de noul scenariu cu cinci copii cam nebuloși, dar în mod cert ai ei, Caduta părea destul de mulțumită cu rolul ei. Și iată ce mi-a spus: — John, tu trebuie să-mi înțelegi obsesia. Doar nu ești orb. — Păi, am spus eu (în clipa aceea eram pur și simplu în poala ei), bănuiesc că e vorba de copii, nu-i așa, Caduta? — Așa e, John. Urăsc copiii. I-am urât dintotdeauna. Nu-mi pot stăpâni resentimentul și asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
te ridic, Lăsând odaia goală, și lampa afumată... De iarnă În ecouri bocitoare Vine iarna, vine-acuși - Plâng copile pe la uși Din harmonii cerșitoare. Plâng fecioare din clavire Prin palate boierești - Plâng harmonii la ferești Milogiri de cimitire. Răzvrătiții dau ca orbii Și flămîndu-i ucigaș - De ia sate la oraș Au trimis țăranii, - corbii. Prin orașele avute Histerii de muritori, Pe sub corbii bocitori Trec femeile pierdute. Iată, ninge, peste fire, Hai la vatră, la povești - Plâng harmonii la ferești Milogiri de cimitire
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
joc nou, se afla contele Alexei Aleksandrovici Cerkasov. Serviciul funerar a fost scurt și simplu, evitând orice pretenție de religiozitate. îndurerații principali au rostit câteva cuvinte, a fost împrăștiată țărâna și asta a fost tot. Alexei Cerkasov, chiorul din țara orbilor, stătea și zâmbea tăcut în ceața ușoară, ca un epitaf întruchipat. — Soțul meu, a spus Elfrida Gribb, a fost un om față de care s-a greșit mai mult decât a greșit el față de alții. A fost sarea pământului, floarea generației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fost unul de celălalt în acel moment. Sinuciderile îi stârnesc pe oameni împotriva noastră, iar Deggle e de partea lor. Are dreptate? Nu, sigur se înșală. Toți au ales de bunăvoie. Nu e vina noastră. Ca o căsătorie... Am fost orb, bineînțeles. Liv nu mă iubește. O știu. O știam și atunci. Totuși am crezut că mă place. Liv iubește puterea. îi place să fie aproape de centrul puterii. îi place să fie aproape de Grimus. Prin mine, acum chiar este. Există un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Omul contemporan este superficial, fiind preocupat doar de aspectul material al acestei lumi, de tot ceea ce se vede, de ce este palpabil, de satisfacția propriilor simțuri, de ceea ce este la suprafață, nemaiprivind în profunzimea lucrurilor, nemaifăcând diferența dintre esență și aparență. Orb nu este cel care nu vede, ci cel care nu vrea să vadă, cel care vede doar la suprafață și nu poate înțelege ce se află dincolo de aparență. Surd nu este cel care nu aude, ci cel care nu vrea
Un urât frumos în societatea contemporană. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ionela Alexandra Răstoacă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_950]
-
de curând alăptat, răspândind în răsfățul lui mireasma mamei mustoase, cu țâța mozolită, abur de Lume atunci născându-se, umplându-se de minuni abia înmugurite. În capătul aleii, spre stația tramvaiului, un bărbat, într-un fulgarin alb, cu ochelari de orb, sprijinit de stâlpul becului cu neon, cânta ceva la o muzicuță. O melodie șoptită, aproape neauzită, tăcută, ghicită mai mult doar după felul cum omul acela se legăna dus parcă de cânt. Bastonul alb, atârnat de brațul lui, se balansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ca o despicătură albă, săgetată în noapte, ar fi însoțit dusul melodiei abia auzite, lăsând-o să urce greu spre etajul blocului, spre balconul cu rufe și cu mine bătând în prichiciul metalic un ritm inventat după cântecul șoptit al orbului. Părea știută melodia lui, îmi părea știută și silueta orbului din stație, păreau toate știute, trăite cândva, văzute cândva, povestite sau doar imaginate cândva. Sunt astfel de clipe ciudate, când totul ți se pare atât de vechi, de cunoscut, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dusul melodiei abia auzite, lăsând-o să urce greu spre etajul blocului, spre balconul cu rufe și cu mine bătând în prichiciul metalic un ritm inventat după cântecul șoptit al orbului. Părea știută melodia lui, îmi părea știută și silueta orbului din stație, păreau toate știute, trăite cândva, văzute cândva, povestite sau doar imaginate cândva. Sunt astfel de clipe ciudate, când totul ți se pare atât de vechi, de cunoscut, de trăit, încât nu-ți mai rămâne decât, cel mult, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în pumn, chiar atunci, clipa care, simți asta, doar ție îți este dată într-o nesfârșită dărnicie. Începuse să picure. Am întins mâna și mi-am lăsat-o udată. Apoi mi-am răcorit obrajii. Îi simțeam încinși. Un tramvai opri. Orbul porni spre el. Vatmanul așteptă până bărbatul acela reuși să se urce, apoi tramvaiul se desprinse din stație și începu să suie lent dealul, scrâșnind și fulgerând. Îl urmăream cum urcă greoi spre cimitirul din vârful dealului și îmi repetam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
când mă văzuse apărându-i în față cu Ester de brațul meu, șoferul acela trăgea câte un șut răzbunător în roțile mașinii răsturnate. 5tc "5" Așa cum eu acum, proptit în ușa cârciumii, privesc nedumerit spre masa mea cu cei doi orbi și aș vrea să-i trag un șut nenorocului care m-a făcut să-mi pierd servieta, să nu mă pot duce acasă și să dorm, să uit de mine și de toate ale mele. Aș vrea să-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
servieta, să nu mă pot duce acasă și să dorm, să uit de mine și de toate ale mele. Aș vrea să-i mai trag un șut nenorocului și pentru că mi i-a adus în față iarăși pe cei doi orbi, pe care-i privesc neputincios, fascinat doar de neobișnuita lor prezență. Așa cum altădată, în bodega de pe Apolodor, în picioare, îmi beam berea, copleșit de părăsirea Lumii, absent la cele din jur, ascultând doar glasul clopotelor, urmat de cearta toacelor, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de pe Apolodor, în picioare, îmi beam berea, copleșit de părăsirea Lumii, absent la cele din jur, ascultând doar glasul clopotelor, urmat de cearta toacelor, un văl de sonorități vechi, știute, toropitoare, voievodale. Era ceasul în care veneau și cei doi orbi să-și soarbă berile. Din cine știe ce perverse porniri ale neputinței, se pipăiau cu limbile pe obraji, parcă se gustau, descoperindu-se cu gingașe uimiri. Îi urmăream dincolo de silă, ca în fața unei revelații ultime a animalului din mine, hipnotizat parcă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
simplă greață. — Șefu’, n-am volumul din treijdoi. S-a pierdut. Rămân în ușa berăriei și mă răsucesc spre Tiberiu. Mi-a adus colecțiile de ziare. Îi fac loc să le așeze pe masă. Mai privesc o dată spre cei doi orbi de la masa mea. Mă mai văd și pe mine în ușă, ezitând dacă să pornesc spre ei. Închid ochii ca pentru a păstra pentru totdeauna în mine acea imagine. Oftez știind că nu-mi va folosi la nimic și revin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
speriați, fug în zădărniciile ultime. Aceleași zădărnicii ale vieții de până atunci, trăite doar cu o frenezie a deznădejdii. Dar nu simt, acum, răcoarea boarei dinspre Moarte. Mă îneacă doar aerul încărcat al crâșmei, mă intrigă doar lascivitatea celor doi orbi, aud difuz de undeva dinspre crama de la subsol un acordeon și un țambal, frații Zulcă și-au început programul de milogeală zilnică și simt cum crește în mine gândul izbăvitor că îmi voi găsi la obiecte pierdute servieta. Acum, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]