8,628 matches
-
oțel ne intră drept în inimă și acolo rămîne ca insulta pînă se face noapte noi avem șapte vieți și amărăciune cît pentru nouă noi n-arătăm nimănui durerea din piept nici mărăcinii noi rana o acoperim cu solzișori și pășim surîzînd glonțul de-oțel ne intră drept în inimă ca blestemul și nu: nu-l extragem nicicînd și îi spunem destin noi adunăm în gușă ca porumbelul tot ce face din viață iad și-apoi poc și-apoi poc Pentru că
Cerul s-a lăsat la pămînt by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/2759_a_4084]
-
clopotele toamnei, hurducăielile troleibuzelor, ambreiajul automobilelor! Îmi lipsește această natură artificială, cum uneori îmi lipsește natura cu zumzetul albinelor, fiorul frunzelor și tim-tamul ploilor! Și-mi lipsești, uneori, chiar Tu, iubita mea vorbă de vânt amoreic! Ești nervos Ești nervos, pășești apăsat, furtunos. Un porumbel ce-și mânca firimiturile de pâine de pe trotuar și-a luat zborul din fața ta... Parcă ai alungat o viață! Parcă ai alungat dincolo o viață! Poezia Poezia este poezie dacă se joacă de trei ori : cu
Poezii by Daniel Pișcu () [Corola-journal/Imaginative/3073_a_4398]
-
umbra teiului, șade în munte un moț vestit. El ne privește și tânguiește toate durerile ce ne-au urnit. Fără de faimă, cu-a morții haină, el se preface în cer trecut. Dar printre flori și lumânări, în chip de taină, pășește mut. La umbra teiului se roagă Domnului ca să ne ierte câte-am făcut. Iară mulțimea sărută tina și mulțumește pentru sărut, că urma Sfântului dă foc pământului și face sufletul ca la-nceput. Pe valea Streiului, la umbra teiului, plânge
Flori de foc, de gând și de lumină by Marius Ianuș () [Corola-journal/Imaginative/3032_a_4357]
-
într-o singurătate populată doar de chipurile și amintirile dintr-o lume dispărută pentru totdeauna. Între mersul mecanic înainte (inclusiv la nivelul formelor poetice) și permanenta întoarcere cu gândul în trecut se întinde întreg universul liric al lui Petre Stoica. Pășesc înainte vertical și sprinten// salut bețivul nebunul bătrîna arțăgoasă/ salut câinele care mă întâmpină cu privirea umană/ salut până și mortul petrecut acum la groapă// pășesc înainte lumea mă admiră/ ținuta sobră mersul împintenat de elan// dar nimeni nu știe
Un suprarealist elegiac by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11110_a_12435]
-
întoarcere cu gândul în trecut se întinde întreg universul liric al lui Petre Stoica. Pășesc înainte vertical și sprinten// salut bețivul nebunul bătrîna arțăgoasă/ salut câinele care mă întâmpină cu privirea umană/ salut până și mortul petrecut acum la groapă// pășesc înainte lumea mă admiră/ ținuta sobră mersul împintenat de elan// dar nimeni nu știe/ că eu pășesc îndărăt mereu îndărăt/ în căutarea clipei când mi-am pierdut inocența/ în căutarea clipei când mi-am pierdut virginitatea la umbra unei tufe
Un suprarealist elegiac by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11110_a_12435]
-
și sprinten// salut bețivul nebunul bătrîna arțăgoasă/ salut câinele care mă întâmpină cu privirea umană/ salut până și mortul petrecut acum la groapă// pășesc înainte lumea mă admiră/ ținuta sobră mersul împintenat de elan// dar nimeni nu știe/ că eu pășesc îndărăt mereu îndărăt/ în căutarea clipei când mi-am pierdut inocența/ în căutarea clipei când mi-am pierdut virginitatea la umbra unei tufe de liliac/ în căutarea clipei când mi-am pierdut/ șansa gloriei de fapt totul totul// mereu îndărăt
Un suprarealist elegiac by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11110_a_12435]
-
somnului dulce, răutăcioase, stricăcioase, refractare comunicării, alergice la schimbarea de proprietari. De aceea o fantomă modestă, melancolică și meditativă este o adevărată comoară la casa omului, nepretinzând nici un fel de cheltuieli suplimentare, peste cele curente de întreținere, păstrând curățenia încăperilor, pășind fără zgomot, ieșind prin ferestre închise, intrând prin horn și chiar prin instalația de aer condiționat. în lipsa ocupanților umani, asemenea exemplare vor închide robinetele uitate deschise, vor folosi bicicleta ergonometrică, vor urmări la televiziune emisiunea ,Surprize, surprize" și, nelipsit, buletinul
Nimeni nu vă vrea răul by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11129_a_12454]
-
supuși. De abia după ce, ipotetic vorbind, vor găsi drumul afară din peșteră și vor vedea lumina soarelui, nu a focului, respectiv lucrurile autentice, nu umbrele lor - își vor da seama că nu erau decât sclavii condițiiilor la care fuseseră supuși, pășind astfel din domeniul necesității înspre cel al libertății. Mai tarziu, în Evul Mediu, sub influența teologiei catolice, libertatea a fost împinsă tot mai mult în plan metafizic, în timp ce necesitatea infiltră corelativ spațiul imanentei. Pentru credincios,viața terestră, injusta, grea și
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
altul. Așa cum sunt lucrurile în sine, independent de posibilitățile noastre de percepție, nu știm și nu vom ști niciodată. Lucrul în sine ne rămâne inaccesibil. Așadar, din punct de vedere al intelectului, omul este supus cauzalității, și deci necesității. Doar pășind dincolo de cunoașterea empirica, gândind idei precum libertatea, nemurirea sau Dumnezeu - putem ieși, fie și parțial, din sfera necesității. Rațiunea pură nu oferă acces la cunoașterea lucrurilor în sine, dar unifica și sintetizează cunoștințele empirice ale intelectului la un nivel la
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
de vastă și de pluritematică cum este cea a domnului Mihai Pelin dovedește în repetate rînduri că nu se sustrage imperativului amintit, subiectivitate și obiectivitate trebuind forțamente să implice un coeficient de relativitate. De aceea, pe cât cu putință, evit să pășesc în zona acestei relativități, zonă incomodă și plină de capcane, teren în cele din urmă eminamente steril. Este totodată în folosul unei analize pertinente să se țină seama că selecția literară corespunde în prea puține cazuri cu selecția operată așa
Deceniul prăbușirilor (1940-1950) by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/11189_a_12514]
-
Ea premergea și unui moment festiv din viața acestui lăcaș de cultură în care se plămădesc și își fac ucenicia creatoare mulți dintre importanții artiști plastici din deceniile viitoare: Zilele Liceului "N. Tonitza". Ca la oricare astfel de întâlniri, am pășit spre tinerii strânși în încăpătorul laborator de chimie al Liceului (am înțeles că nu este dotat cu o "sală de festivități"!) cu inimă și gând șovăitoare. Nu mai știu, îmi dau seama, prea multe despre tinerii de astăzi în general
Literatură, tinerețe, creație by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/10673_a_11998]
-
a-și arăta devotamentul, nu mai mergeau decît șchiopătînd. într-o bună zi, unul dintre ei a fost văzut umblînd normal. Intrigat, suveranul l-a chemat la sine și l-a întrebat cum s-ar putea explica insolitul său comportament. Pășesc astfel, mărite Doamne, a sunat răspunsul abilului personaj, întrucît sînt șchiop de ambele picioare... Unul dintre scriitorii români care a cutezat să nu șchioapete nici cu un picior nici cu amîndouă a fost, după știința noastră, Bujor Nedelcovici. Semnificativ e
Oponent nu numai prin cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10682_a_12007]
-
Cato, decât o singură obsesie: Nu are importanță cu ce consecințe. Important e ca mediocritatea d-lui Gallagher să nu se mai reflecte atât de neconvenabil în opera unui adversar a cărui anvergură îi amintește dureros de imaginea unui șoricel pășind țanțoș pe lângă un elefant.
Tismăneanu trebuie dărâmat! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10695_a_12020]
-
la fel ca francezii înșiși, personajele romanelor franceze sînt cele mai mari consumatoare de psihotrope (anxiolitice, mai ales) din Europa. Houellebecq e și aici în top: Daniel, personajul ultimului său roman, înghite deodată cîte 10 pastile de xanax fără să pășească nimic; măcar pentru chimiorezistență ar trebui să nu ne îndoim de faptul că personajul houellebecquian rămîne astăzi singurul erou literar francez.
Declinul prozei franceze by Matei Alexandru () [Corola-journal/Journalistic/10708_a_12033]
-
pe scăunelul lui barbar, fără timp sau materie primă fabrică infinitele vieți, pline de hâr, oameni buni, nu ucideți femeile, fără pântecul lor noi nu știm să trăim. fiți mai blânzi prin atelierul divin că astfel din viața spre viața pășim. CA UN PIRAT eu sufăr mult că stăm pe-aceeași arca cioplita de un moș bătrân fricos, ce ne-a mințit că v-a-nfrunta potopul de pe-acest astru mort și cavernos. când au zburat hulubii către maluri prin
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
sinteză de spații 6 care facilitează declanșarea stărilor tensionale (sau chiar conflictuale) între cele două sfere pe care le reprezintă absolutul și contingentul. Așadar, caracterizarea geniului, cu instrumentale lirice atribuite de George Popa lui Eminescu, rămâne memorabilă, fiindcă ajunge să pășească liber în absolut: „Doar geniu-atinge pur si sfânt Supremă libertate.” O viziune integratoare a Luceafă rului, leitmotivul definitoriu în lirica eminesciana, aceea de transcendență spirituală, de transtemporal, spre deosebire de intratemporalul cucerit de Faust. 1. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
în favoarea experienței. Principiul atât de drag profesorului, preluat de la eminescologul George Munteanu, văzând și făcând, se încarcă de substanță și-i devine un mobil important în actul de creație. Marian Barbu, ieșit din sine datorită coliziunii, se reîntoarce în sine, pășind printre cele două fălii, cu o mână atingând realitatea nemijlocita, iar cu cealaltă, indicând imaginea realității. Și astfel înaintează, că printre oglinzi. Oglinzile din Chicago (Ed. Sitech, Craiova, 2006) constituie, de altfel, cartea ce se naște ca să dea seama despre
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
el decontextualizează forma, purifică imaginea, extirpă reperele de parcurs și îi transferă privitorului, apelînd subtil, prin stimuli subliminali și prin alte strategii psihologice, la memoria acestuia, întreaga responsabilitate a privirii sistematizatoare. Ieșind din imaginarul și din eposul spectacolului biblic și pășind mai încoace, în lumea seculară și în spațiul culturii istoricizate, Zamfirescu nu-și modifică atitudinea și nici nu-și schimbă felul de a privi. Chiar dacă iese din sacru, el rămîne cumva în mitul exemplarității, ceea ce dovedește și o mare capacitate
Vladimir Zamfirescu, între natură și cultură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10748_a_12073]
-
niște scurte poeme ce-ți taie răsuflarea de admirație. Iată sublimul peisaj din Contovello, ai zice că pictat de un Piero della Francesca, această beție a spațiului în care un personaj zărit de la distanță pare că ară panta unui munte pășind cu un picior pe aer; sau iată ,vidul/ cerului pe culoarea de purgatoriu/ a țiglelor", unul din acele cadre urbane peste care tensiunea interioară a privitorului se revarsă...reținută totuși în umila admirație pe care i-o provoacă spectacolul viului
Umberto Saba și "privilegiul durerii" by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/10893_a_12218]
-
sunt tot atîția pași de apropiere. Firește că imaginația lui Saba e gestuală, sugestiv gestuală. Poezia gesticulează cu acele elemente sumare pe care le prezintă dar și cu cele pe care le lasă bănuite în exteriorul ei. E suficiet să pășim cu pașii acestei avansări milimetrice sau să urmărim cu atenție direcția descrierii pentru a avea brusc imaginea cinetică din interiorul textului. De exemplu poemul Fedra. Se poate bănui că referința la complexul personaj din mitiologia greacă preluat apoi, cum se
Umberto Saba și "privilegiul durerii" by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/10893_a_12218]
-
în studiu situația fiecărui român în parte, viu sau decedat în cele patru decenii, prunc sau trecut în lumea celor drepți. Un lung șir de ani are să se scurgă până președintele de atunci al țării - dacă între timp nu vom păși în monarhie - va primi referatul definitiv. Ieri aș fi spus da, comunismul a fost neînduios criminal. Astăzi n-o mai pot face. - Dar măcar filosofic? - Aici lucrurile se încurcă și mai tare. Fără minciună, n-ar exista adevărul, fără rău
Da, da, da și nu, nu, nu by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10896_a_12221]
-
pe care o folosea în relațiile cotidiene, pentru a se azvîrli în plin necunoscut. Pe de o parte, bucuria de a fi scăpat din chingile unui sistem dispus să aneantizeze însăși condiția umană, pe de altă parte, teama de a păși într-un mediu nou, potențial ostil, departe de familie, de prieteni și de toate deprinderile atît de familiare ale existenței pe care tocmai a părăsit-o. Să recunoaștem, o perspectivă morală nu foarte încurajatoare, mai ales pentru cineva care nu
Viața ca un film by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10919_a_12244]
-
îl vede pe copilul minune al exploziei postdecembriste! Am greși însă luând în considerare Jurnalul ca pe unul de lecturi. în pagină, fiecare zi își are șartul ei, la București, la Paris, la Râmnicu-Vâlcea, cu ciocniri, satisfacții, întâlniri: ,De la Roman pășesc o vreme pe urmele Mariei Banuș - în stilul urmăririlor detectivistice. N-am mai văzut-o de vreo trei decenii. Bătrână, obosită, cu umerii căzuți, mantou de lână, foarte elegantă. Arată ca o babă din fosta aristocrație proletară, ieșită la plimbare
Diaristul prin vârste by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10999_a_12324]
-
acoperiș. Pe aceiași pereți stăteau agățate câteva cuști cu păsărele cântătoare multicolore, de care avea grijă ”găzdoiul”, Manolo, să le dea apă la timp, mâncare și cu care avea lungi conversații zilnice. La prima vedea am avut impresia că am pășit direct în povestea lui Alice din țara minunilor. Atâta gust pentru frumos, atâta armonie a climei cu culorile și muzica locului, atâta bucurie și căldură din partea gazdelor de parcă venise acasă fiica lor din străinătate. “Ce oameni frumoși și buni”, mi-
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
și rituri de integrare (intervalul ce urmează după consumarea evenimentului).’’ Ritul de prag al morții se apropie de tenebrele ei, implorând cu dramatismul îngenunchierii, prin bocetul zorilor și cutremurătorul bocet al drumului (,, Rămâi, drumule, cu bine,/ Că n-oi mai păși pe tine...’’) pronia divină pentru iertarea vreunui păcat, pentru frângerea vieții. și peste toate acestea se așterne tăcută lacrima Liei Lungu, care stă culcată pe scenă, cu mâinile împreunate pe piept, în liniștita pace eternă, așteptând reînvierea. Vineri 12 iulie
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]