1,734 matches
-
și chiar crima, iar la nivelul națiilor disputa teritorială a condus de cele mai multe ori la războaie, jafuri și măceluri. Alterarea instinctului de dominație produce conflicte în familie atunci când capul familiei tradiționale (tatăl), sau în timpurile moderne unul din părinți este pătimaș, cauzând nu rareori (destul de frecvent astăzi) discordie, divorțialitate și violență. Dincolo de cadrul familial alterarea acestui instinct ia aspectul de mândrie exagerată, orgoliu și dorință impetuoasă de supremație, cu consecințe nefaste în relațiile interpersonale. La nivelul societății lărgite sau națiunii, pătimașul
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
pătimaș, cauzând nu rareori (destul de frecvent astăzi) discordie, divorțialitate și violență. Dincolo de cadrul familial alterarea acestui instinct ia aspectul de mândrie exagerată, orgoliu și dorință impetuoasă de supremație, cu consecințe nefaste în relațiile interpersonale. La nivelul societății lărgite sau națiunii, pătimașul caută cu ardoare orice oportunitate pentru a accede în poziții dominatoare, raliinduse unor grupuri de interese, clanuri sau partide politice (vezi realitățile lumii politice de astăzi). Atunci când acestea din urmă ajung să fie conduse de oameni călăuziți de patima de
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
de război) un instrument concret, făcător de pace, oferind calea comunicării și înțelegerii. Înarmează prin cuvânt și învățătură pe ucenicii săi și-i trimite în lume. Fără îndoială că Hristos nu putea trimite în lume pentru a propovădui evanghelia oameni pătimași, neinstruiți și nepătrunși de adevărurile sale. Prin cuvânt și exemplu personal el reușește să facă din cei 12 apostoli (ucenici și discipoli ai săi), cei mai mari filosofi, învățați și binefăcători ai Omenirii, curățindu-i de patimile de proprietate și
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
să convingă contemporanii. Pentru fiecare din vicii, nu numai că le relevă, dar aduce argumente convingătoare pentru combaterea lor. Iată câteva exemple: - Pentru patima de nutriție „Destul ați petrecut satisfăcând voința păgânilor aceia dintre voi care au trăit în dorințe pătimașe, în desfrâu, în beții, în excese de mâncare și de băutură precum și în închinarea nelegiuită a idolilor. Neamurile se miră și blestemă că nu mai alergați în aceeași dezordine a destrăbălării’. - Pentru patima de reproducție (desfrâul) „Scumpii mei - vă conjur
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
-i cauzele, pe care le găsește în tendințele permanente de dezbinare, încă de la începuturile creștinismului. Aceste tendințe pornesc atât din exterior, dar mai ales din interior, generate în egală măsură de acțiunile interesate de subminare a credinței și de dorința pătimașă de supremație în cadrul bisericii. Încercările schismatice, chiar din timpul vieții apostolilor, deși numeroase și pornite din mijlocul poporului evreu, nu au reușit să sfâșie biserica lui Hristos. Numeroasele sinoade determinate de tendințele schismatice au reușit să mențină unitatea bisericii și
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
ai Bisericii Una și Universală” Și toate acestea ca urmare a daniilor lui Carol Magnul, spre care s-au repezit prinții italieni urmăriți de ispita teritoriilor și bogățiilor, ceea ce l-a făcut pe Josephe de Maistre să spună „acești seniori pătimași n-au fost în realitate adevărați Papi”. Aceeași atitudine s-a resimțit și la nivelul episcopatelor unde, de pildă, contele Herbert de Vermondois instalează pe scaunul arhiepiscopatului de Reims pe fiul său Hugues de numai 5 ani. Alți prinți fără
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
aproape de învățătura lui Hristos. Printr-o incursiune istorică Paulescu încearcă să desprindă evoluția creștinismului la români, de la începuturi până în perioada contemporană lui, relevând unele particularități deosebit de interesante, din nefericire trecute cu vederea de istoriografia oficială. Dacă grecii, în dorința lor pătimașă de a domina lumea creștină, au dezlănțuit schisma, românii s-au trezit prinși în vâltoarea ei, suportându-i consecințele și asimilându-i-se. Prima epocă a bisericii noastre începe odată cu invazia militară romană și este continuată apoi de coloniștii romani
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
Patriei, a cărei ființă etnică era amputată politic atâta timp cât Transilvania, leagănul românismului, continua să fie sub stăpânire austro-ungară. Într-un discurs adresat școlarilor (Patria și patriotismul, 192-) [1915], ocazionat de sărbătorirea zilei de 24 ianuarie 1859, Delavrancea aduce un elogiu pătimaș ideii sacrosancte de Patrie și reclamă imperiozitatea unui abandon patriotic total al individului în numele realității supreme a națiunii române. Afundându-se într-un misticism naționalist, și resorbindu-și auditoriul după sine în această trăire mistică, Delavrancea le revelează copiilor cărora
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin timbrul său oratoric, unui cult patriotic al morții, cu rădăcini reperabile și la Bărnuțiu și Melidon. Această pedagogie sacrificială secretă cu forță un naționalism thanatic, un patriotism funebru. Eros și Thanatos se întâlnesc pentru a da naștere unui naționalism pătimaș, a cărui expresie sublimă este tocmai jerfirea propriei existențe individuale întru ființarea națiunii. Țăranii români, naționalizați ideologic și înregimentați militar în Marele Război, aveau să întărească cu propriile oase pământul strămoșesc. Tranșeele în care s-a purtat Primul Război Mondial
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în suflet pentru iubirea de Patrie și să închinăm acestui altar tot sufletul, toată viața și tot focul nostru patriotic"), în capul listei este așezat imperativul "Să ne înrădăcinăm în suflet ura neîmpăcată contra dușmanilor Patriei; să ne plămădim dorința pătimașe de a-i sfărâma și ai îngenunchia la picioarele noastre" (p. 56). Narcisismul eului național merge mână în mână cu pedagogia urii celuilalt antinațional. Programul educațional predat în școala militară a națiunii conține, dincolo de iubirea aproapelui național și ura celuilalt
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
manual găsim formularea: "Ferdinand I a împlinit visul milenar al Românilor: Unirea lor subt acelaș steag național" (Tafrali, 1935, p. 425). Pe întreaga lungime a manualului subzistă o tensiune funciară, care pe alocuri ia forma unor contradicții manifeste, între naționalismul pătimaș și rigorile criticismului istoriografic. După ce într-un pasaj al lucrării este demonstrată cu maximum de detașament emoțional și luciditate critică imposibilitatea existenței conștiinței naționale în epoca premodernă, tentația naționalistă își revendică tributul în afirmații precum "România Mare, visul de o
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
convingerilor politice de la o extremă (stânga) la alta (dreapta). Antipatriotul arhetipal, denunțătorul "patriei" ca nimic altceva decât "o monstruoasă inegalitate socială, nerușinata exploatare a unei națiuni de către o clasă privilegiată" (Hervé, 1910, p. 30), s-a metamorfozat apostatic în adoratorul pătimaș al patriei în pericol (cartea post-sentențială, publicată în 1914, care a purtat marca dramaticei restructurări a convingerilor sale politice poartă titlul evocativ La Patrie en danger). Desfacerea "cutiei negre" pentru a pune în lumină obscurele procese ce se petrec înăuntrul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Beatrice a lui Dante, care-i îndrumă poetului înălțarea către transcendență. Într-un alt roman al lui George Rodenbach, „Clopotarul” se menține ireconciliabilă antinomia angelic/demonic, cele două surori, iubite ale eroului principal (în ordinea experienței dinspre puritate spre iubirea pătimașă, malefică), rămân până în final extremele cele mai evidente, cuprinse în motivul romantic al dublului. Punctele forte de susținere ale „inovațiilor”, ale noii feminități din operele lui Boccaccio și Chaucer sunt explicitate în capitolele III și IV, care sunt reprezentative și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cadrul afectiv sunt într-adevăr opera unui scriitor din secolul al XIV-lea, care le-a împrumutat unei femei din vremea sa, ori sunt mai degrabă artificii ale unui rafinat artist al vremii noastre, potrivite pentru una dintre cele mai pătimașe și mai neliniștite doamne din societatea de astăzi.” 235 Giovanni Boccaccio are meritul de a introduce pentru prima oară analiza psihologică 236, un personaj feminin cu preocupări de cercetare a propriilor trăiri 237, a celor mai intime abisuri sufletești, și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
masculin este desăvârșită. La început respinsese orice încercare de cedare în fața lui Aurel. Decide chiar să aleagă sinuciderea, decât să-i capituleze celui care manifesta pentru ea o pasiune atât de intensă. Este clar că femeia nu nutrește nicio dorință pătimașă, nu are gânduri ascunse, dorințe disimulate într-un refuz aparent. Ceea ce se remarcă este jena cu care se supune acestei întâlniri concupiscente la care este împinsă de soț. 837 833 Geoffrey Chaucer, Povestirile din Canterbury, pp. 430-431. 834 Charles A
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
persuasive, din care nu puteau lipsi nici lacrimile. Respinsă în încercarea ei de virtuosul cavaler, nora regelui se dovedește violentă și plină de ură, răzbunătoare înfocată (îl acuză în fața tuturor de viol), dorind moartea aceluia ce nu-i ascultase ruga pătimașă. Gualtieri va fi condamnat pe nedrept și va fi expatriat, retrăgându-se, împreună cu cei doi copii, în Anglia, unde ajunge cerșetor. Donna demonicata poate produce schimbarea unui destin de pe un făgaș normal, al onorabilității, pe unul al umilinței și al
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cuib, tocmai pentru a avea parte de mai multă hrană; cucul nu-și face cuib, nu-și clocește ouăle și nu-și hrănește puii. În ciuda valențelor negative, cucul este considerat, în mentalitatea tradițională, un simbol al primăverii și al dragostei pătimașe, căruia i se dezleagă limba de la Blagoviștenie până la Sâmpetru. Pasăre-oracol, despre care se spune că duce și aduce cucul în spate, este barza, prevestitoare și ea a primăverii, dar și simbol al timpului, al norocului și al ursitei. Alături de păsările
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sînt totuși mai bun decît atît.” (Constantin Noica) Lauda este, de fapt, mai mult un act de gentilețe, decît unul de evaluare corectă a unei stări de fapt. La fel și condamnările, rar cînd sînt obiective: de cele mai multe ori sînt pătimașe, realizate din invidie; sau sînt făcute din vanitate, pentru a arăta că ești capabil să vezi ori să Îndrepți slăbiciunile sufletești ale altora. * „Eu am dreptate și tu n-ai. Dar pentru dreptul tău de a nu avea dreptate, eu
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
al argumentațiilor lor). * „CÎte pasiuni ai În suflet, ai tot atîția cruzi stăpîni.” (Demophilos) Unele dintre cele mai frumoase exemple doveditoare ale acestui fapt le găsim În legendele și mitologiile popoarelor vechi. Astfel, Medeea sau Krimhilda sînt prototipuri ale femeii pătimașe și violente, care acceptă orice sacrificiu de sine În numele dragostei Împărtășite de către partener, Însă care, atunci cînd sînt Înșelate În așteptările lor, devin de o cruzime neobișnuită. Să ne reamintim cuvintele Medeei: „Femeia În toate e plină de teamă; ea
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
În toate e plină de teamă; ea e fără curaj În luptă și cînd vede fierul sabiei. Dar dacă e insultată În drepturile ei conjugale, atunci nu există suflet mai sălbatic decît al ei.” (Euripide, „Medeea”). Krimhilda iubește și ea pătimaș, iubește total, neștiind și neputînd face compromisuri: nimic nu o abate din drumul ei, nici măcar cei doi copii pe care Îi are, ea concentrîndu-și toate energiile În jurul nefericirii ei și al necesității răzbunării „marii ei iubiri”, care este Siegfried, ucis
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
rațiune, să poată dispune de sine, după cum le este voia. în cele de sus, viața se păstrează pe de-a-ntregul curată, liberă de păcat, incompatibilă cu răul de orice fel. Viața de pe pământ determină însă apariția feluritelor tendințe și predispoziții pătimașe, de care este atins neamul omenesc. Viața Sfintelor Puteri din ceruri este recunoscută de cuvântul inspirat de Dumnezeu ca fiind fără de păcat, liberă de orice întinare păcătoasă, în timp ce neamul omenesc se înfățișează întinat de tot răul și neînclinat
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
și altceva patima. Lucrul este de pildă, bărbat, femeie, aur ș.a.m.d. înțelesul este reprezentarea simplă a ceva din cele de mai sus.” Iar patima este afecțiunea irațională sau ura fără judecată a ceva din cele mai înainte: „înțeles pătimaș este gândul compus din patimă și din înțeles. Să despărțim patima de înțeles și rămâne gândul simplu. Și o despărțim prin iubire duhovnicească și înfrânare, dacă vrem.” „Iubirea lui Dumnezeu primește în noi o putere curățitoare față de raporturile noastre cu
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
slobozește. Că binecuvântată ești de toate neamurile și prea cinstitul tău nume se slăvește în vecii vecilor. Amin. Prea curată și binecuvântată de Dumnezeu Născătoare Marie, Maica cea bună a Bunului împărat, varsă mila Fiului Tău și Dumnezeului nostru spre pătimașul meu suflet, și cu rugăciunile Tale mă îndreptează spre faptele bune, ca cealaltă vreme a vieții mele fără de prihană să o trec și pentru Tine raiul să dobândesc, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, care ești una curată și binecuvântată. Nespurcată, neîntinată
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
recomand ca sursele documentare de acest fel să fie folosite cu prudență și cât mai rar! Cifra de la umărul cuvântului se poate pune În mai multe locuri: după numele autorului: Criticul Constantin Ciopraga 1 afirma că „Voiculescu Își constrânge temperamentul «pătimaș» să se Înscrie În partituri fără nerv, vădit În maniera altora”. după așa-numitul verb dicendi, al cărui subiect este chiar autorul lucrării citate: Criticul Constantin Ciopraga afirma 1 că „Voiculescu Își constrânge temperamentul «pătimaș» să se Înscrie În partituri
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
că „Voiculescu Își constrânge temperamentul «pătimaș» să se Înscrie În partituri fără nerv, vădit În maniera altora”. după așa-numitul verb dicendi, al cărui subiect este chiar autorul lucrării citate: Criticul Constantin Ciopraga afirma 1 că „Voiculescu Își constrânge temperamentul «pătimaș» să se Înscrie În partituri fără nerv, vădit În maniera altora” la sfârșitul citatului: Criticul Constantin Ciopraga afirma că „Voiculescu Își constrânge temperamentul «pătimaș» să se Înscrie În partituri fără nerv, vădit În maniera altora”1. 3.1.1. Informațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]