2,861 matches
-
noi, spre-a pleca înspre ziuă iar, fără ca honvezilor să li fi trecut prin minte ca să-i surprindă cândva. însă într-o noapte auzii împușcături pin vecini. Speriat, sar din așternut, ies afară și mă sui pe gard, ținîndu-mă de parii lui, astfel încît dominam cu privirea asupra unei părți din casele vecine. Văzui o casă încongiurată de honvezi și pe unii trântind cu paturile puștei în ușa casei, pentru a-i sforța intrarea. Dar în momentul acela văzui fulgerând pin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu lulele aprinse-n gură; la foc fierbea o oală mare, iar ei, vorbind din când în când, scuipeau când în foc de-a dreptul, când alături. Fețele lor era sălbătăcite, îndobitocite. Caii lor cei înșelați erau legați afară, de parii gardului - ci mai încolo de toți era un cal sur, cu gura nepusă-n zăbală, căci mânca dintr-o legătură de fân ce i se pusese-nainte. încongiurai casa pe din dos, astfel încît venii lângă calul sur fără de a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
junelui. Apa, curgând, curățise și dusese cu sine scursurile {EminescuOpVII 218} de sânge, astfel încît nu rămase decât capul cel blond, palid, c-o față alba ca argintul, cu buze vinete ca porumba, cu ochii cei mari închiși și cu parul moale plutind și răsfirat în undele apei. Fața cea palidă și slaba părea că surâde. Luai apă în pumni și-mi spălai alături cu izvorul fața care ardea ca de friguri. Luai încă un pumn de apă și mi-l
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i era bine... îi era greu capul... creasta i-atîrna în jos, ochii lui cei rotunzi ca două altițe de oțel erau păinjeniți... el își plecă capul și-l ascunse sub aripa... își ridică un picior și adormi... Dar într-un par era o cioară care tot striga: crrr! tla! tla! tla! crrr... Sunetele astea-l urmăreau în somn... până ce simți că nu simte nimic... părea că o tabla neag [r]ă * se-ntinde naintea ochilor lui, apoi încetă și asta... apoi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
urla în biserică de cădea tencuiala de pe pereți. Și cine, o, muză., numește numele acele ilustre a acelora cari, pentru ca să deie foc bisericei, se adunase în țintirim[? ] Înainte merge cu o prăjină lungă viteazul Mitruță Buruiană. Lui îi urmează, cu parii, strașnicii și înțelepții Ftoma lui Culbeci și mărinimosul Toader Zurgalău. Și pe cine mai zărește ochiul meu în strălucitele șiruri? Oare nu-i acela teribilul Damian Cușmălungă? Și oare cine te întrece în fapte strălucite pre tine, de berbeci adunătorule
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ale acelora cari săriră pentru scaparea Creștinătății de ghearele celui necurat[? ] Înainte mergea cu o prăjină lungă Vasile Buruiană, lui îi urmează barbatoșii Toma lui Culbeci si Toader Zurgălău și [mai] cu sama teribilul Damian Cușmălungă, iară * după ei, cu parul și c-un drug, de berbeci adunătorul Curcă. Și cine povestește fără să i se bucure sufletul de faptele lui Gheorghe a lui Ion a lui Sava * Cotcodac care, c-un prapure-n mână, răcnea de-l luau năbădăicile. Și pe lângă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
seara se auzea, de la grajduri și până sus, în odăile cele mari ale casei, vocea lui puțin răgușită; și, odată cu ea, Ghighinei îi venea în minte și chipul posomorât al vătafului. Avea o figură de om pregătit să dea cu parul. Doar când apărea spătarul Gongea, fața vătafului se lumina instantaneu, iar el devenea bun de pus la rană. Altfel, se făcea că n-aude ori mormăia ceva. Iar pe Ghighina o privea dușmănos și nu se grăbea niciodată să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
greblă uriașă de răchită. De asemenea, avea grijă să pocnească lipitorile de pe picioarele femeilor care puneau lintița în coșuri. Către prânz pleca la câmp cu Ioniță, să ducă mâncare argaților care munceau pământul. Cărau mâncarea în polovece mari, pe un par gros, pe care îl duceau pe umeri, alergând cu pași mărunți până în marginea câmpului de grâu. Îl lăsa și pe Ioniță să care, mai mult așa, ca să nu-l pună în inferioritate. Își dădea seama că ar fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
careva uite hoțul că erau imediat trași în țeapă cei asupra cărora erau aruncate vorbele. Gheară trecuse nu de mult prin cetatea Târgoviștei și-și văzuse un văr. Avea fața vânătă și clănțănea ușurel, cu ochii duși, atârnat într-un par care îi intrase printre picioare și îi ieșise pe la ceafă. Așa că se hotărâseră repede. Săpaseră o groapă lângă stejarul în care îl aninase Zogru, apoi îl îngropaseră de viu, cu mâinile legate la spate și fruntea în pământ. Aveau oroare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Neglijențele lui Dionise au culminat cu un incendiu, care a fost mântuitor și pentru mănăstire, și pentru Zogru. Într-o noapte de august, în anul 1509, cineva l-a trimis pe Dionisie până la lac, să mai dea câteva ciocane în parii de care era priponită cânepa. De data aceasta, călugărul și-a făcut bine treaba, dar la întoarcere a lăsat puțin făclia înfiptă lângă tocul porții, cât să-și potrivească coșul, cânepa pe care-o scosese și ciocanul pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care Zogru n-o cunoscuse decât o singură dată în viață, când l-a întâlnit pe Achile Vintilescu. Dar atunci, în 1670, nu știa ce este groaza, iar sentimentele lui Stroe l-au impresionat și i-au intrat ca un par în beregată. Așa s-a hotărât să-l ajute. Dar deja era închis în trapezăria mănăstirii, unde erau de obicei torturați și uciși condamnații. Îi era frică lui Stroe și milă lui Zogru, iar frica lui Stroe l-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Vreau să faci pentru mine ce ai făcut pentru Keynes, dar la o scară mai mare. Cu el, Însă, ai fost prea tolerant. Nu vreau așa ceva. Cu mine să fii cât de aspru dorești. Tu nu ești păpușica dulce care pari a fi și, descriindu‑mă pe mine, ai să te eliberezi pe tine. - De ce anume să mă eliberez? - De orice te inhibă - de vreo sabie a lui Damocles care atârnă deasupra capului tău. - Nu. Deasupra mea atârnă doar sabia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
scai. Nu s-a oprit deloc să-i curețe chiar dacă începuseră să-l înțepe dureros. Seara podul grajdului a rămas pustiu. A doua zi satul vuia de cântecele fanfarei cu alămuri sclipitoare, urcată într-un pătul făcut anume pe patru pari bătuți solid în pământ. Țiganii tuciurii își umflau de zor obrajii, ostenind să sufle în instrumentele lor, scoțând meșteșugite sunete care se învolburau peste curtea ceea largă năpădită de un troscot mic și albăstrui, călcat năvalnic sub picioarele fetelor și
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
A pescuit Costică Tănase cu lingura vreo o strachină de ardei pe care-i cărăbănea așa cu pumnul la gură. După aceea parcă a înlemnit, s-a sprijinit de perete și a pornit să sughițe. Stătea acolo drept ca un par și sughița. Noi copiii ne-am cam speriat, așa că tata l-a trimis urgent la plimbare. De obicei el dormea la Jănică Stamate, în podul cu fân al șurii, dar de data aceasta se pare că nu mai ajunsese acolo
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
explicit ci doar dacă citești printre rândurile cuvântărilor sale. Haralamb Gugui a observat că problema aceasta are rezonanțe până și în folclorul românilor. De exemplu un cântec popular sună cam așa: Și iar verde sălcioară Mărie și Mărioară Ia un par de mă omoară ............................ Parul să fie de soc Să nu mă omori de tot. De trei zile zac în boală Și nu-mi spune nimeni, scoală. Autorul popular era cu siguranță un pensionar, fiindcă la o analiză mai atentă, vedem
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
citești printre rândurile cuvântărilor sale. Haralamb Gugui a observat că problema aceasta are rezonanțe până și în folclorul românilor. De exemplu un cântec popular sună cam așa: Și iar verde sălcioară Mărie și Mărioară Ia un par de mă omoară ............................ Parul să fie de soc Să nu mă omori de tot. De trei zile zac în boală Și nu-mi spune nimeni, scoală. Autorul popular era cu siguranță un pensionar, fiindcă la o analiză mai atentă, vedem exact ce dorea omul
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
la versul următor ne dăm seama că victima agresiunii nu poate să prefigureze decât un pensionar din era Băsescu, deoarece el însuși stabilește în mod clar cauza morții sale, rugând pe cele două individe Măria și Mărioara, să ia un par ca să-l scape de boala pensionaritei, deci să urmeze sfatul de lecuire dat de președinte și ai lui. Vă rog să observați latura perfect ecologică a acestui îndemn, nu a spus de o rachetă de croazieră, de un tun, o
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
președinte și ai lui. Vă rog să observați latura perfect ecologică a acestui îndemn, nu a spus de o rachetă de croazieră, de un tun, o mitralieră, de o pușcă sau măcar de un pistol, ci de mult mai ecologicul par, adică un produs natural din pădurile noastre, un produs neaoș din categoria reteveiului, ciomagului sau a bâtei, însă cu mult mai consistent în ceea ce privește grosimea și greutatea, calități care-i pot conferi un procent de reușită a acțiunii cu
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
vindecare a cancerului societății românești care poartă numele de pensionare, dar acum sper să-și ia notițe după cele spuse în acest cântec și să îndemne pe toate Măriile și respectiv, Mărioarele din țara asta, să pună fiecare mâna pe par și între două reprize de bârfă, să-i vindece definitiv pe toți pensionarii, crăpându-le capul. Mergând mai departe, se pare că pensionarul care a compus versurile acestea mai avea și el ceva nepoți, sau chiar fii, care trebuiau ajutați
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
toți pensionarii, crăpându-le capul. Mergând mai departe, se pare că pensionarul care a compus versurile acestea mai avea și el ceva nepoți, sau chiar fii, care trebuiau ajutați din minuscula sa pensie, așa că după îndemnul ferm de a lua parul și să-i facă felul, începe să cârcotească, să pună unele condiții, condiții de îndulcire a sacrificiului, care să-i dea posibilitatea s-o mai ducă așa târâș-grăpiș, măcar încă o toamnă. Astfel, spune el, că dorește dacă se poate
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
să-i facă felul, începe să cârcotească, să pună unele condiții, condiții de îndulcire a sacrificiului, care să-i dea posibilitatea s-o mai ducă așa târâș-grăpiș, măcar încă o toamnă. Astfel, spune el, că dorește dacă se poate, ca parul să fie de soc, pentru ca să nu-l omoare de tot, fiind sigur că de restul are grijă Băsănău și cu Boc, ca să nu-l lase să mai sufle prea mult timp pe lumea asta și să consume aerul acesta românesc
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
fi dus, reîncepea pădurea, la liziera căreia grohăiau turme de porci. De-a lungul străzii ce trecea la o săgeată de arc de curte se aflau casele arimanilor, la oarecare distanță una de alta și toate împrejmuite cu garduri din pari, crengi și nuiele împletite. Aceste ocoluri, deasupra cărora se cățăra volbura și hameiul, nu erau făcute de longobarzi ca să se apere, ci fiindcă nu le plăcea să trăiască prea aproape și nici în locuri deschise. În imensa pădure ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
timid. Făceam baie, mâncam ceva și urma o scurtă cavalcadă pe unul dintre caii lui Faroald. Începeam apoi lecțiile de citit și de scris cu Rotari, și, imediat după asta, el mă instruia pentru luptă sub comanda lui Gundo, despicând pari și străpungând împletituri de trestie. O alergare până la marginea așezării, apoi o nouă baie spre asfințit și cina la căderea întunericului. Așa că, seara, mă prăbușeam în pat de oboseală. Uneori adormeam fără să mă mai dezbrac și mă trezeam dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Călătoria de întoarcere s-a dovedit a fi anevoioasă încă de la primele două mile. Drumul era mlăștinos, străbătut de nenumărate pârâiașe, revărsându-se din gropile pline ochi de apă. După patru mile, trecând noi de o răscruce marcată cu un par dat cu păcură, ne-am dat seama că nu mai puteam înainta. Apa și nămolul nu ne dădeau voie să vedem unde era făgașul drumului. Ariald a mers înainte câteva zeci de pași, dar calul necheza de zor, scutura din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o parte și de alta a drumului, și în țăruși se clătinau trupuri de oameni spânzurați, unii mai de curând, alții deja intrați în putrefacție și rămași care fără mâini, care fără un picior. Mai erau și o groază de pari având în vârf capete tăiate și părți de corp sfârtecate. Apa nemișcată din canale și din șanțuri răsfrângea acele trofee. După această priveliște s-au ivit zidurile masive și numeroasele turnuri ale cetății, cu greu ascunse de zăgazul ridicat în contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]