1,962 matches
-
aranjat-o la loc azi-dimineață, Jayne. - ... iar urmele decolorate de pași sunt tot de la petrecere, am chemat deja un serviciu de curățenie... - Dă-o dracului, Jayne - n-am avut halucinații, am zis, înnebunit că nu mă crede. Era o mașină parcată în față, cineva sus și... - Și unde e persoana asta acum, Bret? - A fugit. S-a urcat în mașină și-a dispărut. - Cum? - Ce vrei să spui? - Ai zis că ai urcat și ai dat ochii cu persoana asta care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cu detaliul pe care nu i-l puteam împărtăși lui Jayne (și nimănui altcuiva) pentru că ar fi constituit ultima picătură. Ar fi însemnat biletul meu de concediere. Numărul de înmatriculare de pe plăcuța acelui 450 SL de culoare crem care stătuse parcat în fața casei doar cu câteva minute în urmă era exact aceleași pe care îl avusese și acel 450 SL de culoare crem pe care îl condusese decedatul meu tată cu peste douăzeci de ani în urmă. Luni, 3 noiembrie 1
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o zonă care apărea a fi una foarte înstărită. Casele din jurul ei erau identice, iar imaginea părea anonimă și totodată familiară. Camera de filmat părea să fi fost postată peste drum. Ochii mei s-au oprit asupra unui Ferrari argintiu parcat oblic în fața garajului, roțile din față odihnindu-se pe peluza întunecată și ușor în pantă din fața casei. Și mi-am dat seama, cu uimire bolnavă, că asta era casa în care se mutase tata la Newport Beach după ce părinții mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
palmele care astfel vor aluneca de pe volan. Luna va fi o oglindă care va reflecta tot ce se înalță deasupra, iar mirosul de frunze arse va invada aerul în timp ce vei reflecta asupra zilei care a trecut mult prea rapid. Vei parca în locul ei vacant și te vei da jos din Porsche și vei observa că luminile garsonierei sunt stinse, singurul zgomot fiind cel al cucuvaielor și al coioților rătăciți pe dealurile din Sherman Oaks, ieșind din peșterile lor și aruncându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pentru mine. Devenea chiar o prioritate. În timp ce așteptam la parter am evitat să merg în camera de zi sau în biroul meu și nu m-am uitat la casă când eu și Jayne am ieșit ca să mergem cu Range Rover-ul parcat în față pentru că nu vroiam să văd cât de mult se jupuise exteriorul. (Dar poate că încetase. Poate știa că înțelesesem deja ce vroia de la mine.) Iar în mașină n-am mai avut parte de obișnuita cicăleală care preceda acele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Despre băieții dispăruți. N-aveam cum să-mi controlez îngrijorarea din voce. Ce știi despre ei? Tăcerea lui era semnificativă. În jurul nostru copiii se îngrămădeau spre mașini. Mașinile se puseră în mișcare pe porțiunea circulară dinspre ieșire, însă Porsche-ul era parcat pe trotuar. Așteptam. - Nici nu știu despre ce vorbești, zise el încet. - Am vorbit cu mama lui Ashton. Am vorbit cu Nadine. Știi ce-a găsit pe computerul lui? - E nebună. Robby se întoarse spre mine, panicat. E nebună, tată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Doamna Dennis e acasă“, i-ar eu le-am explicat foarte degajat că nu, soția filma într-un studio în Toronto, și că nu eram decât eu și copiii acasă. În timp ce o altă mașină a poliției cu încă doi ofițeri parca în fața casei, le-am relatat lui O’Nan și Boyle că un intrus pătrunsese în casă dar pentru că „se luase“ curentul n-am reușit să „văd cum arăta chestia“. În momentul acesta totul s-a schimbat. Cuvântul „chestie“ și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care se transforma încet într-un covor de nisip de plajă), Miller a dat o serie de telefoane în timp ce eu priveam un nou șir de palmieri răsărind în depărtare. A venit după mine până la Four Seasons, unde un valet a parcat microbuzul lui Miller, iar când urcam în apartamentul de hotel ca să luăm cheile de la casă am discutat despre onorariul său. Dacă se dovedea că aveam o casă infestată și doream să-l angajez trebuia să-i scriu un cec în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
microbuzul cotea pe Bedford ca să intre pe Elsinore. Casa se ridica inocentă în lumina zilei, dar chiar și în lumina zilei apărea amenințătoare. Mă încruntam din cauza fricii care mă cuprinsese pentru că nu mă abțineam să n-o examinez în timp ce microbuzul parca în fața garajului. - Iată-ne, spuse unul dintre asistenți. Păreau amândoi foarte surescitați când ieșiră din mașină. Fuseseră informați asupra aspectelor specifice „situației“ și erau gata să se distreze. S-au dus imediat la ușile din spate și au început să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am îndreptat spre 307 Elsinore Lane. Primul lucru pe care l-am observat - și mi s-a tăiat răsuflarea în timp ce am tras în dreptul casei - a fost că își recâștigase culoarea alb-liliachie, înlocuind stucatura roz care îi infectase exteriorul. Îmi amintesc parcând Range Rover-ul și apropiindu-mă de casă înmărmurit, strângând în mână cheile, și pura senzație de ușurare care mă încerca făcea ca trupul meu să se simtă diferit. Sentimentul de regret care mă învăluise de la o vreme se spulberă, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
la motociclism viteză. Undeva în zonă este și Sintra - o altă localitate faimoasă pentru palatele sale de lux și vegetația abundentă, cea descrisă cu mult farmec de Byron în poemul Childe Harold. Dar nu vom ajunge până acolo. La Cascais parcăm într-o piațetă de la marginea orașului. Aici urcăm într-un minitren de Disneyland, format din vagonete roșii. Cineva glumește: „Acesta ar trebui să fie Trenul Scriitorilor!”. De ce nu? Nu e nevoie să nimerești neapărat într-un TGV pentru a te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un concert în Piața Castelului - sediul vechii primării. E miez de vară, și la Varșovia au loc o mulțime de manifestări culturale. Un lanț lung de motocicliști - vreo treizeci de inși - își face apariția pufăind din tuburile de eșapament nichelate. Parchează în spatele coloanei lui Sigismund, așezându-se într-un semicerc de bidivii de oțel: motociclete Harley Davidson, colorate, ornamentate, una mai arătoasă decât alta. Socializează în trib, poartă haine din piele - bluzoane, jiletci și pantaloni -, ochelari fumurii și lanțuri de mărimi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
a făcut și el aluzie în câteva rânduri la „trădarea generoșilor”. Fapt interesant, în aceeași zi de sâmbătă eu luasem masa cu Nichita, la invitația mea, la restaurantul Berlin. Am ieșit din local pe la orele trei și, cum aveam mașina parcată în față, i-am propus prietenului meu să-l conduc unde are treabă. „Nu-nu, mi-a replicat el puțin confuz - sau doar mi s-a părut mie?! - vreau să fac câțiva pași” - și ne-am despărțit acolo. Peste două ore
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
lui de cântăreți era cel mai vestit din Fălticeni. Am dansat și eu în tinereța mea foarte mult, că mi-a fost foarte drag să dansez valsuri, mai ales în tovărășia unei domnișoare și doamne foarte frumoase și bune dansatoare, parca nici nu mai eram pe pământ! Și la gazda mea stătea și Costachi Mărzun, care era fratele gazdei și era meșter rotar. Și pentru că era om nătâng și cam suduia, apoi l-a spovedit preotul, îi da să facă sute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
Înlocuite și În magazinele de specialitate se găseau tot mai greu. În aprilie 1972, Înaintea plecării Într-o delegație În București s-a rupt cureaua de la ventilator. Știam că În București se găseau și am lăsat-o pe Marița defectă parcată În fața blocului. Milly nu i-a mai urmărit prezența. La Înapoierea din București și eu m-am dus direct la Facultate. În jurul orei 1000, Milly a observat lipsa mașinii și m-a anunțat. Am trimis-o la Miliția Municipală, iar
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
-o la Miliția Municipală, iar eu am fugit la Miliția Județeană. Cum? Nu știți că vi s-a furat mașina? m-a Întrebat ofițerul de serviciu. Nu! i-am răspuns. Mergeți la marginea comunei Chicera, la cetățeanul ... unde a fost parcată de colegii de la Postul Tomești. Am fugit repede la facultate, l-am rugat pe colegul Lauci Eugen să mă Însoțească și am plecat În căutarea mașinii. Hoțul intrase În mașină, a pus-o În mișcare prin legături false și fără
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
luat vederi. Generalul de carabinieri José Maria Sepulveda, implicat în planurile CIA, a fost cel care a permis "infiltrarea" celor doi" ziariști". la escala la Lima: lansarea de grenade de pe terasa aeroportului și Quito lansarea unui proiectil de pe un avion parcat lângă avionul lui Fidel; în septembrie 1976, la vizita în Angola; la vizita în Republica Dominicană 20-25 august 1998; la reuniunile ibero-americane la nivel înalt de la Guadalajara 1991 Madrid 1992, Cartagena de las Indias 1994 (când Fidel alături de Gabriel Garcia Marques
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
Bătrînu’. CÎțiva dintre tipii pe care i-a strigat Pat dădeau pur și simplu din umeri neprietenos și treceau mai departe. - Gagiii ăștia nu ți-ar spune o vorbă, a zis Pat. Li se-apleacă s-ajute pe cineva. Am parcat mașina lîngă motelul lui Sam Bătrînu’ și McKinney s-a dus pînă-n colț să cumpere un pachet de țigări. S-a-ntors șchiopătînd grăbit și s-a urcat În mașină. - Garda! a zis. S-o tăiem! Am pornit și o mașină de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
cam cațără-n spinare, eh? a-ntrebat tipul cu pipa. - Nu știu despre ce vorbiți, a zis CÎrlig. Era un enunț pe un ton neutru, fără vreo urmă de insolență. CÎrlig nu era dependent de droguri și o spunea limpede. Au parcat În fața sediului federal și ne-au dus la etajul al treilea. Acolo am așteptat Într-o anticameră și am fost chemați În birou cîte unul, pentru interogatoriu. CÎnd mi-a venit rîndul, am intrat și l-am văzut la o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Ne-am prezentat fiecare, studiindu-ne din priviri. Mi-ar fi plăcut să mă întâlnesc cu cei pe care îi cunoșteam de la diferitele vernisaje din țară. De pe holul unde ne aflam am observat prin ușa larg deschisă că în fața clădirii parchează un microbuz. Era mașina care urma să ne ducă, pusă la dispoziția noastră de către Centrul de Creație. Ne-am așezat cu grijă bagajele, fiecare unde am vrut fiindcă era loc suficient. Soarele ardea cu putere deasupra capului, era amiază. Căldura
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
al Renașterii în fabrica aia. - Nu e muncă tiranică, așa, da’ să știi că trag de-mi ies ochii! Da’ nu mă plâng! Am, cum se zice, forță de muncă! Am făcut pariu cu unii că mut o Skodă. Era parcată aiurea prin curte. Și-am mutat-o, am tras de ea, dar, pân’ la coadă, am mutat-o, să moară copiii mei! - Ce, te pomenești că ai și copii! - Hehe, vorba vine. Altă dată am ridicat odată o țeavă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
profund. Pâinea, dacă nu-i proaspătă La Poliție, soția reclamă dispariția soțului. Acesta, un distins universitar cunoscut pentru manierele sale deosebite, are obiceiul, ca lorzii, să-și anunțe sosirea când ajunge la zece minute de casă. De îndată ce-și parchează mașina la subsolul Magazinului Universal, îi telefonează soției, zicându-i aceeași frază de douăzeci de ani: „Tocmai am parcat, sunt acasă în zece minute. Spune-mi dacă trebuie să cumpăr ceva“. După cum o rostește, relaxat sau grav, soția își dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
sale deosebite, are obiceiul, ca lorzii, să-și anunțe sosirea când ajunge la zece minute de casă. De îndată ce-și parchează mașina la subsolul Magazinului Universal, îi telefonează soției, zicându-i aceeași frază de douăzeci de ani: „Tocmai am parcat, sunt acasă în zece minute. Spune-mi dacă trebuie să cumpăr ceva“. După cum o rostește, relaxat sau grav, soția își dă seama în ce stare de spirit se găsește, astfel că în declarația de la Poliție scrie că, atunci când a sunat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a tot fiert tocana, și domnul Gușatu nici măcar n-a îndrăznit s-o guste. La douăsprezece fără cinci minute fix încă mai era mândru de tăria de caracter cu care își îndura foamea. Când s-a culcat, în patul care parcă și el răspândea un parfum năucitor de mărar și piper, domnul Gușatu a făcut-o ca un învingător. Or, învingătorii, se știe, n-au somn. De bucuros ce era că-și verificase caracterul, domnul Gușatu, care n-avea gușă, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mașinilor, folosite de portughezi ca locuințe. Într-una dintre ele, unde trăiește o familie de culoare, zăresc un frigider nou-nouț, iar din multe duduie radiouri, pe care posesorii le ascultă la volum maxim. În fața celor mai sărăcăcioase asemenea „case“ sînt parcate mașini noi. Pe deasupra capului Îmi zboară tot felul de avioane, umplînd aerul de zgomot și reflecții argintii, iar la picioarele mele se Întinde Caracas, orașul primăverii veșnice. Centrul său e amenințat de invazia acoperișurilor de țiglă roșie, care cresc În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]