2,501 matches
-
Anei va fi dramatică, fiind mereu alungată între soțul care n-o primea fără zestre și tatăl care n-avea de gând să cedeze. Ion este un personaj tragic, are voință nestăvilită, cu trăiri interioare nuanțate, face parte dintr-o "patetică epopee", "e epopeea țăranului român, este expresia tipică în sens elastic a instinctului central și unic al omului sclav al pământului" (P. Constantinescu). În romanul său, Rebreanu nu zugrăvește realitatea, ci fatalitatea, deoarece personajele iubesc, trăiesc și mor sub semnul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
aceste aspecte sunt edificatoare pentru atitudinile scriitorilor și oamenilor de cultură în momentele de cumpănă ale epocii de după revoluție, până în preajma realizării statului național. Copilăria și adolescența lui Caragiale se desfășoară pe acest fundal general. Într-unul din momentele sale patetice, Caragiale îi împărtășește lui Vlahuță o versiune romantică despre venirea lui pe lume: „Parcă văd... seara. Frig. Ninge; viscolește. La Ploiești. Acum cincizeci și atâția de ani... O femeie săracă într o odaie fără foc se chinuiește, nemâncată, pe o
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
în 1907 izbucnesc răscoalele țărănești, Caragiale este zguduit. Singura armă de luptă a dramaturgului este scrisul. De mult nu se mai scriseseră pagini de o asemenea valoare, susținute de un patriotism sincer, pătrunzătoare în conștiința stărilor noastre, poate chiar ușor patetice din dorința de a reforma direcția vieții publice. Scriitorul analizează diferitele categorii sociale: țăranii trăind încă într-un regim feudal, muncind în mizerie pământurile care nu le aparțin, o clasă de proprietari suportând treptata lor sărăcie, produsă în avantajul avidei
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
1 iunie și 5 iunie 1874, un R. Calomfirescu publică, la rubrica „Portrete sociale“, povestirea autobiografică cu titlul „Alexandru Venturianu“. Semnificația numelui este însă diferită aici. Nu este vorba de un erou comic, cum îl crezuse Iorga, ci de unul patetic. Iată ce spune acest produs al unei imaginații romantice: „Am voit să afli prin câte am trecut, prin câte m-am zvânturat, încât s-ar părea că nu în van mă cheamă Venturianu... Este un martir al tempului său - spune
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
cursul, cu sincope și crispări, cu violențe adesea programate de strategii noului regim. Comunismul fusese o paranteză tragică, era acum timpul să se reînnoade firul întrerupt de tancurile sovietice. Curios e că această regăsire a istoriei proprii, cu nuanțe adesea patetice, avea loc într-un moment când în Apus se admitea nu numai eșecul ideologiei, adică moartea utopiei, dar și "sfârșitul istoriei" ca atare (F. Fukuyama), înțelegându-se prin aceasta generalizarea liberalismului în lume și, pe cale de consecință, abolirea marilor conflicte
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
asimilare forțată, de deznaționalizare a elementului românesc a fost dusă după raptul din 1812 și mai ales după noul mare rapt din 1940. Această ultimă perioadă, cea mai dramatică, face obiectul unor analize întreprinse de istoricii din Chișinău într-un patetic Îndemn la înălțare înălțare în istorie 1. Este o culegere de texte, a căror finalitate e să definească starea actuală a istoriografiei moldovene, să discute chestiuni legate de contextul originilor, ca temă esențială a istoriografiei în cauză, să caute a
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Buenos Aires, că nimeni altul în Europa, simte că timpul trece și că frustrarea tuturor viselor lui și moartea finală sunt epilogurile sale inevitabile. Sprijinit în coate pe masa din cafenea, printre pahare de vin prost și țigări ieftine, meditativ și patetic, întreabă retoric: "Îți mai aduci aminte, frate, / de vremurile alea?"170, sau, cu acreala, da sentințe: Se duce viața, se duce și nu se mai întoarce; / mai bine să profiți cât poți și să arunci / necazurile din tine"171. În
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
roman să fie cu adevarat serios, fără să abordeze aceste probleme, chiar dacă nu ajunge la dilemele esențiale ale condiției umane?"42. Sábato nu a abandonat omul, chiar dacă, altădată "un intreg", în prezent n-a mai rămas din el decât, "o patetica grămadă de membre sfâșiate". El mărturisește că "vorbește despre literatura așa cum vorbește țăranul de caii lui"43. Nici pentru Cioran literatura nu este impersonala: Când scriu o carte, ideea mea e să trezesc pe cineva, să-l biciuiesc. Deoarece cărțile
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
care-l investighează, nu poate fi decât o literatura a situațiilor excepționale, dure în majoritatea cazurilor. Literatura serioasă reprezintă descrierea dualității tragicomice ce caracterizează ființă umană, acea tragicomedie ce provine din dublă să condiție de demon și înger. Grotesca, dar patetica dualitate care-l face să vorbească despre eternitate, când știm cu toții, amintește Sábato, că vom trăi până în jur de 70 de ani. Stupida, dar eroica dualitate care-l determina pe om să se preocupe de absolut și de ideile pure
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
libertate nefirească: Mi se întâmpla de multe ori ca filmul să-mi absoarbă într-atâta atenția, încât să-mi închipui dintr-odată că mă plimb prin parcurile de pe ecran, ori că stau rezemat de balustrada teraselor italiene pe cari evolua patetic Francisca Bertini, cu părul despletit și brațele agitate ca niște eșarfe 192 sau Cred că, dacă ar naște vreodată în mine instinctul unui scop în viață și dacă această pornire ar trebui să fie legată de ceva ce într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
imanentă. Sancțiunile imanente împotriva funcționării psihice sînt psihopatiile: nervozitatea și banalizarea. Nervozitatea și prea bunele intenții moralizante sînt ambivalent legate de intențiile agresive și dușmănoase ale banalității. Nenumăratele variațiuni psihopatice au drept cauză esențială (oricare ar fi motivele externe) plîngerea patetică și patogenică împotriva lumii și a vieții: consecința auto-disculpării fiecăruia și a inculpării implicite a tuturor. Justiția este imanentă pentru că sancționarea legal imanentă a dizarmoniei funcționării deliberante intime este angoasa psihopatică sub forma sa principială: angoasa față de propriul adevăr, vanitatea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
fiecărei greșeli și vini. Cauza esențială a psihopatiilor este refularea, oricărui sentiment de culpabilitate, tendință care fară știtea noastră și în ciuda diverselor grade de intensitate este subconștient ascunsă în forul interior al fiecărui om. Ea constituie motivul principial al plîngerii patetice sau patologice împotriva nedreptății lumii și a vieții, întrucît autojustificării false în exces îi corespunde excesul de inculpare a tuturor celorlalți, considerați ca fiind nedrepți. Nemulțumirea este prea ușor justificabilă prin faptul că toți oamenii sînt motivanți falși, de unde rezultă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
izbutit. E iremediabil ratat și, cred, într-adevăr mediocru. Multă vreme am socotit că numai din cauză că eu îl intimidez e așa, dar pe urmă am citit câteva poezii dedicate inițialelor mele, într-o revistă de mâna a șaptea, curente și patetice ca niște sorcove".161 Există tentația de a crede că, prin D., autorul a încercat un crochiu în perspectiva conturării viitorului personaj Ladima, ceea ce nu ar fi în dezacord cu ipoteza noastră legată de preconstrucție, fie și la nivelul caracteriologic
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
izbutit. E iremediabil ratat și cred, într-adevăr, mediocru. Multă vreme am socotit că numai din cauză că eu îl intimidez e așa, dar pe urmă am citit câteva poezii dedicate inițialelor mele, într-o revistă de mâna a șaptea, curente și patetice ca niște sorcove."412 Miza este cu totul alta, iar tradiția iconografică a mitului este modificată. Venus, care trezește la viață statuia, este absentă, artistul o "netezește" și o "mângâie" cu același elan, dar zadarnic, pentru că aceasta rămâne cu ochii
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
părăsiți de prieteni, sfârșindu-și adeseori viața într-o cameră rece de spital. Chiar simpla prezență, tăcută și iubitoare, lângă patul lor le aduce înseninare și mângâiere. Despre această insolită experiență menționează Mitropolitul Antonie de Suroj (1914-2003) următoarele rânduri, deosebit de patetice și răscolitoare de suflet: „La începutul războiului, practicam medicina la secția de chirurgie a unui spital de campanie și pe secția mea se afla un soldat în agonie. Îl asistam în timpul zilei. Dar, într-o seară, m-am apropiat de
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
părăsiți de prieteni, sfârșindu-și adeseori viața într-o cameră rece de spital. Chiar simpla prezență, tăcută și iubitoare, lângă patul lor le aduce înseninare și mângâiere. Despre această insolită experiență menționează Mitropolitul Antonie de Suroj (1914-2003) următoarele rânduri, deosebit de patetice și răscolitoare de suflet: „La începutul războiului, practicam medicina la secția de chirurgie a unui spital de campanie și pe secția mea se afla un soldat în agonie. Îl asistam în timpul zilei. Dar, într-o seară, m-am apropiat de
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_170]
-
culme existențială la care nu se accede decât cu prețul vieții. Pasolini însuși a plătit acest preț, astfel că n-avem cum să-i minimalizăm sinceritatea confesiunii, în chip de călătorie inițiatică în bolgiile sufletului secret, ce capătă dimensiunea unui patetic cult al falusului, descris în zeci de chipuri cu ochiul rece al anatomistului, dar și cu palpitul demențial al posedatului. Această cruzime "neorealistă" a depravării și derapajului în amoralitate face echipă cu parabola onirică "Roata și osia" sau masiva suită
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
la actul absurd ce, așa cum vom vedea, ține de patologia pură. Stilul relatării prin care își automotivează demersul este prin el însuși oglinda unui comportament prozaic și logic în chipul cel mai dezgustător, ignobil și pervers. Puținele referințe subiective, pasionale, patetice chiar (subiectul are 21 de ani) pe adresa Mirandei nu trebuie să ne înșele; ele n-au de-a face cu normale efuziuni afective sau erotice, ci sunt variante din idiomul colecționarului, atașant-științific, morbid, posesiv și expert când vine vorba
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
deci a războiului cu felonul inamic. Pe acest fundal de criză și decădere, însuși Generalul K., încadrat de membrii de frunte ai Gărzii, se nevoiește să țină un discurs în fața Statului Major. Ca părinte al făloasei cetăți, face un apel patetic și totodată autoritar, din care nu lipsește vituperarea debandadei, a dezmățului și nesupunerii și nici pilduitoarele citate în latina gloriei strămoșești, gen Ex malis eligere minima, întâmplător de o stringentă actualitate pentru România anului 2000. Lecții de ordine și morală
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
mai moderate ale relativismului cultural din zilele noastre. Orientarea generală a gândirii lui Russell se exprimă foarte bine în atitudinea lui față de religie. Este o atitudine ce se integrează pe deplin în tradiția liberei cugetări, cu tot ceea ce are aceasta patetic și, totodată, problematic. Când discută despre religie, Russell are în vedere în mod constant dogmele și normele morale ale marilor confesiuni, în primul rând cele ale creștinismului. El vizează, în primul rând, credința în Dumnezeu, ca existență personală distinctă de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
glas tensiunilor poetice (dar și poietice, precum în cele mai eficiente neurotonice) sunt divergente. În genere, s-ar spune totuși că scriitorul împrumută din inflexiunile vocii unui poeta vates ce anunță, uneori mimat profetic, alteori de-a dreptul disperat sau patetic, apocalipsa generalizată ca simplu reflex pentru extincția proprie, singura care îl interesează cu adevărat: "imediat vor defila prin fața mea/ clapele pianului,/ mașinii de scris, nu vor să-mi spună,/ voi vedea lumea albă, lumea neagră,/ mai bine decât în fața televizorului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
apoi va fi mai multă liniște,/ mai mult loc pentru cei de lângă mine" lumea ți-a ieșit așa cum ai vrut (1). Abia într-o asemenea pecetluire a conștiinței imposibilității de evadare dintr-un infern domestico-urbano-generaliza(n)t stă miezul amar, patetic al cărții: "lumea e într-adevăr la picioarele mele,/ nu mai aștept decât să vină cineva și să-mi profaneze mormântul/ ca să pot ieși de acolo" (ca să pot ieși de acolo). Dar, cum se poate observa și din versurile citate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de mature pentru a se situa în text și simultan în afara lui. Poetul ieșean dă senzația că scrie în maniera și totodată că discretizează opțiunile poetice ale unora dintre congeneri. Dar știe, cu siguranță, a păstra echilibrul necesar între confesiunea patetică, "biografistă", și distanțarea rece, parodierea în tușe groase a feliei de viață "autenticiste": "gata, te strig pe mai multe voci,/ te aplaud de la distanță,/ da, pelicula de gheață a crăpat/ și am căzut în bularga viselor,/ în nicolina precupețelor nefericite
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
genunchi/ în pământul putreziciunii./ Zbor negru,/ puterea șarpelui,/ genunchii avizi de victorie". Cum se poate cu ușurință observa din exemplificările de mai sus, încărcătura tensională aparte din aceste poeme ale Carmeliei Leonte provine însă mai ales din dialogul scrâșnit sau patetic, dar întotdeauna cutremurător, cu intangibilul funest. În fond, moartea (ca realitate) din imediata proximitate sau scrijelită direct în intimitatea cea mai profundă a eului liric este adevăratul actant al scenariilor din Melancolia pietrei. Inteligent alese, niciodată clarificate măcar pe jumătate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ca pretext drama celor uniți printr-o iubire vinovată. Același zeu multiform, veritabil Hermes contopit cu Hades, pare a-și lumina, succesiv, câte una dintre fețele mai întotdeauna demonizate, în Poemul iubirii, Mărturisirea lui Hipolit, Consternați, el și ea, Nunta patetică ș.a. Motivele subsecvente sunt cele specifice eroticii agonice: îndepărtarea/ prezența-absență a Celuilalt, convertită în aburire, întunecare, uneori chiar alienare totală de sine. Și, cel mai adesea, ritualul demențial al estropierii partenerului, amintind pe undeva de întunecatele cântece de dragoste și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]