1,787 matches
-
înotătoarei ventrale. Înotătoarea anala cu marginea concava se găsește în urmă înotătoarei dorsale. Înotătoarea caudala profund excavata, cu lobii subegali, mai mult ascuțiți. Colorația este cenușiu-verzuie pe spate, iar pe flancuri și abdomen este albă-argintie; lațurile capului sunt argintiu-aurite. Înotătoarele pectorale, dorsala și caudala cenușii, ultima cu reflexe portocalii-roșcate; înotătoarea ventrala și anala sunt roșu-portocalii. Se hrănește cu matasea broaștei, alge, detritus, zooplancton, nevertebrate bentonice, moluște, chironomide și larve de insecte. Depune icrele pe vegetație, în aprilie și prima jumătate a
Babușcă () [Corola-website/Science/323633_a_324962]
-
tronul Franței deținea numele de Jacques I însă a utilizat titlul de "Duce de Anjou". Jaime de Borbón a trait o parte din timp la Paris unde avea un petic de pământ în arondismentul 8. Acolo a murit de angina pectorala la vârsta de 61 de ani, la câteva zile după ce s-a împăcat cu verișorul sau, fostul rege constituțional exilat Alfonso al XIII-lea al Spaniei. Unchiul său Alfonso de Borbón în vârstă de 82 de ani i-a succedat
Jaime, Duce de Madrid () [Corola-website/Science/324211_a_325540]
-
mai frecvent asimilată cu bolile coronariene, deși boala coronariană poate fi datorată altor cauze, cum ar fi vasospasm coronarian. Boala coronariană este o boală a arterelor cauzată de acumularea de plăci de aterom în pereții arterelor care alimentează miocardului. Angina pectorală (durere în piept) și infarctul miocardic (atac de cord) sunt simptome și stări cauzate de boala coronariană. Cardiomiopatia înseamnă literal "boală a mușchiului inimii" (" cardio" = inimă,"myo"= mușchi,"patie"= boală) este deteriorarea funcției miocardului (mușchiul inimii), din orice motiv. Oamenii
Boli cardiovasculare () [Corola-website/Science/326086_a_327415]
-
polare și cu climă temperată. Peștele poate atinge o lungime de 1 m și o greutate de 14 kilograme. Maxilarul superior este mai lung ca cel inferior, care are o mustață. Caracteristic este pata de culoare închisă de deasuppra înotătoarei pectorale. Peștele poate fi întâlnit frecvent la adâncimi între 10 și 100 m, pe fundul mării. "Melanogrammus aeglefinus" trăiște Atlanticul de Nord, arealul lui se întinde de la Golful Biscaya, Islanda, Groenlanda, Terra Nova, ajungând până în Marea Nordului, Marea Barenț și Marea Albă
Eglefin () [Corola-website/Science/322734_a_324063]
-
este cel mai frecvent simptom al infarctului miocardic acut și este descrisă frecvent ca o gheară, constricție sau ca o senzație de presiune. Durerea toracica datorată ischemiei miocardului (aport insuficient de sânge și, prin urmare, de oxigen) se numește angină pectorală. Durerea iradiază cel mai frecvent în brațul stâng, dar poate iradia și în mandibulă, brațul drept, interscapular și în epigastru, unde poate mima un pirozis. Semnul lui Levine (pacientul localizează durerea strângându-și pumnul deasupra strernului) a fost descris, în
Infarct miocardic () [Corola-website/Science/322129_a_323458]
-
mare". Specia este caracterizată prin capul enorm, lat și aplatizat, în comparație corpul aparând ca un apendic. Gura se întinde pe toată circumferința anterioara a capului, ambele fălci fiind echipate cu dinți lungi conici, înclinați înspre interior. Aripile ventrale și pectorale sunt articulate, având rol de picioare, cu ajutorul lor peștele se poate deplasa pe fundul mării, unde în general se ascunde în nisip sau între alge. În jurul capului pielea imită în textura smocuri de alge. Aceste structuri combinate cu abilitatea de
Lophius () [Corola-website/Science/322243_a_323572]
-
Georg Fischer. În anul 1904, Parohia orașului Innsbruck a fost ridicată la rangul de prevostie, iar prevostul (rectorul) a primit împuterniciri speciale. El îndeplinea acum rangul de pronotar apostolic ad instar participantum și avea dreptul de a purta mitră, cruce pectorală și inel. În 1944 biserica a fost avariată de bombardamentele aliaților. În 1964 a fost înființată Dieceza de Innsbruck, iar biserica parohială a primit rangul de catedrală episcopală (dom). În anul 2000 a fost înființată Capela Preasfântului Sacrament din Turnul
Domul din Innsbruck () [Corola-website/Science/328104_a_329433]
-
Pontificalis Domus" din 28 martie 1968 și "Pontificalia Insignia" din 21 iunie 1968), aceste clase au fost reduse la două: Înainte de 1969, toți pronotarii aveau dreptul de utilizare limitată a însemnelor pontificale (însemnele specifice episcopilor - mitra, inelul, mănușile episcopale, crucea pectorală și sandalele episcopale). Acest privilegiu a fost eliminat de atunci. "„Istruzione sul conferimento di Onorificenze pontificie”" promulgat de Secretariatul de Stat al Vaticanului la 13 mai 2001 prevede că titlul poate fi acordat preoților din clerul secular care au cel
Pronotar apostolic () [Corola-website/Science/328126_a_329455]
-
sau argint; inele care reprezentau dovadă de autoritate din primele zile, având importanță vitală, cele din aur fiind purtate doar de nobili. Se produceau coliere, wesekh (wsx), un guler larg de aur, purtat de către faraoni, conferită și demnitarilor merituoși , diademe, pectorali purtate pe piept ca amuleta protectoare, decorate cu scene religioase sau inscripționate cu vrăji ori pandantive purtate de sugari și copii mici, rata de deces a copiilor mici fiind foarte mare și părinții lor făceau tot posibilul pentru a-i
Meșteșugurile în Egiptul Antic () [Corola-website/Science/330595_a_331924]
-
mare și părinții lor făceau tot posibilul pentru a-i proteja de spiritele rele . Egiptenii importau obsidian din Anatolia și sticla din Libia. Gama de obiecte de sticlă era limitată la bijuterii, amulete, recipiente și piese plate, precum și scarabeii de pe pectorali sau cei atașați de coliere.
Meșteșugurile în Egiptul Antic () [Corola-website/Science/330595_a_331924]
-
neregulat presărat cu pete mici întunecate și au 33-35 solzi în serii medio-laterale Cariotipul: numărul de cromozomi este 2n = 44. Dimorfismul sexual este destul de pronunțat: masculii sunt de obicei mai mici și mai subțiri decât femelele și au înotătoarele perechi (pectorale și pelviene), mai lungi ca la femele și o distanță mai mică între înotătoarele pelviene și înotătoarea anală. Există și diferențe morfometrice și în creștere. Țigănușul este o specie endemică bazinului hidrografic Dunării și Nistrului. Zona de distribuție cuprinde zona
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
ochii dușmanilor, stă pe fundul apei ascuns în mocirlă, ferindu-se de lumină, unde se poate adună în mici cârduri. Este un pește teritorial și nu tolerează conspecifici. Înotul țigănușului este foarte caracteristic: în timpul înotului, peștele mișcă înotătoarele sale perechi (pectorale și pelviene) în mod alternativ, asemenea unui patruped de pe uscat (de ex. un câine), din care cauză i s-a și dat numele specific de Umbra canina. Înotătoarea dorsală se mișcă mereu, ondulând, ca și cum fiecare radie ar avea un mușchi
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
radii ramificate, etc. O formulă mai complexă este la biban ("Perca fluviatilis") și vrea să spună că prima înotătoare dorsală are XIV-XVI raze spinoase, a 2-a înotătoare dorsală are I-III raze spinoase și 12-16 raze moi ; că înotătoarele pectorale au câte 14 raze moi, ventralele câte o rază spinoasă și 5 raze moi, anala are II raze spinoase și 8-10 raze moi, iar codala 17 raze moi.
Formula înotătoarelor () [Corola-website/Science/330666_a_331995]
-
moale, primii doi spini sunt uneori foarte scurți, următorii doi sau trei spini, uneori, alungiți și filamentoși. Înotătoarea anală are 3 spini și 7-16 raze moi. Ultima rază moale a înotătoarelor dorsală și anală este bifurcată chiar de la bază. Înotătoarea pectorală este, de obicei, lungă și ascuțită. Înotătoarele pelviene (ventrale) cu poziție pectorală sunt inserate sub sau imediat în spatele bazei înotătoarelor pectorale și cuprind un spin și 5 raze moi. Solzii axilari sunt prezenți. Înotătoarea caudală este mai mult sau mai
Sparide () [Corola-website/Science/330700_a_332029]
-
spini, uneori, alungiți și filamentoși. Înotătoarea anală are 3 spini și 7-16 raze moi. Ultima rază moale a înotătoarelor dorsală și anală este bifurcată chiar de la bază. Înotătoarea pectorală este, de obicei, lungă și ascuțită. Înotătoarele pelviene (ventrale) cu poziție pectorală sunt inserate sub sau imediat în spatele bazei înotătoarelor pectorale și cuprind un spin și 5 raze moi. Solzii axilari sunt prezenți. Înotătoarea caudală este mai mult sau mai puțin bifurcată. Există o singură linie laterală completă, bine dezvoltată, care se
Sparide () [Corola-website/Science/330700_a_332029]
-
spini și 7-16 raze moi. Ultima rază moale a înotătoarelor dorsală și anală este bifurcată chiar de la bază. Înotătoarea pectorală este, de obicei, lungă și ascuțită. Înotătoarele pelviene (ventrale) cu poziție pectorală sunt inserate sub sau imediat în spatele bazei înotătoarelor pectorale și cuprind un spin și 5 raze moi. Solzii axilari sunt prezenți. Înotătoarea caudală este mai mult sau mai puțin bifurcată. Există o singură linie laterală completă, bine dezvoltată, care se prelungește până la baza înotătoarei caudale, fără a se întinde
Sparide () [Corola-website/Science/330700_a_332029]
-
țepoasă tot atât de lungă sau chiar mai lungă decât cea moale, cu 8-21 spini (de obicei, mai puțin de 15) și 6-21 raze moi. Înotătoarea anală cu 2-6 spini (de obicei trei) și 7-18 raze moi. Înotătoare ventrală (pelviană) cu poziție pectorală. O labridă, "Conniella apterygia", nu are înotătoare pelviene, și face parte din grupul "Cirrhilabrus". Înotătoarea caudală trunchiată sau ușor rotunjită. Linia laterală este continuă, uniform arcuită sau descrie o curbă abruptă sub partea moale a înotătoarei dorsale sau este întreruptă
Labride () [Corola-website/Science/330706_a_332035]
-
de solzi. Coloritul corpului este extrem de viu: spatele este albastru-verzui; pe flancuri, mai aproape de spate, se găsește o dungă largă, portocalie, uneori în zig-zag. Flancurile sunt argintii, cu dungi longitudinale violete. Pe opercul se află o pată albastră; la baza pectoralei - una neagră, iar pe dorsală, între razele anterioare 2-5, se observă o pată violetă sau neagră. Se hrănesc cu diferite nevertebrate: gasteropode mici, arici de mare (echinide), viermi, crustacee. Depun icre pelagice, în aprilie-august. Are importanță economică fiind pescuit artizanal
Pește păun () [Corola-website/Science/330714_a_332043]
-
380 specii (sau 12% din numărul total de specii) sunt pești de apă dulce (mai mult de jumătate din aceștia sunt din familia percidelor). Au o mare manevrabilitate în spații înguste, înotând înapoi și înainte pe distanțe scurte cu ajutorul înotătoarelor pectorale. Sunt pești răpitori și se hrănesc cu alți pești și crustacee. Acest subordin conține mulți pești viu colorați. Au, de obicei, un aspect asemănător cu cel al bibanului sau lavracului. Corpul este alungit, mai mult sau mai puțin comprimat și
Percoide () [Corola-website/Science/330740_a_332069]
-
continuă sau divizată într-o înotătoare anterioară formată din spini (raze țepoase) și una posterioară formată din raze moi (articulate). Înotătoarea adipoasă absentă. Înotătoarea pelviană (ventrală) este alcătuită dintr-un spin și 5 raze moi; ea este plasată sub înotătoarea pectorală, puțin înaintea sau în urma acesteia, având deci o poziție toracică (pectorală). Baza înotătoarei pectorale este situată lateral și vertical. Înotătoarea anală la extremitatea anterioară are 2 sau mai mulți spini, mai rar un spin. Înotătoarea caudală cu 17 sau mai
Percoide () [Corola-website/Science/330740_a_332069]
-
țepoase) și una posterioară formată din raze moi (articulate). Înotătoarea adipoasă absentă. Înotătoarea pelviană (ventrală) este alcătuită dintr-un spin și 5 raze moi; ea este plasată sub înotătoarea pectorală, puțin înaintea sau în urma acesteia, având deci o poziție toracică (pectorală). Baza înotătoarei pectorale este situată lateral și vertical. Înotătoarea anală la extremitatea anterioară are 2 sau mai mulți spini, mai rar un spin. Înotătoarea caudală cu 17 sau mai puține raze moi. Vezica înotătoare nu comunică cu tubul digestiv prin
Percoide () [Corola-website/Science/330740_a_332069]
-
posterioară formată din raze moi (articulate). Înotătoarea adipoasă absentă. Înotătoarea pelviană (ventrală) este alcătuită dintr-un spin și 5 raze moi; ea este plasată sub înotătoarea pectorală, puțin înaintea sau în urma acesteia, având deci o poziție toracică (pectorală). Baza înotătoarei pectorale este situată lateral și vertical. Înotătoarea anală la extremitatea anterioară are 2 sau mai mulți spini, mai rar un spin. Înotătoarea caudală cu 17 sau mai puține raze moi. Vezica înotătoare nu comunică cu tubul digestiv prin ductul pneumatic, deci
Percoide () [Corola-website/Science/330740_a_332069]
-
țepi. Înotătoarea dorsală este continuă sau divizată într-o înotătoare anterioară scurtă, cu cu 4-8 spini și una posterioară lungă cu 1 spin și 17-44 raze moi. Înaintea înotătoarei anale sunt doi spini izolați liberi. Înotătoarele ventrale, așezate sub cele pectorale, sunt rudimentare sau lipsesc. Dinții sunt mici sau lipsesc. Fosilele au fost găsite din Eocen. le au o mare importanță economică. Familia cuprinde aproximativ 148 de specii și 32 genuri. Pe litoralului românesc al Mării Negre trăiesc 2 specii: stavridul negru
Carangide () [Corola-website/Science/330753_a_332082]
-
anterior de înălțime variabilă. Uneori în spatele înotătoarei dorsale și anale sunt până la nouă pinule izolate. Pinulele sunt o serie de înotătoare mici, formate din câteva raze fiecare, separate una de alta și situate posterior de înotătoarea dorsală și anală. Înotătoarele pectorale cu 1 spin și aproximativ 14-24 raze moi, fie lungi și falciforme (în formă de seceră) sau scurte și ascuțite sau rotunjite. Înotătoarele pelviene, așezate sub cele pectorale (poziție pectorală), cu 1 spin și 5 raze moi, de la moderat lungi
Carangide () [Corola-website/Science/330753_a_332082]
-
una de alta și situate posterior de înotătoarea dorsală și anală. Înotătoarele pectorale cu 1 spin și aproximativ 14-24 raze moi, fie lungi și falciforme (în formă de seceră) sau scurte și ascuțite sau rotunjite. Înotătoarele pelviene, așezate sub cele pectorale (poziție pectorală), cu 1 spin și 5 raze moi, de la moderat lungi la unele specii până la rudimentare la altele sau lipsesc la "Parastromateus niger" și "Parona signata". Înotătoarea caudală adânc bifurcată cu lobi egali la cele mai multe specii. Majoritatea speciilor au
Carangide () [Corola-website/Science/330753_a_332082]