1,728 matches
-
apărat fecioria. Într-adevăr, un tânăr, impresionat de frumusețea ei, de mai mult timp își dorea să o întâlnească singură și să o seducă; nereușind în niciun fel să o facă să cedeze la dorința sa, a demonstrat cât de perfidă este iubirea carnală, strangulând-o în biserică. Se întâmplă adesea ca, între două persoane ce se iubesc trupește, să explodeze o ură egală în intensitate cu iubirea ce fusese înainte. 35. Cu timpul, au venit în Anglia mulți alți frați
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
încredere, cu insistență și cu speranță, pentru a-l ajuta să obțină un loc de exil mai puțin aspru. Primii vor fi blamați de sulmonez cu cuvinte de foc: Ce voi spune se întreabă cu dispreț și amărăciune despre tovarășii perfizi și despre servitorii răutăcioși?" "Quod referam comitumque nefas famulosque nocentes?"156 Unora dintre ei le dedică elegii întregi și până și un poem Ibis157. Din câte se pare, acești comites și famuli nu trebuie să fi fost persoane de încredere
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a-i obține iertarea; decretul a fost dat în timpul absenței sale; la acestea s-au adăugat cuvintele aspre (aspera verba) din decret care i-au accentuat suferința; călătoria spre locul de exil a avut loc în timpul unei ierni deosebit de grele; perfida-i grămadă de prieteni s-a îmbogățit din bunurile sale; locul de exil era cel mai trist din lume, punctul cel mai îndepărtat de pe glob, unde nu te puteai bucura aproape deloc de pacea lui Augustus. Curajul lui Ovidiu este
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a poetului persistă atât la sfârșitul celor cinci ani care au trecut, cât și la începutul următorilor cinci ani din exilul său la Tomis. Perstat enim Fortuna tenax, votisque malignum Opponit nostris insidiosa pedem. De data aceasta " Soarta tenace și perfidă" i-a adus lui Ovidiu un doliu foarte grav: moartea lui Paulus Fabius Maximus. Epitetele "tenace și perfidă Soartă" marchează, fără îndoială, și aici voința nemiloasă care a determinat exilul poetului, care a persistat în decizia de a nu-l
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ani din exilul său la Tomis. Perstat enim Fortuna tenax, votisque malignum Opponit nostris insidiosa pedem. De data aceasta " Soarta tenace și perfidă" i-a adus lui Ovidiu un doliu foarte grav: moartea lui Paulus Fabius Maximus. Epitetele "tenace și perfidă Soartă" marchează, fără îndoială, și aici voința nemiloasă care a determinat exilul poetului, care a persistat în decizia de a nu-l lăsa pe Sulmonez să se apropie de orașul etern și care și mai grav a determinat, din răzbunare
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și cu impresii proaspete (datorită participării lor directe la etapele ceremoniei triumfale)293. Poetul recomandă și versurile sale de laudă despre ceilalți sodales. Ovidiu se entuziasmează apoi la gândul că, între timp, pe Rin, se pregătea un alt triumf împotriva perfidei Germanii, și i se adresează Liviei, îndemnând-o să pregătească carul pentru parada triumfală. Ca un adevărat profet, sulmonezul prezice acest nou triumf, cerându-le zeilor să dea repede curs cuvintelor sale inspirate. Lui Severus îi sunt adresate scrisorile Ex
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
valea unde membrii familiei Veienti le-au întins o capcană. Ovidiu participă trup și suflet cu fantezia la acest moment foarte dramatic: "O, generos neam, unde te grăbești? Rău faci că te încrezi în dușmani. Nobilime naivă, păzește-te de perfidele arme!"363. Quo ruitis, generosa domus? Male creditis hosti. Simplex nobilitas, perfida tela cave! Fraude perit virtus... Poetul a rupt planul istoriei pentru a se situa în cel al realității prezente imediate. Figură poetică, se va spune. Dar cât adevăr
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
trup și suflet cu fantezia la acest moment foarte dramatic: "O, generos neam, unde te grăbești? Rău faci că te încrezi în dușmani. Nobilime naivă, păzește-te de perfidele arme!"363. Quo ruitis, generosa domus? Male creditis hosti. Simplex nobilitas, perfida tela cave! Fraude perit virtus... Poetul a rupt planul istoriei pentru a se situa în cel al realității prezente imediate. Figură poetică, se va spune. Dar cât adevăr al timpului său dorea să sugereze prin aceste expresii aluzive Sulmonezul! Și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Lingușirea este arma lui Bolintineanu. Nu umilința, nu penetrația, nu efortul de cuprindere filozofică, nu veracitatea, ci lingușirea obiectelor, atribuirea excesivă de calități, cultivarea, Îndeosebi, a formelor sublime. A face un obiect să strălucească, indiferent de natura lui, printr-o perfidă exagerare a virtuților suprafeței, iată strategia lui Bolintineanu. Pentru aceasta, el aruncă totul În joc, nu face economie de superlative, nu se teme de repetiție și, cum nu cunoaște Încă valoarea metaforei, folosește În toate situațiile cîteva abstracțiuni. Dacă urmărim
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
reprezintă variațiuni ale modelului de mai sus. În Sclavele de vînzare, Bolintineanu Încearcă să particularizeze feminitatea În funcție de rasă. Dificil. Fiecare femeie este, În felul ei, „tip de rară frumusețe”, un arhetip. Reținem două dintre ele: „Greaca dulce, spirit fin Cu perfidă frumusețe, RÎde cu lacrimi pe fețe, Ploaia verii pe timp lin” și: „Dar n-atingeți nicidecum Pe frumoasa mea Ioană, Pe românca macedoană, Floare cu plăcut parfum, ......................................... Are-n meși piciorul ei, Nud, alb, mic ca o Diană Sub al
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Amanul, ca și ostașii). Poetul dă În cele din urmă un sens facil alegoric acestei expediții războinice. Nu este uitat, În acest protocol al execuției, gelatul: acela ce „face morți” și aruncă „În munci / pre amorezați”... Infinit mai subtile, mai perfide sînt armele psihice. Obiectul erotic are, În acest cîmp, o capacitate de invenție uluitoare. Delii milă la mînie e un spectru vast de nuanțe ale seducției și represiunii. Conachi le exaltă mai ales pe cele din urmă. Chiar seducția (cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dragoste: Eu leșin, mor pentru tine, Și tu habar n-ai de mine.” Este o morală În aceste propoziții? Una impersonală și sănătos sceptică: aceea pe care o aflăm și În operele folclorice care au răspîndit, de pildă, imaginea femeii perfide sau imaginea bărbatului neghiob. La Pann primează, cum am spus, femeia rea. El reproduce mai Întîi un număr de proverbe (ca de exemplu: „Arjagul Își găsește pîrțagul”), după care dă o istorioară ilustrativă. Pentru propoziția dinainte inventează (prelucrează) povestea unei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
naștere, astfel, o paraliteratură ce stă În antecamera literaturii sale și Încearcă s-o justifice. Retorica ei este apropiată de retorica amoroasă: același gen de curtoazie, aceeași vervă ironică, aceeași acrobație Între laudă și contestație, același spirit moralist tăios și perfid. Hristoitia Începe cu o dedicație-scuză: „Cela ce găsește vină S-o vrea s-o facă mai bine Nu stau cu el În pricină Slobod este de la mine”, urmată de un cuvînt către cititori și de o prefață. Tema primului este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bolintineanu” În relațiile cu obiectele: „Nu umilința nu penetrația, nu efortul de cuprindere filozofică, nu veracitatea, ci lingușirea obiectelor, atribuirea excesivă de calități, cultivarea, Îndeosebi, a formelor sublime. A face un obiect să strălucească, indiferent de natura lui, printr-o perfidă exagerare a virtuților suprafeței, iată strategia lui Bolintineanu.” „Spirit al suprafețelor strălucitoare, poet al spuselor fosforescente, al peisajelor odorante”, Bolintineanu n-are Însă „acces la mitologia interioară a spațiului”. La Vasile Alecsandri literatura devine „o preocupare numai În sezonul hibernării
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
radical ,,sunt sfătuiți să se ,,integreze" în societatea franceză sau să apară ca ,,moderați". Mai precis, ei nu se afișează în public purtând barbă sau alte însemne religioase, nu pronunță discursuri suspecte, nu fac prozelitism"195. În joc este o perfidă strategie a fundamentaliștilor musulmani, una prin mijlocirea căreia serviciile secrete din Franța se relaxează și nu-i mai țin sub observație. Este exact situația care s-a întâmplat cu frații Kouachi și cu Amedy Coulibaly în ianuarie 2015 în Franța
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
analizăm de pildă una din cele mai izbutite dintre nuvelele adunate În culegerea Editurii de Stat și anume Dușmănie a lui Petru Dumitriu. Eftimie, chiaburul, e viclean, bestial și laș, scena din cârciumă, În care-l ațâță pe Vasile chicotind perfid, episodul omorului, episodul final În care, Încolțit, se aruncă Înnebunit la pământ, transformându-se Într-o masă spasmodică de carne buhăită (animalizarea) sunt situațiile care declanșează resorturile sufletești esențiale, tipice chiaburului. Aici o Întreagă tehnică a nuvelisticii: Nu indivizi „stereotipi
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pe calea luminoasă a evoluției realist-socialiste a nuvelei noastre, un argument al capacității de creație mereu mai vizibilă la scriitorii noștri tineri. Nuvela Vânătoare de lupi cultivă ura de clasă Împotriva dușmanilor poporului muncitor, crește În suflete Îndârjirea În fața uneltirilor perfide ale celor mai numeroși exploatatori chiaburi, odată cu certitudinea nezdruncinată În forța partidului”76. Despre nașterea nuvelei Vânătoare de lupi Petru Dumitriu povestește În Flacăra, nr. 37: „Povestirea Vânătoare de lupi o datorez În Întregime tovarășilor de la Scânteia care m-au
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
rupt un văl care acoperea nu pudoarea ci josnicia unei clase de exploatatori cinici și a arătat fondul adevărat al acestei clase În ceea ce constituia În literatura burghezo-moșierească un teritoriu interzis: critica vieții lor de familie, critica moralei descompuse și perfide a boierimii românești. Piedicile care există În gândirea lui Petru Dumitriu sunt vizibile și În Vânătoarea de lupi. (Ă). În nuvelă este prezentată teroarea chiaburească. Scriitorul creează meșteșugit atmosfera de panică, de groază Întunecată În fața morții pe care banda chiaburilor
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Saint-Germain în noaptea de 5 spre 6 ianuarie. Tîrguri, orașe și sate Trebuie să sune clopotul de alarmă; Tăiați toate trecerile Pe care voia să le aleagă Refren: Să sune clopotul Din, din, Ca să-l prindem pe Mazarin Noaptea, acest perfid L-a răpit pe rege Crudul merită Să fie încolțit (refren) Acest om rău plin de greșeli V-a ruinat complet Pe voi toți, oameni de la țară Punîndu-vă impozite.(refren) Fiți pregătiți, Încărcați-vă bine muschetele, Înarmați-vă cu halebarde
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
groaznică sărăcie cele mai opulente familii. Această companie, atît de renumită, nu-și păstră mult timp această primă splendoare. Principala cauză a decadenței sale a fost unirea ei cu banca domnului Law, pe care-l numim aici Lasse. Acest englez perfid [...] a fost inventatorul prea renumitului sistem al biletelor de bancă care, ruinînd Compania Indiilor pe care au găsit-o responsabilă pentru toată hîrtia răspîndită în public de domnul Lasse, fără participarea ei, a aruncat întreaga Franță în dezolare [...]. Clerul și
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
om? O știe și ea. Așa că, ceea ce dumneavoastră numiți răutatea Balenei Albe, e doar stîngăcia ei. Căci nu i-a trecut niciodată prin cap să înghită măcar un singur mădular omenesc, ea se gîndește numai să sperie, prin manevrele-i perfide. Uneori, însă, pățește ce-a pățit un fost pacient de-al meu din Ceylon, un bătrîn jongler care, tot prefăcîndu-se că înghite cuțite, a înghițit odată de-a binelea un cuțit, care a rămas în trupul lui douăsprezece luni, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
și de fapt nimeni n-ar fi luat-o în seamă prea mult - asemenea păsări fiind întîlnite destul de des pe acele latitudini - dacă ochii tuturor, fie ei cît de neatenți, n-ar fi fost înclinați acum să vadă un tîlc perfid aproape în orice lucru. - Pălăria, pălăria, domnule căpitan! exclamă deodată matelotul sicilian cocoțat în arborele artimon, ceva mai jos decît Ahab, de care-l despărțeau o adîncă prăpastie de aer. Dar aripa neagră se și întinsese sub ochii bătrînului Ahab
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
urma să ajungă drept în fața capului balenei, cît aceasta mai era încă sub apă. Dar, ca și cum ar fi mirosit stratagema lui Ahab, Moby Dick își schimbă fulgerător poziția, vîrîndu-și capul pieziș sub ambarcațiune, printr-o mișcare ce-i vădea inteligența perfidă. Toate scîndurile și crivacele ambarcațiunii vibrară o clipă, în timp ce balena, culcată pieziș pe spate, aidoma unui rechin care mușcă, îi apuca încet și sigur prova între fălcile-i desfăcute, falca de jos, îngustă și lungă, descriind un cerc în văzduh
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
niște epave, cu marginile căzute în apă; oamenii din epava de la pupa se agățau de copastie, încercînd să se țină de babaici. în momentul cînd ambarcațiunea încă nu fusese tăiată în două, Ahab - care ghicise, primul, intențiile balenei, după felul perfid cum își înălțase capul, lăsînd o clipă să-i scape ambarcațiunea - în momentul acela el făcuse o ultimă încercare de a se smulge din gura balenei. Dar, alunecînd și mai adînc în botul căscat și înclinîndu-se într-o parte, ambarcațiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de corabie ambarcațiunea lui Ahab, că o sumedenie de rechini, înălțîndu-se din adîncurile negre de sub coca vasului, începură să muște de vîsle, în clipa cînd acestea coborau în apă; și, în felul acesta, însoțiră tot timpul ambarcațiunea, cu mușcăturile lor perfide. E un lucru care li se întîmplă adesea ambarcațiunilor pe acele mări împînzite de rechini: aceștia le urmăresc, la fel cum urmăresc vulturii batalioanele ce mărșăluiesc spre răsărit, rotindu-se deasupra stindardelor lor, ca și cum ar ști ce le-așteaptă. Rechinii
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]