9,887 matches
-
Istoricul Mihai Răzvan Ungureanu a surprins pentru intervalul dintre 1630-1647 prezența negustorilor evrei ashkenazim ce locuiau zona circumscrisă Galiției, Bielorusiei și Poloniei sudice 25 în Moldova, profund implicați în comerțul cu vite sau în vânzarea unor produse meșteșugărești pe piața poloneză sau otomană. Relațiile culturale întregesc sfera tematică, ca urmare a pătrunderii curentului umanist în Republica Nobiliară în condițiile schimbului reciproc cu patria umanismului, Italia. De altfel, influența polonă în spațiul cultural românesc a fost aceea care a contribuit substanțial la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
1796 pentru ministerul francez al Afacerilor Străine. Acel memoriu propunea ca turcii să fie invitați să atace Ungaria, succesul ofensivei fiind garantat de o nouă răscoală a românilor din Transilvania care ar fi repetat pe aceea condusă de Horia. Tânărul polonez, care va muri în Egipt ca aghiotant al lui Bonaparte, recomanda și o acțiune a tătarilor, în alianță cu Persia, împotriva Rusiei. De această idee Napoleon își va aminti mai târziu, trimițând misiunea Gardanne la Teheran, unde, în 1807, își
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fost mai evaziv - cum de altfel se comporta întreaga delegație franceză. Reprezentantul Boliviei, Costa du Rels, prieten cu Titulescu, a promis să convingă și alte țări ale Americii Latine să fie alături de România. Cu simpatie s-a manifestat și delegatul polonez, dar și cel cubanez, care era vicepreședintele Adunării Generale. Aceste promisiuni l-au • Ibidem, fila 41. • „Scânteia“, 19 septembrie 1947, p. 4. • Arhiva MAE, Fondul SUA (Telegrame), vol. 8, fila 59. făcut pe Ralea să afirme că în cazul în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
folosit de prestigiul ei în anii de acaparare a puterii și satelizare a țărilor vecine. Așa s-a întâmplat în Polonia, unde teritorii întregi cu populație ortodoxă au fost alipite patriarhiei Moscovei după 1939. În ceea ce privește comunitatea ortodoxă rămasă în teritoriile poloneze, aceasta a avut de suferit de pe urma discuției în legătură cu acordarea autocefaliei, purtate între patriarhia de Constantinopol și patriarhia Moscovei. Biserica Poloniei primise în 1924 autocefalia de la patriarhia de Constantinopol, însă dată fiind noua situație politică și mai ales ajutorul primit din partea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de pe urma discuției în legătură cu acordarea autocefaliei, purtate între patriarhia de Constantinopol și patriarhia Moscovei. Biserica Poloniei primise în 1924 autocefalia de la patriarhia de Constantinopol, însă dată fiind noua situație politică și mai ales ajutorul primit din partea Bisericii ruse pentru reorganizarea Bisericii poloneze, aceasta a fost nevoită să ceară patriarhiei de Moscova, la 5 iunie 1948, o nouă autocefalie 17. • Timothy Ware, Istoria Bisericii Ortodoxe, trad. Alexandra Petrea, București, Editura Aldo Press, 1997, p. 152. 15 Ibidem, p. 154-155. • Ibidem, p. 158. • Jean
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Timothy Ware, Istoria Bisericii Ortodoxe, trad. Alexandra Petrea, București, Editura Aldo Press, 1997, p. 152. 15 Ibidem, p. 154-155. • Ibidem, p. 158. • Jean Meyendorff, op. cit., p. 149. Ca răspuns la această cerere, patriarhul Alexei al Moscovei a acordat Bisericii ortodoxe poloneze, la 22 iunie 1948, tomosul de autocefalie, schimbând totodată și planul spiritual de raportare al Bisericii poloneze la un nou centru de putere. Între timp mitropolitul Denis al comunității ortodoxe poloneze a fost pensionat, în locul său fiind numit, în 1951
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
p. 154-155. • Ibidem, p. 158. • Jean Meyendorff, op. cit., p. 149. Ca răspuns la această cerere, patriarhul Alexei al Moscovei a acordat Bisericii ortodoxe poloneze, la 22 iunie 1948, tomosul de autocefalie, schimbând totodată și planul spiritual de raportare al Bisericii poloneze la un nou centru de putere. Între timp mitropolitul Denis al comunității ortodoxe poloneze a fost pensionat, în locul său fiind numit, în 1951, un nou conducător în persoana episcopului rus Macarie 18. Aproape la fel s-a întâmplat și în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cerere, patriarhul Alexei al Moscovei a acordat Bisericii ortodoxe poloneze, la 22 iunie 1948, tomosul de autocefalie, schimbând totodată și planul spiritual de raportare al Bisericii poloneze la un nou centru de putere. Între timp mitropolitul Denis al comunității ortodoxe poloneze a fost pensionat, în locul său fiind numit, în 1951, un nou conducător în persoana episcopului rus Macarie 18. Aproape la fel s-a întâmplat și în Cehoslovacia unde, în 1945, după eliberarea de sub ocupația germană, patriarhul Alexei al Bisericii ruse
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
eliberarea de sub ocupația germană, patriarhul Alexei al Bisericii ruse l-a trimis pe arhiepiscopul Elefterie de Rostov să unească cele patru comunități ortodoxe sub egida patriarhiei moscovite. După reorganizarea Bisericii cehoslovace, aceasta a primit în noiembrie 1951, ca și Biserica poloneză, o nouă autocefalie din partea Bisericii ruse, care devenea forul tutelar spiritual al comunității cehoslovace 19. În Bulgaria, exarhul Ștefan și câțiva dintre ierarhii Bisericii ortodoxe au protestat în mod indirect împotriva regimului comunist care a separat Biserica de Stat, ignorând
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
observă Tillos - a ajuns să aprindă spiritele, mai ales în clasele de jos, unde ura împotriva turcilor e tradițională... se spune că prințul (Cuza) va fi în fruntea trupelor“12. În același timp, în Moldova, guvernul român proteja pe refugiații polonezi ale căror mișcări erau dirijate contra Austriei și Rusiei. Agenții consulari ai celor două Puteri s-au grăbit să trimită note diplomatice domnitorului care, crede Tillos, „se complace în acest gen de intrigi încrucișate și el se aranjează în așa
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Petersburg, Duc de Montebello, la 7 ianuarie 1863, fusese foarte vehement în a dezaproba trimiterea unui comisar turc în România și, în același timp, s-a arătat un vajnic apărător a lui Mihai Obrenovici 16. Izbucnirea, în 1863, a revoltei poloneze îl va convinge pe cancelarul rus că e bine să-și tempereze atât inițiativele cât și tonul, pentru a nu risca o izolare a Rusiei. Una din problemele care preocupau opinia publică românească, guvernul și pe domnitor, era aceea a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
unei înțelegeri între ea, Austria și Prusia, și de eventualitatea unei ocupații a Principatelor 28. Prințul român mizase, în proiectata sa lovitură de stat, ca de obicei, pe sprijinul Franței, căreia îi oferise, în speranța că va fi alături de insurgenții polonezi, serviciile sale și ale armatei române 29. La 12 august 1863, Tillos trimitea ministrului său de externe o amplă depeșă, pe care o începea cu următoarele cuvinte: „Problema poloneză este preocuparea constantă a prințului Cuza“30. Domnitorul era convins că
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Franței, căreia îi oferise, în speranța că va fi alături de insurgenții polonezi, serviciile sale și ale armatei române 29. La 12 august 1863, Tillos trimitea ministrului său de externe o amplă depeșă, pe care o începea cu următoarele cuvinte: „Problema poloneză este preocuparea constantă a prințului Cuza“30. Domnitorul era convins că problema poloneză va provoca un război iminent, lucru pe care îl dorea pentru a ieși din situația echivocă în care se afla, atât el cât și țara. Socotit un
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sale și ale armatei române 29. La 12 august 1863, Tillos trimitea ministrului său de externe o amplă depeșă, pe care o începea cu următoarele cuvinte: „Problema poloneză este preocuparea constantă a prințului Cuza“30. Domnitorul era convins că problema poloneză va provoca un război iminent, lucru pe care îl dorea pentru a ieși din situația echivocă în care se afla, atât el cât și țara. Socotit un agent rus, domnitorul vroia să-și manifeste deschis • R. V. Bossy, Agenția diplomatică
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Cuza - toată națiunea va fi din inimă cu ei“31. În fruntea acestora trebuia să se afle generalul Ion Emanoil Florescu. Domnitorul solicita, lui Napoleon al III-lea, bani, arme și ofițeri superiori pentru instrucție. Un agent al Comitetului național polonez tocmai îl vizitase pe Cuza; domul era convins că polonezii n-au avut niciodată intenții rele contra sa, dar mizând pe toleranța ce-l caracterizează ei au dorit să facă din Moldova un fel de teren de antrenament contra Rusiei
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
o uniune dinastică, poate fi confirmată din diverse surse. Diplomatul român Nicolae Petrescu Comnen relatează despre o astfel de propunere care i-a fost adresată pe când lucra în cadrul Biroului român de presă din Elveția, de la Berna 13. Utilizând un ziarist polonez drept intermediar, câțiva politicieni maghiari, toți foști miniștri - Gyula Andrássy, Vilmos Vászony, Ludovic Windischgraetz - l-au contactat pe Comnen, s-au întâlnit cu el (și cu ministrul României în Elveția, Pâcleanu) în mai multe rânduri de-a lungul lunii iulie
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
maghiare și românești -, zvonurile privitoare la o federație româno-ungară au continuat să circule de-a lungul întregii Europe. Astfel, nu întâmplător, Nicolae Iorga a trebuit să răspundă, în primăvara anului 1923, la Paris, la o întrebare pusă de un ziarist polonez cu privire la o eventuală uniune personală între Ungaria și România. Fără nici un fel de calitate oficială, marele istoric a dat totuși un răspuns ce indica, credem noi, un punct de vedere ce putea fi considerat oficios: „Asuprirea milenară a populației române
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
un partener politic foarte comod. Dimpotrivă. După ce considerase că își asigurase frontiera cu Uniunea Sovietică, în urma pactului de neagresiune semnat la Moscova la 25 iulie 193216, și frontiera cu Germania, în urma Declarației comune polono-germane de la 26 ianuarie 193417, politica externă poloneză nu Editura Albatros, 2001. Cât privește relațiile polono-române din perioada interbelică, pe lângă binecunoscuta lucrare a lui Nicolae Dascălu, o mai putem menționa, ca exemplu, și pe aceea a lui Florin Anghel, Construirea sistemului „Cordon Sanitaire“. Relații româno-polone, 1919-1926. • Maria Brătianu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
concordanță cu aceea a puterilor occidentale. Mai mult decât atât, în ceea ce privește Cehoslovacia 18, de exemplu, interesele Poloniei și acelea ale Franței și Marii Britanii s-au aflat chiar pe poziții de adversitate. Și în relațiile cu România, Ungaria sau Italia, diplomația poloneză a părut că încetează să urmărească obiective comune, concentrându-se, în schimb, asupra intereselor proprii. Din aceste motive, încrederea puterilor occidentale în Polonia s-a diminuat constant până spre sfârșitul celui de al doilea deceniu interbelic, chiar dacă nu a dispărut
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
care a coincis, întâmplător sau nu, cu Anschluss-ul20, nu a făcut decât să amplifice suspiciunile occidentale față de „derapajul“ polonez. În 1938 însă, nici Franța și nici Marea Britanie nu erau dispuse să renunțe la Polonia, așa încât singura lor reacție față de ultimatumul polonez în cauză s-a rezumat la îndemnuri la moderație și exprimarea speranței că acțiunea politică a Varșoviei nu va duce la amenințări mai grave și nu va servi unor scopuri agresive 21. În 1938 s-a modificat substanțial și politica
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
interbelică au fost marcate, printre altele, de disputa asupra regiunii Teschen, o zonă industrială din Silezia. Cehoslovacia își baza stăpânirea acestei regiuni pe motive istorice, iar Polonia își susținea pretențiile pe motive etnice, fiind o zonă locuită de o majoritate poloneză de aproximativ 80.000 de locuitori. • The Polish Ultimatum to Lithuania. The Despatch of Lithuanian Minister J. Baltrušaitis in Moscow, translated and annotated by Robert A. Vitas, în „Lituanus“, Lithuanian Quarterly Journal of Arts and Sciences, volume 31, no. 4
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de la Quinzaine, în „Revue des Deux Mondes“, Paris, Tom 47, 1938, Livraison du 1er septembre, p. 234-235. Vezi și ibidem, Livraison du 1er octobre, p. 719 și Tom 48, Livraison du 1er novembre, p. 235. însă curs ofertei, respingând argumentația poloneză și preferând să rămână fidelă alianței cu Cehoslovacia 27. În ciuda acestor divergențe, colaborarea politică și militară dintre România și Polonia a continuat. De această dată însă s-a făcut simțit și interesul Varșoviei pentru menținerea alianței cu România, în condițiile
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
E.L. Woodward, M.A., F.B.A., and Rohan Butler, M.A., Assisted by Margaret Lambert, Ph.D., Third Series, Volume IV, 1939, London, His Majesty’s Stationary Office, 1951, documentul nr. 395, p. 366-367 (în continuare D.B.F.P.). înțelegere cu guvernul polonez în vederea aplicării clauzelor din tratatul bilateral și în cazul unei agresiuni germane, iar statele care făceau parte din Înțelegerea Balcanică să-și garanteze reciproc frontierele. Halifax a refuzat un răspuns imediat, însă a promis că îl va informa în acest
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
îl va cere Moscovei 45. În plus, ministrul de externe britanic îi informa imediat pe ambasadorii britanici de la Varșovia, Ankara, Atena și Belgrad despre conținutul discuțiilor sale cu Tilea, cerându-le să sondeze care va fi poziția și atitudinea guvernelor polonez, turc, grec și iugoslav față de această situație 46. În ziua următoare însă știrile despre ultimatumul german inundau presa britanică 47, în ciuda dezmințirilor ministrului român al afacerilor externe, Grigore Gafencu. Persistența lor l-a determinat pe Sir Alexander Cadogan, subsecretar de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Poloniei și Marii Britanii, prin care părțile se obligau să poarte consultări imediate asupra măsurilor privind o rezistență comună în cazul unei amenințări la adresa păcii și securității în Europa 52. La Varșovia reacția a fost mult mai calmă. Joseph Beck, ministrul polonez de externe, a cerut lămuriri la București în privința demersului lui Tilea, exprimându-și îndoiala față de declarațiile ministrului român la Londra. Mai mult decât atât, Beck l-a informat în mod confidențial pe ambasadorul Marii Britanii la Varșovia, Sir Howard Kennard, că
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]