2,792 matches
-
Santiago de Compostela. Gândurile și reflecțiile mele despre pelerinaj încep să fie acoperite de somnul ce se lasă pe pleoape, iar trupul se cufundă încet într-un somn adânc, întrunul din cele mai mari hanuri pentru pelerini în care am poposit. Vineri, 31 august: Roncesvalles-Zubiri: 22 km Deșteptarea în hanul La Posada este la ora 6, dar deja mai înainte unii s-au trezit și umblă prin dormitor mai mult sau mai puțin silențios. Pelerinul de sub mine, probabil din Coreea, se
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
liniște și totuși cu însuflețire. Nu mai avea nimic comun fiindcă el se postă să aștepte la capătul gangului dintre clădirea Teatrului de Comedie și clădirea alăturată, unde se afla o cafenea cu mese scoase pe trotuar, unde probabil că poposeau actorii după spectacol, dar pentru Paul era prea puțin important ce făceau ceilalți actori după spectacol. El aștepta la capătul gangului. Gangul era întunecos și din el tăcerea adia spre stradă, împinsă de suflul vântului Zefir din Primavera lui Boticelli
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
tragi o fugă până la pârâu și înapoi. Vorba ceea: o fugă bună de cățea, până cade părul de pe ea... Limbosu l-a privit pe Toaibă pe sub sprâncenele încruntate și a înghițit în sec... Când soarele căta spre amiază, cercetașii au poposit sub copacii din pâlcul despre care vorbise Toaibă. Limbosule! Direcția pârâul! Pas alergător! Marș! a comandat Toaibă, prefăcându-se că a uitat ce grad are Limbosu. Acesta a executat ordinul fără fasoane. Băieți! - a pornit să vorbească Toaibă zâmbind, satisfăcut
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
dragul tatii? Te doare?”... Ca și cum i-ar fi înțeles vorbele, calul gungurea mereu dând din cap. Ia să-ți aducă tata ovăz și apă. Parcă nici nu-l mai durea piciorul rănit. Cât ai bate din palme, în fața calului au poposit o găleată cu apă și una cu ovăz. În timp ce calul a băut apă și apoi a început să ronțăie la ovăz, Toaibă a pus mâna pe țesală și l-a curățat de scaieți și de funingine. I-a scos căpăstrul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
își pierde pielea la primul pas. Insolitul nu este neapărat trăsătura definitorie a imaginarului pe care-l creează Gh. Grigurcu, ci a modului de atribuire a sensurilor și, așa cum arătam, de implementare a acestora în percepția celorlalți, chiar dacă, destul de des, poposește în „ținuturi” ignorate sau neimaginate: Am oprit trăsura-n adâncul ochiului / acolo unde nici tu nu știi ce să faci, din moment ce poetul are perna umplută cu vise, ceea ce l ajută ca, sisific, să facă un gest cotidian: înfruntarea abisului, fiindcă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
sunt și pe lume / eu mă destram, ca prin păduri, în oameni? Învăluit într-un dor din ce în ce mai intens (și tot mai mult mi-e dor și tot mai des), uneori cu accente mioritice, transpuse în nevoia de reintegrare în natură, poposind în alt regn (să mi steie trupul între vii - cais), sinele își creează un univers din date inconsistente, diafane, eterice, colindate de aripa sacrului: ninsori nesfârșite - ale iernilor sau ale petalelor -, lumină blândă coborând peste suflet, coșuri pline cu dragoste
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
amar, parcă tot mai amar și nu se mai termină. Discreție Vaza aceea micuță din cristal de Boemia, mereu încărcată cândva precum un pom generos cu stoluri de presuri a rămas până astăzi la roșul acela discret. Doar că florile poposesc în ea tot mai rar și parcă îmbracă și ele culori tot mai discrete Și tot mai mohorâte... Cărări Cărările mele sunt și astăzi aceleași... prin tălpi se ridică același nedeslușit fior. Poate am plecat împreună într-un nou început
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
locuri dragi. Spre zări unde m-am legat cu trup și suflet de oamenii acelor meleaguri. Aștept doar să-mi bată în poartă mesagerul trimis de bătrânul călugăr... Toamna încearcă să facă primii pași, timizi încă. Semnul că zâna a poposit deja pe culmea Repedii sunt cele câteva frunze galbene atârnate pe un firicel de ram al teiului din fața cerdacului meu. În fiecare toamnă, pe aceeași crenguță. Le așează precum o doamnă cochetă își punea pe vremuri o floare în pălărie
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Cu bastonul - tovarășul meu de drum - în mână, pornesc spre culmea Repedii, cu gând să întâlnesc cât mai repede crăiasa... Am ajuns deja la zidirile Socolei, între care se află și fostul “Seminar de la Socola”, unde în toamna anului 1855 poposea - taman în ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, cu harabaua lui moș Luca - cine altul decât Ion Creangă?!... Parcă și aud vorbele acelui flăcăoan hâtru, care i-a întâmpinat la rohatca Păcurarilor cu ironii usturătoare: “Moșule, ie sama de ține
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
pădurii, anunțându-și apropiatul apus... Iată-mă-s și la cotitura drumului, unde mă așteaptă stejarul. Vechiul meu prieten din preajma mănăstirii. Până aici ajung adeseori în plimbările mele de seară... Iaca și trunchiul de copac așezat lângă potecă, unde am poposit de atâtea ori cu bătrânul. De aici pornește cărarea ce duce la iazul din vale, malul căruia mi-a fost și sper să-mi fie încă loc potrivit pentru studiile mele privind străvechea cetate a Iașilor... Poteca aceasta trece pe la
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
1777), Grigorie Alexandru Ghica voievod ia seama la rugămințile părinților “xiropotamleni”. Drept urmare, vodă scrie: “le-am agiutorat cu a noastre domnești mile... câte una sută cincizăci lei din vama cea mare domnească”... “Anii 1777 ghenarie 4”. ― Unde am mai putea poposi, părinte? ― Cred că mănăstirea Barnovschi ne așteaptă cu brațele deschise, să ne vorbească despre soarta nefericitului voievod Miron Barnovschi Moghila voievod, decapitat de turci la Istanbul în 1633... ― Să vedem ce spune la 9 decembrie 1627 evlaviosul voievod: “Domnia mea
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
spre cele mai parfumate flori, fluturii o răsplăteau cu dansul gingaș al aripilor prin grădina fermecată a palatului. Future ,future ! Porți pe aripiore Multă culoare Ce parcă o floare Încă nu o are ! Și prințesa îl ruga pe fluture să poposească în palma ei ca să-i dea binețe și să îi admire paleta de culori împrumutate de la flori. Fluturașul îi ascultă ruga și poposi pe mâna ei gingașă. Prințesa îl sărută, iar acesta își luă zborul în zări, către alte flori
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
Multă culoare Ce parcă o floare Încă nu o are ! Și prințesa îl ruga pe fluture să poposească în palma ei ca să-i dea binețe și să îi admire paleta de culori împrumutate de la flori. Fluturașul îi ascultă ruga și poposi pe mâna ei gingașă. Prințesa îl sărută, iar acesta își luă zborul în zări, către alte flori. Prințesa scutură fermecată din căpușor și se îndreptă spre grădinuța de flori și cu mare drag culese cele mai frumoase flori pentru mama
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
talentat. Cât e ziua de lungă străbate grădinile și sărută florile, pentru că e îndrăgostit de ele, de frumusețea și gingășia lor, încântându-le cu dansul grațios, cu sărutul seducător. Când vine seara, fluturașul o caută pe cea mai parfumată și poposește acolo, se cuibarește, își așează aripioarele și așteaptă ca floarea să-și închidă petalele ca astfel să-l învelească să-i fie somnul ușor până adoua zi. Printre razele de soare și-apoi multe picături de ploaie -Vrei să-ți
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
un drum mai scurt. ține-te după mine! Drumul spre casă a fost destul de anevoios, au făcut popasuri dese ca să se odihnească, au vorbit diverse, au făcut planuri cum o să locuiască ei împreună și deodată sau trezit la stânca unde poposise piticul să se odihnească cu două zile înainte. - Pălăriosule!!!!!!! - Strigară într-un glas piticii la marginea pădurii care, îngrijorați de faptul că fratele lor nu s-a întors acasă, au pornit să-l caute. - Ce bine că ești din nou
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
străluciți cât puteți de tare. În felul acesta, Povestitorul Vânt o să poată să povestească și în anul viitor cât de frumoși și delicați ați fost. Poveste de primăvară Iarna s-a sfârșit iar zilele sunt mai lungi și razele soarelui poposesc mai mult pe crengile copăceilor din grădină. Astăzi, de dimineață, o rază jucăușă l-a gâdilat în trunchi și în rămurelele subțiri. Începuse să se dezmorțească. Micul copăcel somnoros revenea la viață. Era amețit de soare și mai ales de
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
local, pe Grivița, aproape de Cimitirul Sf. Vineri. ― Fraților, are un vin care te scoală din boală și te bagă în groapă. Eram vesel, exuberant, într-o dispoziție de plenitudine cum nu mai fusesem de multă vreme. "Bolta verde" unde am poposit părea un local mizerabil dar, oricum, simpatic. Nu știu de "ce-mi plăceau atâta cârciumile periferice care duhneau de rachiu. Înăuntru toate mesele erau înțesate de ceferiști, lucrători, băieți de prăvălie. Charlot însă nu ținea seama de asta. La el
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
această întîmplare: era cea dintâi dovadă a iubirii ei. Într-o duminică însorită, pe când prânzeam cu Mihaela în camera mea, ne-am pomenit cu o păsărică zburind deasupra capetelor noastre. Intrase pe fereastra larg deschisă și, după câteva evoluții sprintene, poposi pe rama unui tablou. ― Uite, o ciocârlie, strigă Mihaela plăcut surprinsă, gata să bată din palme, dar paralizând gestul ca să nu sperie pasărea. ― Nu-i ciocârlie, i-am spus, cred că e cinteză. ― Ce drăguț din partea ei că ne-a
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
am avut răbdare să fac drumul pe jos și am luat un taxi. Când să cobor mi-a scăpărat prin minte, ca un fulger, ideea unei escapade năstrușnice: ce-ar fi să mă îmbarc cu Mihaela și, traversând marea, să poposim pe malurile însorite ale Bosforului? Bani am doldora și pun forța lor în slujba dragostei ca să obțin un maximum de desfătare. Numai așa, în paradisul oriental de dincolo de mare, ademenesc fericirea și o arestez măcar pe timp de o săptămână
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
suportă privirea. Răspunse fără glas, dând negativ din cap. ― Te rog să fii cât se poate de sinceră. ― Nu! (Cuvîntul părea turnat în bronz.) ― Foarte bine. Atunci până la pronunțarea sentinței ai să locuiești în casa noastră... ― Aici? (Pe fața ei poposiră semnele mirării și întrebării.) ― N-am spus aici, am spus în casa unde trebuia să ne mutăm și care e gata cu reparațiile. ― Prefer să mă duc la soră-mea. (O replică reținută a mîndriei.) ― Te rog foarte mult să
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
sânt geloasă și îmi repugnă aventurile extraconjugale. N-ajunge? Pentru mine căsătoria e un sacerdoțiu. ― Mă închin, domniță, în fața acestor principii sănătoase. ― De ce îmi spui domniță? ― Pentru că ― nu simți? Încep din clipa asta să-ți fac curte... Pe fața ei poposi un nou surâs. ― Ce ți-a venit? ― Nu știu... Poate că tocmai eu sânt bărbatul temerar pe care îl aștepți să-ți ceară mâna. ― Vorbești cu adevărat serios? ― Foarte serios. Vrei să mi-o dai? Bineînțeles în ipoteza că nu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Acum că e departe, rău... Din clipă-n clipă mi-aduc aminte De prietenii pierduți în zori. Aș vrea să fug din nou prin praf Și mama să mă certe iară, Când intru-n curtea cu mușcate Unde mereu am poposit... Mi-e dor de ulița nebună Plină ochi de copiii mici Cu fete crude și cuminți Râzând la fiecare colț. Aș vrea să povestim din nou Noi, fetele pline de viață, Pe podulețul de la școală Cu chicote până în seară. Reflexii
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
generației ’27 acasă la Mircea Handoca, pe Latină, într-o casă ieșită parcă din prozele „adolescentului miop“... Oh, gata, nu vă speriați, am trecut de moara lui Călifar. N-am să fac aici inventarul tuturor locuințelor literare în care am poposit frenetic trei, patru decenii, deși tare-mi dau ghes la așa ceva drăcușorii ascunși în cotloanele memoriei. Ce voiam, de fapt, era să salut albumul de la MNLR și să le sugerez editorilor o carte echivalentă dedicată mormintelor scriitorilor din Bellu, Sf.
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Alexandru venea bucșit de albume somptuoase la cursurile „Eminescu“, învățându ne rostul umbrei pentru lumină, magia chipului ca icoană și sacralitatea gesturilor domestice, odată cu ardoarea așteptării revelației, subli mul nunții și liniștea dăruirii de sine ca împlinire. Firește că am poposit apoi la muzeul „Van Gogh“, Tania cultivând încă adolescente fervori în domeniu, iar eu torcând încer cănat, tot cu gândul la Athos, fuiorul grupului „Prolog“, cu multiple, misterios-paradoxale îngemănări de contrarii (Teofan Cretanul și Klee, Rubliov și Mondrian, Fra Angelico
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
și astăzi pe cei interesați să cunoască istoria și cultura franceză. Fiorul narativ, simbolistica faptelor narate au un farmec specific creațiilor de acest fel. Se spune că într-o zi dintr-un foarte îndepărtat timp istoric, în satul Saint-Seine a poposit, pe înserate, un pelerin. Arăta a om necăjit și era vizibil ostenit. După ce a străbătut toate ulițele satului, stârnind colbul abundent cu încălțări scâlciate, bătând din poartă-n poartă în căutare de adăpost, dar deosebit de întristat de lipsa ospitalității locuitorilor
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92338]