2,519 matches
-
Stănescu Gheorghe, Condruc Ion, dar prea puțini spre a se constituii colectiva. După multe ședințe, amenzi, procese, amenințări, s-a hotărât a se face „întovărășire” cu toți acei ce au teren în tarlaua „Răchiți”-Victoria, alegându-l președinte pe Ciupercuță (poreclă), de fapt, Sulugiuc. Prin înființarea întovărășirii, cei de la raionul Trușești au început să se poarte mai cu mănuși cu intelectualii comunei, s-au adus cadre didactice noi: profesori Maxim Ion, director;profesori: Sandu Constantin, Popescu Nae, Chihaia, familia Froicu și
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
aer cam "oficial" din cauza unui impermeabil militar. Repede a fost ascunsă sub tejghea, o condică. I-am intrigat și mai mult când am întrebat de un bărbat care i-ar fi fost un frate mai mare, cu un nume de poreclă, singurul de care i se părea lui Vasile că își amintește. Spunea și de o casă, de un gard, alt amănunt reținut de mintea bolnavă a lui Vasile. Altceva, nimic, obscuritate totală. În liniștea instalată într-un moment, devenisem oarecum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Mic, ca și tatăl său, de statură, față de acesta, Sorin Gorovei avea o înfățișare mai pătrățoasă, poate datorită obiceiului de a purta pantaloni de golf, la modă pe vremea tineretului emancipat de după primul război mondial. Din partea elevilor, faptul îi atrăsese porecla de „Bilă”. Având un caracter aprins, i se mai spunea și „Chibrit”. Intrând agale în clasă, se holba de sub chelie cu doi ochi bulbucați și albaștri la „flăcăii” pe care îi instruia în științele exacte. Întotdeauna avea câte o observație
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
târziu Geo Bogza, băiatul semăna cu un ied. Tot profesorul Stino a mai constatat coincidența dintre numele tatălui, Eugen Labiș, și cel al dramaturgului Eugène Labiche. Cu siguranță autohton (un Labeș: unii dintre colegi îl alintau pe micul coleg cu porecla „Lăbosu”), Nicolae Labiș s-a gândit el însuși la un simbol. De aici titlul binecunoscutului poem „Moartea căprioarei”. Locul în poezia română Dacă ne gândim că unii poeți devin șefi de școală în timp ce alții rămân izolați, Labiș face parte din
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
tezelor din aprilie” a dovedit că momentul ’68 fusese doar un foc de paie. Mai mult, criza economică care, prin anii ’80, lua forme dramatice, a retras toate simpatiile lui Ceaușescu. Regimul său devenea din ce în ce mai arogant, chiar odios (una din porecle îl denumea pe Ceaușescu „Odi” iar pe Elena Ceaușescu „Adi” - prescurtare de la titlurile pe care și le arogase: academician, doctor, inginer). Inclusiv cei care aveau misiunea de a-l apăra erau convinși că șeful era paranoic. Plutea în aer revolta
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
adopție, prin naștere fiind Popovici. L-a chemat Popovici pentru că bunicul său a fost preot în Palanca. Acel popă Toader din Palanca s-a născut dintrun hainal picat de peste munte. Cuvântul unguresc hainal (pronunțat hoinol) înseamnă în românește luceafăr. Era porecla pe care o căpătau fugarii care traversau munții pe plai, călăuziți noaptea de stele iar ziua ascunzânduse printre stânci. În secuime există numele Hainal iar, la românii din Ghimeș, Hăineală. Deci tatăl popii din Palanca era un hainal din Dămuc
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
Necruțător mai ales cu restanțierii care îl căutau toamna, dispărea în oraș, lăsându-i să aștepte cu nemiluita în fața ușii. Pe o studentă a pus-o să stea acolo, cu toate că, până a doua zi, el nu s-a mai întors. Porecla și-o câștigase din pricina obiceiului de a-și da ochii peste cap în timpul prelegerilor. Tentați să creadă că nu-i vede, studenții se înșelau. Le observa fiecare mișcare iar indisciplinatul era pe loc apostrofat. Atunci privirea lui albastră devenea omenească
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
îndemnați să se strâmbe la dânsa. Domnul Papastopol îi trata cu o ironie care, la insistența mai bufonă a unei belele de elev, se transforma în reacție jignită. Chiar și așa, profesorul se mulțumea să-i adreseze nesimțitului doar o poreclă: „mascalțone”. Din asta, respectivul își făcea însă un titlu de glorie. Când preda, lui Mauriciu Papastopol îi plăcea să născocească replici de teatru, cu personaje ce intrau în rol, cu dialog și efecte după tipicul genului dramatic. Profesorul devenea un
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
de istorie. El a studiat ce îi plăcea mai tare: heraldica și genealogia. Azi e un bun documentarist. ȘOIMULEȚ Deși în familia lui Cătălin unul dintre înaintași a fost chiar haiducul Coroi, la înfățișare, băiatul n-avea nimic de bandit. Porecla și-o căpătase într-o excursie, pe vreme de primăvară, când cerul abia se lumina în zori iar cei de la Archeos se îmbarcau în trenul care suia la Bârnova. Abia picat la cerc, Cătălin era în clasa a patra și
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
ușa și, bineînțeles, scena l-a înveselit pe Cătălin; se scutura, chițcăind de râs, cu ochi boldiți de șoricel. Altcineva se interesă încotro merg copiii. - Da’ pe șoimulețul ăsta de ce-l mai cărați cu voi? Așa i-a și rămas porecla. Șoimuleț deveni marota cercului. Fiind supărăcios, Gruia îl lua peste picior. Altminteri cei doi erau nedespărțiți. În prietenul său Șoimuleț avea o încredere nemărginită chiar dacă Gruia îi făcea mereu farse. N-a lipsit de la niciuna din acțiunile cercului. Îi plăceau
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
Nu l-am întrebat de ce-mi spunea așa, dar îmi plăcea cum pronunța el acest nume, simțeam căldura sufletească cu care mă înconjura. Când eram la școală colegii îmi spuneau adesea Goli, dar la ei suna mai mult a poreclă și nu-mi plăcea. Regret și acum că nu am făcut din acest nume un renume. La gimnaziu am avut profesori de elită. Alături de profesorul Constantin Dobre și Corobană, la matematică, de soții Maria și Constantin Popescu și de Titu
75 - V?RSTA M?RTURISIRII by Gheorghe Musta?? () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83092_a_84417]
-
pentru noul preot. Când au apărut cei patru, au fost primiți cu ironii, râsete și o vociferare crescândă; vreo fluierătură și vreo insultă, dintre cele mai nevinovate: „acciacca quei bacherozzi“ [«strivește-i pe gândacii ăia»; bacherozzi este, în dialectul romanesc, porecla disprețuitoare dată preoților, ndr.]. Cât de diferită ar fi fost primirea noului preot în satul său natal! Clopote în sărbătoare, aplauze și trăiască. Aici, după strigătele de dispreț, don Rosa a primit o piatră în piept și un scuipat în
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
și faianță. 42 Provincie din nordul Italiei, cu capitala la Bologna. 43 "Afară cu Nemții" (sau "cu Barbarii"). 44 Aluzie la bătălia de la Adua (1895) unde Abisinienii au aruncat în mare corpul expediționar italian. 45 "Il Re-Galantuomo" Regele galant este porecla dată lui Victor-Emmanuel al II-lea, foarte amator de femei frumoase. 46 Automobiliștii purtau căști de piele și ochelari de scafandru. 47 Pe vremea aceea doamnele călăreau în "amazoane" adică așezate cu ambele picioare de aceeași parte a șelei care
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
să "prindă" flota germană care păzea strîmtorile de la intrarea în Marea Baltică, și să-i cauzeze pierderi de o importanță similară cu cele suferite de Coronel. A fost ultima mare bătălie morală din primul război mondial. 177 Cavaleria Sfîntul Gheorghe era porecla bacșișurilor cu care Anglia își asigura sprijinul oamenilor politici și al comandanților militari străini și chiar dușmani. Numele vine de la imaginea Sfîntului Gheorghe călare ce figurează pe reversul monedelor de aur anglezești. 178 Ca Lord al Amiralității în 1915 a
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
putea să le modifice, însă puțini o făceau, cei mai mulți se mulțumeau să le treacă mai departe, contribuția lor fiind doar actoricească. Nu e simplu de analizat și, oricum, nu am spațiul necesar. Cert este că Ceaușescu avea tot felul de porecle, Iliescu - destul de puține. Pentru că poporul ține la el? Pentru că l-a votat și-l respectă nu numai electoral? Nu-i asta! Nu poporul născocește poreclele, nici bancurile, el doar le poartă. Parcă așa am convenit... Eu cred că Iliescu nu
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
analizat și, oricum, nu am spațiul necesar. Cert este că Ceaușescu avea tot felul de porecle, Iliescu - destul de puține. Pentru că poporul ține la el? Pentru că l-a votat și-l respectă nu numai electoral? Nu-i asta! Nu poporul născocește poreclele, nici bancurile, el doar le poartă. Parcă așa am convenit... Eu cred că Iliescu nu are porecle tocmai pentru că există libertate de expresie și poți să spui despre el tot ce-ți trece prin cap. Ziarele sunt pline de înjurături
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
destul de puține. Pentru că poporul ține la el? Pentru că l-a votat și-l respectă nu numai electoral? Nu-i asta! Nu poporul născocește poreclele, nici bancurile, el doar le poartă. Parcă așa am convenit... Eu cred că Iliescu nu are porecle tocmai pentru că există libertate de expresie și poți să spui despre el tot ce-ți trece prin cap. Ziarele sunt pline de înjurături, de ironii, de comentarii răutăcioase. Vreau să spun: în afara analizelor critice serioase. Doar e atât de ușor
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
satirele sale astăzi cu totul anodine, lipsite de spirit și de decență. Totul era persiflat. Binișliul regreta vremurile vechi, deputatul, ministrul erau încîntați de slujbele lor. Orășanu nu cruța nici pe liberali ("ceata lui Baboi"), nici pe conservatori și semăna porecle în dreapta și-n stânga. Lascar e "Mascarache", Costa-Foru, "Costea-Furul", Carp, "Musiu Crap", Boliac, "Beau-Fleac", "Musiu Titu", "ungureanu unitu". Domnitorul Carol e atacat într-un chip nedemn. Mijlocul de divulgație al lui Orășanu era foaia săptămânală Nichipercea, căreia, spre a se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
stam vara la bunici, ne întrebam nedumeriți de ce se numește bunicul „Picoș„ de oare ce nu mai exista în sat nici-o familie cu acest nume. Cu gândirea noastră de la 13-14 ani ne am zis că se poate ca să fie o poreclă înregistrată la primărie ca nume de familie, dar răspunsul nu era acceptat de toți nepoții. Unii ziceam că ar veni de la cuvântul „chicuș„ adică picătură ce curge de pe streașină, alții credeam că ar fi vorba de un „chic” adică de
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
din apele Nilului. Din această vorbă a preotului, morarului i s-a zis „Moise cel scos din apă”. De la această întâmplare, de la această exprimare a preotului, se zice că morarul a fost poreclit „Moise”. Acest nume a fost folosit ca poreclă până când bunicul a plecat din Rubla și s-a stabilit în Boarca, unde, nefiind bine cunoscut de oficialii din Domnița, l-au înregistrat cu numele de „Moise”. Bunicul n-a reușit să se facă înțeles de cei de la primărie și
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
Bunicul, Ion Moise, era un bărbat mic de statură, blând, muncitor și un creștin foarte con știincios, dar nu habotnic. în loc de „bunicu și bunica” le ziceam „bâtu și bâta”. Nam înțeles de unde venea această numire, dar ea nu era o poreclă sau ceva jignitor. Chiar ei o foloseau in expresii: „nepoate vino la bâtu” sau „nepoate hai la bâta”. Pentru că aveau puțin pământ arabil, munceau în parte la boier. înaintea primului război mondial administratorii de moșii, logofeții îi înșelau pe țărani
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
de la Târgșor n-au mai știut părinții nimic de mine. Și după vreo lună de zile a venit pachetul..., și mai era și ceva mâncare. În timpul ăsta, eu am luat de la un maramureșan, de la Iusco - Iusco Sută, așa-i ziceam porecla, că era barosan - am luat opincile lui și cu cârpele făcute din cămașă, din ce-am avut pe la mine, ieșeam la lucru dimineață... Asta a fost pân-am primit Încălțămintea. Erați la Canal când a fost Împușcat doctorul Simionescu. Vă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
să te scoli și să șezi pe bancă... Da’ gardienii nu prea aveau voie să deschidă ușa până când se făcea apelul, și pă vizetă nu mă putea vedea. Mai țineți minte nume de gardieni de la Gherla? Nu... Că tăți avea poreclă... Cu noi În fabrică era unu’, mi se pare că-l porecliseră deținuții „Bubi”. Și era maiștri civili... Era unu’ la sala de mașini, Engelberg. Apoi zicea către deținuți: „Du-te, măi, la domnu’ plutonier Bubi și spune-i să
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
care avea bucătăria curat românească a început din ziua în care umoristul Nae Orășeanu a compus nostima lui listă de bucate care, în parte, a rămas până la noi și se va perpetua. Iată, atât cât îmi amintesc, o parte din poreclele lui N.T. Orășeanu: Pâinea era numită o abondență. Gheața: cremă de Siberia. Scobitoarea: o baionetă. Tacâmul: un regulament. Țuica: o idee. Socoteala: protocolul. Cârnații mici: mititei. Cârnații mari: patricieni. Un ardei roșu: o torpilă. Varza acră: origină de Belgrad. Sticluța
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
costă 12 lei, dar eu când v am spus că am plătit 6 lei nu v-am arătat decât piciorul drept. O gheată costă 6 lei. Un alt „tip“ era „Chimiță“. Chimiță nu era numele lui. Chimiță era numai o poreclă pe care i-o pusese[ră] bucureștenii din cauză că omul, fiind un maniac, și chiar foarte ușor dement, circula pe străzi îmbrăcat cu o eleganță extravagantă, ridicolă și cu aere de grandoare. Porecla Chimiță a rămas în limba bucureștenilor foarte multă
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]