KorAP: Find »[drukola/base=porumbel & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...65 66 67 ...139 >

3,471 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

aveam curajul să bat. Făceam stânga împrejur, mă duceam la școală și intram în curte. Vacanța de vară așternuse liniștea peste tot. Uneori veneau câțiva copii să se joace, pe urmă plecau în altă parte. Apoi soseau ciori, vrăbii și porumbei și ciuguleau boabe de pe pământ, fără să se sinchisească de mine. Își luau zborul și ele. Pe sub platani adia o boare de vânt, care făcea cugetarea mai plăcută. I-am scris Leei o scrisoare, însă nu mi-a răspuns. Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
iar pe el ouă, carne, roșii, aduse de acasă, din gospodărie. Rareori îi vedeai stând de vorbă. Astăzi erau aici mai multe familii ale soldaților ca de obicei. Aveau liber de la cazarmă. Bătrânii ședeau lângă bastoanele lor maronii, unii hrăneau porumbeii. Căci porumbei aveam destui. Arșița creștea și totul părea inundat de lumină. Mi-am încetinit pașii, în fața monumentului m-am oprit și am privit în toate direcțiile. În stânga erau niște trepte, iar dincolo de ele și de stradă se aflau canalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
el ouă, carne, roșii, aduse de acasă, din gospodărie. Rareori îi vedeai stând de vorbă. Astăzi erau aici mai multe familii ale soldaților ca de obicei. Aveau liber de la cazarmă. Bătrânii ședeau lângă bastoanele lor maronii, unii hrăneau porumbeii. Căci porumbei aveam destui. Arșița creștea și totul părea inundat de lumină. Mi-am încetinit pașii, în fața monumentului m-am oprit și am privit în toate direcțiile. În stânga erau niște trepte, iar dincolo de ele și de stradă se aflau canalul și clubul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

iar eu îi urcam pe scări, așteptând primul lor plonjon în această lume, îi momeam cu castronașe mici pline cu smântână, le miroseam blănița, de care se lipise aroma lăpticului cald. Iată și terasa dinspre vest, aici își aveau cuibul porumbeii cei gălăgioși, care se aciuaseră sub țigle și murdăreau podeaua terasei cu găinațul lor, iar mama striga, când vom scăpa de porumbeii ăștia, ne vor îmbolnăvi, alungă-i de aici înainte să ne contamineze pe toți, iar tata privea cuiburile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
miroseam blănița, de care se lipise aroma lăpticului cald. Iată și terasa dinspre vest, aici își aveau cuibul porumbeii cei gălăgioși, care se aciuaseră sub țigle și murdăreau podeaua terasei cu găinațul lor, iar mama striga, când vom scăpa de porumbeii ăștia, ne vor îmbolnăvi, alungă-i de aici înainte să ne contamineze pe toți, iar tata privea cuiburile lipsite de apărare, sfâșiat între mila față de porumbei și dorința de a o liniști pe mama. Uneori, își făcea curaj și desprindea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
și murdăreau podeaua terasei cu găinațul lor, iar mama striga, când vom scăpa de porumbeii ăștia, ne vor îmbolnăvi, alungă-i de aici înainte să ne contamineze pe toți, iar tata privea cuiburile lipsite de apărare, sfâșiat între mila față de porumbei și dorința de a o liniști pe mama. Uneori, își făcea curaj și desprindea câte un cuib sau două, transferând în secret ouăle în altul, niciodată nu reușise să îi alunge, dar după plecarea ei, în prima lui noapte fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
reușise să îi alunge, dar după plecarea ei, în prima lui noapte fără ea, le distrusese într-un acces de nebunie, fără a-i mai păsa de ouă sau de pui, un adevărat pogrom, s-a dus vestea măcelului printre porumbei, așa că nu s-a mai întors aici nici unul, au trecut aproape treizeci de ani de atunci, dar terasa este încă goală. În ciuda faptului că nu locuiește nimeni aici, gazonul este proaspăt, asemenea unui mormânt admirabil îngrijit în secret, da, acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
mine, dar apoi am început să simt cum înnebunesc încetul cu încetul, mă maltrata cu verticalitatea lui, iar eu întreb, te maltrata? Despre ce vorbești, nu era în stare să omoare nici măcar o muscă, îți amintești cum avea grijă de porumbeii care își făcuseră cuib la noi pe terasă? Iar ea spune, vorbesc despre lucrurile ascunse, iar sfântul de zi cu zi a devenit sfântul din dormitor, asta i s-a întâmplat, asta mi s-a întâmplat, era atât de pur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
ajungeam la ea, ura se risipea, îmi era mai ușor să o urăsc de la distanță, decât de aproape, chiar și acum, când doarme în camera de alături, îmi inspiră o liniște ciudată, o tandrețe ascunsă în pivnițele ființei, în cuiburile porumbeilor, în țiglele acoperișului, care îndrăznește deodată să iasă la lumină. Ani la rând o acuzasem de moartea tatălui meu, refuzasem să o iubesc, rezistasem acestei tentații chiar și după moartea lui, totuși îi permisesem lui Noga să o iubească, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
iar el spune, să plecăm de aici, hai să bem o cafea adevărată, dar eu îl privesc rezervată, nu am timp, Mikha, trebuie să mă întorc la serviciu, este aproape douăsprezece, sentința mea cade pe capul său asemenea rahatului de porumbel, umedă și umilitoare. Dar încă nu am ajuns la nici o concluzie privind situația, încearcă el din nou, acordă-mi o oră din timpul tău, fă-o pentru copil, eu mă răzgândesc, merg tăcută alături de el, oscilând între ei doi, pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

fi întâlnit altă dată, în altă parte. Nu aveam nici un motiv să gândesc astfel, dar așa simțeam în clipa respectivă. Ne-am așezat pe o bancă, în parc, și priveam clădirea fostei ei școli. Iedera împânzise toată clădirea școlii, iar porumbeii se odihneau pe coama clădirii. Era o construcție veche, impunătoare. În curtea școlii se înălța un stejar bătrân, iar în dreptul lui se vedea o dâră de fum alb. Lumina palidă a verii dădea fumului un aspect cețos. — Știi ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
aici“, scria ea, și i-a făcut deosebită plăcere. Îmi mărturisea că tocmai era [i ea pe punctul de a-mi scrie. M-am ridicat și am deschis fereastra, mi-am scos jacheta și m-am așezat pe pat. Auzeam porumbeii gângurind pe o creangă din apropiere. Vântul adia și mișca perdeaua. Cu cele șapte pagini ale scrisorii în mână, m-am lăsat pradă unui șuvoi de sentimente ce mă asaltau. Aveam impresia că adevărata lume din preajma mea își pierduse culoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
lucru și s-au încălțat cu cizme din cauciuc, albe. Colivia era, de fapt, o adevărată „casă“ cu păsări, amplasată într-un părculeț din spatele terenului de tenis. Era înconjurată de straturi de flori, tufișuri și bănci. Am văzut acolo puișori, porumbei, păuni, papagali și multe alte păsări. Doi bărbați, între patruzeci și cincizeci de ani, probabil și ei pacienți ai sanatoriului, greblau frunzele de pe alei. Reiko și Naoko s-au îndreptat spre ei ca să-i salute, iar Reiko a reușit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Am mers așa vreo cincisprezece minute până când am ajuns la primul cătun. Nici urmă de ființă umană pe-acolo, iar cele douăsprezece-treisprezece case păreau a fi într-o stare de degradare avansată. Iarba crescuse până la brâu în preajma caselor, iar cuiburile porumbeilor făcute în găurile din zid se uscaseră complet. O casă se prăbușise cu totul, rămânând în picioare doar stâlpii de susținere, iar altele păreau încă locuibile dacă deschideai ușile. Ne-am strecurat pe aleea dintre casele tăcute, fără viață. — Casele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
să ronțăie bucățelele de castravete. Ciudate amintiri lasă în urma lor cei care se prăpădesc. După ce mă trezesc dimineața, mai stau puțin în pat și mă gândesc la tine și la Reiko, precum și la colivia păsărilor. Îmi amintesc de păun, de porumbei, de papagali, de curcani, apoi de iepuri. Îmi revine în minte imaginea pelerinelor galbene de ploaie, cu glugă, pe care le-ați purtat în dimineața aceea ploioasă. Îmi place să mă gândesc la voi când stau în așternutul călduț. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412

ginuri și niște bitter, i-am spus. Mai e apă tonică În sticlă. — Despre ce vorbit? Întrebă John. Eu Înțeleg puțin doar. E aici un bărbat pe care-l cunoaștem amîndoi de mai demult. Înainte era un excelent vînĂtor de porumbei și obișnuiam să-l urmăresc cînd trăgea. E fascist, și să apară acum aici, indiferent de ce motive o avea, asta e o tîmpenie foarte mare. Da’ a fost mereu un tip foarte curajos și foarte tîmpit. — Arată-mi-l. — Acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Și, oricum, ce cauți aici? Îl mîrÎi și toți ceilalți lei izbucniră-n răgete care de data asta nu mai erau de rîs. — Tatăl meu locuiește Într-un oraș, sub turnul cu ceas, și de-acolo supraveghează o mie de porumbei care sînt, cu toții, supușii săi. CÎnd zboară, parcă auzi un rîu repede. În orașul În care locuiește tata sînt mai multe palate decît În toată Africa, și-n fața tatălui meu stau patru cai măreți din bronz și toți Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Încîntați să-l revadă. Se Înălță pentru o clipă și-și sărută tatăl pe ambii obraji și văzu că picioarele cailor erau Încă ridicate, iar Basilica era mai frumoasă ca un balon de săpun. Campanila era la locul ei și porumbeii se retrăgeau la cuiburile lor. — Cum ți s-a părut Africa? — Foarte sălbatică, tată. — Noi avem iluminare nocturnă acum. — VĂd, răspunse leul cel bun ca un fiu Îndatoritor. — MĂ deranjează puțin la ochi, se confesă tatăl. Și acum unde te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
ieșit la vînĂtoare. Trăgea de parcă avea un radar incorporat. N-a tras o dată aiurea, de prea departe, și nici nu lăsa pasărea gonită să vină prea aproape. Împușca fazanii cu eleganță și precizie, iar rațele le Împușca din zbor.“ La porumbei, În concurs, cînd mergea pe rampa de ciment și Învîrtea roata care-i indica locul În care avea să stea, profesioniștii Îl urmăreau În liniște. Dintre toți participanții, doar pentru el se lăsa tăcerea aia deplină. Unii dintre profesioniști zîmbeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
se baza pe cele două cartușe din Încărcător. — Gata, spunea, cu vocea aia joasă, răgușită, nepotrivită pentru un băiețel. — Gata, răspundea cel care trăgea ușile cuștilor. — Trage, spunea vocea răgușită și din oricare cușcă dintre cele cinci ar fi ieșit porumbelul, indiferent de unghiul pe care Îl lua În zborul jos, pe deasupra firelor de iarbă, Înspre gardul alb și scund, cartușul din prima țeavă Îl lovea, iar cel din a doua era parcă tras cu o sfoară de primul. Numai marii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
În aer liber. — Papa, pot să beau o cola? — Mai bine n-ai bea mai mult de jumate. — Bine. Îmi pare rău c-am fost așa de Încet. Nu trebuia să-l fi lăsat să ia viteză. — Stevie, era un porumbel puternic și zbura foarte jos. Nimeni n-ar fi observat asta dacă n-aș fi fost eu prea Încet. — Te descurci bine. O să-mi revin, nu-ți face griji, o să fiu mai rapid. N-am ce să pățesc de la niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
n-ar fi observat asta dacă n-aș fi fost eu prea Încet. — Te descurci bine. O să-mi revin, nu-ți face griji, o să fiu mai rapid. N-am ce să pățesc de la niște cola. Și-a Împușcat al doilea porumbel imediat ce arcul ușii de la cușca Îngropată a sărit. Toți au văzut cum Îl lovește și al doilea glonț Înainte să atingă pămÎntul. N-apucase să facă mai mult de un metru de la cușcă. În timp ce băiatul se Îndrepta spre pavilion, unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
nimerit o pasăre din cușca cu numărul doi timp de trei runde. Și cînd l-a nimerit n-a auzit ușa, așa că l-a lovit abia cu al doilea glonț, la o distanță foarte mare, abia lîngă gard, de care porumbelul s-a și lovit, căzÎnd În interior. — Oooff, papa, Îmi pare rău, i-a spus băiatul. Au uns-o Între timp. Mai bine tăceam dracu’ din gură. Abia În noaptea de după ultimul mare concurs internațional la care au mai participat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Mai bine tăceam dracu’ din gură. Abia În noaptea de după ultimul mare concurs internațional la care au mai participat Împreună, abia atunci, stînd de vorbă, băiatul spuse la un moment dat: — Nu Înțeleg cum se poate să nu nimerești un porumbel. — SĂ nu-i mai spui nimănui treaba asta. Nu. Vorbesc serios. N-ai cum să-l ratezi. Ăsta, la care am pierdut - eu l-am nimerit de două ori, atît că a căzut În afara terenului. — PĂi uite așa se pierde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
care am pierdut - eu l-am nimerit de două ori, atît că a căzut În afara terenului. — PĂi uite așa se pierde. — Asta Înțeleg. Așa am pierdut. Ce nu Înțeleg e cum ar putea un pușcaș adevărat să nu nimerească un porumbel. — Poate că În vreo douăzeci de ani o să Înțelegi. N-am vrut să fiu prost-crescut, papa. — Stai liniștit. Doar să nu mai zici nimănui așa ceva. Se gîndise la toate astea cînd Începuse să se Întrebe cum e cu povestirea aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]