2,403 matches
-
pentru că de fapt asta așteaptă toată lumea dar nimeni n-o recunoaște, și la sfîrșit toți aplaudă. Probabil că trebuie să mai așteptăm pînă să scoatem capodopere pe bandă rulantă, ca dacii, care n-au lăsat nici un singur cuvințel scris pentru posteritate, s-au găsit În schimb ulcioare, pumnale, brîie, inele, n-aveau edituri, ei și, ce dacă. După cum se vede, nu sînt de acord cu definiția lui Marc Vernet: „Povestirea permite istoriei să ia contur, căci istoria ca atare nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
știu să tragă cu pușca, așa că sînt scurtcircuitați Împreună cu toate celelalte personaje incapabile de armă (femei, cîini, copii). Scurtcircuitul rămîne, filmul trece și, revendicîndu-se tot de la Kurosawa, deși fără voie, ar mai fi Legenda celor opt samurai, care trebuie semnalată posterității ca o peliculă deosebit de instructivă. E un film chiar japonez, chiar cu samurai, opt de data asta, ca să te dea gata din start pe tine, biet spectator chinuit de-ntrebări existențiale, de ordin numeric, e o poveste de iubire emotivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pocnești din buze de unul singur, chestia cu aspirația nazală putînd fi practicată și pe sondă, la spital. După astfel de considerații, mai că m-aș duce la un film psihologic. Din cauza privatizării marilor giganți industriali am uitat să semnalez posterității de la bloc apariția unei noi reviste de artă, cu mare audiență În rîndul maselor, Prostituția. Textele excelent scrise, de largă respirație, cu un ritm debordant, atacînd teme esențiale, sînt splendide bijuterii. Unul dintre cele mai frumoase eseuri se numește Trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
exceptînd-o, desigur, pe cea cu supozitoare, doi, pentru că bătrînul nu e medic, trei, deoarece nu văd motivul comparației, patru, fiindcă lipsesc din enumerare URRS-ul, Cuba, Corea de Nord și Statele Unite, și cinci, pentru că nu-i adevărat. Din nefericire pentru posteritate, Corbu restrînge și mai mult, prin Însăși motivația sa, opera senatorului, de la cele 25 de pagini, la una singură. Dar adaugă repede: „nemaivorbind de textele de circulație nepublică - cuvîntări, intervenții, scrisori redactate și trimise Comitetelor Centrale ale altor state”. Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a dus la culcare și i s-a oprit respirația”. Și ăsta a murit. Reînviați Însă dacă veți cumpăra și alte apariții din același ordin al literelor necuvîntătoare, Semnal, Detectiv, Scorpion, 3 pe un balansoar. În cea din urmă, semnalăm posterității o rubrică ingenios intitulată „Gagici și pisici”. Tonul e muribund, imaginația, surdo-mută, iar nudurile, patologice. Să vedem: „Femei și pisici; cărui fapt Îi datorăm această asemănare?” Poate blănii. Urmează o strălucitoare analiză care mai că eclipsează femeia fără pisică dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
condus IBM În anii ’60 și o dansatoare din spectacole de revistă, pe numele ei Dizzy, care a avut „idile“ cu Douglas Fairbanks și cu Mafalda. Nu se vede numele Cooper-Clark. Tipul lui Jill de viață nu e Însemnat pentru posteritate. Cum i-a zis Momo: „o pierdere“? Cum poate toată dragostea aceea să fie o pierdere? 14.57: În toaleta ca pentru păpuși din tren, Îmi scot ciorapii rupți și execut o mișcare à la Houdini ca să mă strecor În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
spus c-am fost singurul care a răspuns solicitării lui Cătă. Nu-i chiar așa. A mai fost și Leac cel harnic, cu un poem, evident, care Însă și-a pierdut cu timpul limpezimea evocatoare. Totuși, Îl transcriu parțial, pentru posteritate: dacă am putea măcar să ne amintim — așa cum zicea el — Întâmplările petrecute cu puțin timp În urmă — seara — sau mai bine spus În a doua jumătate a zilei, când trebuia să parcurgem un drum scurt cu foarte multe opriri la gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
a fi necesară În numele doctrinei din care cei mai mulți nu puteau rosti o idee. Paznici ai Închisorilor și ai societății ea Însăși transformată În Închisoare. Ar trebui un scriitor... Numai că eu nu am puterea miraculoasă de a urca la lumina posterității adevărul În complexitatea lui umană și subumană. Un regim În care parte din paznici erau la fel de arestați ca și cei pe care Îi păzeau. Cei mai mulți se prefăceau a crede În așa-zisa dreptate. Epoca celei mai uriașe ipocrizii. Mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Cei mai mulți se prefăceau a crede În așa-zisa dreptate. Epoca celei mai uriașe ipocrizii. Mi se va reproșa că acestea nu sînt frazele unui romancier, nici ale unui povestitor, - așa e, știu dar sînt totuși strigătul unei disperări pe care posteritatea n-are cum să și-o Închipuie, căci n-are cum să-și imagineze o asemenea realitate la scara unei societăți de milioane de oameni. Mă gîndesc... În momentul acesta domnul Pavel se Întoarce din piață, poarta scîrțîie ușor, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
le poate cuprinde? Toate cîte au fost... -...Au trecut, vor trece, Îi preluai vorbirea ( În timpul acesta, doamna Pavel Își dădea mai departe În cărți), dar lipsește un Balzac, un Dostoievski, un Tolstoi al nostru, care să le aducă la lumină posterității; vom rămîne astfel fără martori și cine ne va mai crede peste o sută de ani? - Asta nu e nimic. S-ar putea să se Întîmple ceva mult mai grav. Da. Să nu poți să comunici nici atunci. Era gînditor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
scurt peste 70 de creatori autohtoni și nu mai puțini de 126 de compozitori străini au trecut prin „laboratorul” Concordiei de-a lungul acestui aproape un sfert de veac. Miltiade Nenoiu ne-a oferit un „Portret în cinci închipuiri” pentru posteritate. Să-i fim recunoscători și să prețuim această muncă fără preget. Cred, cu toată hotărârea, că enigmatica titulatură a formației „Concordia” și-a împlinit visele și aspirațiile atât de frumos exprimate prin motto-ul simbolic al anticului Platon: „Muzica înlesnește
Miltiade Nenoiu: "Portret din cinci inchipuiri" by Viorel Cosma () [Corola-journal/Journalistic/83521_a_84846]
-
Traian, erau, desigur, în planul mental și în strategia celebrării mai înainte pomenite, pe tema latinității. Principele care ne-a adus pe acest drum istoric meritase a isca, pentru urmași, ca o expresie a imposibilului, urarea hiperbolică "melior Trajano". în posteritatea care ne conține a-l întîlni precum în stații de pelerinaj, pe tîmpla ansamblurilor unde el triumfă, la Arcul de la Benevento ori la acela al lui Constantin - întrebuințînd deopotrivă imagini traianee -, înseamnă să-i asumăm la rîndul nostru traiectoria, cu
Roma Embleme și principii by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/8343_a_9668]
-
oral constrîns să scrie. În această privință, singura explicație pe care o am la îndemînă se numește: instinct de conservare. Dragomir s-a hotărît să scrie din instinct de conservare. Mai precis, nu din ambiția de a supraviețui în memoria posterității, - nu-i păsa de ea -, ci din dorința de a nu lăsa să se ducă pe apa sîmbetei niște nuanțe la care ținea mult. Pe scurt, Dragomir își însemna gîndurile ca să nu le uite, și în al doilea rînd ca
Stilul lui Dragomir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8349_a_9674]
-
fac oricîte sacrificii: referatele sînt prinse în mape de plastic, cu ilustrații colorate, cu titluri îngroșate și dispuse arhitectural; uneori, fiecare pagină e prinsă într-o folie de plastic separată, ca pentru a o feri de intemperii și o expune posterității. Sub folia de plastic, spre iritarea crescîndă a filologului, textul (fără diacritice) conține nenumărate greșeli de bătaie, litere sărite și inversate, uneori chiar erori de ortografie și de punctuație. Creionul roșu nu le mai poate însă sfîrteca prompt: foile trebuie
Corectînd lucrări... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8382_a_9707]
-
Cristian Teodorescu Îi admir tot mai mult pe cei care scriu jurnal. E o investiție zilnică în trecut care te ajută să ții viitorul sub control. Nu mă gîndesc la jurnalul pentru posteritate, cu lustru artistic și cu reglări antume de conturi pentru cititorii postumității tale, ci la jurnalul pe care îl ții pentru tine însuți, ca să ai o contabilitate personală a ceea ce ți s-a întîmplat și pe care să-l poți
Jurnalul ca șperaclu al memoriei by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8667_a_9992]
-
lui. Ghinionul lui - ajuns la bătrînețe nu-și mai poate citi jurnalul fiindcă îl lasă vederea. Tot așa Stendhal, contemporanul lui Napoleon, scrie un jurnal în tinerețe, cu certitudine nedestinat publicării. Nu cred că orgoliosul tînăr nota cu gîndul la posteritate: "Azi am luat o curățenie" - adică un purgativ, ceea ce îl făcea să stea în casă și să se dedice studiului și scrisului. În zilele obișnuite, tînărul Stendhal avea o intensă viață socială și de cotoi pus pe cuceriri. În jurnal
Jurnalul ca șperaclu al memoriei by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8667_a_9992]
-
substanțiale numere, a marcat un moment de mare rezonanță spirituală, în paralel cu mișcarea suprarealistă, de care s-a delimitat totuși, considerându-l pe André Breton prea interesat de Ťistoria literarăť, în timp ce el și camarazii săi se vedeau Ťînscriși pentru posteritate în istoria cataclismelorť. Poezia lui René Daumal, din care Editura Gallimard a publicat în anul 2000 o Ťediție definitivă ť (în colecția ŤPoésieť), cuprinde textele din singurul său volum de versuri antum, Le Contre-Ciel (Contra-Cerul), apărut în 1936, alături de altele
René Daumal by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/8664_a_9989]
-
după ce ele au făcut peste vară să crească lăstarul înflorit al clipei unice de care vorbim. Pentru principesa Bibescu, această clipă este debutul componistic al lui George Enescu, la Paris, în 1898, cu Poema română." (p. 15). Din păcate, memoria posterității s-a dovedit ingrată cu numele pianistei. Elena Bibescu a fost uitată aproape de tot, la ștergerea amintirii sale contribuind și amănuntul vitreg că de pe urma ei nu a rămas nici o înregistrare: "Nu există discuri cu interpretările ei. Pornind de la părerea de
Pianista princiară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8671_a_9996]
-
Martinescu de a publica un amplu studiu despre edițiile „poetului nepereche“ în arhicunoscuta colecție Eminesciana a Editurii „Junimea“. Aceste frânturi de gânduri ale unui veritabil moralist vor contribui, esențial, la întregirea imaginii fixate în conștiința contemporanilor și, evident, într-o posteritate ce interoghează necontenit și așteaptă răspunsuri cât mai convingătoare. * Iași, 29 aprilie 1970 Stimate tovarășe Teodor Vârgolici, Am primit scrisoarea d[umnea]- v[oa]s[tră] în care îmi dați o veste ce m-a bucurat foarte mult. Vă răspund
Posteritatea istoricului literar Mihai Drăgan by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/2858_a_4183]
-
formă este... parabola. Vestita parabolă a prorocului Nută cătră David-împăratul, povestirea lui Hristos despre fiul risipitor și despre lucrătorii din via Domnului și altele de asemenea natură n-au putut a nu face victime din naturile simțitoare ale unei depărtate posterități. E bine ca augurii să se-nțeleagă sub rosa, iar noi, ucenici umiliți, vom încerca numai să facem o exegeză plină de admirațiune asupra unei adânci parabole, ce-o găsim în "Presa". Încă în numărul de la 26 noiemvrie "Presa" prevestise
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
pot să comunic cu nimeni, nici prin scris, fiindcă aveam sentimentul că, dacă nu mă puteam adresa contemporanilor mei, cu speranța să fiu citit de ei cândva (și această speranță mă trezeam că n-o mai aveam), gândul la o posteritate abstractă la care de fapt nu mă gândisem niciodată nu-mi dădea puterea să alung din mine izolarea în care mă aflam în mijlocul lumii mele, lume în care mă născusem, descoperisem miracolul existenței, suferisem și fusesem fericit... Numai prin această
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu mă gândisem niciodată nu-mi dădea puterea să alung din mine izolarea în care mă aflam în mijlocul lumii mele, lume în care mă născusem, descoperisem miracolul existenței, suferisem și fusesem fericit... Numai prin această lume prezentă mă puteam adresa posterității... Și nici nu mai vedeam cum o să pot ajunge, după această a doua condamnare, spre inima fetiței mele. Această a doua condamnare avea să turbure în mod fatal în conștiința ei sensurile clare de nevinovăție ale cele dintâi; iar despre
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și satisfacție sute de bancuri cu nea’ Nicu și Leana și mă lăsasem purtat cu inconștiența vârstei de vise dintre cele mai îndrăznețe, bine ascunse în cotloanele unei memorii pe care mi-aș fi dorit s-o descarc, dăruind-o posterității: să trec Dunărea la sârbi pe la Calafat (deși habar n-aveam să înot, și nici orașul nu-l prea găseam pe hartă), să devalizez noaptea „Alimentara“ de la colț (de unde să plec cu un rucsac de șampanie „Zarea“ și creveți vietnamezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lor duhneau și-aveau denumiri prostești sau de chimicale: te apucau nervii pe Chibzuinței și-ți venea să spargi geamuri pe Vigilenței. De Acetilenei, Angrenajului sau Azotului nu mai vorbesc: fugeai de ele mâncând pământul. În furia lor, băieții lăsaseră posterității nume imposibile, de nedezlegat: cine-or fi fost Bădărău Eugen, Calpan Gheorghe, Octav Cocărăscu, Eftimie Mache și, mai ales, Invalid Suligă Ion, numai ei știau. Într-o iarnă, alta decât cea în care individul care-mi mutilase orașul se-alesese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
eu. „Exact. Dar nu pot să-mi dau seama ce-i sub filigran. Uneori, autorii de hărți geografice mai băgau câte-o chestie între straturi, pe care o acopereau apoi cu filigranul: un desen, o semnătură, niște citate. Pașapoarte pentru posteritate; nu le găsești pe nici o hartă militară. Mergem mâine cu ea la galerie, să ne uităm la microscop.“ „Cred că am o idee mai bună.“, a zis Mihnea. S-a ridicat de la măsuță, îndreptându-se spre un morman de cearșafuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]