21,274 matches
-
a îmbolnăvit. Înainte de a-și da ultima suflare, l-a chemat pe prințul moștenitor și l-a sfătuit: Dacă într-o zi vor apărea tulburări în țară, să-l lași pe Zhou Yafu să conducă armata." După moartea împăratului Wen, prințul moștenitor Liu Qi a preluat tronul, devenind împăratul Jing. Văzând că noul suveran era tânăr și fără experiență, regii celor șapte state vasale din țară, în frunte cu Liu Bi, au pus la cale o rebeliune, încercând să-l înlăture
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
imaginat că într-o țară în care un milion de lei înseamnă viață sau moarte pentru cei mulți, săraci și bolnavi, într-o țară în care viața nu-ți mai dă voie să recitești nici suta de pagini a Micului Prinț, va cumpăra și va citi cineva această monstruozitate editorială? Că după ce a avut ocazia unică să facă, mai e cineva interesat de comentariile lui de culise? Memoriile marilor oameni de stat vorbesc îndeobște, la mulți ani după, nu la doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
3, să te plimbi pe Valea Cernei când bâzâie bondarii, când razele soarelui se strecoară prin frunzișul arinilor și umplu cu punctulețe lucitoare râul, când treci printr-o herghelie și inima îți bate fericit-speriată de parcă fiecare cal ar fi și prinț, și balaur, când mama și tata se pupă, când zgândări cu un băț mușuroaiele de furnici, când clefăi gumă de mestecat sârbească, roz, care imită țigaretele cu filtru, când intri desculț în apa rece ca gheața și ieși cât ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și o astfel de situație este de preferat unei iubiri coercitive, pentru că aceasta nu poate sfârși decât într-o societate de deținuți și gardieni». În comunism și nazism, cruzimea este o virtute: „Mortificarea imaginației, ungerea lui Stalin ca princeps scholasticorum (prinț al filosofiilor), acceptarea universală a climatului lugubru de supunere oarbă, de docilitate și oportunism nelimitat: astfel s-a născut homo sovieticus. În tabloul lui Zinoviev, homo sovieticus ignoră compasiunea și căința: «Fără milă față de dușmanii poporului!», sloganul scandat cu ardoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
meu) gloanțele, m-au făcut să... Ce bou, ce porc sunt! mi-am zis. Dacă mor în clipa asta, o să apar în fața Creatorului cu chiloții plini de spermă. Deși, aiurea, ce Creator, mai probabil o să am de-a face cu Prințul Întunericului. Am închis ochii. Când i-am redeschis după câteva minute, mijeau zorii. Și tot nu muream. Ba chiar mă simțeam ceva mai bine, ceea ce era imposibil. Dar durerea devenise suportabilă. Mi-am privit cămașa. Era plină de sânge. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Cocoșul era deplorabil și își pierduse mare parte din penele de pe o aripă. Arăta ca un învins, de-ai fi zis că-i conștient de statutul pe care-l pierduse, și venea mereu cu câțiva pași în urma găinilor, ca un prinț consort retrogradat de protocol pe un permanent loc doi. Găinile erau, la rândul lor, la fel de iritate de prezența lui Mma Makutsi, de parcă ea, și nu ele, ar fi fost intrusul. De fapt și de drept, căsuța asta pitică, cu cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o urmă de regret. Pe urmă, cu brațele larg deschise, ca o stăncuță în care-ai vârât câțiva electrozi să-i testezi reflexele condiționate, vine în centrul cămăruței și-al atenției. - Iată-mă, răsărind printre voi, cavaleri ai pocalului verde, prinți neștiuți la masa de umbre, sunt a voastră până se stinge dorința din carne, până sună ceasul din urmă, cade răceala și glasul cel stins nu mai știe să spună, târfa dansează pe spumă... și scutură dintr-un șal cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lui don Álvaro de Ibarra și se născuse În orașul Quito, străvechea capitală a provinciei nordice a Imperiului Incaș, unde se spunea că s-ar fi născut, de asemenea, ca rod al iubirii dintre Împăratul Huayna Capac cu o băștinașă, Prințul Atahualpa, care mai tîrziu avea să-i fure tronul fratelui mai mare, Huascar. Huascar avea să moară de mâna lui Atahualpa, pe eșafodul lui Pizarro, Pizarro - Înjunghiat de pumnalele ucigașe ale partizanilor vechiului său prieten Almagro, care la rîndu-i fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
erau perfecți și, pentru că ei dețineau puterea, restul oamenilor trebuiau să le slujească și să le dea ascultare. Dar pînă și acest vis era imposibil, iar dacă se năștea diform, pruncul era condamnat să-i pășească pe urme, nu drept prinț moștenitor al unei insule, ci drept cea mai odioasă dintre ființele vii. Își aminti de copilăria lui și pricepu că el, mai puțin decît oricine altcineva, avea dreptul de a face o ființă omenească să treacă prin ce trecuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
s-ar spune, prin ciur și prin dîrmon, înainte de a fi angajat ca simplu "colaborator extern" al Serviciului, încă de pe vremea cînd lucra la firma de șampanie Mott. Într-un fel avusese noroc, prima afacere mai serioasă fusese legată de prințul Pangratty, aviatorul-trăsnit de la Vladia, și pînă la urmă totul ieșise mulțumitor. Nu atît datorită lui, cît faptului că Șerban Pangratty nu era atît de roșu pe cît se bănuise, însă era mai trăsnit decît se părea. Raportul prezentat în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
din șa, a șfichiului rupînd din pielea aburindă. Și după aceea, totul se liniștește ca prin farmec, ajung doar cîțiva pași făcuți într-o clipă de înțelegere, de cele mai multe ori nimerită nu aflată. Și el nimerise cu raportul său despre prințul Pangratty în acei "moment de înțelegere" în care toate fleacurile își găsesc locul potrivit. De aceea, cu siguranță, îl întrebase Mihai Mihail cu oarecare curiozitate, ce părea sinceră, în glas: Domnule Bîlbîie, ești convins că ai ajuns la locul potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu produsese cazul în care erau necesare calitățile lui. Așa se întîmplase cu el, de la definitivarea pe post pe care o datora unei conjuncturi fericite, pur și simplu nimerise bine, fără plutonierul ăla de jandarmi, Popianu, și fără ciudățenia firii prințului Pangratty, n-ar fi ajuns la nici un rezultat, darămite la unul atît de apreciat încît să-i asigure cooptarea definitivă în Serviciu. Iar de atunci, doar fleacuri, făcute pe jumătate, un soi de asistență tehnică temporară, misii pe care le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
poate fi împiedicată. E vorba de destin, nu?" Mihai Mihail și-a ridicat fruntea grea, bombată, încrețită. Avea un cap imens, care te paraliza prin expresia sa de autoritate. Nu poate fi împiedicată, dar poate fi amânată." II După plecarea prințului, urmată îndeaproape de o primăvară secetoasă, un fel de vară grăbită care a îngălbenit înainte de vreme frunzele viței ce stăpînea Vladia, Radul Popianu a trebuit să se despartă și de Leonard Bîlbîie într-un fel care nu i-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
după nici două săptămîni arătau ruginite și mîncate pînă la miezul lor!, o pornea înviorat de gîndul că poate o să-l convingă pe Hariton să-i deschidă vinoteca, nu era Popianu bețiv, dar curios era, și numai ce vedea silueta prințului, mai ales pălăria de pai cu boruri late și țepene, iar cînd o vedea i se punea un nod în gît și simțea cum i se strînge stomacul ca un arici amușinat de vulpe. Atunci cotea brusc și se-înfunda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fi și o cacealma. Puteai crede, văzînd prin crăpătura oblonului albastrul seninului, că peste tot cerul e curat, și nu era petecul acela doar se potrivise dorinței tale, dar restul, eh, restul era în mîna lui Dumnezeu. Întîi a plecat prințul. Așa cum i-a surprins pe toți cu hotărîrea de a-și petrece iarna la Vladia în compania domnișoarelor, una stăpînă de drept și cealaltă de fapt a vilei Katerina, tot așa Vladia a înmărmurit cînd a auzit păcănitul motorului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
roțile puteau alerga fără a se înnămoli. Radul Popianu a auzit motorul în aceeași clipă cu toți ceilalți locuitori ai Vladiei, în aceeași clipă cu Leonard Bîlbîie și Hariton, dar, spre deosebire de ei, el abia atunci a înțeles, a aflat că prințul pleacă. Cînd l-a întrebat pe Bîlbîie dacă el știa de plecarea lui Pangratty acesta i-a răspuns mustăcind, jucau domino în odăița lui de lîngă intrarea în Cramă: " Domnule adjutant, dumneata oricum nu crezi că ai avea vreo șansă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în Cramă: " Domnule adjutant, dumneata oricum nu crezi că ai avea vreo șansă să ajungi sublocotenent, după cum merg lucrurile la prefectura din Comana nici nu ai, așa că de ce să te fi zbătut să afli un fleac cum este data plecării prințului." Radul Popianu a simțit că obrazul străbătut de vinișoare subțiri i se congestionează, va trebui să aibă grijă, vinul oricît de curat ar fi urcă tensiunea, și-a încruntat sprîncenele stufoase și scurte ca două lipitori adunate cap la cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o sufocau. Leonard Bîlbîie, cu care pînă atunci nu avusese nici un fel de necaz, nici o urmă de neînțelegere, s-a lăsat greoi pe speteaza scaunului și cu o voce schimbată, nu mai era deloc îngînată și adormitoare, i-a zis: Prințul Șerban Pangratty e o pălărie prea mare pentru căpățîna ta! Parcă atunci s-ar fi trezit dintr-un vis. L-a privit cu ochi nedumeriți, speriați poate, reprezentantul firmei Mott devenise pentru cîteva clipe altcineva, cu totul altcineva. Atunci i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
te putea face să crezi că lumea întreagă este umbrită și întunecată. Se schimbă vremurile, domnule adjutant, Generalul renunță cu totul, și la București vom avea guvern civil, de bărbați politici, nu de militari. De aceea și-a luat zborul prințul nostru, cu avionul, fără oprire, de-a dreptul la Băneasa. Degeaba le-ai ști pe toate cîte sînt în Vladia dacă nu știi ce se petrece în lume. Și nici pe cele din Vladia nu prea le știi, dom'le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu prea le știi! Mai bine scoate o cană cu vin și niște nuci. Și să nu ne zgîrcim, scoate din cel alb, vinul alb se bea la despărțirea de cei dragi. Sau nu ți-a fost deloc pe plac prințul nostru? Atunci a fost deștept și n-a mai zis nimic. S-a dus ca un mielușel în Cramă, a cotrobăit într-o fundătură pe care i-o arătase Hariton în treacăt, a spart cu tesacul lacătul care atîrna legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o să-l îngroape, o să-l facă să dea faliment! Nu știe, dom'le, nu știe că Mott n-are nevoie de vinuri, ci de poșirci. Șampania nu se face din vinuri. Nu iese, E o chestie dialectică, cum ar spune prințul. Tu crezi că prințul nu știe asta?" Radul Popianu s-a mirat sincer, "ce să știe prințul?". Atunci Leonard Bîibîie i-a explicat: "Șampania e viitorul, dom'le, toată lumea va bea numai șampanie, este, cum să-ți zic, împlinirea dorințelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
-l facă să dea faliment! Nu știe, dom'le, nu știe că Mott n-are nevoie de vinuri, ci de poșirci. Șampania nu se face din vinuri. Nu iese, E o chestie dialectică, cum ar spune prințul. Tu crezi că prințul nu știe asta?" Radul Popianu s-a mirat sincer, "ce să știe prințul?". Atunci Leonard Bîibîie i-a explicat: "Șampania e viitorul, dom'le, toată lumea va bea numai șampanie, este, cum să-ți zic, împlinirea dorințelor, uite, chiar tu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
n-are nevoie de vinuri, ci de poșirci. Șampania nu se face din vinuri. Nu iese, E o chestie dialectică, cum ar spune prințul. Tu crezi că prințul nu știe asta?" Radul Popianu s-a mirat sincer, "ce să știe prințul?". Atunci Leonard Bîibîie i-a explicat: "Șampania e viitorul, dom'le, toată lumea va bea numai șampanie, este, cum să-ți zic, împlinirea dorințelor, uite, chiar tu, care trăiești în inima vinului, tot te simți gîdilat la inimioară dacă ți-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
trăiești în inima vinului, tot te simți gîdilat la inimioară dacă ți-ar spune hai să-ți dau o șampanie pentru că meriți! Toți oamenii vor să merite ceva. Tu nu vrei?" Sigur că voia, dar încă nu înțelegea legătura cu prințul. "Prințul, dom'le adjutant, e un nobil, un vin nobil, cum s-ar zice. Desigur nu unul obișnuit, uite că ți-a dat seama că pînă la urmă Mott va cîștiga partida cu șampania ei făcută din tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în inima vinului, tot te simți gîdilat la inimioară dacă ți-ar spune hai să-ți dau o șampanie pentru că meriți! Toți oamenii vor să merite ceva. Tu nu vrei?" Sigur că voia, dar încă nu înțelegea legătura cu prințul. "Prințul, dom'le adjutant, e un nobil, un vin nobil, cum s-ar zice. Desigur nu unul obișnuit, uite că ți-a dat seama că pînă la urmă Mott va cîștiga partida cu șampania ei făcută din tot felul de acrituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]