2,464 matches
-
și apoi tot mai repede, după cum era cântarea, se învârteau cu brațele depărtate de corp până ce păreau să devină niște moriști descriind o spirală invizibilă. După o asemenea învârtită, corul se întrerupea brusc și respectivii oficianți cădeau la pământ, cu răsuflarea tăiată și leoarcă de sudoare. Fiecare dintre ei a făcut profeții și a rostit fraze din sfintele scripturi în limbi pe care cu siguranță nu puteau să le știe. Păreau să vadă ceva de nevăzut, căci ochii le erau sorbiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nimic, căci inima îmi bătea de să-mi spargă pieptul. Noroc cu Calinic că m-a trezit brusc din acea tulburare odată ajunși unde aveam treabă, căci altfel aș fi tot continuat să merg cu capul în pământ și cu răsuflarea tăiată. A bătut cu ciocănelul la o frumoasă poartă din lemn de cedru. Servitorul care a deschis s-a uitat la noi, așa cum obișnuiam eu să mă uit la păstorii și muntenii care veneau cu treburi la cancelaria ducală din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să aducă cu ea un rău mai mare decât gloria pe care o presupunea. Odată întorși la Pavia în noaptea următoare, Rotari m-a chemat la el. L-am găsit stând în pat, scăldat de o sudoare rece și cu răsuflarea îngreunată. Părea că și judecata îi era confuză. Medicul evreu pe care l-am chemat și căruia i-am semnalat o posibilă otrăvire fără să-i spun cu ce i-a privit gingiile, i-a ascultat pulsul și l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
oară. Ochii îi ieșeau din orbite, și a strigat: - Dă fuga Stiliano, Gaila e pe moarte! L-am urmat în fugă, și am găsit-o pe Gaila în pat, acoperită doar cu un cearșaf. Două slujnice îi ridicau capul, pe când răsuflarea ei aducea cu cea a unui spânzurat strâns tot mai tare de funia din jurul gâtului; fața i se albăstrise. Inima îmi bătea de să-mi spargă pieptul, dar am încercat să mă stăpânesc. M-am dus lângă ea, poruncind să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
într-o cămașă lungă de mătase și sprijinită de două slujnice. Glasul îi era slab, dar ferm: - Încetează! Cu ce ți-a greșit atât de tare prietenul nostru, de vrei să-l faci una cu pământul? Lasă-l în pace! Răsuflarea caldă s-a îndepărtat de fața mea. I-am spus: - Gaila, te rog să nu te mai ridici din pat. Ai nevoie de odihnă. Rotari m-a lăsat în plata Domnului, nu înainte de a mă privi cu pizmă, ajutând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
strălucire de bucurie malițioasă și folosind o expresie pe care Înainte nu și-ar fi permis-o În prezența lui. — Ai fost mazilit. Elio se clătină, recunoscu sediul partidului, recunoscu oblonul negru și se recunoscu pe sine Însuși. Își pierdu răsuflarea. Lovitura fusese atât de neașteptată, Încât crezu că moare de infarct, dar În aceeași clipă Își dădu seama că e doar un vis și se trezi. Era ud de transpirație. Era umed și maieul pe care Îl purta pe sub pijama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Întinse foaia. Scris, citit, confirmat și semnat la data și locul menționate mai sus. Subsemnata Emma Tempesta. Și peste ei se așternu tăcerea. Undeva În stradă radioul unei mașini pompa la maxim melodia momentului, Lumină, te simt aproape, cânta Elisa, răsuflarea nu minte,/ În atâta durere,/ nu-i nimic greșit,/ nimic, nimic. — Trebuie să faceți ceva imediat, spuse Emma neliniștită. Are trei Încărcătoare pline În dulap. Și-a ieșit din minți, e periculos. Nimic, nimic. Vom deschide o anchetă, Îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
partea cealaltă - o lipi pe a ei peste a lui. Semaforul se făcu verde. Rămaseră astfel - cu palmele lipite, dar despărțite de geamul prăfuit. Apoi trenul se desprinse de lângă peron. Mâna lui lăsase pe sticlă un halo lucios, ca o răsuflare. Pentru câteva clipe, Antonio alergă după tren, după fată, după avion, după pădurile din Maine, și după granița Canadei, după miile de pistrui de pe pielea ei. Apoi trenul acceleră și Antonio rămase pe ultima fâșie de peron. Sute de șine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Dar cine a fost bun merge În Paradis. — Și cine n-a fost bun? insistă Camilla. Elio o invită să nu se mai gândească la lucruri triste și nu-i răspunse. Noi n-am fost buni, mărturisi Camilla dintr-o răsuflare. Astăzi a fost nunta mea. Elio simți că o durere profundă Îl sfâșia dintr-o parte În alta, ca un cuțit. Cuvântul acela, atât de absurd În gura ei de fetiță. A crescut și eu nici nu mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Plecase. Agentul principal Își dorește ca ea să fie plecată atât de departe, Încât să numai poată fi găsită. De pe scări se ivește un brancardier, gâfâind, care târâie după el o targă. Se pregătește să-i spună să-și tragă răsuflarea, pentru că oricum nimeni nu are nevoie de el. Au sosit deja coșciugele. Dar acela trece pe lângă el, gâfâind, și imediat după aceea, la fel de agitat, trece pe lângă el și un doctor. Agentul principal Începe să coboare pe scări. Își dorește să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pulsul acolo sus, În verandă, se aplecase să-i asculte inima. Nimic. Doar suflul sângelui care ieșea din rană. Chiar și acum pare moartă. Are ochii Închiși. E complet inertă. Dar pe gura ei, masca de oxigen s-a aburit. Răsuflarea, poate. — Trăiește? Îl Întreabă pe doctor, dar acela nu are timp să-i răspundă. Nu are timp. Împinge targa spre ambulanță. Pe trotuarul spart, roțile se Împiedică, targa se clatină. Fata Întinsă, poate instinctiv, tresare. Capul i se apleacă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
că Achile murise în 1992. - Nu știu dacă ai auzi despre mine vreodată. Eu sunt Zogru. - Bineînțeles, domnule, ați fost o legendă a copilăriei mele, de altfel, îmi amintesc și când ați fost la noi. Josh spusese totul dintr-o răsuflare. Toată copilăria crezuse în poveștile bunicului său despre Zogru, iar când venise la ei, în Detroit, un bărbat insignifiant, care vorbea despre sine de parcă ar fi fost altcineva, se distrase de minune, chiar dacă mama lui spunea consternată, în fiecare seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
toți, deoarece chiar și cea mai neînsemnată ființă are un cuvânt de spus în această reprezentație numită „Viață”. O masca este un obiect rigid, dar atunci când este purtată poate fi modelată după fiecare sentiment al persoanei care a animat-o. Răsuflarea amplă a buzelor șoptind câteva vorbe se pierde rapid la ieșirea din mască, apoi rătăcind neștiutoare printre alte chipuri dantelate. Masca, poartă către un univers de poveste ce își întinde hotarele către infinit... Masca, unealtă a cunoașterii civilizației, eleganței și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
să mai pună piciorul pe ceea ce mai rămăsese din prospera insulă. Plajele create de Vulcan, cu nisip de culoare neagră, roșie sau albă sunt unele din cele mai frumoase plaje grecești, cu un peisaj unic în lume care îți tăie răsuflarea. Răsuflarea mi-au tăiat-o și prețurile! Am trăit același sentiment de încântare, uimire și groază, ca în frumosul Capri, după ce-am servit o înghețată la una din terase! Totuși, grecii n-au stricat peisajul cu statuia lui Lenin
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai pună piciorul pe ceea ce mai rămăsese din prospera insulă. Plajele create de Vulcan, cu nisip de culoare neagră, roșie sau albă sunt unele din cele mai frumoase plaje grecești, cu un peisaj unic în lume care îți tăie răsuflarea. Răsuflarea mi-au tăiat-o și prețurile! Am trăit același sentiment de încântare, uimire și groază, ca în frumosul Capri, după ce-am servit o înghețată la una din terase! Totuși, grecii n-au stricat peisajul cu statuia lui Lenin! Modul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pasărea. Când aceasta era foarte preocupată să ciupească din miezul merelor, mezinul de îndată o prinse de aripi; pasărea, văzându-se căzută în capcana prințului, începu a se zbate, și a se zbate, și a se zbate până ce-și dădu răsuflarea. Văzând ce mare păcat făcuse pe băiat îl cuprinse plânsul; un plâns cu sughițuri care făceau lacrimile să curgă pe obraz precum un pârâiaș de apă ieșit deodată din pământ ce-și căuta acum loc să formeze un ochi mare
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
zise neîncrezător. Apoi parcă mă privi altfel; parcă nici nu mă privi pe mine, ci ceva din mine. Se apropia cu pași mărunți și calculați, mai aproape, mai aproape...se opri. Era doar la câțiva centimetri de mine, îi auzeam răsuflarea. Privi spre leagăn și frânghia ce-l susținea. Mă dădu jos, printre frunze cu o mișcare iute a mâinii. M-am uitat la el nervoasă și-l împroșcasem cu o mână de frunze argintii și aurii ale copacului. Eram pe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
dezvelea dinții albi ca spuma laptelui. Parcă mă făcea să râd și mai tare. L-am ciufulit și s-a bosumflat, apoi iar s-a năpustit peste mine înarmat de frunze roșiatice. Eram amândoi obosiți în urma „războiului” și îi auzeam răsuflarea alertă. Era lângă mine, pe jos, întins, printre frunze de diferite mărimi. El a spart tăcerea: Angela, îngerul meu păzitor! M-am ridicat în șezut, pe urmă m-am sprijinit în cot și îl priveam în ochi șoptindu-i la
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
curajul necesar să și arate chipul răcoros nici măcar o clipă. Încearcă din când în când să adie ușor, dar nu are puterea să se lupte cu soarele, care este cu mult mai puternic decât el. Atunci când își face simțită prezența, răsuflarea sa este foarte fierbinte, asemeni unui balaur care scoate flăcări pe nări. La sol, situația este și mai dramatică. Iarba începe să fie uscată și îngălbenită timpuriu. Acolo unde copacii nu fac umbră, pământul începe să fie pârjolit că după
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
întunericul pădurii. După câțiva pași a zărit o cabană părăsită. Fragmente din ferestre se vedeau în jurul casei. Ușa din lemn putred se închidea și deschidea în bătaia vântului. Nedumerit a pornit spre cabană. Chiar înainte de a intra a simțit o răsuflare rece și lungă în ceafă. Inima îi bătea din ce în ce mai tare și nu se putea mișca. Auzea pași în spatele său, care se apropiau din ce în ce mai repede. O durere insuportabilă îl țintui chiar în pragul ușii. Simțea cum capul stătea să-i explodeze
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
viață de Inna, care a supt moartea din nările micuțului cu un tub de trestie. Câteodată Rahela le făcea să râdă pe surorile ei când le imita pe femeile care răgeau ca niște lei sau pe altele care-și țineau răsuflarea și mai degrabă leșinau decât să scoată un sunet. Rahela a devenit legătura lor cu lumea cea mare. O dată cu povești despre viață și moarte, Rahela aducea ierburi noi pentru condimentarea legumelor, flacoane cu unguente care vindecau rănile și tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
agitat, care se zbătea și țipa, nu se liniștea decât în brațele mamei lui adevărate. PARTEA A DOUA POVESTEA MEA CAPITOLUL UNU Nu sunt sigură că primele mele amintiri sunt chiar ale mele, pentru că atunci când le aduc la suprafață, simt răsuflarea mamelor mele la fiecare cuvânt. Dar îmi amintesc gustul apei din fântâna noastră, strălucitoare și rece atingând dinții mei de lapte. Și cu siguranță au existat brațe care m-au ridicat ori de câte ori m-am împiedicat, pentru că nu-mi amintesc nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
trăsăturile chipului și liniile brațelor. Un vânt ușor s-a stârnit atunci și a făcut să tremure cortul înalt de mătase, iar Bunicul și nepoții lui au fost învăluiți într-un fel de curcubeu. Era o priveliște care-ți tăia răsuflarea. Și exact în acel moment, după ce se ținuse la distanță, Rebeca a rupt tăcerea maiestuoasă în care stătuse până atunci. - Probabil ești flămând și însetat, Isaac, a zis ea, invitându-l cu o voce glacială. Copiii tăi sunt arși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
rigidă și atentă. Vocile fraților mei mă făcuseră să mă ridic și m-am dus să dau față cu ei. Din ochii îmi ieșeau flăcări. Aș fi putut să-i ard pe toți până la cenușă cu un cuvânt, cu o răsuflare, cu o privire. - Iacob, am strigat, cu o voce de animal rănit. Iacob, am urlat, strigându-l pe nume, de parcă eu aș fi fost tatăl, iar el, copilul neascultător. Iacob a ieșit din cortul lui, tremurând. Mai târziu a pretins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
te omor în bătaie, dar tot nu mi-a dat drumul, am încercat să-mi trag capul, însă mă ținea prea strâns, i-am zis să ia seama, că am un cuțit la mine, și atunci, deodată, i-am simțit răsuflarea în ceafă când s-a aplecat spre mine, șoptindu-mi la ureche, da, Dzsátá, ai cuțit, păi tocmai ăsta-i baiu’, că nu-i cuțitul tău, că l-ai fraierit pe frate-miu să ți-l dea, și atunci auzindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]