3,857 matches
-
kapa de la kilogram sau cu c de la cămilă?”), îi întreba unde au învățat să-și facă nodul la cravată „pentru că e o expresie a ageismului”, și dacă știu cumva pe unde se află Abisinia. Într-o după-masă ca aceea se răzbuna pe toate umilințele pe care le îndura într-o lună în orașul ăla amărât, unde partidul îi oferea toate condițiile unui înec lent. În rest, râdea, râdea de tot ce putea să-l facă pentru o clipă să uite că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
până pe la 12, e bine că lucrez, după care nu mai pot. Se așază o liniște apăsătoare. Săptămâna care vine încerc să îmi instalez cablu ca să pot vedea oameni, fie și bidimensionali, pe aici prin casă. Cred că mi-am răzbunat tăcerea seara, de ziua Cristinei, când am povestit mult și savuros despre azeri, gruzini, kosovari, afgane și țigani români. Mioara, mama Cristinei, este teribil de vioaie și de frumoasă la cei 89 de ani ai ei. A fost și Sever
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu voce deschisă cum ar fi trebuit după regulile acestei lumi. „Te iubesc, continuă; știu la ce te gândești, dar n-am nici o vină, e singurul mod în care am găsit o ieșire și în același timp m-am putut răzbuna. Da, așa cum am spus. Și tu nici măcar de asta nu-ți dai seama”. „Nu m-am gândit la răzbunare niciodată”, răspunsei. „Nici eu, dar e modul nostru, al femeilor, instinctiv, când nu mai găsim sinuozități, portițe, cărărui, poiene, prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
femeie acolo unde fusese, la o moșie pe malul Prutului, dar la mine venise singur și, ducându-și calul de frâu, în fiecare sară urca tăcut spre sălașul lui. Dar într-un rând mă repezii până la Iași, ca să mă mai răzbun pe zilele de singurătate și, când mă întorceam, cum veneam în trăsură spre casă, văd că, sub mori, îmi iese vătaful înainte cu pălăria de paie în mână. Ce-i, bre Dragoș? îl întreb eu. Apoi, cucoane Petrache, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și trupul meu avea înfățișarea hainelor aruncate. Cu toată rețeaua de umbră a sălciilor, soarele săgeta în ființa mea cu o putere înfricoșată. Toate iernile trecute, toate nopțile umede de toamnă, toate înserările înșelătoare de primăvară la vânat, toate erau răzbunate. Mai ales simțeam că curge din mine jilăveala acelei ierni târzii de unde veneam, care-mi furișase în măduvă reumatismul zloatei. Înțelegeam că nu nimerisem acolo ca să înșir undițile pe marginea luntrii, ci ca să mă ardă și să mă curețe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în tot soiul de probleme de negoț, spre a-și spori averea personală. E foarte posibil să fie asociat cu Zeruali în vreo afacere și să fi acceptat să-i facă acestuia un serviciu care să-i permită să se răzbune pe noi. Îl auzisem limpede pe unchiul meu zicând „noi“! Surpriza mea nu i-a scăpat. — Știi de multă vreme ce gândesc eu despre patima tatălui tău pentru acea rumiyya. Și-a pierdut capul cândva, pentru că ea a fost pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de când izbucnise un conflict sângeros între două clanuri rivale, luptele și răfuielile ucigașe se înmulțiseră în asemenea măsură încât, spre a putea opri masacrul, sfatul hotărâse să-i supună oprobriului cetății pe membrii clanului care începuse ostilitățile. Pentru a se răzbuna, proscrișii făcuseră apel la suveranul din Fès, făgăduind să-i predea orașul. Orășenii se temeau așadar de un atac iminent. I-am mulțumit acelui om pentru explicații, i-am spus numele meu și motivul vizitei mele, i-am repetat puținul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pentru mine: „Spuneam stăpânului nostru că ceea ce s-a petrecut nu e un lucru chiar atât de rău, căci am arătat musulmanilor zelul nostru în războiul sfânt, fără ca portughezii să se simtă suficient de zdrobiți pentru a încerca să se răzbune“. Dau din cap ca și cum aș fi de acord cu părerile lui, apoi întreb: „Dar morții, e adevărat că sunt cu sutele?“ Simțind o notă de răzvrătire și de ironie, șeful cancelariei nu mai zice nimic, numai că cel care reia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Harun hamalul. Ți-am acordat-o. Dar, în loc să se potolească, în loc să se arate recunoscător, omul ăsta nu s-a mai întors niciodată la Fès, ci a preferat să trăiască precum un proscris în munții Rif, pândind prilejul de a se răzbuna pe bătrânul Zeruali. Nimic nu dovedește, Majestate, că agresorul a fost Harun. Munții ăștia mișună de bandiți care... Mi-a tăiat vorba șeful cancelariei, pe un ton încă și mai ridicat decât cel al suveranului: — A fost găsit cadavrul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fiecare săptămână, se dădea citire unei noi proclamații care îi acuza pe Harun și banda lui că atacaseră un convoi, jefuiseră o caravană, măcelăriseră călătorii. Nu este adevărat! am exclamat eu. Îl cunosc pe Harun. A ucis, poate ca să se răzbune sau ca să se apere, dar nu ca să fure! Ceea ce este adevărat nu are însemnătate decât pentru Dumnezeu; pentru noi, important este ce cred oamenii. Tatăl tău avea de gând s-o pornească din nou în pribegie, spre Tunis sau vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ea își reluă firul istorisirii. — Cardinalul m-a adus cu el la Roma. Asta s-a întâmplat acum o lună. Stareța nu voia să mă lase să plec, dar ocrotitorul meu n-a ținut seamă de obiecțiile ei. Ca să se răzbune, ea a pus la cale o întreagă cabală împotriva lui, a intervenit pe lângă cardinalii spanioli, care, la rândul lor, s-au adresat papei. Cele mai cumplite acuzații au fost rostite împotriva Eminenței Sale și împotriva mea... S-a întrerupt, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sânge. Neobosiți, galii își roteau săbiile deasupra capetelor și înfigeau pumnalele în trupurile soldaților romani. Erau cuprinși de furia celui care simțise forța implacabilă a armatei romane, dorința ei de cucerire și de dominație. Asemenea unor fiare libere să se răzbune în sfârșit pe cel care le-a capturat, barbarii se luptau mânați de voința nu doar de a-i ucide pe cuceritori, ci și de a-i distruge, de a-i face să moară în cel mai îngrozitor mod cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zâmbi. Îl amuza să-i mai taie din nas lui Valens, care era un delator notoriu, dar un bun luptător. Sunt de acord că, în ceea ce te privește, Galba nu s-a arătat copleșit de recunoștință... Ai vrea să te răzbuni pentru jignirea pe care ți-a adus-o împăratul neluând în seamă credința ta față de el? — Nu e vorba de răzbunare - Valens puse cupa jos cu o strâmbătură. Și nici de credință. E vorba despre bunăstarea Imperiului nostru. — Ai cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cineva să se ducă în celulă și să-l înjunghie pe medic. Așa n-o să fiu eu cel care-i hotărăște soarta și soldații nu-mi vor fi ostili. La rândul lor, batavii vor afla că cineva a vrut să răzbune moartea preotesei și se vor liniști. Mi-e teamă de batavi. Listarius se întoarse spre împărat: — Și cum o să intre cineva în celulă ca să-l ucidă pe medic? Du-te să vezi, Vitellius... Celula e înconjurată de soldați, și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
trăit multă vreme printre noi. De la Velunda ai învățat multe taine din arta vindecării. Te bucuri de prietenia regelui și de respectul nostru, al tuturor. Acum Velunda e moartă, iar tu plângi. Nu mai plânge. Un bărbat trebuie să se răzbune. Știi cine a ucis-o pe Velunda? întrebă Julius. — Da, am auzit ultimele ei cuvinte. Mi-a cerut să păstrez taina. — Vei trăi, se auzi glasul hotărât și neînduplecat al bătrânului preot. Vei trăi ca s-o răzbuni. Se ridicară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să se răzbune. Știi cine a ucis-o pe Velunda? întrebă Julius. — Da, am auzit ultimele ei cuvinte. Mi-a cerut să păstrez taina. — Vei trăi, se auzi glasul hotărât și neînduplecat al bătrânului preot. Vei trăi ca s-o răzbuni. Se ridicară cu toții. Doar Julius Civilis rămase așezat, alături de Valerius. Preoții și războinicii ieșiră în tăcere. Julius Civilis și Valerius rămaseră singuri în colibă. — Cine a fost? — Tu ai dezvălui o taină? — Eu îți știu taina - ochiul drept al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi acoperea ochiul stâng. Îl privea fix pe Valerius cu ochiul sănătos; celălalt, orb, era brăzdat de o cicatrice. Julius Civilis era mândru de rana aceea, fiindcă datorită ei - și curajului în luptă - semăna cu marele Hannibal. — Trebuie s-o răzbuni. — N-o să fiu în stare. Valerius își ascunse fața în mâini. — Ba da, o să fii, așa cum eu sunt în stare să urăsc. Îi urăsc pe romani. I-am urât dintotdeauna, chiar dacă, printr-o veche alianță, mulți dintre noi luptă alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Pentru ea ai venit aici. Își ținea mâinile pe umerii lui Valerius. Am auzit că ai venit să vorbești cu Vitellius. Valerius rosti numele acela cu greu, cuprins de oroare. Își aminti cuvintele lui Julius Civilis, care îi ceruse să răzbune moartea Velundei. Strânse amuleta în pumn, nefiind în stare să vorbească. Acum și Salix era în pericol. Oare n-ar fi trebuit să dea fuga la Pretoriu, să-l caute pe Vitellius și să-i înfigă pumnalul în inimă? Oftă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
stătea în fața lui, la celălalt capăt al mesei. Valerius își cunoștea bine fratele; după felul cum își ținea capul plecat, își dădu seama că era furios. Își dori ca Antonius să-l omoare pe imperator. Astfel, Velunda ar fi fost răzbunată, jocurile ar fi fost întrerupte, iar Salix ar fi fost salvat; s-ar fi schimbat cursul istoriei. Dar Antonius strângea doar pumnii, după ce schimbase cu Vitellius niște cuvinte pe care Valerius nu le putea auzi. Se uită din nou la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius strângea doar pumnii, după ce schimbase cu Vitellius niște cuvinte pe care Valerius nu le putea auzi. Se uită din nou la imperator. Închise o clipă ochii; sudoarea îi curgea pe șira spinării. Își dorise ca fratele lui s-o răzbune pe Velunda, pentru că el nu era în stare s-o facă. „Sunt un laș“, se gândi. — E prima oară, nu? rânji grăsanul de lângă el. Valerius îl privi încruntat, fără să răspundă. — Da, e prima oară când vii într-un amfiteatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dinspre răsărit va veni Vespasianus în Italia, ca să-l înlăture pe Vitellius, care l-a învins pe Otho? — Ai știință și despre o scrisoare pe care Otho i-a trimis-o lui Vespasianus? — În scrisoarea aceea îl roagă să-l răzbune în cazul în care va fi învins de Vitellius și îi încredințează misiunea de a salva statul... — Dar despre Licinius Mucianus, guvernatorul Syriei, ce-mi poți spune? — Nu-i demn de încredere. E avid de glorie și e gelos fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Caecina. Spuse că Flavius Sabinus, fratele lui Vespasianus și prefectul orașului, temându-se de numărul mare de vitellieni din urbe, dăduse ordin ca soldații să-i jure credință lui Vitellius. Poporul îl aplaudase pe noul împărat, considerând că l-a răzbunat pe Galba, și purtase în procesiune, de la un templu la altul, statuile împăratului decapitat de Otho, acoperind cu coroane de laur locul unde fusese săvârșit omorul. Numidul mai spuse că Senatul se grăbise să decreteze că lui Vitellius îi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Arătă spre miazăzi. Banii și proviziile se află dincolo de munții! Antonius se apropie de soldați. Glasul îi era tunător. — Voi, soldații din Pannonia, ați fost învinși. Nu ardeți de dorința de a pune mâna pe arme și de a vă răzbuna pentru înfrângerea suferită? Nu sunteți cuprinși de mânie și durere pentru moartea tovarășilor voștri? Voi, războinici născuți să țineți arma în mână, nu vă simțiți umiliți că a trebuit să construiți cu mâinile voastre două arene în care au loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
poate învinge... Dar mă tem de Skorpius. Cred că ai idee cine-i Skorpius. Știu că, deocamdată, nu a luptat cu el. — Vitellius a interzis luptele între ei. — Mă mir, zise Antonius încruntat. E limpede că Vitellius vrea să se răzbune pentru că Valerius l-a atacat în Gallia. L-a trimis în arenă ca să moară, nu ca să învingă. Nu l-ar putea învinge pe Skorpius... Calvia își eliberă mâna din strânsoarea lui Antonius și se ridică. — Când pleci? — Peste cincisprezece zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
putrezite, îi insultau și îi umileau? Uiți că aici a organizat Caecina luptele de gladiatori în cinstea lui Vitellius și că Valerius a trebuit să lupte? Soldații noștri au intrat în Cremona orbiți de ură și au vrut să se răzbune. Caecina a ales de două ori orașul ăsta ca bază de operațiuni, și de fiecare dată a fost primit cu brațele deschise. Cremonezii au fost întotdeauna de partea lui Vitellius: au dat armatei sale alimente, s-au alăturat soldaților în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]