KorAP: Find »[drukola/base=rație & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...65 66 67 ...85 >

2,123 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335

trestiile de zahăr sălbatice. O Întreagă companie de soldați japonezi se odihnea pe acest vechi cîmp de luptă, de parcă și-ar fi Întregit rîndurile cu morții altui război, fantome ale foștilor camarazi ridicați din mormînt și Înzestrați cu uniforme și rații proaspete. Își fumau țigările, clipind În lumina nefamiliară a soarelui, cu fețele Întoarse spre zgîrie-norii din centrul Shanghai-ului, ale căror firme de neon străluceau dincolo de orezării. Jim privi Înapoi spre fuselajul avionului de luptă, așteptîndu-se să-l vadă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
locul lui. Se simțea obosit, ca de obicei, și se gîndi să se ducă jos În magazie ca să doarmă o oră pe salteaua lui. Dar după-amiază li se dădea orez fiert și, cu o zi Înainte, cînd avusese febră, pierduse rația. Îl surprindea că acești oameni bătrîni și bolnavi reușeau să se scoale la orele de masă. Nimeni nu se gîndise să-l trezească pe Jim și nimic nu rămăsese În vasul de aramă. CÎnd a protestat, soldatul coreean l-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
sergentul japonez stătea În deschizătura ușii. Toți cei trei bărbați purtau măști de bumbac pe față. Un miros fetid venea dinspre tînăra belgiancă adormită pe podea. Ochii sergentului Îi inspectau pe rînd pe fiecare și numără exact blidele de tablă. Rația zilnică de orez sau de cartofi dulci era repartizată pe blid și nu pe cel care Îl deținea. Adesea, cînd domnul Partridge era obosit după ce o hrănea pe soția sa, Jim lua rația pentru bătrîn. Odată, fără să-și dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
fiecare și numără exact blidele de tablă. Rația zilnică de orez sau de cartofi dulci era repartizată pe blid și nu pe cel care Îl deținea. Adesea, cînd domnul Partridge era obosit după ce o hrănea pe soția sa, Jim lua rația pentru bătrîn. Odată, fără să-și dea seama, se trezise că mînca din fiertura apoasă. Jim se simțise prost, privindu-și mîinile sale vinovate. Trupul și mintea sa se despărțeau adesea unul de altul. Mascîndu-și tremurul obrazului, Îi zîmbi luminos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
după cîteva zile. Aplecă gamela și Încercă să toarne puțină apă În gura lui Basie, apoi Își muie degetele În lichidul tulbure și Îl lăsă pe Basie să i le sugă. Timp de trei săptămîni, Jim se devotase stewardului, aducîndu-i rația de orez fiert și cartofi dulci, și apă de la robinetul de pe coridor. Stătea ore În șir lîngă Basie, făcîndu-i vînt marinarului care zăcea pe salteaua lui, sub lumina ce venea de sus. Valul de aer proaspăt Îl Învioră curînd și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
din coș. Jim Împinse surcele În sobă și suflă tare, ca să le aprindă. Le făcu vînt cărbunilor pînă cînd brichetele se aprinseră din nou. O jumătate de oră mai tîrziu, cu aprobarea soldatului japonez, Jim fu răsplătit cu prima lui rație corectă. Basie fu satisfăcut, dar nu impresionat. După ce termină masa, se sprijini În coate. Se uită la tovarășii lui, unii prea extenuați ca să-și mănînce rațiile, și Își rupse ultimele bandaje de hîrtie de pe tăieturile de deasupra ochilor. Orice i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
de oră mai tîrziu, cu aprobarea soldatului japonez, Jim fu răsplătit cu prima lui rație corectă. Basie fu satisfăcut, dar nu impresionat. După ce termină masa, se sprijini În coate. Se uită la tovarășii lui, unii prea extenuați ca să-și mănînce rațiile, și Își rupse ultimele bandaje de hîrtie de pe tăieturile de deasupra ochilor. Orice i s-ar fi Întîmplat În Închisoarea Centrală din Shanghai - iar Jim nu Îndrăzni niciodată să-l Întrebe de soarta lui Frank -, Începuse să redevină fostul steward

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
spună doamnei Blackburn despre avionul american, dar ea Îl trimise pur și simplu Înapoi la brichete. Acum, că se simțea mai În putere, Jim Își dădu seama cît de important era să fii obsedat de mîncare. Împărțite egal Între deținuți, rațiile lor zilnice nu erau suficiente ca să-i mențină În viață. Mulți dintre deținuți muriseră și oricine se sacrifica pentru ceilalți murea, de asemenea, curînd. Singurul mod prin care puteai părăsi centrul de detenție era să rămîi În viață. Atîta timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
el și mulți alți deținuți. Dar Jim trăgea deja cu coada ochiului spre cei doi misionari mai În vîrstă, așteptînd ca febra să-l dea gata pe bătrîn. Odată ce el și cu Basie Își recunoscuseră partea În această schemă a rațiilor suplimentare, orice sentiment de vinovăție dispăruse. Jim observă cît de diferit era Basie față de tatăl său, În această privință. Acasă, dacă făcea ceva rău, consecințele păreau să fie copleșitoare, zile În șir. Cu Basie, acestea dispăreau instantaneu. Pentru prima dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
În centrul de detenție, va muri și el. Femeile anamite adunaseră deja gamelele de la soldat. Arătau spre sobă și spre sacii de brichete. CÎnd se vor ocupa de fierberea orezului și a cartofilor, nu-i vor mai da lui Jim rații corecte. Va vedea din nou avionul american și va muri. — Basie...? Jim aruncă jos cleștele. Ultimii deținuți care plecau Își ocupaseră locurile În camion. Soldatul japonez de la coada camionului o lăsă pe olandeză pe podeaua de lemn. Basie ședea Între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
acoperișul țuguiat și ignoră șuvoiul de blesteme pe care i le adresa șoferul. Își ridică În vînt gura Însîngerată, lăsînd mirosurile grele ale Shanghai-ului să-i umple plămînii, bucuros că era din nou În drum spre părinții săi. 16 Rația de apă Oare se rătăciseră? Preț de o oră, În timp ce se Învîrteau prin suburbiile industriale din nordul Shanghai-ului, Jim se ținu de bara de lemn din spatele cabinei șoferului, cu mintea plină de zeci de planuri. ZÎmbi În sinea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
pași Înapoi. Ascunzîndu-și zîmbetele, japonezii Îl urmăreau În tăcere. LÎngă camion, Basie și doctorul Ransome se aplecară Înainte, cu ochii ațintiți la fluidul luminat de soare din sticlă. Desigur, Își Închipuiau că le va duce apa și vor Împărți această rație neașteptată. Cu grijă, Jim șterse sticla de mîneca hainei. O ridică la buze, bău Încet, Încercînd să nu se Înece, făcu o pauză și termină ultimele picături. Japonezii izbucniră În rîs, hohotind unul spre celălalt foarte amuzați. Jim rîse și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
albe În lumina puternică a soarelui. Dormea, dar părea că se gîndește foarte serios la ceva, cu o jumătate de cap. Ultima dată cînd vorbise cu Jim fusese Înainte de masa de seară, cînd se asigurase ca Jim să primească Întreaga rație a deținuților de la paznicul japonez. Cu un enorm efort de voință, Îi spusese lui Jim să se dezbrace și Îi spălase hainele În troaca cu apă a porcilor, folosind o bucată de săpun parfumat pe care o Împrumutase de la doamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
japonez stătea În ușa pasagerilor, cu pistolul În mînă, făcînd semn mulțimii de deținuți să se Îndepărteze. După fețele lor supărate, era limpede că-i salutau pe nou-veniți fără prea mult entuziasm; acum erau mai multe guri de hrănit din rațiile lor și așa reduse. Jim se ridică În șezut, pe cînd camionul se Îndreptă spre poartă. Doctorul Ransome căzu pe podea și fu ajutat de perechea de englezi cu valiza de nuiele să se așeze pe o bancă. Jim Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
apartamentelor din concesiunea franceză, dar Jim ignoră avionul. Soldatul de lîngă Kimura striga la copiii care se jucau În balconul sălii de Întrunire. Kimura se Întorcea spre Îngrăditura de sîrmă. Cerceta suprafața canalului și mănunchiurile de trestie de zahăr sălbatică. Rațiile sărăcăcioase din anul precedent - paznicii japonezi fiind aproape la fel de prost hrăniți ca și deținuții lor britanici și americani - topiseră ultimele urme de grăsime adolescentină din brațele lui Kimura. După o recentă criză de tuberculoză, fața lui dură era umflată, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
va termina. Ce Îl Îngrijora cel mai mult pe Jim era gîndul că, dacă soldatul Kimura Îl va lovi, el Îi va răspunde. Puțini băieți de vîrsta lui Îndrăzneau să-l atingă pe Jim, iar În ultimul an, de cînd rațiile lipsiseră, chiar și bărbații care ar fi Îndrăznit s-o facă erau puțini. În plus, dacă răspundea și-l lovea pe Kimura, era mort. Se calmă, calculînd care era cel mai bun moment să se ridice În picioare și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Cel mai mare dintre băieți, Richard Pearce Întinse mîna s-o atingă, dar Jim o ascunse sub braț. Nu-i plăcea de Richard Pearce și se și temea puțin de el; băiatul era aproape la fel de mare ca și Jim. Invidia rațiile japoneze suplimentare pe care i le dădea mama lui. În afară de mîncare, familia Pearce avea o mică bibliotecă de cărți confiscate pe care o păzea cu stoicism. — E o legătură de sînge, explică Jim, plin de importanță. De drept, broaștele țestoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
bucătărie...! auzi pe cineva strigînd de pe treptele de sub fereastră. Dar Jim se odihnea pe priciul lui. Era un drum lung pînă la bucătărie și nu avea rost să ajungă devreme. Japonezii sărbătoriseră Ziua Victoriei În felul lor, reducînd la jumătate rațiile și așa anemice. Adesea, primii sosiți primeau mai puțin decît ceilalți, pînă cînd bucătarii Își dădeau seama cîți deținuți muriseră sau erau prea bolnavi ca să vină să-și ia rațiile. În plus, Jim nu avea nici o obligație să ajute la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Japonezii sărbătoriseră Ziua Victoriei În felul lor, reducînd la jumătate rațiile și așa anemice. Adesea, primii sosiți primeau mai puțin decît ceilalți, pînă cînd bucătarii Își dădeau seama cîți deținuți muriseră sau erau prea bolnavi ca să vină să-și ia rațiile. În plus, Jim nu avea nici o obligație să ajute la căruciorul cu mîncare - de altfel, nici domnul Maxted. Dar, după cum observase Jim, cei care erau gata să-i ajute pe tovarășii lor deținuți o făceau, iar asta nu-i determina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
și alții se uită, asta-i tot. În ultimul an echipei i se alăturase un al treilea membru, domnul Carey, proprietarul agenției Buick din Nanking Road. Dar, În urmă cu șase săptămîni, murise de malaria, iar de atunci japonezii reduseseră rația de alimente Într-atît Încît doi oameni erau de ajuns ca să Împingă căruciorul. Ajutat de noii săi pantofi, Jim se grăbi pe cărarea de zgură. Roțile de fier scoteau scîntei cînd se loveau de pietricelele de cremene. Domnul Maxted Îl prinsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
iarna lui 1944, toate astea luaseră sfîrșit. După atacul avioanelor americane asupra aerodromului de la Lunghua și după primele bombardamente asupra docurilor din Shanghai, japonezii impuseseră ora de stingere. Curentul electric era oprit complet și deținuții se retrăgeau În paturile lor. Rația de alimente, și așa modestă, a fost redusă la o singură masă pe zi. Submarine americane blocau estuarul rîului Yangtze și uriașele armate japoneze din China Începură să se retragă spre coastă, de-abia fiind În stare să se hrănească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Întoarcă În Hawaï și să se mulțumească să-și ridice vapoarele de luptă de la Pearl Harbor. Atunci lagărul Lunghua va fi din nou acel loc fericit pe care Îl cunoscuse În 1943. CÎnd Jim și domnul Maxted se Întoarseră cu rațiile la Blocul G, deținuții așteptau tăcuți, cu farfuriile și gamelele lor. Stăteau pe trepte, bărbații cu piepturile goale, cu umerii noduroși și coaste ca o colivie de păsări, iar soțiile lor șterse, cu rochii vechi, uitîndu-se fără expresie, de parcă așteptau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
toți ceilalți le dădeau deoparte. Dar conțineau proteine, un fapt pe care domnul Maxted Îl găsi deprimant cînd Jim i-l spuse. După ce numără cele optzeci și șapte de gărgărițe - Jim calculă că numărul lor scădea mai puțin brusc decît rațiile - le amestecă În terciul de grîu pentru hrana animalelor În nordul Chinei, și Înghiți cele șase linguri. DÎndu-și timp să mai răsufle, așteptă ca doamna Vincent să Înceapă cartoful dulce. — Chiar trebuie s-o faci, Jim? Întrebă domnul Vincent. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
dormitoare. În afară de faptul că nu avea medicamente - neînsemnata cantitate alocată de japonezi fusese folosită În primul an - spitalul rareori vindeca pe cineva. Japonezii, presupunînd În mod corect că aceia care intrau În spital aveau să moară curînd, le Înjumătățeau imediat rația de alimente. Chiar și așa, se gîndi Jim, putea trece destul timp Înainte ca doctorul Ransome și doctorul Bowen să-i declare morți În mod oficial. Jim știa că un mare număr din cartofii suplimentari pe care Îi mîncase el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
alimente. Chiar și așa, se gîndi Jim, putea trece destul timp Înainte ca doctorul Ransome și doctorul Bowen să-i declare morți În mod oficial. Jim știa că un mare număr din cartofii suplimentari pe care Îi mîncase el erau rațiile unor morți. Doctorul Ransome muncea din greu pentru bolnavi și lui Jim Îi părea rău că, În ultima vreme, parcă Își pierduse speranța. SÎnt aici, strigă doctorul Ransome. Jim, fii atent. Nu te certa azi cu sergentul Nagata. Și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]