3,311 matches
-
dosarul despre Programul Prime Publishing. Am căutat prin dosarele de pe biroul lui Vivian și am găsit unul etichetat cu „Vânzări de Toamnă“. — OK, uite-l pe ăla de marketing, am spus, dându-i-l lui Alice, care arăta atât de recunoscătoare, de-ai fi zis că tocmai o scosesem dintr-o clădire în flăcări. Programul Prime Publishing nu era pe birou, așa că m-am îndreptat către zidul cu dulapurile cu dosare și am deschis sertarul N-P. Era încuiat. — Stai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mai vorbisem cu Luke - undeva, în adâncul creierului meu, gânduri despre el se ițeau tot timpul, însă eu nu reușisem încă să înțeleg ce însemnau sentimentele mele sau ce-ar fi trebuit să fac în legătură cu ele. Într-un fel, eram recunoscătoare pentru starea asta de zombi - pur și simplu, nu eram în stare să-mi privesc viața cu atenție, cu concentrare. Într-o seară, la începutul lui iunie, m-am decis să plec de la serviciu pe jos. Am coborât pe Madison
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
emoții. Douăsprezece străzi. Unsprezece. Aproape că nu mai aveam timp. Treci de nunta asta, Claire, și totul o să fie bine. Tuturor mireselor li se face frică. Un taxi a oprit, pentru ca pasagerul să se dea jos, iar eu am fost recunoscătoare, fiindcă mașina noastră a fost prinsă în spate. — Eu... eu..., m-am bâlbâit, neștiind ce să spun în continuare. Mama și Bea s-au aplecat spre în față, așteptându-mi cuvintele, pline de speranță. Eu am luat un gât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ca doi porumbei îndrăgostiți! M-am lăsat pe spătarul scaunului, încântată de noaptea care se întindea înaintea noastră. În viața mea, începea un nou capitol - și, de data asta, eu eram cea care îl scria. Mulțumiritc "Mulțumiri" Îi sunt profund recunoscătoare lui Jamie Raab pentru că a luat cartea asta sub aripa ei protectoare. A fost o încântare și un privilegiu să lucrez cu Karen Kosztolnyik, editoarea mea diplomată și plină de intuiție. Sprijinul și sfaturile lui Rick Wolff - în legătură cu cartea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
una de pompieri și o dubă mare, albastră. — E o întâmplare extrem de nefericită, murmură el. — Crimele sunt întotdeauna așa, zise inspectorul și se ridică în picioare. Ține de natura problemei. între timp, noi o să sigilăm șantierul și v-am fi recunoscători dacă o să colaborați cu noi. — Cereți-mi ce vreți, zise directorul și scăpă un oftat. în cancelarie, prezența atâtor bărbați în uniformă care priveau țintă într-o gaură de pilon provocă reacții dintre cele mai diferite. La fel se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ce putea ea exprima în cuvinte. în cele din urmă articulă: — Are nevoie de mine. — Bun, are nevoie de tine. Cine are nevoie de nevoie? Asta-i retorica feudalismului feminin. Adică atunci când îi salvezi cuiva viața, trebuie să-i fii recunoscător pentru că ți-a dat voie s-o faci? Nu-ți mai bate capul cu Henry. E o javră! Eva se zbârli. Poate că nu era mare lucru de capul lui Henry, dar nu-i plăcea să-l vadă insultat. — Despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
pe un ton încărcat de reproș. Aveam de gând să vă spun că aveam o idee de carte... — O carte? lătră inspectorul Flint. Ce fel de carte? O carte de versuri sau un roman polițist? — Un roman polițist, zise Wilt, recunoscător pentru sugestia făcută. — Așa, mormăi inspectorul. Așadar, aveai de gând să scrii un thriller. Ei bine, acum lasă-mă să ghicesc eu schema poveștii. Avem un profesor care predă la Colegiul Tehnic și profesorul ăsta are o nevastă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Wilt. — Ei? — Ei ce? întrebă Wilt. — Ea este? Este doamna Wilt? Wilt dădu din cap: — Mă tem că da. — Cum adică te temi că da? Ce vrei să spui? Afurisita de muiere trăiește! Ar trebui să fii al dracului de recunoscător. în loc de asta, tu stai acolo și zici că te temi că da! Wilt oftă. — Mă gândeam pur și simplu ce hău se cască între o persoană așa cum ne-o amintim și ne-o imaginăm că este și personalitatea ei reală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
o măgulise; apoi însă, după ce primul val de plăcere a trecut, s-a gândit un pic mai bine și, în aceiași ochi, am zărit îndoiala și deruta. — Sunteți un om minunat, domnu’ Glass, mi-a spus, și vă sunt foarte recunoscătoare. Dar nu pot primi cadouri de la dumneavoastră. Nu e corect. Sunteți clientul nostru. — Nu-ți bate capul. Dacă eu vreau să-i fac un cadou chelneriței mele preferate, cine poate să mă oprească? Sunt un om bătrân, iar bătrânii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mele bunici, Sheila Collins, cu toată dragostea mea. Capitolul 1tc " Capitolul 1" De acum încolo rămân singură... sau mă mulțumesc cu un tip mediocru. Fără bărbați frumoși. Nu. Cu cât mai banali, cu atât mai bine. Bărbații banali sunt mereu recunoscători. Cel puțin așa cred. Ieșeam în oraș doar cu tipi superbi până când l-am întâlnit pe Tim. Și Tim nu este tocmai arătos. E ceea ce aș numi „plăcut“. Cel puțin, mama l-ar descrie ca fiind plăcut. Probabil de-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
e destul de vehementă în privința asta. Dar, luând în considerare ce gusturi proaste are în materie de bărbați, părerea ei nu prea contează. O prietenă îmi spune că sunt norocoasă să îl am pe Tim. Dar asta vine de la o tipă recunoscătoare pentru orice acoperiș deasupra capului, un job care să-i asigure o pensie și o rulotă în Wexford, unde se duce în fiecare an în vacanță. Singură. Așa că, din câte vă puteți da seama, deși e o fată foarte drăguță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
pentru orice acoperiș deasupra capului, un job care să-i asigure o pensie și o rulotă în Wexford, unde se duce în fiecare an în vacanță. Singură. Așa că, din câte vă puteți da seama, deși e o fată foarte drăguță, recunoscătoare, nu e chiar genul care să-și asume riscuri. Și, ca să fiu sinceră, e ultima persoană de la care aș cere sfaturi în materie de relații. Vedeți voi, vreau un bărbat incitant. Cineva căruia să nu-i fie frică să testeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
că ar trebui să îi lăsăm singuri pe Debbie și Shane. Vrând-nevrând, sunt de acord cu el, deși mă enervează că Tim îmi spune ce să fac. Oricum, îmi dau seama că, dacă nu mai beau, capul meu va fi recunoscător, așa că îmi iau la revedere de la Debbie. Tim avea dreptate - pare bucuroasă să mă vadă plecând. Așa da prietenă, nu? De-ndată ce mă izbește aerul rece, îmi dau seama cât sunt de beată. Nu e un sentiment plăcut. Slavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
nu-i așa? Aș vrea să fac un duș, dar mama a ocupat deja baia. Doamne, nici n-am auzit-o când s-a întors de la tenis. În asemenea momente mi-aș dori să locuiesc altundeva. Uneori mă simt așa recunoscătoare că sunt însoțitoare de zbor și câteva nopți pe săptămână îmi permit luxul de a avea propria-mi baie. Când am început să lucrez la compania aeriană, mă întrebam ce se întâmplă când stăm peste noapte undeva. Mă întrebam dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
nu mai am energie să fac nimic în afară de a-mi târî trupul obosit direct în pat. Într-un gest de o extraordinară bunătate, mama mi-a schimbat așternuturile și a dat drumul la căldură în camera mea. Sunt atât de recunoscătoare, pentru că minuscula mea cameră are trei pereți exteriori, așa că aici e cam tot atât de cald ca într-un frigider. De obicei îmi petrec timpul tremurând, pentru că mama nu mă mai lasă să am o pătură electrică de când ultima a luat foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
o slăbiciune pentru Matt. Nici Brad nu m-ar deranja, nici Ed Burns. Poate Johnny Depp ar vrea să dea probă pentru rol. La naiba, de ce să nu îi distribui pe toți!? Dar serios, nu sunt așa pretențioasă. Sunt doar recunoscătoare că i-a plăcut cuiva povestea destul de mult încât să facă ceva cu ea. Așa că pot să-l distribuie și pe Popeye, dacă vor. Sau pe Mister Bean. Sau pe Ronald Șobolanul. Vedeți voi, nu prea-mi pasă cine îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
plătesc. Și, până la urmă, acum unsprezece luni, m-am angajat ca asistent de marketing la Panther Corporation. Barmanul Îmi pune În față vodca tonică și mă scrutează Întrebător. — Capul sus ! zice. Nu poate fi chiar așa de rău ! — Mersi, spun recunoscătoare și iau o gură de vodcă. Parcă mă simt mai bine. Tocmai iau o a doua Înghițitură, când Începe să Îmi sune mobilul. Simt că mi se pune un nod În stomac. Dacă mă sună de la birou, am să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
În mare, am prins ideea. Fără voia mea, nu pot să-mi țin În frâu chicotul, pe care Îl transform, cu greu, Într-o tuse. — Emma, Kerry nu vrea decât să te ajute ! spune mama. Ar trebui să-i fii recunoscătoare ! Ești foarte bună cu Emma, Kerry. Îi surâde cu toată fața, iar Kerry Îi răspunde la fel. Iar eu iau o Înghițitură de vin. Da, da. Kerry nu vrea decât să mă ajute. De-asta, atunci când am căutat cu disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
la compania ei, m-a refuzat scurt. I-am scris o scrisoare lungă și bine cumpănită, În care i-am spus că Îmi dau seama că o pun Într-o postură extrem de delicată, dar că i-aș fi enorm de recunoscătoare dacă mi-ar da o șansă cât de mică, fie și doar câteva zile de probă, să fac comisioane. Iar ea mi-a răspuns cu o scrisoare standard de refuz. Am fost atât de șocată, că n-am spus asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Orice ! Adică, vreau să zic... despre ce anume e vorba ? — Din mai multe motive, spune Jack Harper Încet, aș prefera ca nimeni să nu afle că am fost În Scoția săptămâna trecută. Îmi Întâlnește privirea. Așa că ți-aș fi foarte recunoscător dacă ai fi de acord să nu pomenim nimănui despre Întâlnirea noastră din avion. — Aha ! spun, după o pauză. Sigur că da ! Absolut. Pot să fac asta. Sper că n-ai povestit nimănui despre asta. Nu. Nimănui. Nici măcar... Adică nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Aha ! spun, după o pauză. Sigur că da ! Absolut. Pot să fac asta. Sper că n-ai povestit nimănui despre asta. Nu. Nimănui. Nici măcar... Adică nu, nimănui. N-am spus nimănui nimic. — Bine. Îți mulțumesc foarte mult și-ți rămân recunoscător. Zâmbește și se ridică de pe scaun. Îmi pare bine că te-am cunoscut, Emma. Sunt sigur că ne vom mai vedea. — Asta-i tot ? zic, luată prin surprindere. — Da, asta-i tot. În afară de cazul că dorești tu să discutăm altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
te chirchești ca naiba să găsești ce-ți trebuie. E locul perfect. — Mă duc eu, zic, străduindu-mă să o spun cu aerul cel mai firesc din lume. Dacă vrei. Ce-ți trebuie ? — Vrei tu să faci asta ? spune Caroline recunoscătoare. Mulțumesc, Emma. Caut o reclamă antică din nu știu ce revistă defunctă. Uite datele... Îmi Întinde o bucățică de hârtie și o iau, străbătută de un val subit de Încântare. În clipa În care se Îndepărtează, ridic telefonul cu un aer sobru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
dau cu rimel și la ochiul celălalt. Câteva clipe mai târziu, aud un ciocănit discret În ușă. Intră ! zic, așteptându-mă să fie Lissy. Dar În ușă se află Jack, care Îmi Întinde un pahar de lichior. — A, mersi ! spun recunoscătoare. Chiar Îmi prinde bine o băutură. — Stai liniștită, că nu intru, spune politicos. Nu, nici o problemă. Stai jos ! Îi arăt În direcția patului, dar acesta e acoperit de un maldăr de haine. Iar taburetul de la măsuța de toaletă e ocupat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Connor nu e chiar cel mai mare fan al meu. Dar efectiv nu am de ales. — Ce să fac ? Mă privește absolut interzis. — Ai putea să răspunzi tu la telefon ? Doar o jumătate de oră. Ți-aș fi enorm de recunoscătoare... — Nu-mi vine să cred că ești În stare să mă Întrebi așa ceva ! zice Connor siderat. Știi bine cât e de important Jack Harper pentru mine ! Zău, Emma, te schimbi din zi În zi mai mult. Și nu În bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
dacă să-l ia sau nu În serios. Vai, ce păcat ! — Așa că, Emma, ce-ar fi să-ți inviți părinții - să zicem la un prânz așa, mai matinal ? Ridic ochii spre ceas. E zece fără un sfert. — Mersi, Paul, zic recunoscătoare. E suprarealist. E complet suprarealist. E În toiul dimineții. Ar trebui să fiu la muncă. În loc de asta, Însă, eu merg pe stradă cu părinții mei, Întrebându-mă ce naiba o să ne spunem unii altora. Nici nu-mi mai amintesc când ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]