17,529 matches
-
interogativele indirecte, interogativele retorice). V. act de vorbire, enunț. GA 2005. RN L LANȚ ANAFORIC. Lanțul anaforic este o succesiune de expresii referențiale dintr-un discurs ale căror interpretări referențiale sînt toate condiționate de introducerea anterioară în discurs a aceluiași referent. Lanțurile anaforice pot cuprinde diverse tipuri de expresii anaforice, de exemplu pronume coreferențiale (Mezinul 1 se întorcea spre Suceava plin de dulceața nopții. Deși îl1 copleșeau stăruitor vedeniile dragostei lui1 și părea nepăsător de arșița zilei, era în el1 ceva
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Sadoveanu, Frații Jderi), anaforice substantivale ce intră în relații de anafore asociative ( În ziua de 14 septemvrie alaiul a ajuns în vederea Cetății Sucevii 1. Puntea 1' era lăsată; porțile 1'' se aflau deschise; străjile 1''' pe ziduri.). V. anaforă, deictic, referent. MOESCHLER - REBOUL 1994. SM LECTOR. În mod curent, prin lector se înțelege "cititor", cel ce are capacitatea (dobîndită) de a citi (adică de a recunoaște grafemele și literele ca semnificant și de a le atribui un semnificat / o semnificație textuală
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
un calc recent după limba franceză), se consideră, în general, că începînd din 1980 ea se utilizează în manieră frecventă mai ales în raport cu discursul politic (comunist), desemnînd un mod osificat de exprimare, tributar formulelor fixe, sloganurilor și expresiilor al căror referent rămîne vag și difuz. Pierre Fiala arată că, în anii 1980-1990, limba de lemn a devenit obiect de studiu al analizei discursului, punîndu-se în evidență cîteva note specifice: 1) absența complementului de agent din structurile verbale pasive; 2) substituția formelor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cum dorește. Aceasta este, pe de o parte, o logică a subiectului, căci acesta intră într-o relație de natură dialogică, și, pe de altă parte, o logică a obiectelor, fiindcă activitatea discursivă alcătuiește obiecte ale gîndirii ce servesc drept referenți comuni pentru interlocutori. Noțiunea centrală a logicii naturale este "schematizarea", definită ca o reprezentare discursivă a ceea ce se întîmplă, iar pentru a releva existența organizărilor raționale, ea folosește conceptul "expunere", care reprezintă funcția discursivă constînd, pentru un segment de discurs
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
avea în vedere fapte concrete, măcar în fazele inițiale ale cercetărilor. Ca atare, constatările ce țin de practică nu pot fi evitate de nici un lingvist, căci orice vorbire se realizează despre anumite lucruri sau despre anumite stări de lucruri, iar referenții cuvintelor sînt de cele mai multe ori de natură materială, deși imaginea lor în conștiință reprezintă o formă a idealității și, chiar în cazul unor lumi imaginate, acest criteriu al realității nu se poate eluda. Din acest motiv, orice analiză a sensului
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
semnele limbii (cuvintele) nu sînt motivate, dar, mai tîrziu, Emile Benveniste a contestat această opinie, arătînd că raportul dintre semnificant și semnificat nu este arbitrar, ci necesar și, de aceea, doar între semn (ansamblul format din semnificant și semnificat) și referent (obiectul extralingvistic denumit) raportul este arbitrar (așa cum constatase anterior Leonard Bloomfield). Prin urmare, cele două laturi ale semnului în concepția lui Saussure, semnificantul (imaginea formei cuvîntului) și semnificatul (conceptul obiectului), sînt motivate de însăși existența semnului, căci fără ele semnul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
procesuală a nominației, aceea de act de vorbire sesizabil în dinamica producerii lui, care îl diferențiază de rezultatul lui reprezentat de denominație. Se poate spune, deci, că nominația este actul prin care subiectul numește ceva în spațiul discursului, clasifică un referent introducîndu-l într-o clasă de obiecte anumită a lexicului, cel puțin atunci cînd nu se urmărește inovarea printr-un neologism. Dimensiunea performativă a acestui act originar al nominației devine astfel evidentă și semanticienii îl numesc, de altfel, "botez". Nu este
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
acestea presupun și probleme de ordin semantic, fiindcă, desemnînd realități, sînt totuși lipsite de un sens lexical comparabil cu cel al numelor comune, ele fiind simple etichete denominative, a căror funcție de identificare depinde numai de asocierea stabilită între nume și referent. Dacă logicienii nu au reușit să stabilească statutul numelor proprii, o descriere mai coerentă a lor a fost realizată de lingviști, prin observarea funcționării numelor proprii modificate și nemodificate. Un nume propriu funcționează în parte ca un nume comun, în ceea ce privește
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reușit să stabilească statutul numelor proprii, o descriere mai coerentă a lor a fost realizată de lingviști, prin observarea funcționării numelor proprii modificate și nemodificate. Un nume propriu funcționează în parte ca un nume comun, în ceea ce privește existența unor clase de referenți. Dacă numele propriu nemodificat desemnează un referent unic (Bacovia este poetul ei preferat), numele propriu modificat caracterizează o clasă de referenți (Am găsit doi Bacovia la anticariat; Acest poet este un nou Bacovia; Bacovia al toamnei este cel mai reprezentativ
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
descriere mai coerentă a lor a fost realizată de lingviști, prin observarea funcționării numelor proprii modificate și nemodificate. Un nume propriu funcționează în parte ca un nume comun, în ceea ce privește existența unor clase de referenți. Dacă numele propriu nemodificat desemnează un referent unic (Bacovia este poetul ei preferat), numele propriu modificat caracterizează o clasă de referenți (Am găsit doi Bacovia la anticariat; Acest poet este un nou Bacovia; Bacovia al toamnei este cel mai reprezentativ). De aceea, praxematica propune tratarea aspectului semantic
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
proprii modificate și nemodificate. Un nume propriu funcționează în parte ca un nume comun, în ceea ce privește existența unor clase de referenți. Dacă numele propriu nemodificat desemnează un referent unic (Bacovia este poetul ei preferat), numele propriu modificat caracterizează o clasă de referenți (Am găsit doi Bacovia la anticariat; Acest poet este un nou Bacovia; Bacovia al toamnei este cel mai reprezentativ). De aceea, praxematica propune tratarea aspectului semantic al numelor proprii avînd în vedere faptul că la originea lor se află nume
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de caracterizare și de numire a lumii, pornind de la percepții și de la experiențele care fondează cunoașterea. Primul motiv pentru care se recurge la termenul praxem este, prin urmare, faptul că el pornește de la practică și este orientat spre practică, încît referentul și destinația lui nu sînt plasate în extralingvistic, ci în centrul reprezentării lumii în limbă, astfel că problematica praxemului îndreptățește în teorie realismul funciar al analizelor lexicografice și instaurează analiza în cadrul unei lingvistici antropologice. Praxemul nu este ca o etichetă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
enunțiativă și devine obiect al analizei discursului. V. predicat, enunțare. DSL 2001. RN PREDISCURS. În 1958, J. Lacan a utilizat termenul prediscurs pentru a desemna subiectul înainte de a se realiza achiziția cuvîntului. Ulterior, M. Foucault numește prediscurs un tip de referent predeterminat, idee pe care însă o respinge în final. Cu aceeași încărcătură operațională se întîlnește noțiunea de "prediscurs" și la M. Pêcheux. Mai recent și, mai ales, grație unei perspective înglobante socio-cognitive asupra discursului, Marie-Anne Paveau propune termenul prediscurs pentru
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prototipurilor. Astfel, în vreme ce lingviștii se concentrează asupra unei abordări structuraliste și lexicografice a lexicului, care conduce la analiza sensului în seme, psihologii dezvoltă o concepție globală fondată pe anchete și pe teste asupra vorbitorilor sau pe experimente centrate pe percepția referentului. Analiza definițiilor obținute prin anchete a pus în evidență existența, în categorizările lingvistice, a unor reprezentări stabile reperate în forma unor trăsături recurente articulate între ele, care realizează o figurare prototipică ce corespunde unui tip primar și apare spontan în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
trebuie să-l interpreteze avînd o identitate psiho-socio-lingvistică - și subiect ideal - un subiect destinatar construit de actul enunțării și care satisface dezideratul decodării adecvate a intenției de comunicare aparținînd locutorului-emițător. V. alocutor, destinatar, interlocutor. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. MT REFERENT. Se numește referent obiectul, fenomenul sau procesul din realitatea extralingvistică la care trimite semnul lingvistic, așa cum a fost delimitat de experiența unui grup uman. Referentul (sau desemnatul) nu trebuie conceput ca un dat nemijlocit al realității, deși unele lucruri par
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
interpreteze avînd o identitate psiho-socio-lingvistică - și subiect ideal - un subiect destinatar construit de actul enunțării și care satisface dezideratul decodării adecvate a intenției de comunicare aparținînd locutorului-emițător. V. alocutor, destinatar, interlocutor. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. MT REFERENT. Se numește referent obiectul, fenomenul sau procesul din realitatea extralingvistică la care trimite semnul lingvistic, așa cum a fost delimitat de experiența unui grup uman. Referentul (sau desemnatul) nu trebuie conceput ca un dat nemijlocit al realității, deși unele lucruri par a fi delimitabile
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
intenției de comunicare aparținînd locutorului-emițător. V. alocutor, destinatar, interlocutor. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. MT REFERENT. Se numește referent obiectul, fenomenul sau procesul din realitatea extralingvistică la care trimite semnul lingvistic, așa cum a fost delimitat de experiența unui grup uman. Referentul (sau desemnatul) nu trebuie conceput ca un dat nemijlocit al realității, deși unele lucruri par a fi delimitabile în același mod în toate spațiile culturale. Pe de altă parte, existența unui raport între semne și realitatea extralingvistică nu trebuie identificată
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
trebuie conceput ca un dat nemijlocit al realității, deși unele lucruri par a fi delimitabile în același mod în toate spațiile culturale. Pe de altă parte, existența unui raport între semne și realitatea extralingvistică nu trebuie identificată cu însăși existența referentului, deoarece unele semne se pot raporta la referenți precum inorogul sau zmeul, fără ca existența acestora să fie autentică. Problema principală în legătură cu referentul este aceea a posibilității lui de a exista în afara limbii, adică într-o lume exterioară universului semiotic. Potrivit
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
deși unele lucruri par a fi delimitabile în același mod în toate spațiile culturale. Pe de altă parte, existența unui raport între semne și realitatea extralingvistică nu trebuie identificată cu însăși existența referentului, deoarece unele semne se pot raporta la referenți precum inorogul sau zmeul, fără ca existența acestora să fie autentică. Problema principală în legătură cu referentul este aceea a posibilității lui de a exista în afara limbii, adică într-o lume exterioară universului semiotic. Potrivit teoriei lingviștilor americani E. Sapir și B. L.
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Pe de altă parte, existența unui raport între semne și realitatea extralingvistică nu trebuie identificată cu însăși existența referentului, deoarece unele semne se pot raporta la referenți precum inorogul sau zmeul, fără ca existența acestora să fie autentică. Problema principală în legătură cu referentul este aceea a posibilității lui de a exista în afara limbii, adică într-o lume exterioară universului semiotic. Potrivit teoriei lingviștilor americani E. Sapir și B. L. Whorf, nu există însă posibilitatea de a disocia între reprezentarea lumii și sistemul lingvistic
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
într-o lume exterioară universului semiotic. Potrivit teoriei lingviștilor americani E. Sapir și B. L. Whorf, nu există însă posibilitatea de a disocia între reprezentarea lumii și sistemul lingvistic, astfel încît lumea nu este receptată decît prin prisma limbii, neexistînd referenți autonomi. De asemenea, din perspectiva praxematicii, universul referențial nu este accesibil direct în măsura în care logosfera sau glosocosmosul (universul reprezentat de limbă) se substituie universului referențial. Cu toate acestea, folosirea semnelor în vorbire trimite în mod clar la referenți extralingvistici, încît se
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prisma limbii, neexistînd referenți autonomi. De asemenea, din perspectiva praxematicii, universul referențial nu este accesibil direct în măsura în care logosfera sau glosocosmosul (universul reprezentat de limbă) se substituie universului referențial. Cu toate acestea, folosirea semnelor în vorbire trimite în mod clar la referenți extralingvistici, încît se poate constata că mijlocirea de către limbă a universului referențial nu presupune ascunderea lui, ci, dimpotrivă, afirmarea conștiinței că el există. V. actualizare, dialectică, referință, reprezentare, semn. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a da informații despre realitate și de a comunica aceste informații. Relația ilustrată de referință este direcționată dinspre o unitate lingvistică (de obicei un cuvînt, un semn lingvistic) spre obiectul denumit și, de aceea, din perspectiva referinței, acest obiect este referentul, în vreme ce nominația este actul de atribuire a unui nume pornind de la obiect, realizîndu-se astfel desemnarea lui, obiectul fiind desemnatul (sau designatul). Din acest motiv, referința este relația care se creează într-un moment concret între expresia lingvistică și obiectul sau
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
expresia lingvistică și obiectul sau situația extralingvistică, fiind distinctă de relația reprezentată de denotație, ce se stabilește între expresie și întregul reprezentat de clasa obiectelor pentru care ea este semn, clasa respectivă constituind denotatul expresiei. Întrucît referința este orientată spre referent, ea este în măsură să releve informația oferită de discurs prin raportarea la realitatea pentru care a fost construit, în a n a l i z a d i s c u r s u l u i fiind evidențiată
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a folosirii lui din punct de vedere structural sau cognitiv. Din perspectivă semantică, în discurs, conținutul cuvîntului se relevă ca sens și se concretizează, sensul devenind astfel aspectul lingvistic al unui proces cognitiv - informațional: orientarea semnului lingvistic spre unul dintre referenții posibili. Din faptul că o formă lingvistică este nume atît pentru o clasă de obiecte, cît și pentru oricare obiect din extensiunea clasei sau pentru un grup de obiecte din clasa respectivă, rezultă că referentul poate fi reprezentat de oricare
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]