2,146 matches
-
viața mea zilnică, pe sărmana maică a mea, Spania, nebună și ea? Nu doar pe Don Quijote, nu, ci și Spania, Spania nebună ca Don Quijote; nebună de durere, nebună de rușine, nebună de deznădejde și, cine știe, nebună poate și de remușcare. Cât despre Don Quijote, am spus atât de multe!... m-a făcut să spun atât de multe...! Un nebun, da, deși nu cel mai divin dintre toți. Cel mai divin dintre nebuni a fost și continuă să fie Isus, Cristosul. Căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
masă unsuroasă într-un restaurant non-stop. În lumina lămpilor de deasupra, falca lui nerasă părea lăsată și ochii aveau o expresie preocupată. Cine l-ar fi putut învinovăți? Un bărbat nu renunță la jumătate din visul său fără să aibă remușcări. Dar îi explicasem planul de câteva ori și nu reușise să îi găsească nici o fisură. —Cu ce să te păcălesc? l-am întrebat. Că un mucea de-abia debarcat ar putea născoci un astfel de plan? Puteam folosi acest cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
se trezește în hohote de plâns, căutându-se prin toate buzunarele. Dacă găsea vreun gologan rămas acolo din greșeală, trimitea copilul la ceainărie după apă fiartă. Pe chipul său de meseriaș cu fruntea și cu țăcălia de savant, se citea remușcarea de a fi săvârșit încă o dată o nelegiuire față de femeia și copiii lui. Cinci băieți mici avea pe vremea aceea moșul Isidor și toți plângeau de foame, cu el împreună, marțea, dimineața. Tragicul eveniment repetat în fiecare săptămână, nu împiedica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
17 februarie 1935 * * * Sunt unul dintre aceia care au savurat cu delicii cartea lui H. Bonciu. Nu m-au speriat unele cruzimi. Am urmat pas cu pas evoluția eroului central, cu gusturile lui de profanare, dar și cu teribilele lui remușcări. Cuvintele sângerează. Cum există mari admiratori ai lui Céline sau Axel Munthe și nu observă că autorul român este din aceeași familie. Am iubit sufletul lui complicat chiar dacă nu am cunoscut aceleași întâmplări. Și ce minunată mi-a apărut sinuozitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
În lumină limitele În acest domeniu, dar desenele lui Du Maurier - mai mult desenele decât textul, uneori greoi, de dedesubt - transpuneau observarea cu finețe satirică a comportamentului social, pe care Henry o găsi utilă și sugestivă În timp ce, mutându-și fără remușcare sediul din America În Europa, În anii ’70, Își construia propria ficțiune comportamentală „internațională“. Când Își vizualiza personajele britanice, când le Îmbrăca, le făcea să se așeze sau să se ridice, să umble de colo-colo și să poarte conversații În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Henry veni cu una sau două sugestii, pe care Daly le respinse. Într-o stare de exasperare abia stăpânită, Henry Îi trimise o listă cu șaizeci și patru de alternative la titlu: Izbăvirea, Amânarea, Remediul, Eliberarea, Răspunsul, Alinare, Compasiune, Născocire, Remușcare... lista acoperea o foaie Întreagă de hârtie, pe trei coloane. Daly, care părea insensibil la ironie, le respinse pe toate, pentru că nu atrăgeau atenția asupra rolului Adei Rehan - așa cum, desigur, o făcea titlul inițial. În cele din urmă, căzură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
demonstra că, pe parcursul lor, nimic nu Îl pregătise pentru obiecția fundamentală pe care Daly o făcuse În ultima clipă. Epistola aceasta era Însă mai mult menită să Îi aducă lui Însuși satisfacție și ușurare, decât să Îi provoace lui Daly remușcarea sau măcar jena. Individul era, după cum Îi declară lui Elizabeth Robinson, un mizerabil. Amiciția lui cu tânăra aceasta evoluase constant În ultimul an sau doi. O ajutase cu sfaturi privind piesele lui Ibsen, Dumas fiul sau ale altor autori străini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
furat, În căutarea neîndurată a lui Goliadkin. În minele Africii de Sud, În laboratoarele Braziliei și În bazarurile Boliviei, Goliadkin cunoscuse toate mizeriile aventurii și sărăciei; dar niciodată nu-i trecuse prin minte să vândă diamantul, În care se Întrupau propriile-i remușcări și speranțe. Cu timpul, prințesa Klavdia a devenit pentru Goliadkin simbolul Rusiei binevoitoare și fastuoase, călcată În picioare de rândași și utopiști. Și, cum nu dădea de ea, o iubea din ce În ce mai profund; nu peste multă vreme, a aflat că prințesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mama și sora Într-un camion, În Palm Desert, iar apoi ucisese șase oameni Într-o stație de benzină și Încă trei În parcarea unui magazin, pentru ca În cele din urmă să se ducă singur la poliție, suspinând, isterizat de remușcări și vinovăție. Whittier stătuse la spital zece ani, timp În care atacase cu brutalitate câțiva asistenți. Acesta era omul care se ridicase Înfuriat În fața lui Norman, trântind masa și izbind scaunul de perete. Norman era Încă student: nu știa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
privește îngrozit. Căci, și Justițiarul visului, o știe, e înfiorător ca în vis să te pomenești față în față cu o ființă trează. Dușmanul se bîlbîie, ar vrea să fugă dar pare țintuit. Își cere iertare în lacrimi cuprins de remușcare și-l copleșește cu promisiuni și jurăminte. Justițiarul îl vede și simte puterea cum îi blindează trupul. Numai privirea sa e în stare să distrugă orice armă. Zîmbește. E mulțumit de recunoașterea vinei. Îl iartă și cu mîna dreaptă trasează
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
amenint. Și să sfîrșesc prin a o pedepsi înăuntrul meu atît de crîncen încît pedeapsa se întoarce acum asupra mea și mă mistuie...” Între două capete ale disperării, vitraliul rece și camera lui V. tînăr plină de mirosul greu al remușcării, doresc să mă retrag altundeva, ca într-o scăpare.. Cine sînt eu? Mă întreb din nou căci nu sînt nici Judecătorul pe care-l simt încă în mine așa cum mă retrag prin grădini fosforescente. V. cel din sticlă, cu mișcări
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
trîntit la podea îl paralizează o clipă pe Doctor care a venit în fugă, chemat de vecini. Plîng, acum, molcom. Și înăuntrul meu e la fel. Răvășit ca după o furtună ce a măturat totul. N-a mai rămas decît remușcarea, o durere surdă și senzația inutilității. Trupul mă doare. „-Credeam că ai băut”-spune Doctorul-„dar văd că e mai rău!” Și începe imediat prin a mă ridica și ami obloji rănile. „-Lasă-mă, Doctore”-îi spun. „-Nu merit! Sînt ultimul
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
întoarcă. Mai devreme sau mai târziu. Că mă iubise așa de mult încât nu putea să înceteze să mă iubească așa, peste noapte. Că nu era decât o chestiune de timp până când avea să apară în pragul ușii, ros de remușcări, înnebunit de vinovăție, întrebându-se dacă nu era prea târziu să-și recâștige soția și copilul. În cazul ăsta, consideram că ar fi o idee bună să mă dau jos din pat, să mă spăl pe cap, să mă machiez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a urlat tata în telefon. A, bine, m-am gândit când mi-am dat seama că mătușa Julia nu se afla decât în plin proces de a-și incendia casa și că nu sunase pentru o conversație bahică, plină de remușcări, scuze și alte inepții. Nu, sub robinet, Julia, sub robinet! a urlat tata. Oare cum naiba voia mătușă-mea să ude șervetul? Era mai sănătos să nu mă gândesc la asta. —Julia, ascultă-mă! Eu o să închid telefonul și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
și civilizată. În timp ce James reușea încă să se mențină într-o stare de echilibru. Starea de echilibru era una dintre chestiile la care se pricepea cel mai bine. Oribil atunci, s-a dat el bătut. Nu părea prea chinuit de remușcări. Vorbea de parcă nu voia decât să-mi facă mie pe plac. Ticălos fără inimă! Cum de putea să fie așa de închis în el? Nu era normal. —Cum de-ai putut să fii atât de iresponsabil? am izbucnit. Știam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
tata a avut o aventură?“) Iar mama fusese decisă să-l părăsească și să-și ia copiii cu ea. („Tu erai încă în fașă.“) Dar mama n-a mai plecat. L-a iertat pe tată. Tatăl a fost înnebunit de remușcări. Iar acum mariajul lor era mai solid ca niciodată. Dar dacă mama fusese pe cale să-mi povestească ceva de genul ăsta, acum se părea că se răzgândise. Ceața din privire i se risipise. Iar mama revenise în prezent. —O să dureze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mi-a răspuns Adam exasperat. Hannah vrea s-o iau pe Molly cu mine. Hannah vrea să colinde lumea. S-a săturat să mai aibă responsabilități. Presupun că n-a fost o coincidență faptul că a fost cuprinsă subit de remușcări, pentru că nu m-a lăsat s-o văd pe Molly, tocmai când și-a dat seama că avea nevoie de o bonă pentru un an de zile. —Mamă! am exclamat. Nu sună deloc ideal. Și biata Molly? Și de ce părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să fie rapidă și teribilă. Mi-am lăsat privirea în podea, dar m-am îngrozit când am auzit-o plângând. Helen? Plângând? Trebuia să fie o greșeală. Așa ceva nu se mai pomenise! Am ridicat ochii către ea. Eram plină de remușcări și de compasiune. Aproape că începusem și eu să plâng. Și-atunci am realizat că Helen nu plângea. Nenorocita râdea! Și-a râs și-a tot râs. —Tu și Adam, a zis ea clătinând din cap. Lacrimi de râs îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
realizat că Helen nu plângea. Nenorocita râdea! Și-a râs și-a tot râs. —Tu și Adam, a zis ea clătinând din cap. Lacrimi de râs îi curgeau șiroaie pe obraji. —Ce rușine! — De ce? am întrebat-o enervată. Compasiunea și remușcările fuseseră rapid date uitării. — Ce e în neregulă cu mine? Nimic, a râs ea. Nimic. Dar ești așa de bătrână și... S-a oprit. Totul i se părea așa de haios încât nu mai era în stare să vorbească. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
rău, bad boy, Îi strigă ea, ca la cîine, este prima oară cînd le pare rău c-au lichidat pe cineva, semn rău, și acest cineva nu putea fi decît un indian, În America de Nord, și atunci ei fug Înnebuniți de remușcare prin deșert spre mașină și sînt instantaneu Înconjurați de șerpi În scopul de a-i remușca, asta ce-o mai fi, vreo trimitere ascunsă de clopoței la originea omului, la surditatea animalului, la indienii adevărați, din India, care-i Îmblînzesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și pe care la rîndul ei Îl adoră spunîndu-i că are niște bomboane de socri, lucru ce-o face să-l adore și mai mult. Spasmul multiplu idealul cuplurilor. Rodica se gîndea acum preocupată și cuprinsă tot mai mult de remușcări la bietul Claudiu; nu era nevoie s-o facă, deoarece Claudiu se afla În momentul acesta acasă la el, În baie, și singura lui preocupare era să-și taie venele. Guvernul vrea să introducă taxa pe ghiocei. Pătrunde alături de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Întregii lumi, prin satelit, iar pe urmă-și cere scuze, el, Îi pare rău, n-a vrut, nu se va mai Întîmpla, de fapt abia dacă s-a Întîmplat, sau nu s-a-ntîmplat nimic?, În realitate, marele președinte Își exprimă totuși remușcarea Încheindu-se continuu la pantaloni dar cu freza țeapănă, ca un gentleman, la fel de abătut ca-n cazul autobuzului cu copii iugoslavi aruncați pe bucățele În aer din greșeală, morților, chiar și de mici dimensiuni, trebuie să li se acorde prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
zile. Omul nu tresări nici un milimetru. — Paul Dieterling a fost un asasin psihopat, care și-a meritat cu vîrf și Îndesat pedeapsa pe care i-am dat-o. — Era nevinovat. Și, oricum, e crimă cu premeditare. Nici măcar o fărîmă de remușcare. Neclintit, inflexibil, fără să șovăie, de o rectitudine imposibil de stăpînit. — Edmund, În clipa asta ești foarte tulburat. Ed trecu pe lîngă el. Un rămas-bun: — Blestemat să fii pentru toate lucrurile rele pe care m-ai obligat să le Întruchipez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
mental, înțelegeți - în condiții de maximă securitate. — Și ce-i cu asta? Se pare că azi după-amiază a avut loc o evadare, a fugit unul din acești bolnavi - un criminal care spintecă beregate: un ucigaș care omoară fără milă și remușcare. Ce crimă! Viața omului care are ghinionul să-și încrucișeze drumul cu al lui într-o noapte n-ar mai dura nici o oră! — Dar, domnule sergent, ospiciul se află la peste treizeci de kilometri. Acest incident, deși e periculos, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a străfulgerat o scurtă viziune - una În care, ca În filme, se făcea că Întindeam mâna și trimiteam În zbor tot conținutul tăvii până În capătul celălalt al Încăperii. Și se făcea că ea privea asta șocată, după care, cuprinsă de remușcări, Își cerea din suflet iertare pentru că Îmi vorbise pe un asemenea ton. Dar țăcănitul unghiilor ei În masă m-a readus rapid la realitate, așa că am ridicat În grabă tava și am ieșit cu grijă din birou. — Ahn-dre-ah, Închide ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]