1,828 matches
-
localitate, polițaiul comunei (cred că nu ajunsese Încă milițian) i-a dibuit și, după un obicei al pământului, le-a Încărcat țoalele În spate și-i plimba prin sat, oprindu-i pe la răscruci, să-i vadă oamenii și să-i rușineze. Nu se punea atunci problema respectului pentru demnitatea personală a hoțului. Furtul se petrecuse, boarfele au fost găsite În casele Împricinaților, aceștia recunoscuseră, norma era să suporte consecințele și ei se supuneau vechiului obicei. Respectau o cutumă și se purtau
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
groasă peste trecut, adică ignorându-l sau ascunzându-l În spatele unor povești răutăcioase despre ceilalți. Cercetătorii, fie ei istorici, sociologi sau psihosociologi, dar și oamenii politici lucizi sau societatea civilă știu că nu poți trăi și construi astăzi dacă te rușinezi de istoria recentă, mai ales atunci când aceasta dovedește abjecția umană. A scoate la lumină urâtul semnifică o „curățenie generală”, făcută totdeauna Înainte de o sărbătoare, e o Înnoire Înainte de Paști, o limpezire Înainte de a păși pe un drum nou. trebuie eliminate
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
epocii, prețurile sunt accesibile, iar la prânz au și o orchestră formată din patru fete serioase care au În față partituri, nu cântă după ure che; Îmbrăcate În rochii lungi, decoltate, vișinii; muzică de cafă-concert care te face să te rușinezi de micii din fața ta. Piese alese cu grijă, adecvate locului, contrazicând ideea, larg răspândită, după care miticii „consumă” numai manele. Am descoperit și un alt București. Cum e șlagărul acela pe care-l cânta Gică Petrescu? „București, București...”. (20.07
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
și de Cronica Ipatievscaia, care notează sub anul 6793 (1285) că din tătarii lui Nogai și Telebuga, „duși de mânia lui Dumnezeu, o mare mulțime au pierit. Telebuga Hanul s-a înapoiat pe jos și femeia lui pe o iapă, rușinat de Dumnezeu.” Cu caii bolnavi de pestă, alți tătari nu și-au mai revăzut locurile de pe care au plecat în această a doua mare invazie a Transilvaniei și Ungariei. Numai un nobil maghiar, Omodeus, a tăiat cu oastea sa așa
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
a-i ocărî cum se cuvine. Când tinerii încearcă să se justifice, Bab se arată ofensată și le face, ca o matroană din vremurile de demult, o "ditamai scenă". Drept urmare, cei doi pehlivani care "erau acum numai lapte și miere", rușinați ca niște băiețași prinși cu pozna, promit, cu ochii-n pământ, să nu mai facă. În ceea ce o privește, Bab n-are nevoie de gardă de corp. Mama sa este pe deplin îndreptățită să aibă încredere în ea. Cât era
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
-se de recordul atins. O liceană anunță cifra 31, afirmând că intenționează să ajungă la 80... În ceea ce o privește, Françoise este departe de a atinge aceste scoruri. Este tot neexperimentată, neîntinată de nicio mângâiere, de niciun sărut, și se rușinează din pricina asta. Atunci când celelalte fete de la pension o privesc cu un "aer bănuitor", întrebând-o dacă sărutase vreodată un băiat, ea își ia un "aer degajat" și răspunde că "da, firește că a sărutat un băiat". Nu-i făcea plăcere
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
de la cinematograf. Ce confuzie! Și ce gafă! Ne putem închipui cât de descumpănit se simțise tânărul, mai ales în fața tovarășului său, care își atinsese ținta și care mângâiase sânii partenerei sale pe toată durata filmului. Hermie se simte atât de rușinat, atât de "nătărău", încât nu reușește să închidă un ochi toată noaptea. Măcinat de neliniște, se întreabă cum să facă se dreagă busuiocul 193... Adolescenții sunt așadar nerăbdători să depășească stadiul acesta de neîndemânare amoroasă. Ca și Hermie, se grăbesc
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
multe ori note mai bune decât el și așa ceva nu putea să suporte. Nu se putea răcori decât bătându-mă. Și doar eram elev mediocru. Asemenea bătaie și asemenea rușine nu am pățit decât o dată în viață. Atât eram de rușinat că am fost păcălit, încât nici celor de acasă nu le-am spus nimic. Târziu de tot, când crescusem mare, le-am povestit isprava băiatului și cucoanei inginerului. Întâmplarea a avut în ea și o parte de învățătură pentru că în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
bun sau nu e în întregime părerea celui ce o scrie. Au fost și din aceia dușmănoși ce au stat cu condeiul la drum ca să mă înțepe. Am purtat odată cu necunoscuți polemică, dar trebuie să spun că regret și mă rușinez acum pentru isprava ce am făcut răspunzând. Am avut un fel de repulsie pentru militari (nu am vroit sa fac serviciul militar) și pentru politicieni. Am fost un timid, un îngăduitor, lăsând de multe ori să treacă multe de la mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
care ți-o pregătisem, dar se pare că timpul n-a mai avut răbdare cu noi... Făcură apoi sex sălbatic că nebunii, partide în șir...Lăură voia parcă să-i spună ceva, dar nu-și găsea cuvintele. El își ascundea rușinat parcă sexul, uimit parcă, simțind o diabolica încântare și o fericire totală. Dar, se pare că și lui îi cam lipseau cuvintele, pentru că gestul Laurei îl șocase pur și simplu. Abia acum simțea într-adevăr gustul plăcerii totale, a
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
mai puțin („Cravase nervoase”, „Deslușire”, „Goana după păcat” și, mai presus de toate, „Desfrâul sacru”, un fel de „Cantare a cântărilor”, despre munți care „iubesc rotunjimile gemene”, despre „jocul de-a cercul/ Pe versanții funambuli” etc.). Alină Tăcu nu se rușinează nici de tentația jocului (a se vedea „Aliteratură”, deși poate ar fi fost mai bine spus „Alinateratura” unde fiecare vers este alcătuit din cuvinte ce Încep cu aceeași litera), deși e mai mereu un joc solitar, singurătatea fiind una din
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
literatură sau la starea noastră socială sau povestiri de glume și anecdote”. La Junimea, anecdota prima, dar ferească-l sfântul pe cel care încerca să spună o anecdotă și nu avea haz,pentru că ceilalți membri îl făceau să se simtă rușinat pur și simplu. Acel misterios Dosar al Junimii cuprindea exprimări anapoda găsite în reviste, presă sau cărți, adică „o prostie gogonată”. Dosarul era ținut de Vasile Pogor, care lipea în el - cu mare plăcere - petecul de hârtie ce cuprindea perla
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
Retras din tinerețe sub cortu-mi, la Tibur. Sceptic, Postum pune la îndoială impasibilitatea afișată de poet : Ce ? Nu mai ești ca mine ?... în fața frumuseții/ Nu să mai bate peptu-ți ca-n timpul tinereții ? Menținându-și poziția, Horațiu pretinde că se rușinează să se mai lase purtat de visuri de iubire pe când dar tinereța cu pas triumfător fuge de el și își previne totodată interlocutorul să nu se facă de râs purtându-se ca un tânăr : De-a tale grații însă, Postum
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
însănătoșit și a plecat acasă. I-am spus la despărțire că ,,sper să ne mai întâlnim dar nu aici! Dorința mea e să ne revedem la o bere, undeva în oraș. Să ai mare grijă de sănătatea ta, amice!’’ ( Mă rușinez la gândul că am fost așa de sentimental, că lacrimi mi s-au scurs pe obraji! ) * * * M-am trezit și astăzi, ca de obicei, la orele 06.00. Peste o jumătate de ceas am fost strigat să merg la sala
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
și o concepție fundamentală asupra lumii, conform căreia, de obicei, ceilalți le nedreptățesc sau își propun să le facă viața mai dificilă (un alt tip de gîndire nerealistă, dăunătoare). Cînd sînt agresivi, oamenii se simt deseori vinovați după aceea sau rușinați de comportamentul lor. Adesea, victimele lor se simt umilite și vor să se răzbune. Agresivitatea amplifică starea de excitație și poate face persoana respectivă să se simtă mereu pe punctul de a se enerva și de a deveni anxioasă. Care
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
ezită să mi le arate de fiecare dată. S-a întîmplat ca acolo să fie și Bălăiță (George Bălăiță, atunci directorul editurii "Cartea Românească" n. red.), ceea ce a simplificat lucrurile. D.R. a continuat să mă laude exagerat, eu mă și rușinasem de atîtea prolalii, Bălăiță s-ar fi interesat de mine chiar și dacă D.R. i-ar fi spus numai un sfert din cîte i-a spus. Cert e că manuscrisul meu, în forma definitivată cu puțin timp înainte de a mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
mei părinți și schimbau vorba. știau, dar nu voiau, nu puteau să mi spu nă. Li se poruncise să nu-mi spună. Oare mi va spune cineva acum?“ Îi veni să plângă. „Sunt o ființă nenorocită. Adevărații mei părinți se rușinează cu mine și cei care le-au ținut locul n-au avut Încredere În mine. Cine știe ce blestem, ce secrete groaznice ascunde nașterea mea! și cine știe ce pericole mă pasc. De aceea plângea doamna Rishawa când am plecat de la ei. și de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
un fiu“, Își spuse el, „În locul celui pe care mi l-a luat. Acest prunc nu e vinovat de moartea mamei lui, nu din pricina lui a murit Wilfriede. El e fiul meu, Dumnezeu mi-a dat un semn, ca să mă rușinez de necredința mea!“ IX Cu toată Împotrivirea, le despărțiră pe cele două fete. Pe Bertha o Înșfăcară și o târâră de cozile lungi și negre, ca pe un sac, prin toată curtea. Adelheid văzu cu lacrimi În ochi cum slujitoarea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
față de cele două ființe dragi aflate în sicriele din fața noastră. Și atunci m-am luminat și eu în interiorul meu și i-am dat dreptate mamei că mi-a aplicat o corecție într-o asemenea manieră "pedagogică". Și astăzi, încă, mă rușinez și mă încriminez că am calificat o stare de fapt printr-o vocabulă de la periferia lexicului civilizat și care, în niciun caz, nu-și avea locul atunci și acolo. Recunosc: am fost un copil foarte rău. Dar am convingerea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a uitat din nou la mine, cu deplină încredere, ca și cum m-ar fi luat drept martorul unei descoperiri uluitoare. A întins brațul către mine cu infinită precauție și, brusc, a desfăcut degetele. În palma bunicului se odihnea, stingher și parcă rușinat de această prezentare neprotocolară, un cartof. Un simplu cartof, pe suprafața căruia se vedea limpede un muguraș, ceea ce demonstra, fără putință de tăgadă, starea lui de germinație. "...Auzi? Cartofii sunt lehuzi. Au rămas grei ca mâțele Umflându-li-se țâțele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Iartă-mă! N-am vrut să aduc atingere mândriei tale de orășean cu apa-n casă!... Dar, sunt nevoit să-ți amintesc: la țară oamenii tot la lighean se spală și - zău! - nu sunt nici murdari și nici nu se rușinează de statutul lor de țărani! Sunt chiar niște oameni mândri și de tot respectul! - Da, dar eu mai folosesc și șampoane, și deodorante... - Așa e! Sunt niște diferențe specifice. Dar... ne îndepărtăm de subiect. Nu mi-ai răspuns: ai un
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
de limbă sau culoare: doar puritate și beatitudine. Acesta a fost havanul de Crăciun 2004 de la Pune-India, pentru mine! Ricșa. Curioasa și exotica ricșă, ce o știam din filmele documentare și pe care, din motive de educație m-aș fi rușinat s-o folosesc - cum să accept ideea ca un om să devină forța motrice a unei calești pentru plăcerea mea?! - a fost înlocuită de una motorizată, practic, un scuter pe trei roți, manevrat cu ajutorul unui ghidon de către conducător. Bancheta din
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
urât și nătăfleț, de n-am nici mușchi, nici intestine, un singur lucru am măreț, și... — Și ? ! — Și ce ? Și-mi pare foarte bine ! — Dacă n-o zici p-aia cu Pandele, degeaba, insistă Mihail. — Vai, aia cu puța ? se rușinează Pribeagu. Într-un așa local select ? — Ia, s-auzim, râde Cristi. Pribeagu ia un ton serios, se ridică în picioare, ușor clătinându-se, și începe să recite cu glas tare : — Bunicuța lui Pandele ! După Strada Ghica Tei... A băgat cumva
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pentru că Răcaru le-a făcut cinste cu tot ce și-au dorit. Ba mai mult, a băgat și mâna în buzunar, și pentru ei, dar mai ales pentru Cristi, care a cântat până dimineața, ovaționat după fiecare melodie. Ion Vasilescu, rușinat de o voce atât de clară și puternică, și-a înghițit glumele și a fugit din crâșmă pe ascuns, să nu-l vadă nimeni și să-l ia la rost. Iar domnișoara frumoasă fără nume a dispărut și ea în
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
un cuib pufos care mirosea a lapte proaspăt și în care voiai să te faci mic, incredibil de mic și să adormi la nesfârșit. Sânii, ca două perne, cusute în vârf cu ciocolată. Sfârcurile i se întă- riseră, excitate și rușinate de privirea atât de insistentă a lui Cristi, cum niciun bărbat nu se uitase la ele vreodată. De parcă fiecare centimetru al ei ar fi avut un zeu. Deodată s-au privit ochi în ochi. Și le era teamă. Fiecăruia de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]