1,867 matches
-
și o stare de vis frumos Îi acaparase toată ființa, un vis din care nu ar mai fi vrut să se trezească și, când s-a trezit de-a binelea, a realizat dimensiunea Întâmplării și s-a Înfricoșat, s-a rușinat și chiar a simțit cum popa vine cu un foarfece enorm ca să-i taie limba, așa ca pe un cordon mai lat. A vrut să spună ceva răstit și să se scoale pentru explicații, dar o mână moleșită l-a
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
nimica. Deodată, În capul său mare a bătut un clopot de bronz, s-a luminat la față, inima a zvâcnit să-i iasă afara din piept și, cu incertitudinea celui nesigur de victorie, a spus destul de calm și s-a rușinat față de el că este forțat să recurgă la un asemenea procedeu de care Victor, „Doamne ferește!” , nu ar fi Încântat deloc, ba din contra: Iată ce-am să fac, Încă nu sunt sigur cui trebuie să-i spun prima dată despre
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
așa-zisele hetaire, care în tablou apăreau în loggie, traseră de pe el hanoracul, șosetele, blugii, pe când o alta venea cu costumul. Pentru o clipă, se văzu în chiloți, cu burta bombată, cu pieptul scobit, plin de fire încărunțite și se rușină. Ce-i venise cu Alexandru cel Mare? El era persan și putea să-și ia rolul unei căpetenii de oști din armata lui Darius, doar că asta nu exista în tablou. Una dintre fete se aplecă și-i legă sandalele
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Nu m-ar fi învinuit nimeni că mă bucur să trăiesc. ― Bineînțeles. ― Și nimeni n-ar mai fi văzut în asta un semn de slăbiciune. Alții pot declara cu trufie o dragoste de viață de care eu trebuie să mă rușinez. Ceea ce în gura lor sună frumos, la mine pare o justificare. Dar de ce trebuie să justific faptul că iubesc viața ca un om normal? ― Ești prea singur ca să n-ai nici o vină, Galilei. ― Mai bine spune că sunt, poate, prea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
mult că mâine, poimâine, n-o să-l mai văd. Când urc din vale, unde aerul e umed și rece, aici pe coline, mă toropește plăcut căldura. Și nu mă satur să umblu prin iarba îngălbenită de soare. Trebuie să mă rușinez de asta? Nu mi se pare că-mi poate spune cineva de la obraz așa ceva. Iar dacă ar face-o, aș avea și eu dreptul la dispreț. De ce, în timp ce pe seama mea se clevetesc vrute și nevrute, nimeni nu mai pomenește numele inchizitorilor care
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
le povesti celor care nu fuseseră în piață cum a fost. Cu toții grăbindu-se să considere că mersesem prea departe, îmi susținusem prea zgomotos ideile, provocând Inchiziția să nu poată ignora erezia, pentru ca, astfel, să nu fie nevoiți să se rușineze de cumințenia lor. Mă purtasem prea sfidător. Drept care, cu părere de rău, se vedeau obligați să admită că găsisem, în definitiv, ceea ce căutasem cu tot dinadinsul... Toți sunt inocenți, firește! Unicul vinovat sunt eu. Orice vierme se poate arăta demn
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
și alții. Aglaia vorbea pentru toți: c-o fi, c-o păți, că boul bălții. Se vedea bine că mai cununase oameni. - Da fata pe unde e? se miră ea prefăcută. - Dincolo, e cam sperioasă, nedusă-n lume, s-a rușinat, zise dogarul, și strigă la ea: Lino, ia vin, tată... De alături se auzi o mișcare abia simțită, dar nu se ivi nimeni. Stere privea peste prag, doar o zări-o. - Tu n-auzi? se înciuda și maică-sa, ridicîndu-se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
moare În timp ce se desfășura iubirea Domnișoarei pentru Lauzun. Regele ar vrea să o Înlocuiască pe ducesă cu Marea Domnișoară. Dar prietenul cavalerului de Lorena nu poate fi pe placul acestui suflet de femeie, iar regele, care cunoaște fondul problemei, se rușinează de propria-i idee și, În cele din urmă, renunță la ea. Doar Lauzun singur se preface a crede - cu inteligența unui diavol ce cunoaște femeile - că Domnișoara dorește acest mariaj și Îi dă sfaturi În consecință. Abia atunci, nemaiținând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
-i așa? zise Bez, care ne întărâta când pe unul, când pe celălalt. Să vezi la el amețeală - pe lângă el, Jimmy Stewart 1 e un fel de Sylvester Stallone în Cliffhanger 2. — Am probleme cu scara lui Iacob, mărturisi Ben, rușinându-se ca un copil de școală. Știa cum să se comporte cu Bez, după cum observam, îndeajuns de sigur pe el încât să-l ia un pic peste picior. N-avea nici un sens să se bazeze pe funcția lui de director
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
puteam da seama cum îmi scăpase acest lucru până la punctul acela. Îmi pierd exercițiul pe măsură ce înaintez în vârstă. —Ei, salut, Matthew! spusei eu cu entuziasm. Părea ușor dezorientat. — Toate bune? îl întrebai eu. Nu, doar că - în fine, zise el rușinându-se, ca un băiețandru, nu te-am mai văzut îmbrăcată așa frumos. Arăți foarte bine. —Mulțumesc, zisei eu, înainte să-mi pice fisa și să înțeleg că și Matthew avusese față de mine aceeași reacție pe care o avusesem eu față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Am început să mă zbat, dar era foarte puternic. După care am simțit... am simțit... Inspiră adânc. Îmi dădeam seama că se abține să nu plângă. Matthew, care stătea în spatele ei, neștiind ce să facă, părea că e oripilat și rușinat. Săracul probabil că se simțea într-un fel răspunzător pentru ceea ce se întâmplase cu Violet în casa părinților lui. Avea un ac - trebuie să fi fost unul dintre seringile mele creion ActRapid - mi-a înfipt un ac în braț. Violet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
se goliseră, prăvăliile din suk rămăseseră fără tejghele, vacarmul de pe străzi se stinsese, până și în cartierele sărace. În piețele publice, soldații castilieni nu mai treceau decât pe lângă cerșetori, căci toți musulmanii grijulii cu onorabilitatea lor, dacă nu plecaseră, se rușinau să se arate privirilor. Și ea mai adăugă, cu o voce covârșită de tristețe: — Atunci când nu asculți de voia Celui-de-Sus, e mai bine s-o faci pe ascuns, căci a te împăuna cu păcatul tău înseamnă a păcătui de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
el într-un mod ciudat, toți se credeau obligați să-l salute cu răceală sau chiar să nu-l bage în seamă. Mă simțeam îndurerat. Aș fi vrut ca el să nu se afle acolo, să nu fie tatăl meu. Rușinat de gândurile mele, am venit spre el, mi-am pus capul pe umărul lui și nu m-am mai mișcat de acolo. Dar, în timp ce el mă mângâia ușor pe ceafă, am început să mă gândesc, nu prea știu de ce, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mai ieșit. Două personaje dau târcoale pe dinafară. Cu eforturile reunite încearcă să forțeze ușa. Înjurăturie, icnete, izbituri. Ușa este împinsă în interior. apare capul mirat al GARDIANULUI. Imediat apare și capul întrebător al lui ARTUR. ARTUR: Cum?!... Aici? GARDIANUL (Rușinat): Da...( Își scarpină barba) Da... ARTUR: Ești sigur? GARDIANUL (La fel de stânjenit.): Cred că da... (Se hotărăște să intre; e vizibil stânjenit de interiorul jalnic; în același timp, conștient de îndatoririle sale, încearcă să salveze aparențele; înlătură câteva obiecte care baricadează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pipăie unul pe altul.) INAMICUL (Când la unul, când la altul.): Da, cu floarea, cu floarea... Vezi? Vezi un loc negru, o gaură murdară? De aici a plecat și ochiul meu... la ceruri... (Pioșenie.) L-am slobozit într-o dimineață, rușinat de câte visasem cu el... Sunt prea mulți... doi ochi... pentru un singur om... (Meditativ.) Prea multe mârșăvii se pot visa... cu doi ochi... Fiecare ochi visează altă mârșăvie și tu cum alegi, cum? Cum să alegi dintre două urâturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fals, steril. De aici furia și dezgustul lor, de aici critica de iconoclaști, - care nu iartă nimic; nici rege, nici religie, nici familie, nici stat. "Generația de la Coimbra" vrea să transforme Portugalia semifranceză într-o țară aidoma Franței. Se simt rușinați că părinții lor imitaseră prost modelele pariziene, sau le imitaseră numai în parte. Prezentul li se pare abominabil iar trecutul plin de "spectre retrograde". Tradiția portugheză, o rușine națională care se cerea batjocorită în văzul lumii. De aceea, în loc să-și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
brad. Când aveam opt sau nouă ani, mă lua Întotdeauna pe genunchi după dejun și (În timp ce doi valeți tineri strângeau masa În sufrageria acum goală) mă mângâia, scoțând tot felul de sunete prin care-și exprima dragostea și eu mă rușinam pentru unchiul meu față de servitori și răsuflam ușurat când Îl chema tata pe verandă: „Basil, on vous attend“. Odată, când m-am dus să-l Întâmpin la gară (trebuie să fi avut pe atunci unsprezece sau doisprezece ani) și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Mademoisellei, pentru a mă dezbrăca. În casa noastră de la țară existau cinci băi și o mare varietate de lavoare venerabile (pe unul dintre acestea Îl căutam În cotlonul lui Întunecat ori de câte ori plângeam, ca să simt pe fața umflată, pe care mă rușinam s-o arăt, atingerea alinătoare a jetului lui șovăielnic, În timp ce apăsam pe pedala ruginită). Baie adevărată se făcea seara. Pentru abluțiunile matinale erau folosite băițele englezești de cauciuc. A mea avea circa un metru douăzeci diametru și marginea cam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
fereastra și abia atunci curva a privit spre geam. A văzut perdeaua trasă și m-a zărit și pe mine. A rămas puțin nedumerită, apoi a pornit spre fereastră, făcându-mi semn să nu plec. A venit la fereastră. Mă rușinasem și am dat s-o zbughesc spre poartă. A bătut în fereastră și mi-a arătat să vin înăuntru. Am fugit speriat. Ea a ridicat din umeri și a tras perdeaua. A doua zi D. mi-a spus: „Știi, curva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Că doar de la țară venim toți. L-am asigurat că toți trecem prin astfel de momente delicate, de extreme încercări. Am dat chiar să-i povestesc cum, într-o iarnă de demult, era să-mi facă explozie beșica din cauză că mă rușinam să mă duc s-o deșart. Mergeam împreună cu două fete, într-o sanie trasă de un cal, drum de câteva ceasuri bune până la gara de unde aveam să luăm trenul spre București, și nu îndrăzneam să fac un act atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
viața ta se roagă Domnului fără trufie, fără deznădejde, fără a se simți în vreun fel umilită, scarandivită. Smerita rugă a împlinirii când nu-i ceri ceva Domnului, ci doar îi mulțumești și-i spui tot ceea ce nu te-ai rușina să le spui și oamenilor. Rugăciunea, m-a învățat Biblioteca, este libertatea supunerii depline, a mersului tău liber condus întruna pe drumul deja scris. Nu cunosc, mărturisesc acum, când suflarea Morții este în ceafa mea, altă libertate decât a supușeniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cântecelului din nevăzutele crengi ale unui copac crescut dintr-odată în mijlocul odăii. O urmăream nesătul de ea. Nu îndrăzneam totuși să mă reped și s-o trântesc în pat, hulpav, de parcă n-aș mai fi avut-o până atunci. Mă rușinam, ca niciodată, de dorința izbucnită. Mă lăsam doar copleșit de mica taină pe care Ester o oficia chiar atunci, pogorâtă ca dintr-un timp din care nu mai răzbeau decât lumina stinsă a orașului de afară și cuvintele acelea învăluitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Datoriile mele, adunate, nu făceau mai mult decât câștigul unei traseiste în trei-patru seri bune. Mă îngrețoșa și un astfel de gând. Am dat de Samsar după un anunț din ziar. Am stabilit întâlnirea în Cișmigiu. Nu-l invitasem acasă, rușinat de sărăcia în care trăiam. Am stat pe o bancă, ne-am tocmit câteva clipe, apoi mi-a oferit prețul pe care îl cerusem. Erau banii de care aveam nevoie. Mi-a propus să mergem la un local să bem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ce să n-o recunosc, m-au chinuit scriindu-le, dar și multă bucurie mi-a adus scrisul lor? Pot eu spune că sunt, într-adevăr, ale mele? Nu sunt o minciună? N-a vorbit băutura, doar? Mai ales, mă rușinez de unele pagini rele, mai aspre. Aparent curajoase. Dar era curajul meu sau era doar provocat de băutură? Astfel de întrebări, de frământări știu că sunt puerile. Nimeni nu m-a obligat, nu m-a silit să scriu. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în cele mai intime gânduri ale noastre, odată cu frica și teroarea, acum, mimând o spășeală de curve cu sulemeneala fleoșcăită, mărturisesc că au fost înșelați. Ei, răspânditorii terorii, ai urii, ai trădărilor și dezicerilor de înseși rădăcinile noastre, acum pleacă rușinați ochii și se dau drept martiri ai unor idealuri întinate. O pantomimă a spășirii, din care se croiește spectacolul pervers al judecării celor de odinioară. Judecători sunt însă tot actorii de cândva și mlădițele lor devenite inchizitori ai unui alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]