1,693 matches
-
stil baroc] pe care îl reprezintă. Posedă o serie de cărți și documente legate de prezența sârbească în zona Aradului. După cucerirea Aradului de către armatele imperiale comandate de prințul Eugen de Savoya, în oraș au fost așezați grăniceri sârbi. Colonizarea sârbească a avut loc ca urmare a privilegiilor ilirice acordate de împăratul Leopold I sârbilor ortodocși. Construirea lăcașului de cult pentru ei a fost finanțată de căpitanul Iovan Popovici Techelia. Biserica închinată Sfinților apostoli Petru și Pavel și-a câștigat actuala
Biserica Sârbească din Arad () [Corola-website/Science/322699_a_324028]
-
în anul 1892. Colaborează cu preotul Nicolae Chicin, profesor de cântare bisericească la Arad, de la care își perfecționează arta dirijorală. A fost contemporan cu compozitorul bisericesc, Trifon Lugojan. Între 1892 - 1896 funcționează ca dascăl în comunele Toracu Mic, în Banatul sârbesc și Comloșu Mare, unde înființează și conduce primele sale coruri formate din elevi și adulți. În 1896 revine la Sânnicolau Mare ca învățător iar începând cu anul 1902 i se încredințează conducerea "Reuniunii de cântări"”Doina”. Corul, existând din 1858
Atanasie Lipovan () [Corola-website/Science/322257_a_323586]
-
Nenadovic, a reușit să intre în posesia noii capele a grecilor, inclusiv asupra arhivei și a casei cu bani. Divergențele dintre sârbii și grecii ortodocși din Viena s-au cronicizat pe parcursul secolului al XVIII-lea. Grecii nu au acceptat jurisdicția sârbească, ci au preferat să folosească o capelă pusă la dispoziție de ambasadorul imperial rus la Viena, contele . În aceste condiții împărăteasa Maria Terezia a acordat prin intermediul unui decret din 3 martie 1776 privilegii grecilor ortodocși din Viena, în sensul folosirii
Biserica Greacă din Viena () [Corola-website/Science/322270_a_323599]
-
începere a cursurilor la 3/15 noiembrie 1812. Episcopul Aradului, Pavel Avacumovici, a anunțat deschiderea cursurilor printr-o circulară consistorială. Inaugurarea școlii este consemnată de Dimitrie Țichindeal în broșura "Arătare despre starea acestor noao introduse sholasticești instituturi ale nației românești, sârbești și grecești", publicată la Buda în 1813: La "3 noiembrie 1812 cu mare solemnitate înaintea multor feațe Noble și cinstite", Țichindeal relevă "starea vrednică de jale a creșterei pruncilor din lipsa învățătorilor nespornici" și "... cea mai mare parte a norodului
Preparandia Română () [Corola-website/Science/327548_a_328877]
-
mai târziu fiica sa Maria Terezia au dat privilegii care atrag mineri din toate provinciile Austriei în ținutul montanistic al cărui centru era Oravița. În perioada 1737-1739, în urma războiului cu turcii, prin pacea de la Belgrad, din 1739, Austria pierde Banatul Sârbesc și Banatul Craiovei. De groaza turcilor mulți dintre coloniștii aduși au fugit și intreprinderile industriale au stagnat și s-au dizolvat. Din nou vor fi aduși coloniști, de data aceasta din Oltenia și Muntenia. Existând o oarecare diversificare a muncii
Biserica ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din Oravița () [Corola-website/Science/330080_a_331409]
-
incintei sunt situate mai multe corpuri de clădiri (chilii), realizate în diferite perioade istorice. Pe latura de vest incinta este închisă cu zid de piatră datând din perioada construcției ansamblului (1640-1646). Biserica mănăstirii este realizată pe un plan cu influență sârbească, care urmează, prin proporții și compoziția volumelor, tradiția bizantină. Biserica din Plătărești se înscrie astfel într-o cuprinzătoare categorie de ctitorii ale lui Matei Basarab construite în acest stil, cum ar fi: Arnota (1633), Brebu (1650) sau Gura Motrului (1653
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
din orașele moldovene. Ion Ghica, în una din scrisorile sale către Vasile Alecsandri („O călătorie de la București la Iași înainte de 1848”), menționează acest fapt: La 5 ianuarie 1859, între hanul lui Petrea Bacalu și prăvăliile situate în față, spre Ulița Sârbească (strada Lăpușneanu de astăzi) și mai departe, pe Ulița Mare, mulțimea era adunată pentru a afla rezultatele votului celor 49 de deputați ce formau Adunarea Electivă. Din micul balcon din fier forjat al hanului, imediat după confirmarea alegerii sale, Alexandru
Hanul lui Petrea Bacalu () [Corola-website/Science/330303_a_331632]
-
Pastia, avocat, filantrop și primar al Iașului (11 ianuarie 1877 - 3 ianuarie 1879), a cumpărat hotelul și, potrivit marilor sale sentimente patriotice, i-a schimbă denumirea, acesta devenind „Hotel România”. Pastia a cumpărat și dughenele de peste drum, situate spre Uliță Sârbească și, deși acestea îi aduceau un venit important, le-a dărâmat hotărând să construiască pe locul lor un teatru modern. Proiectul a fost realizat de firma lui Gustave Eiffel însă dezacordului dintre municipalitate și Pastia privind amenajarea spațiului urban din fața
Hanul lui Petrea Bacalu () [Corola-website/Science/330303_a_331632]
-
isi masase forțele spre frontieră sud-estică. Pretextul a fost o dispută minoră de frontieră, denumită „chestiunea Bregovo”. Râul Timok, care formă parte din frontieră între cele două țări, isi modificase puțin cursul de-a lungul anilor. Ca urmare, un pichet sârbesc de frontieră de lângă satul Bregovo ajunsese pe malul bulgăresc al râului. După refuzul unor cereri ale Bulgariei de a evacua pichetul, Bulgaria a expulzat grănicerii sârbi cu forța. Otomanii nu au intervenit în conflict și înaintarea armatei sârbești a fost
Războiul sârbo-bulgar () [Corola-website/Science/330385_a_331714]
-
un pichet sârbesc de frontieră de lângă satul Bregovo ajunsese pe malul bulgăresc al râului. După refuzul unor cereri ale Bulgariei de a evacua pichetul, Bulgaria a expulzat grănicerii sârbi cu forța. Otomanii nu au intervenit în conflict și înaintarea armatei sârbești a fost oprită după . Grosul armatei Bulgare călătorise de la frontiera otomană din sud-est până la cea sârbească din nord-vest pentru a apăra capitala Sofia. După bătăliile defensive de la Slivnița și Vidin (a cărui apărare fusese organizată de Atanas Uzunov), Bulgaria a
Războiul sârbo-bulgar () [Corola-website/Science/330385_a_331714]
-
unor cereri ale Bulgariei de a evacua pichetul, Bulgaria a expulzat grănicerii sârbi cu forța. Otomanii nu au intervenit în conflict și înaintarea armatei sârbești a fost oprită după . Grosul armatei Bulgare călătorise de la frontiera otomană din sud-est până la cea sârbească din nord-vest pentru a apăra capitala Sofia. După bătăliile defensive de la Slivnița și Vidin (a cărui apărare fusese organizată de Atanas Uzunov), Bulgaria a trecut în ofensivă, ocupând orașul Pirot. În acest moment, Austro-Ungaria a intervenit, amenințând cu intrarea în
Războiul sârbo-bulgar () [Corola-website/Science/330385_a_331714]
-
a Ghianghei. Ionașcu Ghenghea a fost, între 26 septembrie 1626-30 iunie 1630, mare vornic al Țării de Jos și apoi mare logofăt (16 decembrie 1630-15 martie 1634). Biserica a fost construită în Mahalaua Măjilor din Târgul de Sus, pe Ulița Sârbească care apoi va fi numită Ulița Sfântul Ilie și, în zilelele noastre, Strada Vasile Alecsandri, uliță situată între Ulița Goliei (actuala stradă Cuza Vodă) și Ulița de Sus (bulevardul Independenței). În jurul bisericii au fost construite ulterior chilii, biserica transformându-se
Mănăstirea Sfântul Ilie din Iași () [Corola-website/Science/330442_a_331771]
-
principal prin punerea în valoare a pământului din jur. Populația imperiului trăia din producția pământului pe care îl lucra. Creșterea oilor asigura aprovizionarea cu carne a populației musulmane, în timp ce populația creștină se ocupa cu creșterea porcilor, mai ales în ținuturile sârbești. Sursa principală de venituri a Porții era constituită din produsele pământului: cereale, legume, fructe, vița de vie, plantațiile de măslini și plantele textile. În orașe au fost aduse de asemenea și mici manufacturi de săpun, vopsitorii, prese de ulei (pentru
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
Habsburgi, și comitatul a fost restaurat în cadrul regatului Habsburgic al Ungariei. Croații au repopulat zona, venind din Bosnia în Slavonia și Baranja în urma retragerii otomane, această populație fiind denumită astăzi Šokci. În 1918, întreaga regiune a fost ocupată de trupe sârbești și a fost administrată de nou-înființatul Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor (denumit ulterior Iugoslavia). Pentru scurtă vreme (în 1918-1919), Baranya a făcut parte din regiunea Banat, Bačka și Baranja, guvernată de Administrația Populară de la Novi Sad. Prin tratatul de la
Baranya (regiune) () [Corola-website/Science/329272_a_330601]
-
însă a trebuit să o retrocedeze în 1944. În 1944-1945, Baranya iugoslavă a făcut parte din Provincia Autonomă Voivodina, iar în 1945 a fost transferată Republicii Populare Croația. În timpul Războiului din Croația din 1991, a intrat sub controlul Provinciei Autonome Sârbești Slavonia Orientală, Baranja și Sremul de Vest, revendicată și ocupată de Republica Sârbă Krajina. După sfârșitul războiului (în 1995), a fost reintegrată pe cale pașnică în Croația în 1998, prin acordul de la Erdut. Conform acestui acord, ea a fost administrată de
Baranya (regiune) () [Corola-website/Science/329272_a_330601]
-
Raška este o regiune situată de-a lungul graniței dintre Șerbia și Muntenegru. Numele Sandžak provine de la Sângeacul Novi Pazar, un district administrativ al Imperiului Otoman care a existat până la izbucnirea Războaielor balcanice în 1912, iar termenul "Raška" de la statul sârbesc înființat în 1101. Regiunea este de asemenea menționată ca fiind "Novopazarski Sandžak" (Sandžak-ul Novi Pazar), sau mai simplu "Sandžak" de localnicii bosniaci. Cu toate acestea, numele administrativ oficial al regiune este Oblastul Raška (Рашка Област). În perioada dominației otomane și
Sandžak () [Corola-website/Science/329317_a_330646]
-
cu valea Timokului Alb și la nord cu valea Nišavei. Altitudinile sunt în jur de 800-1500 m, fiind dominați de trăsături geologice carstice calcaroase. În definiție strictă (adoptată de Academia Sârbă de Stiinte și Arte, precum și de Convenția Carpaților), partea sârbească a Munților Carpați cuprinde doar 732 km², sau 0,35% din aria totală a Carpaților. Această parte cuprinde malul sudic al Porților de Fier și zona Parcului Național Đerdap. În majoritatea restului definițiilor, chiar și acea parte este exclusă din
Carpații Sârbești () [Corola-website/Science/328725_a_330054]
-
la "Künstlerhaus" din Viena primește marele premiu de stat cu medalie de aur pentru tabloul care îl înfățișează pe artistul francez ""Maillol"". În timpul primului război mondial execută o serie de desene inspirate de război. Devine corespondent de război pe frontul sârbesc, unde lucrează împreună cu pictorul austriac Kokoschka. Urmează o perioadă în care realizează mai ales pasteluri care înfățișează portrete feminine, modelul prferat fiind Elza Bányai, pe care o cunoscuse în 1915. În 1923 se hotărăște să realizeze o galerie a contemporanilor
József Rippl-Rónai () [Corola-website/Science/328733_a_330062]
-
Mare, Făget, Macea, Obreja, Oțelu Roșu, Cenei, Lugoj, Caransebeș, Bată, Brestovăț, Vârșeț, Nicolinț, Stamora Moravița, Săcălaz, Gătaia, Grădinari, Birchiș, Macea, Tomnatic, Vinga, Alibunar, etc. Încă de la primul număr revista a fost distribuită gratuit atât în România cât și în Banatul Sârbesc. Uniunea Jurnaliștilor din Banatul istoric editează 37 de publicații, "Banatul" fiind revista fanion a Uniunii.
Banatul (revistă) () [Corola-website/Science/328739_a_330068]
-
cai pe insula Ostrov. Aveau un bac cu care duceau animalele pe insulă. După 1989 a dispărut bacul, iar caii care au rămas acolo au început să se înmulțească natural și au rămas cai sălbatici. În partea dreaptă, pe malul sârbesc, se află, construită pe stânci, cetatea Golubac. Prima mențiune documentară a cetății datează din 1335, când era cetate militară maghiară. Apoi, timp îndelungat, cetatea este controlată de regele sârb Dragutin, până la bătălia de la Kososvo când trece sub stăpânire turcească. În
Ostrovul Moldova Veche () [Corola-website/Science/336991_a_338320]
-
Molin (sârbă Chirilica: Молин) a fost un sat din Banatul sârbesc. Satul a fost fondat în 1832 și a existat până în 1961. Acesta a fost situat în Nova Crnja municipiului, Districtul Banatul Central, provincia Voivodina. Satul a fost abandonat din cauza apelor subterane. Astăzi locul fostului sat este Molin Pădure, care este
Molin, Serbia () [Corola-website/Science/337497_a_338826]
-
administrații Habsburg (în 1832) de coloniști nemți. Primul recensământ din 1836 înregistrat 558 de locuitori din sat. Satul a făcut parte din punct de vedere administrativ din Torontal în Habsburgic, Regatul Ungariei. În 1848-1849, sătul făcea parte din autonome Voivodina sârbească, și în perioada 1849-1860 a fost parte a Voievodatului Șerbia și Banatul Timișian, un teren separat Austriac. După eliminarea voievodatul în 1860, sătul a fost din nou inclus în Torontal. Acesta a fost, de asemenea, o parte din Hatzfeld district
Molin, Serbia () [Corola-website/Science/337497_a_338826]
-
în majoritate în România, dar și în Italia, Bosnia-Herțegovina, Croația și Muntenegru. În film joacă mulți actori români, îndeosebi în rolurile secundare. În timpul unei recepții organizate la Ambasada Federației Ruse de la Belgrad, colonelul Peter Vojnovic (Uwe Ochsenknecht), comandantul organizației paramilitare sârbești „Beretele Maronii”, este atras într-o cursă, capturat de agenții secreți americani și transportat la Haga pentru a fi judecat de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie. El este acuzat de crime împotriva umanității săvârșite în timpul războiului din fosta Iugoslavie
Dușmanul dușmanului meu () [Corola-website/Science/328472_a_329801]
-
drumul deschis de Victor Vlad Delamarina, Tata Oancea sau Marius Munteanu. Activitatea sa de scriitor dialectal este consolidată de aparițiile radio în "Cenaclul Radiofonic ”Gura Satului”", demarat în 1991. Este invitat la festivaluri și concursuri în grai bănățean din Banatul sârbesc, cu care are o colaborare permanentă. Pe versurile lui Ionel Iacob-Bencei, Mircea Aurel Ciugudean a compus „Valsul Timișoarei”. În timp colaborează cu diferite publicații, printre care "Orizont", "Urzica", "Perpetuum comic", "Renașterea bănățeană", "Tăt Banatu-i fruncea," ”"Merci, Pardon, Scuzați"”, "Redeșteptarea", "Epigrama
Ionel Iacob-Bencei () [Corola-website/Science/333464_a_334793]
-
că este în proces de dezintegrare iar cele șase republici sunt succesoare cu drepturi egale ale RSFI. Comisia a răspuns că Republica Socialistă Federativa Iugoslavia este în proces de dezmembrare. La 20 noiembrie 1991, Carington a întrebat Comisia „dacă populația sârbească din Croația și Bosnia și Herțegovina, care este un popor constituent al RSFI, are dreptul la autodeterminare?”. Comisia a răspuns că „populației sârbești din Bosnia și Herțegovina și Croația îi sunt conferite toate drepturile minorităților și grupurilor etnice[...]” și „că
Comisia de Arbitraj a Conferinței de Pace pentru fosta Iugoslavie () [Corola-website/Science/331205_a_332534]