6,492 matches
-
căuș și am dat să sorbim câteva guri lacome. Pfuaah! - mi-a venit să dau afară și m-am chircit: apa aia limpede și frumoasă era sărată potroacă! Nici cea mai veche carne pusă la păstrat nu era așa de sărată ca marea asta blestemată! Enkim tușea de-și dădea mațele afară, iar Runa scuipa mai abitir decât o mâță Încolțită. - Tatăl din Cer Își bate joc de noi, zise ea. Păcat de atâta apă bună. Ne-am dus Înapoi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Întins la soare. Încă nu era cald, iar Runa se apucă să vadă de beteșugurile lui Enkim. M-am apropiat din nou de marea cea mare și am băgat degetul În ea. Am gustat-o numai puțin, dar era la fel de sărată. Cu toate astea, am văzut vietăți prin ea. Pești. Erau mici și subțiri. Le-am spus asta tovarășilor mei, iar Runa s-a mai Îmbunat. Apa asta atât de sărată nu putea decât să facă bine rănii lui Enkim, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În ea. Am gustat-o numai puțin, dar era la fel de sărată. Cu toate astea, am văzut vietăți prin ea. Pești. Erau mici și subțiri. Le-am spus asta tovarășilor mei, iar Runa s-a mai Îmbunat. Apa asta atât de sărată nu putea decât să facă bine rănii lui Enkim, așa că a spălat-o Îndelung. Pe urmă ne-am pregătit de plecare. Malul se Întindea, unduitor, cu intrânduri și ieșinduri, spre Apus, după cum spusese Moru. Am căutat niște mâl galben ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Îți dau ție o burtă de apă din ierburi tari dacă dăm azi ochii cu ei. Am mers multe zile fără să dăm ochii nici cu ei, nici cu altcineva. Prundișul a luat locul nisipului, dar apa mării era la fel de sărată. Când și când, ne afundam În pădurea din apropiere după vânat, dar nu dădeam decât peste animale mici: un fel de chițcani și, mai rar, niște păsări grase care nu zburau și care erau ușor de vânat. Enkim ne spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
are deja un nume. Oued. Când sunt cu prietenii mei, Îi spun Ouedul lui Aban, căci eu l-am găsit, râse el. Am coborât burțile de piele În hău și le-am scos doldora de apă rece. Era ea cam sărată, dar Aban ne spuse că o s-o sorbim În deșert mai abitir decât cea mai bună apă pe care am băut-o vreodată. Am mai mers o vreme, trecând peste un șir de dune Înainte ca soarele să apuce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
făceai când erai copil? mă Întrebă. Am scos bucata de piele din gură. - Mai țin minte cum am făcut cu femeile, i-am răspuns și am dat să zâmbesc, dar fața păru să-mi ia foc. O apă călduță și sărată Îmi năpădi buzele. Am dat să mă șterg, dar căpetenia negrilor mă opri. - Nu pune mâna. Gula o să vadă și de tine. Suge la pielea asta, dacă zici că știi cum să faci, și nu Înghiți toată apa o dată. Pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Începeau să caute acel semn. Deîndată ce-l găseau, știau Încotro s-o ia și porneau, mai departe, pe urmele noastre. Am strâns pleoapele cu putere. - Nu mai face așa, se răsti Tuni și, Într-adevăr, simții cum o apă sărată prinse a-mi curge din pleoapele crăpate. Numai că nu eram sigur dacă nu-mi ieșea chiar din ochi, așa eram de supărat. Enkim, Enkim, mi-am spus. Of, of, Enkim, tu m-ai trecut prima apă mare pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
anume fel, și care nu se naște decât În anume tărâmuri de mare, lungi și drepte, ca un fel de poteci de apă. Ca să știi unde anume te afli pe poteca de apă, trebuie să știi cum e apa: mai sărată, mai dulce, mai sălcie sau mai murdară, și asta o afli gustând-o, sau după cum intră lumina soarelui În ea, și tot așa. Dacă totuși te Încurci, te uiți la mattang - lăstarii ăia pe care fiecare dintre cei ca Vishu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Așa? MACABEUS (Molfăind lacom.): Sunt buni. PARASCHIV: Nu te grăbi. MACABEUS: Sunt foarte buni... (Clepfăie.) Mai vreau. PARASCHIV: Așteaptă. (Suflă pe un cartof, îl rostogolește prin sare și-l aruncă în gura deschisă a lui MACABEUS.) MACABEUS (Scuipând.): E prea sărat. PARASCHIV: Scuză-mă! MACABEUS: Îți bați joc de mine? (Își agită brațele bandajate.) PARASCHIV: Mi-a scăpat. Ia-l pe ăsta! MACABEUS (Molfăie.): E bun. PARASCHIV (Începe să-i bage în gură într-un ritm tot mai rapid.): Și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aș mai beli! Ce te-aș beli! PARASCHIV (Hohotind.): Zău? Nu mai spune! (Râs sadic.) Mai vrei? Mai vrei haleală? MACABEUS: Mai vreau. PARASCHIV: Să nu ți se umfle burta. MACABEUS: Mai vreau. PARASCHIV (Îi dă să înghită un cartof sărat atât cât trebuie.): Vezi? MACABEUS (Molfăind.): Ce? PARASCHIV: Vezi cât țin eu la tine? MACABEUS: Văd. PARASCHIV: Nu te miri și tu că-ți mai dau de mâncare, după toate câte... mi-ai făcut? MACABEUS: Ba da. PARASCHIV: Și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
drezina!? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cu drezina! În zece zile putem fi departe. Simt în aer un vânt, un iz de ocean. Cred că această cale ferată se îndreaptă spre mare, spre ocean... Am aici, în nări, un gust de apă sărată, un gust de apă sărată, simt.... Încă simt drumul spre apă, înțelegi? Încă nu sunt bolnav de tot, încă mai simt apa, simt apa, o simt în toți porii, mă face să tremur... Ascultă, Grubi, nu pot rămâne nepăsător... Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
drezina! În zece zile putem fi departe. Simt în aer un vânt, un iz de ocean. Cred că această cale ferată se îndreaptă spre mare, spre ocean... Am aici, în nări, un gust de apă sărată, un gust de apă sărată, simt.... Încă simt drumul spre apă, înțelegi? Încă nu sunt bolnav de tot, încă mai simt apa, simt apa, o simt în toți porii, mă face să tremur... Ascultă, Grubi, nu pot rămâne nepăsător... Uite, în direcția aceea e marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se părea nu doar o posibilitate, ci o certitudine. Cu timiditate i-am spus asta și lui Resi. A început să plângă de bucurie. Oare chiar o bucurie sinceră? Cine știe? Eu pot garanta doar că lacrimile erau umede și sărate. Am și eu ceva de-a face cu acest minunat, cu acest ceresc miracol? întrebă ea. — Totul, i-am spus, strângând-o la piept. — Ei nu, nu... foarte puțin, protestă ea, dar totuși ceva... slavă Domnului, ceva-ceva. Marele miracol este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Libertății. Am ieșit cu școala și am cântat. Era fanfară, armata, popor peste popor. Te sfârșea la inimă patriotismul când vedeai ce îmbulzeală era acolo. Noi stăteam aliniați, pe trei rânduri, chiar în capul peronului, cum vine garnitura dinspre Râmnicu Sărat. În capul ălalat era normalistele. A fost și Prea Sfințitul, de-a făcut Tedeum. - Păi vezi? Deci a trecut eroul prin gară. Cu trenul. Cu armata. Cu fanfara. Cu defilarea. Toată chestiunea organizată ca la parada de 23 august la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
scandând numele lui Băcănel. Venise în mare grabă și o echipă de-a lui Cangurașu Brandaburlea, care a ocupat ușile din spate ale Casei de Cultură, unde câțiva infanteriști descărcau dintr-un camion cu prelată bidoanele albe cu telemea olandeză. Sărată foc telemeaua aceea de la ajutoare, aveau să remarce cei care mai apucaseră și ei câte o bucată, după ce trimișii lui Cangurașu își luaseră cuvenita parte de bidoane... Puțin respect Meseriașul, părea încă tinerel, soiul acela de ins uitat de vârstă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Pârțângău se zvonea că ținea pe șest cu comuniștii, prin țărăniști. Le dădea cotizație. De-aia fiu-su a ajuns șef la avocați până la 1989. L-a împușcat opoziția, l-au închis comuniștii, de-a murit Nisip bătrânul la Râmnicu Sărat sau în Baltă, pe unde-a fost să fie. L-a reînhumat tot la Șoptireanca, de demult. Inginerul Nisip i-a adus osemintele. La familie le-a spus că murise la tăiat stuf, în Deltă. A fost cam pe șest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
aveam puterea să întorc capul și să văd dacă Fiona e în spatele meu. M-am îndreptat spre suprafață. Știu sigur că n-am mai ajuns. Tubul de oxigen mi-a căzut din gură, am simțit o masă mare de apă sărată umplându-mi plămânii, am văzut niște culori ciudate și, în cele din urmă, m-am înecat. INDIANA Era melodia din Indiana Jones, care semăna și cu aia din Star Trek și din Războiul Stelelor și care insufla măreție. Se agăța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pentru că, delectându-se din plin, nu simțea cum trece timpul, Costică fiind Întruna pus pe glume, pe povestiri și pe ironii inofensive. Într-un sfârșit de septembrie din, pare-mi-se, 2004, când, călătorind cu trenul, ne Întorceam de la Râmnicu Sărat (unde-i evocăm anual pe mucenicii uciși la Închisoarea aceea, tot În noaptea de 21/22 septembrie 1939, din porunca aceluiași monarh călău și vânzător de Țară), l-am provocat la un dialog scurt: Costică, Îmi place enorm și cum
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
trăiască În celula aceea din arestul Siguranței clujene. Îl vom lăsa pe Capotă să continue numărătoarea ca să vedem, În nararea autoarei, cum era mâncarea la arestul Siguranței din Cluj. „La prânz, se servea «masa», care consta Într-o zeamă chioară, sărată și piperată, În care pluteau câteva frunze de varză tocate ca pentru rațe. Nimic altceva și asta doar o dată pe zi. În scurtă vreme foamea a devenit chinuitoare, dominantă, noaptea se transforma Într-o sarabandă de vise cu tot felul
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
zăvoare și cu o vizetă zăbrelită, dar nu știu care era menirea ei (probabil că pentru supraveghere) pentru că, odată aruncate, nimeni nu se mai sinchisea de noi. Ni se dădea așa-zisa hrană rece: o bucățică de pâine, o așchie de slănină sărată, un cubuleț de marmeladă și, dacă nu ai putut să-ți iei o sticlă cu apă, puteai să plesnești de sete că nimeni nu răspundea la bătăile din ușă decât cel mult cu un «ai răbdare». Din păcate, am ajuns
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
luat-o la vale spre stomac și au ajuns Într-o clipită În creier și În marea Neagră, iar de acolo În ocean și În Univers. Ceva se rupsese pe dinăuntru, un fel de fluid Începuse să curgă, cald și sărat, spălând și lipind Între ele toate fărâmițele. roata Înțepenită a unui altfel de timp, care curge În altă parte, neștiut de nimeni, s-a urnit din loc și am alunecat mai departe, Înspre miezul sălbatic și misterios al ființei mele
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
luat-o la vale spre stomac și au ajuns într-o clipită în creier și în marea Neagră, iar de acolo în ocean și în Univers. Ceva se rupsese pe dinăuntru, un fel de fluid începuse să curgă, cald și sărat, spălând și lipind între ele toate fărâmițele. Roata înțepenită a unui altfel de timp, care curge în altă parte, neștiut de nimeni, s-a urnit din loc și am alunecat mai departe, înspre miezul sălbatic și misterios al ființei mele
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
că sunt înmărmurit, Domnișoara ri nu se poate abține și mă răsplătește cu un sărut lung, enorm, în interiorul căruia se preling, împreună cu tot felul de efluvii fierbinți, pe lîngă parfumul buzelor dumneaei, în jur de cinci sau șase lacrimi ușor sărate, sau mai degrabă cinci sau șase șiroaie de lacrimi... — mă bucur să știu că vă pasă. Da, îmi pasă. Cum să nu îmi pese ? sfîrșitul unei povești de dragoste este important, la fel de important ca și începutul. sfîrșitul unui roman este
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
închega diverse povești și mai ales cu paginile tale autobiografice. ori de cîte ori adormeai și puteam să intru în masa de cuvinte proaspăt scrise de tine simțeam un fel de extaz, ca și cum aș fi intrat goală într-un lac sărat, într-o materie vîscoasă care te îmbrățișează prin densitatea ei și pulsează apoi în atingere cu fiecare dintre celulele tale. Cînd intram în textele tale simțean încă vibrațiile cuvintelor tale, ele erau încă vii sau tocmai se răceau ușor. așa
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
da răgazul să-și ascundă cariile prietenoase sub pielea subțire a obrajilor. - Habar dacă mai știu... se fâstâci galeșă gudulanca, întrebîndu- se dacă n-ar fi fost mai intelectual să-și fi îmbrăcat tricoul mov. Oricum nevărgat, necangrenat de crustele sărate ale transpirației. Genel se și înființă în inima ei, înhățîndu-i și palpîndu-i șoldul jilav. Palma îi era fierbinte, vocea de oficialitate plictisită să tot azvârle tâmpitele în închisoare. - Nu te strigă pe tine, către seară, golanii la portiță: "Nicolici C.
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]