2,488 matches
-
duminica prăvăliile și crâșmele evreilor erau deschise. Iarna Măcinatul la moara din Ditrău era un privilegiu al celor care aveau cai. Ceilalți săteni, care erau majoritatea, măcinau grâul, secara și porumbul În Toplița și nu Întotdeauna se putea merge cu sania trasă de boi ori vaci. Mulți luau sacul, cam de douăzeci de kilograme, În spate și, din două-n două săptămâni, măcinau la morile cu apă de pe Valea Topliței. Dusul, statul la rând și Întorsul luau Întotdeauna o zi Întreagă
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
săptămână și se dormea În colibă pe un pat comun (prici), iar sâmbăta veneai acasă cu ceva bani. În această perioadă, de vite se Îngrijea nevasta sau copiii mai mari care nu erau la școală. Repararea plugului, grapei, carului și saniei tot iarna se făcea. Femeile aveau iarna cele mai multe obligații pentru gospodărie. A găti, a ține casa curată și a spăla hainele era ceva firesc. Altele erau treburile mai importante: torsul, cusutul și țesutul. Dacă ne amintim că pe atunci nu
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
noi și aveau obrajii Îmbujorați de ger. Puțini din ei purtau ciubote sau ghete. Cei mai mulți erau Încălțați cu opinci, cu obiele de pănură albă legate până peste glezne cu sfori negre Împletite cu păr din coada calului. Cei care aveau sănii și cai făceau cu acestea drumul până la biserică. Sunetele zurgălăilor de la cai dădeau un plus de farmec acestor drumeții. Sunau zurgălăii și zburau săniile pe Dealul Armanului, pe Părăul Gălăuțașului, prin Preluca și prin Zăpode pe drumul spre biserică. Crăciunul
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
legate până peste glezne cu sfori negre Împletite cu păr din coada calului. Cei care aveau sănii și cai făceau cu acestea drumul până la biserică. Sunetele zurgălăilor de la cai dădeau un plus de farmec acestor drumeții. Sunau zurgălăii și zburau săniile pe Dealul Armanului, pe Părăul Gălăuțașului, prin Preluca și prin Zăpode pe drumul spre biserică. Crăciunul era o Sărbătoare a bucuriei. Paștele venea ca Întotdeauna primăvara când muncile câmpului erau deja Începute. După un post de șapte săptămâni, care atunci
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
e copiat, așa cum prea bine știi că pot copia, e luat din viața de măhăla, unde stau de când am părăsit Humuleștii. M-am întâlnit cu fratele Conta. La Ieși ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie, Ciricul parcă e mai frumos acum . Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin. Te sărut pe frunte, ION CREANGĂ” ( 3, p. 62 ) Nu putem să nu remarcăm familiaritatea și sensibilitatea relației dintre cei doi prieteni. O persoană căreia
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
ani, nimeni din Giurgioana nu m-a văzut beat! Am fost om cumpătat, așa mi-a plăcut să fiu și așa am fost. M-am împăcat bine cu dl Vasile Marin și cu dl Liță. Era frumos, ne dădeam cu sania mare, chiar și părintele Pieptănaru se dădea cu noi. Era bine, se muncea și se făceau glume. După preotul Pieptănaru a fost preotul Herescu, apoi alții...”, Vasile Chirilă, cel mai bătrân om din sat. „Acolo era Podul Ghioca, boierul era
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
mîna preotului, ș-a arătat tuturor celor care vreau s-o asculte că are năcaz c-o datorie de bani la Dorna”. Despre sine a spus o vorbă meșteșugită, ca să nu afecteze adunarea. „La Crucea a dat de nuntă. Fugeau săniile cu nuntașii pe gheața Bistriței. Mireasa și druștele cu capetele înflorite; nevestele numai în catrinți și bondiți. Bărbații împușcau cu pistoalele asupra brazilor, ca să sperie și s-alunge mai degrabă iarna. Cum au văzut oameni străini pe drumul de sus
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
frig, desculț, căram câte găleți de apă era nevoie pentru băut, spălat și gătit. Ulița, căci stradă nu era în nici un caz, era o spledoare! Nici tu asfalt, nici tu caldarâm sau trotuar, încât iarna mai putea trece câte o sanie, Dumnezeu avea grijă să niveleze gropile, iar vara sau toamna, dacă mai și ploua, înotam prin noroaie. Ajuns la cișmea, umpleam căldările, le prindeam în cârligele jugului și, orbecăind pe întuneric, pășeam prin glodul care ajungea până dincolo de glezne. Câte
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
iubesc, Mariusia, dar mi-e dor cumplit de România, credemă! Ajută-mă, ajută-mă să avadez! Plângând, Mariusia l-a îmbrățișat și i-a răspuns: - Da, te voi ajuta să pleci! A doua zi ne-am urcat amândoi într-o sanie cu un cal. Am mers vreo zece verste. Apoi a oprit calul.Du-te, ești liber! mi-a spus plângând. Mă credeam scăpat, dar pistolul automat care-l ținea pe grumazul ei îmi spunea altceva. Mi-am dat drumul în
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
o iarnă grea, cu troiene și viscol. O haită de lupi, vreo treizeci și patru, foarte flămânzi, căutau o pradă. Prada, deocamdată, nu exista în marea de zăpadă. Deodată, au zărit în depărtare un punct negru care, încet-încet se apropia. Era o sanie trasă de niște câini, iar în sanie o femeie în durerile facerii. Sania era mânată de un bărbat care știa să mânuiască și biciul, dar și carabina. A văzut haita și a auzit urletul ei. A oprit sania și a
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
O haită de lupi, vreo treizeci și patru, foarte flămânzi, căutau o pradă. Prada, deocamdată, nu exista în marea de zăpadă. Deodată, au zărit în depărtare un punct negru care, încet-încet se apropia. Era o sanie trasă de niște câini, iar în sanie o femeie în durerile facerii. Sania era mânată de un bărbat care știa să mânuiască și biciul, dar și carabina. A văzut haita și a auzit urletul ei. A oprit sania și a liniștit câinii. Apoi a dat drumul primului
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
foarte flămânzi, căutau o pradă. Prada, deocamdată, nu exista în marea de zăpadă. Deodată, au zărit în depărtare un punct negru care, încet-încet se apropia. Era o sanie trasă de niște câini, iar în sanie o femeie în durerile facerii. Sania era mânată de un bărbat care știa să mânuiască și biciul, dar și carabina. A văzut haita și a auzit urletul ei. A oprit sania și a liniștit câinii. Apoi a dat drumul primului câine și l-a chemat la
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Era o sanie trasă de niște câini, iar în sanie o femeie în durerile facerii. Sania era mânată de un bărbat care știa să mânuiască și biciul, dar și carabina. A văzut haita și a auzit urletul ei. A oprit sania și a liniștit câinii. Apoi a dat drumul primului câine și l-a chemat la el. Haita a înconjurat pe departe prada. Lupii erau siguri că vor devora totul, până și hamurile de piele. Când a sărit lupoaica la gâtul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
a tras cu carabina în lupi până s-au terminat cartușele. Finalul? Nu există happy-end. A murit și omul, copleșit de mulțimea lupilor. A murit mâncat de ei. Pe locul tragediei nu a mai rămas decât niște resturi de hamuri, sania și ceva haine și pături, care, mai târziu, au fost acoperite de prima ninsoare. De ce a fost așa? De ce n-a învins omul? E simplu, pentru că omul nu învinge niciodată. El moare. De aceea, Gică, ți-am descris acest peisaj
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
măcar de poftă! Viețuiam împreună cu ai mei pe o uliță de mahala cu case mici, acoperite cu carton asfaltat, mai rar cu tablă. Ulița era o splendoare, nu tu asfalt, nu tu caldarâm, încât iarna mai putea trece câte o sanie, cu toate gropile, Dumnezeu avea grijă să le niveleze, iar vara, vorba lui Creangă, gemea colbul pe ea. Mașini nu treceau pe acolo, poate una la trei ani și atunci era un eveniment deosebit, așa, ca nunta unui prinț cu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu ea, s-o deprindă măiestriile unui cal învățat, și o iubea. Era nebună iapa lui. Nu asculta decât de el și se supăra când o lăsa pe mâna altuia. Era în iarna aceea zăpadă multă și au pornit cu săniile spre București. Pe drum, în codru, i-au atacat lupii, vizitiul a dat bice cailor de la sanie și au dezlegat iapa lui care mergea alături, ca să o dea lupilor. Iapa a luat-o la galop cu toată haita după ea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
asculta decât de el și se supăra când o lăsa pe mâna altuia. Era în iarna aceea zăpadă multă și au pornit cu săniile spre București. Pe drum, în codru, i-au atacat lupii, vizitiul a dat bice cailor de la sanie și au dezlegat iapa lui care mergea alături, ca să o dea lupilor. Iapa a luat-o la galop cu toată haita după ea. Ei au ajuns cu bine, dar mânza... A plâns mult și de la o vreme nu a mai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
alea cu coadă? Alerga cu gândul în urmă. Comete... Prima, era ca la vremea asta, a apărut pe cer la începutul iernii, cam pe la Sfântul Nicolae. Maria abia mergea primii pași și Stăncuța era mărișoară. Înhămau o iapă nărăvașă la sanie, o înveleau pe Stăncuța într-o blană de urs și „Hai, fata tatii, să-ți arăt steaua cu coadă”. Porneau ei trei, pe Maria o lăsau cu Manda. Iapa gonea, știa singură drumul. Pe baltă, înspre apus, capul auriu al
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
promoroacă. Spre răsărit se ridica luna plină. Până atunci nu băgase de seamă ce sus se ridică iarna luna pe cer. Sus, sus și calea de nea lumina ca argintul. Ba nu, mai tare. Când plecau, se însoțeau cu alte sănii, dar ei se simțeau singuri între pământ și cer. Pe iapă o chema Steluța, după cometă - spunea Constantin. De fapt îi spuseseră așa încă înainte de asta, după steaua albă pe care o purta în frunte, semn că era pursânge englezesc
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
venise tot așa o stea cu coadă. Probabil de asta ziceau că ar fi semn, dar Constantin râdea și spunea că el nu este într-atât de mare, ca să trimită Dumnezeu semne pentru el și poruncea să înhame iapa la sanie aproape în fiecare seară. Pe la rubedenii, unde-i ducea iapa, se încingeau la chef și de multe ori rămâneau să doarmă prin străini. Doamne, ce zăpadă groasă era în anul acela! Și acum ninge și abia a trecut ziua Sfinților
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și nu mai adoarme până-n zori. Când pleca pe drumuri cu treburile domniei lui Șerban Vodă, ea rămânea acasă, dar se însoțeau în gând, pe când acum... Ninge, ninge. Oare, dacă e vodă, o să mai poată s-o ducă departe cu sania, o să-și mai furișeze mâna rece pe sub cojocelul ei de blană să-i fure căldura trupului? O să-l prind eu. O să poruncesc o Curte mare cu palate - ca cele de care povestește dumnealui marele spătar Mihai - departe, la moșia Mogoșoaiei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
care povestește dumnealui marele spătar Mihai - departe, la moșia Mogoșoaiei. Acolo o să locuim iarna. Cu copiii și cu toate slugile. Doar grijile trebilor domniei aici o s-o poarte. Și seara, când s-or liniști, o să poruncească să înhame caii la sanie, cai învățați, știind singuri drumul... Mare doamnă, doamna Maria a lui Șerban Vodă. Și ea își făcuse casa ei, peste drum de Curtea lui vodă, casa beizadelelor i-a spus, ca să-i aducă aminte măriei sale că oricâte frumoase ar fi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
clipă și trăgând aer în piept reluă. Neică Mihai, mâine plec la Târgoviște cu toate că iarna este grea și haitele de lupi se ațin cum treci de Mogoșoaia și intri în codru. Zăpada este mare și am pus să se pregătească sănii... Dar mâncați, rogu-vă, mâncați, nu țineți seama de mine... Mă gândii să plec de mâine ca să pregătesc sorocul Bălașei. Citind nedumerire pe chipul italianului, zâmbi și explică: — Sorocul, adică panihida de patruzeci de zile a răposatei soaței mele. Soroc
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu alta de brațul jilțului în care stătuse, se sculă anevoie în picioare, își îndreptă oftând spinarea și cu un ton de superioritate jignită spuse: Am mai rămâne, fine, dar cum noi l-am adus pe dumnealui spătarul Mihai în sania noastră, n-avem încotro, plecarea lui însemnând și plecarea noastră. Dacă toată averea Bălașei trece asupra Măriuței nu mai avem ce să vorbim, doar că trebuie să faci către cocoană înscrisuri cum se cuvine, cum făcu și măria sa cu voi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu vrea ca nici o palmă de pământ să fie pe numele domniei, că, de, domniile sunt schimbătoare și când se schimbă domnii se schimbă și stăpânii moșiilor domnești... Poruncește slugilor să scoată caii din grajd și să-i înhame la sanie. Or fi mâncat surugiii? Și până atunci arată-mi ce cărți ți-a mai adus grecul domniei tale de pe la Odrii sau Stambul. Niscaiva istorii rare? Lipită de perete, într-un ungher întunecos, o ladă de piele de Cordova, ce ar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]