2,312 matches
-
și o faună interlopă. Golania devenise nu în ultimul rând un teatru caricatural la adresa comunismului. Ceea ce se petrecea acolo era un fel de happening de tip pamflet, dar și o fiesta a libertății de gândire și exprimare. Ironia, atmosfera de satiră, hazul, veselia, ghidușia devin o caracteristică a manifestației din Piața Universității. În câteva seri, regizorul Nae Caranfil a parodiat, cu ajutorul manifestanților, mitinguri electorale ale Frontului Salvării Naționale sau ale Partidului Comunist Român. Erau vizibile și debordante umorul și persiflarea. Acestea
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
în judecata sa, care să cântărească lucrurile fără inflamare, fără patos. Patriotul știe ce și cât este țara sa; el încearcă să o amelioreze, dacă este cazul. Și, de obicei, este nevoie de așa ceva, așa cum este nevoie de ironie și satiră pentru a sancționa defectele umane. Nu există patrie ori țară perfectă. Patriotul autentic ar trebui să știe acest lucru. Dar există patrii ori țări perfectibile. Această carte este dedicată detractorilor României și, în egală măsură, admiratorilor ei împătimiți, tuturor celor
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
modernă 10. Cuvîntul și noțiunea de "humor" 11. Humor și concepție despre viață Capitolul al II-lea: Rîs și humor 12. Sentimentul ridicolului 13. Tipuri de sentiment al ridicolului 14. Marele humor Capitolul al III-lea: Ironie și Humor 15. Satira 16. Ironia 17. Ironia artistică 18. Ironia ca formă a humorului Capitolul al IV-lea: Principalele forme ale humorului 19. Marele humor ca sentiment total concluziv 20. Superioritate și noblețe sufletească 21. Melancolie și nostalgie 22. Simpatie 23. Premisele intelectuale
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
tîrziu, ceva mai de aproape. Există și un mic humor, forma cea mai populară, care este tot una cu gluma mai mult sau mai puțin blîndă. Blîndețea poate prezenta mai multe trepte, prin care humorul poate trece în ironie, în satiră sau în batjocură. Adeseori, cînd folosim cuvintele humor sau humorist, ne gîndim la micul humor. El este o trăire aparte, tratată într-o formă ușoară, glumeață, de obicei cu un curent subteran de înțelegere și simpatie și anume așa fel
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
nu reprezintă totuși pentru dînsul un punct de vedere foarte înalt; el rezervă acest punct modului religios de concepere a vieții. Avem toate motivele acum pentru o cercetare mai de aproape a acestui obiect. CAPITOLUL III IRONIE ȘI HUMOR 15. Satira Fie că privim humorul ca pe un anumit fel de sentiment al ridicolului, fie că-l considerăm un tip vital, nu există vreun gen de contrast mai caracteristic față de el decît batjocura. Există totuși mai multe forme intermediare între acești
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ceilalți, ci ar fi avut îndestul de lucru cu ei înșiși. Este o grea sarcină, deseori irezolvabilă, să aflăm legătura psihică dintre polemica sa puternică și ceea ce s-a petrecut în sufletul profetului. 16. Ironia Forma ironică poate aparține mijloacelor satirei. Ea se înfățișează atunci ca o recunoaștere aparentă și o seriozitate prefăcută, deși tendința proprie este aceea de a ataca și a nimici. O formă de atac indirectă o înlocuiește pe cea directă. Ironia este, în acest caz, numai un
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pe care îl adoptă, ei sînt mai ușor convinși să se deschidă, să-și desfășoare consecințele ideilor, și în felul acesta să devină posibilă acea colaborare pe care se sprijină orice ajutor real și orice educație adevărată. Pe cîtă vreme satira respinge obiectul sau îl ține strîns ca să-l poată respinge neîncetat, ironia poate fi calea pe care se poate pătrunde în obiect și se poate întemeia o comuniune cu el. Chiar și în cazul în care ironia servește autoafirmării, ea
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
puternic pe cel semiexperimentat încît își pierde echilibrul se evaporă acum prin umplerea sufletului cu tot ce este măreț. Iar cînd încearcă totuși să-și exercite puterea asupra sufletului, nu face decît să apară un surîs nu cel amar al satirei sau al batjocurii, ori cel reținut al ironiei, ci surîsul liniștit și luminos al humorului. Este pătrunderea într-o lume cu mult mai mare decît cea căreia îi aparțin noile trăiri. Acea lume nu o invidiază totuși pe aceasta. Ea
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pe niște vicii, dacă glumele sale se preschimbă în veritabile vituperări, "țintele" acestora fiind denunțate ca singure și grav răspunzătoare de propriile defecte, vătămătoare pentru ceilalți, nu se mai poate vorbi de humor, ci de o manifestare complet diferită o satiră (de calitate, firește, variabilă). Există însă și un mod superior în care se poate face haz, fără a inculpa, un haz de nacaz, cu ironii nemușcătoare și, mai ales, cu autoironii: cel al marelui humor. Distincția între micul și marele
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
decît unele idei, nici din cercetarea psihologică a lui Höffding nu am folosit decît cîteva. Ce-i drept, acestea sînt de o importanță aparte: înainte de toate, distincția între marele și micul humor, precum și aceea (prezentă și la alți comentatori) dintre satiră și humor; în plus, accentele puse pe simțul antidogmatic, relativist al humoriștilor autentici și, deopotrivă, pe caracterul eminamente modern al marelui humor. Am fost nevoit, pe de altă parte, să intervin și cu unele corective și interpretări, ce mi-au
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
simțul humorului "este capacitatea de a rîde de lucrurile pe care cineva le iubește (inclusiv, desigue, propria persoană și tot ce ține de ea)" idee formulată anterior de G.Meredith precum și distingerea între comicul "legat de inteligența agresivă" (așadar, de satiră) și humorul veritabil, "indispensabil pentru o viziune matură asupra vieții", chiar dacă nu este unica posibilă. De asemenea, respectînd vederile lui Gordon W.Allport, diferența între micul și marele humor ar putea fi echivalentă cu aceea propusă de el între "atitudine
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Elfriede Jelinek vorbește și despre meseria de scriitor, despre raportul autorului cu personajele sale. Prin acest roman, autoarea își manifestă aversiunea totală, aproape disprețul, față de mecanismele politice din țările occidentale în general, și din Austria în special. Lăcomie este o satiră acidă la adresa austriecilor, denunțând totodată relațiile de aservire dintre femei și bărbați. Traducere din limba germană de Maria Irod, colecția „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2008, 29.50 lei Povestea unui buletin (IIĂ O vreme am dormit în fund, pe o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
liberă. Situaționiștii au dezvoltat o metodă a permanentei înstrăinări față de convențiile sociale. Prin intermediul acestei strategii subversive, ei căutau reînsuflețirea unor elemente încremenite în teorie și practică. Situaționiștii căutau fisuri în interiorul societății, pe care voiau să le mărească folosindu-se de satiră, blufuri, provocări și violență. Scrierile și acțiunile lor conțineau o sentință executorie adresată realității. Răspândeau noi poetici radicale ale unor benzi desenate și afișe publicitare cunoscute. Deturnarea (détournement) practicată de situaționiști desemnează actul de distorsionare și reinterpretare a imaginilor, evenimentelor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
iar În anul 1931 lucrurile capătă o turnură tragică. În acest an, Platonov publică, sub Îndrumarea lui V. Fadeev (personaj foarte important În literatura anilor 1920-1950), o povestire numită Vprok, cu subtitlul Cronica unui sărăntoc, care era un soi de satiră la adresa organizării de kolhozuri. Nu era un text antisovietic, firește, ci mai degrabă o satiră plină de ironie, așa cum s-au scris multe În anii ’20-’30. Primul care a reacționat de o manieră foarte dură și radicală a fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
Îndrumarea lui V. Fadeev (personaj foarte important În literatura anilor 1920-1950), o povestire numită Vprok, cu subtitlul Cronica unui sărăntoc, care era un soi de satiră la adresa organizării de kolhozuri. Nu era un text antisovietic, firește, ci mai degrabă o satiră plină de ironie, așa cum s-au scris multe În anii ’20-’30. Primul care a reacționat de o manieră foarte dură și radicală a fost nimeni altul decât Iosif Visarionovici Stalin. Povestea reacției lui Stalin a devenit clasică și există
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
pistruiat, cu părul cânepiu și cu un ochi hoțoman care-ar fi făcut să tremure orice femeiușcă mai slabă în vârtute“. Așa începe primul episod din cele 230 ale romanului O sută de ani de zile la Porțile Orientului. O satiră dură la adresa dictaturii „Preacuviosul“ călugăr Metodiu, însoțit de tânărul Iovănuț, își începe aventura în Moldova, în secolul al XVII-lea, trecând peste Ozana cea frumos curgătoare, poposind pe la hanul Stăniloaiei sau prin haremul „model“ al tătarilor, călătorind pe drumuri sud-est-europene
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
pârg, lasă creionul roșu în iarbă și privește cu ochi blânzi, somnoroși, ce frază frumoasă am scos. Așa!“. O sută de ani de zile la Porțile Orientului, un roman care a amuzat cenzura comunistă, ascunde totuși în paginile sale o satiră dură la adresa dictaturii. Ioan Groșan, O sută de ani de zile la Porțile Orientului, colecția „Fiction Ltd.“, Editura Polirom, 344 de pagini, 34.95 lei TREI R|SPUNSURI DE LA IOAN GROȘAN „Azi, în loc să mergem cu peșcheșuri și jalbe la Stambul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
colecția „Fiction Ltd.“, Editura Polirom, 344 de pagini, 34.95 lei TREI R|SPUNSURI DE LA IOAN GROȘAN „Azi, în loc să mergem cu peșcheșuri și jalbe la Stambul, nu facem același lucru, însă la Washington?“ În perioada comunistă, romanul „istoric“ ascundea o satiră dură la adresa regimului. Care este acum rolul acestui tip de roman? Din câte am observat în ultimul timp, romanul cu tentă istorică de azi (și nu mă refer numai la cel românescă și-a deplasat substanțial atenția spre zonele mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
Constantinopol stabiliți în România). Dimitrie Bolintineanu 7 și-a acordat lăuta după cea a lui Lamartine și a lui Hugo. Grigore Alexandrescu face, de asemenea, onoare poeziei patriotice valahe. Poemul său Umbra lui Mircea este clasic. A scris fabule și satire. Însă poeții se înmulțesc în Moldova: Săulescu, Pogor (a tradus Faust și Hendriada), Stamati (din Basarabia), Constantin Negruzzi, Petrino, naum, Sion, Donici (traducător al lui Pușkin), Nicoleanu, Zamfirescu, Crețianu, Depărățeanu, poet al naturii, Sihleanu și, deasupra lor, Alecsandri și Eminescu
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
afinitate de spirit. Oreste este un tânăr și bun poet. A tradus Hermann și Dorothea și Torquato Tasso. Panu a fost un elegiac și un sentimental. N. Petrașcu preamărește patria. Cincinat Pavelescu, născut în 1872, cultivă cu spirit epigrama și satira. Talentul său are un realism minuțios. Poezia sa este lejeră și plăcută; cântă eternul feminin. Ștefan Petică, mort de tânăr, a avut o senzualitate înaltă, dragoste pentru stranietate și un stil excelent. Ecaterina Pitiș, născută în 1884, are sentiment. V.
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
Ea este totodată cum ar putea scăpa de asta? obiectul câtorva malițiozități: acestea sunt rare și anodine. Vechiul fabliau* gal nu are ce căuta în această țară, unde femeia a fost adorată cu deferență. Să căutăm totuși câteva nuanțe de satiră. Există o poveste care îmi place în mod deosebit prin finețea și observația ei profundă: doar la Marivaux am mai întâlnit o intuiție atât de pătrunzătoare despre inima femeilor. Numai că acest Marivaux român are un cal și o suliță
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
decât de motan, pe care-l răsfățase. Stan își reprimește soția și trăiește fericit cu ea, spunând câteodată: Ia păziți-vă mai bine treaba și nu-mi tot spuneți cai verzi pe pereți, că eu sunt Stan Pățitul!". Cea mai îndrăzneață satiră la adresa femeilor o găsesc într-un cântecel a cărui compoziție savantă nu indică o origine cu adevărat populară. ""Răvaș, puică, răvaș, dragă, Nu-ți pară lucru de șagă. Răvaș de la împăratul Că-ți vine-acasă bărbatul." "Arză-l focul de răvaș
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
și au suprimat revista în noiembrie 1844, iar pe autor l-au exilat la moșie. În „Propășirea“ apăruse cu puțin timp înainte și articolul lui Ion Ghica, Despre „Unirea vămilor între Moldova și Valahia“, iar Negruzzi și Donici traduseseră o satiră de Antioh Cantemir, considerată cu bătaie lungă. Nu se știe exact dacă toate cele enumerate mai sus au supărat mai tare stăpânirea ori faptul că împreună cu Negruzzi, editorul Mihail Kogălniceanu, care vedea în ea continuatoarea „Daciei literare“ căzută victimă cenzurii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
puternică, un autor care își stabilizase afacerile cu poezia, scriind exclusiv în formă fixă, în special epistole horațiene, dar și epigrame erotice după Martial, ba chiar și câteva stanțe mai exotice dedicate unor misterioase Amaterasu și Xochiquetzal. Datorită în special satirelor conduse după regulile (și adesea sintaxa) latină, poezia lui Decuble din acel volum putea fi (cu un dram de iresponsabilitate asumată) considerată o poezie „horațiană“: nu doar pentru că pe autor îl chema Horațiu, ci datorită modelului asumat cu curaj și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
démocratie, Colocviul din 15 17 mai 1987. 36 J. Chevallier, "L'évolution du système audiovisuel français: ruptures et continuités", Quaderni (10), 1990. 37 W.L.Bennett, News. The Politics of Illusion, New York, Longman, 1988. 38 A.Collovald, The Bébète Show: Satire in the 1988 French Campaign, in L.L.Kaid, J. Gerstlé, K.R.Sanders, Mediated Politics in Two Cultures, New York, Praeger, 1991. 39 D. Lindon, "Le positionnement des candidats", in Médiapouvoirs (9), 1988. 40 G. Grunberg, E. Dupoirier, "Les cibles de la campagne
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]