1,927 matches
-
a râsului este caracteristică Europei de sud (Italia). Râsul ca instrument de ironizare a regimului deconducere, societății, moravurilor având un anumit ritual fiind acceptat de societate se realizează pe valea Rinului în perioada de carnaval, sau prin filme, spectacole comice, satirice. Râsul forțat, sardonic, sau râsul convulsiv, poate fi considerat în unele cazuri ca un râs patologic, generat de tulburări psihice, fiind simptomele unor boli de natură nervoasă. Din punct vedere medical, râsul cu un efect terapeutic este râsul vesel, relaxant
Râs (act fiziologic) () [Corola-website/Science/307272_a_308601]
-
ed. Grinta, Cluj. 2016 - Trezitorii, poeme Cărți de eseuri 2002 - după ani, după noi (eseuri/interviuri), ed. criterion publishing, București 2008 lumea, un limbaj al invizibilului, ed. Grinta-Cluj. 2011 Cartea Surâsului (jurnalul unui drum lăuntric), Grinta-Cluj. PROZA 2005 - minuturi (proza satirica scurtă), ed. Limes, Cluj-Napoca În limba germană: 1999 ziduri orfane, poeme, Leonberg-Verlag, Leonberg. 2014 libertatea restrînsă a inimii (Eingeschränkte Herzfreiheit), poeme, ed. Grinta-Cluj În limba franceză : 2007 improvisation pour la marche sur l’ eau, poeme în trad. Letiției Ilea, ed.
Andrei Zanca () [Corola-website/Science/307298_a_308627]
-
(n. 1840, Galați - d. 1909) a fost un scriitor și compozitor român. A fost profesor la Conservatorul din București. A scris piese de teatru cu caracter satiric („Căsătoriile în lumea mare”, 1871) sau eroic („Curcanii”, 1878; „Traian și Andrada”, 1893). Compozițiile sale muzicale („Doi ochi”, „Hora de la Grivița”, „Cântecul gintei latine” ș.a.) au un pronunțat caracter patriotic. S-a remarcat și prin cronicile sale dramatice și muzicale
Grigore Ventura () [Corola-website/Science/308777_a_310106]
-
(n. 1440, Paredes de Nava, Palencia — d. 1479, Santa María del Campo, Cuenca) a fost un poet spaniol, unul dintre clasicii literaturii spaniole. A scris o lirică în maniera poeziei de curte a epocii, alcătuită din versuri erotice, satirice sau burlești. Este autorul volumului de versuri „"Coplas por la muerte de su padre"” (1476), considerată capodopera sa, care exprimă, în sonorități grave și reținute, o elevată meditație asupra destinului uman, prefigurând Renașterea. Nu se cunosc cu exactitate nici data
Jorge Manrique () [Corola-website/Science/307995_a_309324]
-
important din viața sa. Autorul reușește să cuprindă într-o singură carte emoțiile ce au definit scurta sa existență. Opera poetică a lui Jorge Manrique se rezumă la 40 de creații. Sunt clasificate de regulă în trei categorii : de dragoste, satirice și doctrinale. Predomină cele satirice și amoroase, în limitele stabilite de poezia „"cancioneril"” (gen de poezie cultă ce se cultiva în secolul XV, în special în metru minor) și cu influențe provensale, pe un ton de galanterie erotică mascată de
Jorge Manrique () [Corola-website/Science/307995_a_309324]
-
reușește să cuprindă într-o singură carte emoțiile ce au definit scurta sa existență. Opera poetică a lui Jorge Manrique se rezumă la 40 de creații. Sunt clasificate de regulă în trei categorii : de dragoste, satirice și doctrinale. Predomină cele satirice și amoroase, în limitele stabilite de poezia „"cancioneril"” (gen de poezie cultă ce se cultiva în secolul XV, în special în metru minor) și cu influențe provensale, pe un ton de galanterie erotică mascată de alegorii subtile. Din toate creațiile
Jorge Manrique () [Corola-website/Science/307995_a_309324]
-
(engleză: "American Dad!") este un serial de desene animate cu caracter satiric, produs de Underdog Productions și Fuzzy Door Productions pentru FOX. Unul dintre coautorii săi este Seth MacFarlane, cel care a creat și serialul de succes Family Guy. Episodul-pilot a fost difuzat în Statele Unite pe 6 februarie 2005, la treizeci de
Tată în stil american () [Corola-website/Science/308027_a_309356]
-
(n. 12 septembrie 1921, Lvov, pe atunci în Polonia, azi în Ucraina - d. 27 martie 2006, Cracovia) a fost un scriitor polonez de science fiction, dar și filozof și scriitor satiric. A devenit Cavaler al Ordinului Alb (Order Orła Białego). Cărțile sale au fost traduse în 41 de limbi și s-au vândut în peste 27 milioane de exemplare<ref name="41/27">Stanislaw Lem 1921 - 2006. Necrolog pe site-ul
Stanisław Lem () [Corola-website/Science/308060_a_309389]
-
(n. 4 decembrie 1795 - d. 5 februarie 1881) a fost un eseist, autor satiric și istoric scoțian, a cărui operă a fost foarte apreciată în epoca victoriană. Născut într-o familie de calviniști stricți, părinții se așteptau de la Thomas să devină predicator. Cu toate acestea, în timp ce se afla la Universitatea din Edinburgh, și-a
Thomas Carlyle () [Corola-website/Science/308249_a_309578]
-
în eseurile sale apreciate „"Signs of the Times"” („"Semnele timpului"”) și „"Characteristics"”. Prima lui operă importantă, „"Sartor Resartus"” (1832), a fost scrisă cu intenția de a constitui o noutate : în același timp bazată pe fapte și pe ficțiune, serioasă și satirică, speculativă și istorică. În ea autorul face comentarii ironice privind structura formală a propriei cărți, forțându-l în același timp pe cititor să descopere ce este „adevărat”. A fost publicată inițial în Fraser's, între 1833 și 1834. Textul se
Thomas Carlyle () [Corola-website/Science/308249_a_309578]
-
acuzat de linșaje brutale, în vederea înăbușirii unei rebeliuni. Carlyle a organizat un comitet pentru a-l apăra pe Eyre, în timp ce Mill a organizat un comitet de acuzare. Thomas Carlyle s-a făcut remarcat atât pentru continuarea unei tradiții de scriitori satirici Tory din secolul al XVIII-lea, cât și pentru fondarea criticii progresului în epoca victoriană. „"Sartor Resartus"” poate fi văzut atât ca o continuare a satirelor haotice și sceptice ale lui Jonathan Swift sau Laurence Sterne, cât și ca o
Thomas Carlyle () [Corola-website/Science/308249_a_309578]
-
cu noi întrebări și semnificații"”, de a cărui înțelegere corectă sau eronată depind chestiunile de viață și de moarte pentru toată lumea, ghicitoarea sfinxului adresată nouă tuturor, ca să răspundem ca și cum am trăi și nu am muri "Printed Paper" ("Hârtie tipărită") numele satiric dat literaturii franceze de dinainte de Revoluție "Progress of the Species Magazines" ("Revistele progresului speciei") numele dat literaturii din timpul său care nu făcea nimic pentru a ajuta progresul menționat, ci doar se lăuda pentru faptul în sine, atribuindu-și toate
Thomas Carlyle () [Corola-website/Science/308249_a_309578]
-
o arată pe Kate plimbându-se prin Camden Lock, în Londra, făcând referire la toate întâmplările prin care au trecut personajele pe care le-a interpretat. Kate a mai apărut în producția BBC Extras, în august 2005, ca o versiune satirică a ei însăși. Performanța sa în episod i-a adus nominalizarea pentru un Emmy, dar nu a câștigat. În martie 2007, Leonardo DiCaprio a semnat să fie partener cu Kate în filmul Revolutionary Road. Filmul a reunit notabilul duo, de la
Kate Winslet () [Corola-website/Science/307493_a_308822]
-
Revista ultraconservatoare "The Quarterly Review" publicase, de pildă, în aprilie 1819 un articol injurios, care-l califica pe autorul "Revoltei Islamului" drept un "destrăbălat lipsit de rușine" ... Aflând despre "masacrul de la Peterloo", Shelley își va exprima revolta într-un poem satiric intitulat "Mascarada anarhiei". Dar nici "Mascarada anarhiei" (trimisă lui Leigh Hunt cu rugămintea de a o publica în "The Examiner"), nici celelalte poezii politice - "Cântec pentru fiii Angliei", "Anglia în 1819", "Un nou imn național", etc - n-au putut vedea
Percy Bysshe Shelley () [Corola-website/Science/307494_a_308823]
-
etc - n-au putut vedea lumina tiparului în Anglia acelei vremi. În toamnă, Shelley se mută la Florența, unde - la 12 noiembrie - Mary aduce pe lume un băiat, Percy Florence. Shelley scrie ultimul act din "Prometeu descătușat", precum și un poem satiric, intitulat "Peter Bell al treilea" ("Peter Bell the Third"), în care ridiculizează noua operă ("Peter Bell") a lui Wordsworth, devenit ultrareacționar. Tot la Florența ia naștere faimoasa "Odă vântului de apus". Poetul încheie anul 1819 - cel mai rodnic dintre puținii
Percy Bysshe Shelley () [Corola-website/Science/307494_a_308823]
-
Plant"). În iunie își schimbă din nou reședința, plecând la Livorno, unde scrie celebra " Odă unei ciocârlii". În august, pleacă la San Giuliano, o localitate balneară de lângă Pisa. Scrie poemul fantastic "Vrăjitoarea din Atlas" ("The Witch of Atlas") și piesa satirică în versuri "Oedip tiranul" ("Oedipus Tyrannus, or Swellfoot the Tyrant"), inspirată de răsunătorul scandal izbucnit în Anglia în legătură cu procesul intentat de prințul regent soției lui legitime, prințesa Carolina. Evenimentele din viața politică europeană îl preocupă în egală măsură pe Shelley
Percy Bysshe Shelley () [Corola-website/Science/307494_a_308823]
-
cu un îdrăzneț caracter laic ("Priapus"). Casa lui din Veneția era un loc de întâlnire al artiștilor, literaților și persoanelor cultivate din protipendada venețiană. Pietro Aretino (1492-1556), originar din Arezzo, prieten al lui Tițian, se remarcă în special ca autor satiric în pamflete ca "Pasquinate" sau comedii ca "La Cortigiana", "Il Marescalco", "L'Ipocrito". Singura lui piesă tragică este "L'Orazia" (1540), în care tratează conflictul dintre obligațiile de familie și dragostea de patrie. Schimbul de scrisori cu diverse personalități ale
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
Curtea își mută din nou sediul la Madrid, Quevedo o urmează și locuiește acolo între 1606 și 1611, dedicându-se activității literare. Se împrietenește cu mari scriitori ca Félix Lope de Vega sau Miguel de Cervantes dar scrie și opere satirice împotriva dramaturgului Juan Ruiz de Alarcón (ironizându-l, culmea, pentru defectele sale fizice) sau a lui Juan Pérez de Montalbán, fiul unui librar cu care Quevedo a avut unele dispute. Cu toate acestea, ținta predilectă a ironiilor lui Quevedo a
Francisco de Quevedo () [Corola-website/Science/307850_a_309179]
-
Olivares. Quevedo îl acompaniază pe tânărul rege în călătoriile sale prin Andaluzia și Aragón, ale căror peripeții le povestește în scrisori interesante. În acest timp îi denunță pe unii librari la Inchiziție pentru publicarea fără avizul său a operelor sale satirice, în realitate o tactică a lui Quevedo pentru a îi speria pe librari și a îi convinge să publice o ediție a operelor sale integrale, ediție care nu va apărea însă decât postum. Pe de altă parte, viața sa privată
Francisco de Quevedo () [Corola-website/Science/307850_a_309179]
-
convinge să publice o ediție a operelor sale integrale, ediție care nu va apărea însă decât postum. Pe de altă parte, viața sa privată este una dezordonată, ca de burlac : fumează mult, frecventează tavernele (Góngora îl numește într-un poem satiric „"don Francisco de Quebebo"”, „"don Francisco de Ce Beau"”...) și de asemenea lupanarele, cu toate că trăiește în concubinaj cu o anume Ledesma. Cu toate acestea, este numit secretar al regelui în 1632, cel mai important post ocupat de Quevedo la Curte. Nu
Francisco de Quevedo () [Corola-website/Science/307850_a_309179]
-
pentru că orice carte, oricât de demnă de dispreț ar fi, conține ceva bun. Catullus are erorile sale, Marcus Fabius Quintilianus e arogant pe alocuri, Cicero este absurd uneori, Seneca poate să provoace confuzie; în fine, Homer e orb uneori, iar satiricul Iuvenal are devierile sale; lui Egecias îi lipsesc unele concepte, lui Sidonius ceva subtilitate, Ennodius nu nimerește unele comparații, în timp ce Aristarc, atât de insipid, nu reușește mereu să capteze esența. Din greșelile lor încerc să învăț, iar din ce au
Francisco de Quevedo () [Corola-website/Science/307850_a_309179]
-
specifică liricii sale, „"esticomitia"”, adică tendința de a transforma fiecare vers într-o frază cu sens complet, ceea ce face ca poeziile sale să aibă un sens densificat, respectând principiile conceptismului baroc. Creația poetică a lui Quevedo este în mare parte satirică, dar se consideră că în general țintele satirei sale au fost rău alese, și că, deși conștient de cauzele adevărate ale decadenței generale, pentru el totul este doar un exercițiu pentru perfecționarea stilului și că de multe ori el se
Francisco de Quevedo () [Corola-website/Science/307850_a_309179]
-
o femeie reală, ci cu un arhetip al femeii. Remarcabile sunt și sonetele sale metafizice, precum și psalmii, unde poetul și-a exprimat disperarea existențială. Viziunea sa este una pesimistă, tipică pentru epoca sa, și care are unele trăsături preexistențialiste. Vena satirică a lui Quevedo se exprimă în primul rând prin intermediul a două creații lirice specifice literaturii spaniole : „"romance"”(compoziție lirică spaniolă caracterizată prin repetiția la finalul fiecărui vers par a aceleiași asonanțe și prin inexistența rimei în cazul versurilo impare) și
Francisco de Quevedo () [Corola-website/Science/307850_a_309179]
-
exprimat în operă), mijloace pentru a realiza o critică socială care nu ascundea motivele profunde ale decadenței Spaniei, alături de sonet. Quevedo nu putea suporta Culteranismul, al cărui reprezentant principal, Luis de Góngora, a fost atacat în numeroase opere cu caracter satiric. Împotriva pedanteriei și obscurantismului pe care i le reproșa lui Góngora, Quevedo și-a propus o să publice o ediție cu opere ale poeților renascentiști Francisco de la Torre și Fray Luis de León. Lirica de amor a lui Quevedo, considerată cea
Francisco de Quevedo () [Corola-website/Science/307850_a_309179]
-
cel mai autorizat era cel copiat de Antonio Chacón pentru Contele-Duce de Olivares, deoarece conținea note scrise chiar de Góngora, precum și observații privind data redactării fiecărui poem; dar tocmai datorită faptului că era dedicat unui nobil, nu conținea și operele satirice sau cele cu conținut vulgar. În anul morții poetului, Juan López Vicuña a publicat o ediție a operelor lui Góngora cu note pertinente, neadmisă însă de către Inchiziție. La scurt timp după aceea, Gonzalo de Hoces a publicat o altă ediție
Luis de Góngora y Argote () [Corola-website/Science/307855_a_309184]