1,872 matches
-
spre dânsa. Fata se întoarse spre ei și deodată scoase un strigăt și se repezi în brațele lui Auta, căzîndu-i la piept. Numaidecât după aceea se auziră în preajmă voci și de după niște tufe se ridicară câteva coifuri de soldați, sclipind în lumina lunii. - Vii cu mine, Nefert? o întrebă Auta cu voce grăbită. - Să fugim, să nu ne ucidă... Nu trebuia să strig. Știam că ai să vii să mă iei, am simțit. Dar am... Glasul îi amuți. Soldații erau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pierdut. Valukaga avea cuțit. Am mers pe țărm până am găsit o peșteră și ne-am oprit acolo. Valukaga a văzut că peștera are un puț și a coborât în el, și când a ieșit avea în brațe bolovani care sclipeau galben. Ne-a spus că el e arămar și că va topi aramă. A făcut un cuptor de pietre și a topit aramă din care ne-a făurit vârfuri de sulițe și de săgeți și topoare. Mie mi-a făcut
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mii mărunte, fără nici o însemnătate dacă ne gândim la viața măcar a ierburilor. - Și afară de Hor-deșer și de pământ oameni mai sunt pe vreuna? întrebă Auta. - Numai pe acestea două. Au mai fost pe una, dar... Auta întrebă cu ochii sclipind de neliniște: - Au plecat? Hor oftă: - N-au plecat: și-au nimicit planeta... Era a zecea planetă a soarelui, care se rotea în jurul lui dincolo de a noastră. Noi, adică strămoșii noștri, erau pe atunci încă sălbatici. - Atunci voi de unde ați
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Bartram. Pentru Minnie e destul. Închide cartea, suflă În lumânare și adoarme pe loc. A doua zi, Îi Înapoiază cartea Theodorei Bosanquet. — Ți-a plăcut? o Întreabă Theodora. — E scrisă frumos, domnișoară, dar... — Dar? Ochii mari, căprui ai Theodorei aproape sclipesc poznaș. — Păi, ca s-o spun pe-a dreaptă, nu prea e de mine. — Da, domnul James e Într-adevăr un scriitor dificil la prima lectură. Cere mult de la cititori. Dar și răsplata e mare. — De asta sunt sigură, domnișoară. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mai atrăgător. Henry simțea cum Îl cuprinde depresia și Îi scrise lui Du Maurier, momindu-l să o aducă pe Emma la Veneția, În vacanță. În acest scop, exageră puțin farmecele aspectului său actual În scrisoare. „Vremea e strălucitoare - laguna sclipește și palatele vechi, cu fațade de marmură, te așteaptă nerăbdătoare“, scria el. Du Maurier Îi trimise ca răspuns o epistolă lungă, locvace, glumeț invidioasă. „Florența, Veneția - pentru mine cuvintele acestea sunt magice - Dar nu văd cum aș putea vreodată vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
toi le plaisir du mon Paradis. Et puis, sans toi ce n'est pas la même chose, tu le sais toi aussi, tu veux être avec moi. Avec tout mon amour, Monique În groapa din fața raiului se găsesc frumusețile lumii, sclipind în lumina nopții și luminând cu raze gălbui lumina albă. Fasciculele porneau dintr-același punct, descriind razele unui cerc, oprindu-se aparent la câțiva metri de centru. Cristina, arăți delicios. Dacă ai apărea așa zilnic, nu numai că ai face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
un bleu deschis, puțin tulburi, ce te amețesc, sunt de toată frumusețea și mici, de o frumusețe unică. Îl iubesc cu toată ființa mea. El e iubirea. I se simte în fiecare părticică a sa, în felul în care îi sclipesc ochii, care mă învăluie cu căldura lor. Azi am pățit ceva. Aș vrea să-i spun lui tot, ca să-mi treacă. El ar ști, m-ar alina, și totul ar trece. Aș vrea o mângâiere, tandrețe, alinare. Am nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
era ca toate celelalte. Era maiestuos făcută. Era nobilă, fină. Era unică. Și acele clipe erau unice. Îmi revenii printr-un efort de voință. Ce se întâmplă? Vreau să știu. Vorbește până nu-mi pierd de tot răbdarea. Ochii îi sclipiră. Și se decise să-mi facă pe plac. Am fost mai mulți nemuritori. Aș fi rămas doar eu. Da, e ca-n filme. Dar ai atins sângele în momentul străfulgerării și acum împărțim ceva. De ce, nu știu. Nu e logic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
gândul că frumusețea ei adăpostea ceea ce el avusese prea mult, fără voia lui, îi răscoli stomacul. Prea mult. Ea-i zâmbi, pusă în încurcătură. Primi florile iar el se pierdea în imaginea ei. Rochia era fină, din mătase. Pietricele albe sclipeau. Două bretele țineau "sutienul" din pietre din care curgea materialul mov închis. Mulțumesc. Nu trebuia... Am vrut. Pierdură o clipă. Amândoi. Haina se oferi el să i-o pună. Observă că nu avea nici o sabie. O conduse la mașină. Porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
timpul, ai simțit destul. Mama e sacră. Do you love me, mother, like I love thy? A avea un copil, fruct al unei coincidențe (când te hotărăști) și al unui vis călduț (pleci înainte să se destrame). Ador stelele când sclipesc și ador luminile city-ului. Îmi zâmbesc si-mi țin coroană. * Intru în compartiment, cu grijă și atenție, însă numai ce privesc o clipă doi oameni morți, criminalul chiar aici, și mă trezesc trasă înăuntru, iar țipatul îmi îngheață fiind amenințată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
le poți vedea și devin așa cum (nu) le vede natura omniscientă. Focul nu a ars decât pe unii. Eu am scăpat. Eu am ars violența cu violență. Cei ce au ars focul cu foc scăpaseră. Are pasiunea în ochi. Îi sclipește în ei. O pasiune ca a ei, istoria, viata și libertatea. Se făcu profesoara de istorie. Îi plăcu arheologia. E politicoasă și simțită, puternică și vie. Forța lui, a melodiei, a ritmului. Yago e o telenovelă foarte bună. La fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de persoanele pe care nu apreciez, însă nu le detest, cu ele râd cel mai bine. · Spre exemplu, vine timpul să înfrunt pe toată lumea. Intru în salonul plin. Toți mă privesc. Fără ca ținuta-mi să fie sfidătoare, ochii să-mi sclipească. Mă uit în jur. Toți sunt așa cum îi văd. Cu mintea mea îi văd, înțeleg, citesc cu ușurință. Mă învăluie toate aceste lucruri care mi se strecoară în suflet. Cristalul albastru clincăie. Sunetul se aude ca și cum pe el aș păși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ceva concret în urmă. Și ca acel ceva să aibă inițiativa de a accede la spiritual. Iar Lumina, Lumina a fost înainte de toate. A iubit, de la început, Întunericul. A dorit să-I dea fericire. A dorit să facă Întunericul să sclipească astfel încât să vadă și alții acele sclipiri. Și dacă în realitate Supernovele, fiicele Întunericului și ale Luminii se sting, e pentru că dincolo de toate Întunericul și Lumina se iubesc, sunt separate și în același timp sunt împreună. Însă stelele aparțin Întunericului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
conserve. Unde, scăpate din mână și turmentate de vaporii unei fierturi de tartaca, ucenicele se despuiaseră, chicotind. Își frecau, unele altora, lăcrițele pântecelor, c-un unguent obținut din sânge de dihor, inimă de prunc, bale de la gura unui spânzurat. Apoi, sclipind cu totul de această unsoare, țopăiau, cu salturile imprecise ale unor crupe nemaibătătorite, cam de mult, de bărbat, până se izbeau de căpriorii șopronului și cădeau înapoi pe spate, pe dușumea, hlizindu-se și, neajutorate precum niște gândaci, printre ligheonele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
intru În valurile ei răcoroase, care m-ar fi salvat negreșit. Eram sleit de puteri și totuși mă minunam cum de picioarele mă țineau Încă. Auzeam În ceafă fornăitul cailor uriași și simțeam cum mă Învăluie iureșul lor năvalnic. Apa sclipea În bătaia razelor și o secundă am avut senzația că voi reuși, că mă voi arunca În solzii ei foșnitori. Gâtul mă ustura cumplit și respiram foarte greu. Nechezatul... Dar brusc picioarele mi s-au lovit surd unul de altul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
la telefon. Așa, mami, bravo. Încerc să păstrez un ton calm și să pun problema cucuiului lui Ben Într-o manieră relaxată, când tot ce-mi doresc este să mă materializez Înconjurată de flăcări, În propria bucătărie, cu colții materni sclipind și cu capul acoperit de șerpi care sâsâie. A, cucuiul, spune Paula pe un ton nepăsător. S-a lovit cu capul de masă, atâta tot. Masa de metal cu colțurile atât de ascuțite, că ți-ar putea perfora retina, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
sau Îi chem pe cei de la pază. Prin geam, un grup de colegi de la EMF Îmi urmărește evoluția Încurajându-mă ironic de câte ori reușesc să plasez una dintre cărți. Apucând volumul Warren Buffet, Îmi văd cu coada ochiului mâna, cu verigheta sclipind și marginea eczemei de-a lungul articulațiilor, și mă gândesc ce s-ar Întâmpla dacă aș cădea - tendoane, piele, sânge. Nu, nu te gândi la asta, să terminăm fortificația cu Cele zece legi naturale ale gestionării de succes a timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
n-o spune - Ai spus-o? -S mânios, tu-nțelepciune! În van vorba ta blând povățuește - La seriositatea ta surâd; Spre sărutare gura-ți se-ncrețește, Spre sărutare ochii tăi se-nchid; Șireată ești! sub geana ce umbrește Ochi-ți sclipesc și-mi pare că ei râd; Cu brațul ți-i acoperi?... Supărată? Ce te prefaci, iubita mea șireată? {EminescuOpIV 69} IUBITEI O, îndulcește-ți ochii tăi iubită, O, însenină fața ta de nea. Nu știi că-n piept inima mea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
arcuri De neauă albă, ca argint din Ophir, Cu bolți mai nalte de cât însuși cerul. Acolo printr-acele lungi coloane Suspendă lampe mari ca niște albe lune Ce împlu lumea raiurilor mele Cu o lumină dulce, albă, caldă. Stâlpii sclipesc, bolțile-s strălucite, Cărările-s de pulbere mai albă. Ca-argintul cel de viu. - Un aer Blând argintiu îți va îmfla tot părul, Vei răsufla miroase dulci de crin, Talarul tău va lumina în noapte - Prin hale vei zări blîndele-mi zâne
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
zice -, mai nu știu nici unde-a fost. Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de Maur Peste el cerul d-Egipet, disfăcut în foc și aur, Pe-a lui maluri gălbui, șese, stuful crește din adânc; Flori, giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jăratic, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări, îmblînzite-n cuiburi, distind penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
roză strălucește, Pe când sălcii argintoase tremur sânte peste râu. Aeru-i văratic, moale, stele isvorăsc pe ceruri, Florile-isvorăsc pe plaiuri a lor viață de misteruri, Vîntu-ngreunînd cu miros, cu lumini aerul cald; Dintr-un arbore într-altul mreje lungi diamantine Vioriu sclipesc suspinse într-a lunei dulci lumine, Rar și diafan țesute de painjeni de smarald. {EminescuOpIV 127} Pe când greeri, ca orlogii, răgușit prin iarbă sună, De pe-un vârf de arbor mândru țes în nopțile cu lună Pod de pânză diamantină
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ea la vale îi dă drum; Repede luntrea aleargă spintecând argintul apei, Culcată pe jumătate, Dochia visa, frumoasă, Și la luntrea ei bogata lebede se-nham-acum. Dar din ce în ce coboară râul lat, el s-adîncește În păduri întunecate, unde apa-abia sclipește, Mai agiunsă de a lunei raze doar din când în când; Tot mai nalți trunchii pădurii ca stâlpi mari și suri se urcă Pîn-ajunge de-a lor ramuri în bolți mândre se încurcă, Pîn-acopăr cu-aste arcuri fluviul lat și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de diamant, El plutește-n unde grele de miroase-mbătătoare Peste văile ca râuri desfășurate sub soare, Pe dumbrăvi cu rodii de-aur, peste fluvii de briliant. Și oștiri de flori pe straturi par a fi stele topite Fluturi ard, sclipesc în soare, orbind ochii ce îi vede, Ca idei scăldate-n aur și-n colori de curcubău; Pe grădinile-nflorite, peste mândrele dumbrave Norii mișcă sus în ceruri înfoiatele lor nave - Rostre de jeratec ș-aur, vele lungi de curcubău
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de-aramă, Care trece-un ac de aur într-a cerului maramă, Arătând pe neauă drumul l-al Italiei pământ. Ei se duc-se duc prin câmpii așternuți cu-albă ninsoare, Strălucea albastru-oțelul de pe membrele barbare, Pletele le-îmfla furtuna, bărbile sclipeau în vânt. Ei apar pe-un dâmb al Romei - ea dormea sfântă ș-antică. Peste lumea-i adormită cîte-o stea din ceruri pică, Secoli grămădiți într-însa dorm ca și când n-ar fi fost. Cugetat-ați vreodată noaptea ce-i lumea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sfat - Pe tronu-i de-aur roșu sta mut și nemișcat. {EminescuOpIV 153} Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase, Pletele argintoase pe umerii-i cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi cădea deasă, Dar ochii, stele negre, întunecați sclipea; Sprîncenele-i bătrâne se-ntunecau stufoase, În mână sceptru de-aur, povara lui cea grea, Pe fruntea lui cea ninsă de aur diadem - Părea c-așteaptă-a morții întunecos problem. Boerii dimprejuru-i pe scaune de-onoare Păreau că-s zile stinse pierdute în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]