1,949 matches
-
Elena Marin Alexe Simonei, cu iubire... Nu sorbi cu sete lacrimile disperării Ajunge o picatură doar și sărutul furibund al morții Te va purta spre veșnicie Nu lăsa întunericul să te vegheze Înfășoară-ți gândul în sclipiri de lumină Adunate cu ardoare și strânse la piept Azi Trece-ți palmele prin diafanul zorilor Răcorește-ți fruntea zâmbeste albastrului Și nu mai risipi roua pe gene Azi Poți trece cu ușurință bariera spre Viață Abandonând agonia contrastelor Din
Azi by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83266_a_84591]
-
Paste, a oftat mama cu aceeași privire îndepărtată în ochi, de parcă și-ar fi amintit de o altă viață, de o altă vreme, de o altă lume. Da, a clătinat ea din cap în timp ce în ochi i-a apărut o sclipire care se traducea prin noțiunea de identificare. Da, îmi aduc aminte de paste. (Mama continua să folosească aceeași voce cu care te-ai fi așteptat să spună „adevărat grăiește“ în loc de „da“.) „Dumnezeule“, m-am gândit îngrijorată. „Oare a fost așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
cam stacojii. A, e de la vopsea. Cred c-ar trebui să-mi las părul liber ca să le-acopăr, am zis îndurerată. Mă atașasem rapid de aspectul acela sofisticat. Nu, nu, ne gândim noi la ceva, a zis Helen cu o sclipire în ochi. Stai pe loc! Și-a dispărut. S-a întors cu Anna, care, a fluierat când m-a văzut. Helen a mai adus vreo câteva cârpe și o sticlă de terebentină. —Tu te ocupi de urechea aia, a lansat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
aminteam foarte clar cum, o dată, stătusem lângă James care, plin de importanță, frunzărea cotoare de cecuri și chitanțe de bancomat și bătea cifre pe un calculator. În ziua aia, m-am oferit să-l ajut. Mi-a spus, cu o sclipire sugestivă în ochi, că el se ocupa de ceea ce se pricepea, iar eu trebuia să mă ocup de ceea ce mă pricepeam. După care, dacă-mi aduc aminte corect, și sunt sigură că așa e, am făcut sex pe birou. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
muzică și cărți - sînt mii de cărți pe care nu le vom citi niciodată , să vezi Everestul, un atol, luna, ei bine, În loc de toate astea și Încă infinit de multe altele pe care le-ai putea face În infinitezimala ta sclipire prin Univers, te duci la serviciu. În vreme ce Universul se dilată, cum am amintit. Iar dacă mai ești și scriitor, mersul În locul acela devine o calamitate, vrei să scapi și nu poți, ai familie, și te duci c-așa fac toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
case, mămăliga fumega În ceaune, pîinea era pe masă, dar prin jur, țipenie de om. După ce-au mîncat, au aflat ce se petrecuse. În clipa-n care fuseseră văzuți năvălind asupra comunei neajutorate, Într-un nor de praf și sclipiri de zale, țăranii au fost curentați de-o amintire fulgerînd din negura memoriei naționale și s-au Îngrozit instantaneu, vin turcii!, că figuranții erau mai ales turci, a fost un singur țipăt sfredelitor și cît ai clipi n-au mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
dar uzată și prost Îngrijită. Pereți goi, nici un televizor, două fotografii Înrămate pe o măsuță - fotografii publicitare. Jack le cercetă. Bătrîna doamnă Downey se apropie. Rame cositorite, identice - două persoane arătoase. O femeie drăguță: păr bălai, tuns paj, ochi cu sclipiri ieftine. Un băiat drăguț, care arăta exact ca ea, doar că era ceva mai blond și cu ochi mari, tîmpi. Aceștia sînt Christine și fiul ei? — Da. O pereche atrăgătoare, trebuie să recunosc. Tinere, la ce sumă se ridică recompensa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
nu sunt. Ce altceva mai vrei să știi?“ Îl privea cu ochii de culoarea alunei, foarte limpezi. Avea un chip de un oval aproape perfect. Buzele îi erau mai întotdeauna umede și întredeschise, cu un aer de fetiță, sporit de sclipirea dinților uimitor de albi. Nasul subțire se sfârșea într-o umbră de răzvrătire ce-i accentua aerul de fetiță. Își împărțea întotdeauna părul moale, castaniu și căzut pe umeri ca pe un trofeu în părți egale, printr-o cărare bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe lângă trupul mic și subțire se mișcă, dar nici de asta nu e sigură, pentru că se poate ca mișcarea să existe doar în mintea ei, nu și în degetele mâinilor. E sigur că a scăpat, gândul acesta e ca o sclipire, ca o strălucire orbitoare, mai grea chiar decât durerea ce-i zdrobește trupul; n-a rămas pe masa de operație și este încă în viață, chiar dacă nu-i în stare să se bucure, prea amețită de anestezice și prea neîndurător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fost convinsă, în timp ce urla, că acela îi e sfârșitul, de asta crede că urletul din capul ei era pricinuit mai mult de spaimă, nu de dureri, parcă îi ieșeau globii ochilor din orbite de durere. Dar, în întunericul subțiat de sclipirile lunii noi, a reușit să se întoarcă pe o parte, să apuce batista de sub pernă, să scoată din gâtlej și să scuipe sputa care o sufoca, să-și șteargă buzele ude și fierbinți; n-a mai fost în stare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o sfâșiere lăuntrică ce părea să nu se mai sfârșească și care mai părea să fie și ultima. „Pricepi?“ Probabil leșinase în cele din urmă. S-a trezit, n-ar putea spune după câtă vreme, în același întuneric subțiat de sclipirile lunii noi, ajunsă în burta cerului acum. S-a trezit tot cu dureri, dar nu la fel de mari. Înghețase, sudoarea se răcise pe ea, abia a avut puterea să aducă peste tot trupul cearceaful care se făcuse ghemotoc într-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ce să-ți răspund“, și el insistând: „Cum n-ai?“, „N-am ce să-ți răspund“, și el insistând mai departe: „Cum n-ai?“, „N-am ce să-ți răspund. Nu e nimic“. A mai văzut în ochii lui o sclipire despre care nu știa ce ar putea însemna, a simțit cum îi eliberează umărul din menghină, își strângea buza de jos între dinți și ar fi vrut să plece cât mai repede de acolo, n-avea curajul să i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se lăsa gerul. Oamenii erau rari, chiar și în zona asta centrală, mergeau zgribuliți și cu capetele înfundate între umeri. Am ridicat privirea spre cer și mi s-a părut că văd câteva stele, pe urmă am înțeles că erau sclipiri ale nu știu cărora lumini și că nori întunecați continuau să apese asupra orașului. Sofronie insista să mergem cu el și ne-a tras către mașina pe care o lăsase într-o străduță dosnică, între nămeți. „Și crezi că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
acoperită de plapuma moale. Îl examina cu ochii negri mijiți, cu părul negru și lung învăluindu-i obrazul palid, cu brațele întinse în față pe plapumă, inerte, ca ale unei păpuși părăsite. Mai târziu obrazul îi era fierbinte și roșu, sclipirea neastâmpărată a ochilor se lenevise, îi venea să se întindă ca o pisică. Ședea în capul oaselor, cu spatele și ceafa sprijinite în pernele mari și moi, învelită până sub bărbie, sorbea încet dintr-un pahar, scuturându-și la răstimpuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
i-a spus repede. „Nu vreau într-un restaurant, nu-mi place. Du-mă la tine, dacă stai tot acolo. Nu-i nimic, du-mă și în noua ta casă.“ Arăta neschimbată. Subțire, cu părul castaniu tuns scurt, cu aceeași sclipire de veselie în ochii cenușiu-gălbui, care își schimbau culoarea în funcție de lumină, ca la pisici. Cu mișcări iuți și frânte, accentuând într-un mod ciudat cuvintele cu consoane palatalizate, emotivă și mândră. „Mă bucur că te văd“, i-a spus. „Voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pantalonilor, aplecându-se pe o parte, privindu-i cu ochii mijiți, apoi în celălalt buzunar, scoate un pumn de mărunțiș și câteva țigări turtite pe care le răspândește pe masă uitându-se la ele atent și nedumerit. Apoi avu o sclipire, își afundă mâna în buzunarul de la spate și aruncă pe masă un ghemotoc de bancnote de toate felurile, împăturite și soioase. „Avem bani“, rânji. „Bani să facem tot ce vrem cu ei. Chiar și să plătim femei.“ Continua să rânjească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ultimele luni, ca într-un vis, probabil pe alocuri chiar în vis, întrucât întâmplările erau ușor modificate, spațiul ușor ireal, ca într-un film proiectat cu încetinitorul și printr-o lupă, dezvăluind, numai astfel, chipuri hidoase și umbre ascunse de sclipirile luminii. Un fel de blow up. Nimic altceva decât ce se petrecuse între ei doi, privind imaginea, aducând-o sub lupă, înțelegând-o, tresărind, aproape treaz, sau treaz chiar, „asta e, așa trebuie să fi fost“, zicându-și, întorcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
câteva cărți și mapa de scris. Sperasem să transmit cronica la ziar prin telefon înainte de a pleca, dar acum nu mai aveam timp. O s-o transmit când o să ajung la Sheffield. Așa se-ntâmplă întotdeauna: întotdeauna ultimele propoziții, concluzia obiectivă, sclipirea de ironie de la sfârșit îți mănâncă mai mult timp și te seacă mai mult decât tot restul. I-am scris un bilet colegului de apartament, am încuiat toate ușile și apoi, cu geanta în mână, am urcat scara cu balustradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a zâmbetului ei satisfăcut și a mâinii care flutura: o imagine care se va dispărea încet în golul celor opt ani lungi care vor trece până ce o voi vedea din nou, pentru ultima oară, pe Alice Hastings. 2 ...exact acea sclipire...exact acea îndrăzneală... Eram pe aproape. Foarte aproape. Prindeam tot mai mult curaj pe măsură ce călătoria continua. Cărțile pe care le luasem cu mine rămăseseră nedeschise pe masă și în loc să le deschid, m-am lăsat în voia visurilor, admirând peisajul. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Cred că ar trebui să ne împărțim și s-o căutăm. — O clipă, spuse Thomas. Aș vrea să-l atac pe expertul nostru în filme pe propriul teren, dacă se poate. Se lăsă pe speteaza scaunului și îl privi cu sclipirea provocării. Există vreun film în care un țicnit - se dovedește a fi judecător - invită o mulțime de oameni într-o casă izolată și acolo îi lichidează: problema fiind că toți au de ascuns secrete vinovate și se consideră executorul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lui Mark, acoperit acum cu un cearșaf pătat cu sânge. Brațele lui retezate încă mai ieșeau grotești, ca niște toteme sălbatice, din buzunarele mesei de biliard. Michael se cutremură și era pe punctul de a se retrage, când observă o sclipire metalică la marginea mesei. Era bricheta lui Mark. Era prea folositoare ca s-o treacă cu vederea, așa că traversă camera și o luă înainte de a se retrage în tunelul a cărui intrare era ascunsă neîntrerupt în spatele unui cadru cu crose
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
parcurs Între recepție și birou. Eram atât de preocupată de analiza fotografiei color a lui Tommy Hilfiger de pe prima pagină, Încât nici nu am observat că unul din lifturi se deschisese și era disponibil. Cu colțul ochiului am prins o sclipire de verde, un verde foarte aparte. Demn de a fi observat mai cu seamă pentru că Miranda avea un costum Chanel de tweed exact În nuanța respectivă, nuanță pe care nu o mai văzusem până atunci, dar care Îmi plăcea foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
el spuneai că vă hotărâserăți să luați lucrurile ușurel și că totul era perfect. Sigur, asta era Înainte de povestea de‑atunci, când l‑ai adus pe ăla aia acasă, dar... Încă o privire amenințătoare, urmată de data asta de o sclipire de Încăpățânare. Încercasem să vorbesc cu ea despre Băiatul Ciudățoi de câteva zeci de ori, dar se pare că nu eram niciodată singure și nici una din noi nu prea avusese timp În ultima vreme pentru discuții de suflet. Iar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
făcînd un semn unei alte fete de pe trotuarul opus. O luă Înainte mai repede spre marginea bordurii, privi În dreapta și În stînga, apoi traversă În fugă. Pantofii ei cu toc aveau căputa de culoare deschisă; arătau, se gîndi Kay, ca sclipirile albicioase de blană pe care le vedeai pe fundul iepurilor care țopăiau. Nu spusese „La revedere“ sau „Pa“, și nici nu privise măcar Înapoi. O uitase deja pe Kay. O luase pe cealaltă fată de braț, și dăduseră colțul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
tremurând în întunericul nopții, cu obrajii încadrați de râuri de lacrimi, pe care le gustă cu obidă, bolmojind vorbe mestecate printre dinți. Atâta vreme s-a scurs și nici o schimbare. Vede mereu același preș, aceeași ușă, același înger...... Deodată, o sclipire ii brăzdează fața cernită și ridicându-se brusc, adună în grabă preșul uzat aruncându-l departe... Despre visul ei știa mai mult de jumătate de oraș. Ea îl povestea tuturor celor ce doreau să asculte. Într-o dimineață de mai
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]