2,780 matches
-
Menandru sau la Plaut, apoi în farsa italiană și franceză, și așa cum l-a imortalizat Molière sub trăsăturile îngroșate ale lui Jodelet, Mascarille sau Sganarelle, nu mai este la modă. Personaj de fantezie, care nu-i reflectă prin nimic pe servitorii secolului al XVIII-lea, este perceput ca o figură de convenție desuetă. "Au fost alungați din scenă valeții și subretele; nu mai pot fi văzute șiretlicurile lor ca resort al acțiunii. Lumea și-a dat seama că era ridicol să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai pot fi văzute șiretlicurile lor ca resort al acțiunii. Lumea și-a dat seama că era ridicol să aduci pe scena teatrului prostiile strămoșilor noștri. Nu credem că minciuna și josnicia sunt în mod obligatoriu legate de condiția de servitor", scrie Louis-Sébastien Mercier în Noul Eseu despre arta dramatică, în cap.11 ("Desfășurare a celui precedent", la rândul lui, intitulat " Noi subiecte dramatice despre care s-ar putea trata"). Diderot (1713-1784), care condamnă cu tot atâta virulență ca și Mercier
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mă jenau, nu am întârziat să-mi ating țelul", scrie el în Partea Întâi a Memoriilor. În sfârșit, cu La Donna di garbo (O femeie cumsecade), din 1743, redactează pentru prima dată în întregime dialogul. Geneza unei piese precum Arlechino servitor la doi stăpâni ne-a arătat cum s-a petrecut la Goldoni trecerea de la comedia "all'improvisi" la noua comedie. În Aviz către Cititor, chiar Goldoni subliniază caracterul tradițional al acestei piese pe care o califică drept "giocosa" (adică bazată
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la rangul de personaje de teatru. Oamenii din Chioggia, oraș destinat de Veneția prizonierilor care regăseau acolo un pic de libertate, erau pe atunci obiectul unui mare dispreț. Giorgio Strehler, care nu a încetat să joace Goldoni, în special Arlechino, servitor la doi stăpâni, Trilogia vilegiaturii, Gâlcevile din Chioggia, Il Campiello, se declară fascinat de conținutul politico-social al marilor sale comedii. El încearcă sentimentul de a împărtăși cu acesta sensul unei misiuni profunde a teatrului, cum explică în Un teatru pentru
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de purtarea măștii, a reflectat și asupra puterii mișcării, ce se află la însăși originea teatrului. "Îmi place să-mi amintesc că toate lucrurile se nasc din Mișcare, inclusiv Muzica; și mă felicit că avem onoarea supremă de a fi servitorii acestei forțe supreme: Mișcarea. Căci vă veți da seama acum prin ce anume Teatrul (chiar și teatrul actual, oricât de lamentabil și rătăcit ar fi el) este legat de această oficiere. Teatrele din toate țările, din Orient și din Occident
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de d. Șerban Cioculescu (Revista Fundațiilor regale, iunie 1939). Tipul cetățeanului: Catindatul, Ipingescu, Jupân Dumitrache, Conu Leonida, Cetățeanul turmentat. Tipul funcționarului: Ipistatul, Ipingescu, Pristanda. Tipul confidentului: Iordache, Spiridon, Chiriac, Ipingescu, Coana Efimița, Pristanda, Tipătescu, Brânzovenescu. Tipul raisonner-ului: Spiridon, Pristanda. Tipul servitorului: Un chelner, Spiridon, Safta, Un fecior".25 Se observă însă imixtiunea categoriilor sociale (cetățeanul, funcționarul, servitorul) cu cele caracteriale (demagogul) cu cele strict teatrale (raisonner-ul) și arhetipale (donjuan, încornoratul). Mai multă consecvență pare a-i conferi lui Ibrăileanu criteriul onomastic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Leonida, Cetățeanul turmentat. Tipul funcționarului: Ipistatul, Ipingescu, Pristanda. Tipul confidentului: Iordache, Spiridon, Chiriac, Ipingescu, Coana Efimița, Pristanda, Tipătescu, Brânzovenescu. Tipul raisonner-ului: Spiridon, Pristanda. Tipul servitorului: Un chelner, Spiridon, Safta, Un fecior".25 Se observă însă imixtiunea categoriilor sociale (cetățeanul, funcționarul, servitorul) cu cele caracteriale (demagogul) cu cele strict teatrale (raisonner-ul) și arhetipale (donjuan, încornoratul). Mai multă consecvență pare a-i conferi lui Ibrăileanu criteriul onomastic prin care devine clară distincția dintre personajele individualizate și prin numele caracterizator (Trahanache, Dandanache, Pristanda etc.
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la Eliade, cât și la Al. Kirițescu de altfel, noutatea constă în reperarea și în condamnarea fenomenului dinlăuntrul universului ficțional. Piesa Gaițele redă o lume în putrefacție în care țipătul, insulta, vulgaritatea, ambiția și prostia întinează totul: familie, prieteni, vecini, servitori. Gălăgia și cearta au caracter de permanență, fiecare replică antrenând contraziceri zgomotoase și obraznice, reproșuri, amenințări izbucnind într-un vârtej verbal contrapunctat de penibile încăierări. Lipsa oricărei cenzurări impuse de normele bunei cuviințe indică un comportament mahalagesc inconfundabil. Prin Margareta
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
oamenii care mi-au făcut servicii. Nu-i așa, Rienacker? Răspunsul uriașului veni cu viteza unei mingi de pilotă: — Da, domnule, Herr Prim-Ministru, aveți foarte mare grijă, Într-adevăr. Nemaipomenit, m-am gândit eu În timp ce În cameră intră un servitor cu o tavă mare cu cafea, Moselle și ouă Benedict pentru primul-ministru. Goering se Înfruptă de parcă nu mâncase toată ziulica. N-oi mai fi eu șeful Gestapoului, zise el, dar sunt mulți În poliția secretă, cum e și Rienacker, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
pentru mine, știi. Stătea În fața mea nesigur și reținut, cu mâinile puse pe după gât. Își drese vocea și azvârli mucul trabucului În șemineul stins. Când, În cele din urmă, vorbi, păru jenat, ca și cum era pe cale să dea afară un vechi servitor credincios care fusese prins furând: — Știi, mă bucur că ai venit, Îmi spuse el. Chiar voiam să-i vorbesc În această după-amiază lui Schemm, avocatul meu, și să-i spun să se ocupe să fii plătit. Dar de vreme ce ești aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
ca de trombon, apoi le lăsă pe banchetă, lângă genunchiul meu. — Am fost la casa noastră din Laguna de duminică seara până marți dimineață. Tăticul, mămica și sora mea, Martha, au fost cu mine și tot acolo au fost și servitorii noștri permanenți. Dacă vrei să verifici, sună-l pe tata. Numărul nostru este Webster 4391. Dar fii discret. Nu-i spune unde m-ai întâlnit. Mai ai și alte întrebări? Pista mea personală în cazul Dalia se dusese naibii, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
aruncat mici momeli despre Georgie, să vezi dacă mușc. Madeleine încetă să-l mângâie pe tati și începu să-și studieze manichiura. — Da. — Cum rămâne cu alibiul pe care mi l-ai dat? Laguna Beach... Puteam să-i întreb pe servitori... — Le-am dat și lor bani, în caz că le-ai fi pus într-adevăr întrebări. Ei nu vorbesc prea bine engleza și, firește, tu m-ai crezut. Acum Madeleine zâmbea. Am întrebat: — Cine a expediat fotografiile lui Betty și agenda neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
-i înfrunt și pe el, și pe nevastă-sa. La scurt timp după prânz mi-a făcut pe plac - a plecat la volanul mașinii, ascultând la radio muzică de operetă. În luna pe care o petrecusem cu Madeleine învățasem programul servitorilor: azi, joia, menajera și grădinarul aveau liber, iar bucătarul venea abia la patru și jumătate după-amiaza, ca să pregătească cina. Valiza din mâna lui Madeleine îmi spunea că avea să lipsească ceva timp, iar Martha nu se întorcea de la serviciu înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
să stabilească însă data. Cremutius s-a întors acasă, singur, și nimeni n-a avut curaj să-i vorbească. Oamenii o coteau repede în altă parte ca să nu-l salute. El a încuiat poarta, a închis canaturile. Tăcură, în timp ce un servitor bătrân, care-l cunoscuse pe Germanicus încă de când acesta era copil, le umplea cupele cu vin. Știau, fără s-o spună, că Cremutius vorbea cu moartea. Să aștepți să mori, refuzând să mănânci. O moarte pe care mulți romani o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fost cele de acolo, iernile acelea în castrum. A doua zi, Drusus scrise: „Îl acuză pe Silius de a fi spus că, dacă legiunile sale se mișcă, Tiberius își pierde puterea. Acuzatorul a fost consulul Marcus Varro, cel mai laș servitor al lui Tiberius. A fost îngrozitor. Se spune că Silius a intrat în aulă în lanțuri. Întotdeauna a vorbit puțin; în timp ce Varro îl acuza, el îl privea cu dispreț, fără să vorbească. La sfârșit a spus doar că impecabila sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înconjurat de codri și poteci de munte care coborau spre Hadriaticum. De acolo se putea debarca în Illiria. Gajus se întoarse și se întrebă cu teamă cum putea s-o avertizeze pe mama sa. O văzu în atriu, înconjurată de servitorii îngroziți, însă nu-i putu pune nimic, fiindcă în fața ei stătea un ofițer însoțit de câțiva soldați înarmați, care-i citea cu glas răsunător acuzația de conspirație, la care se adăuga condamnarea la domiciliu forțat: nu avea voie să frecventeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Nimeni, în întreaga Romă, nu făcuse nimic pentru nepoata lui Augustus, cel mai nobil sânge al imperiului, văduva lui Germanicus cel preaiubit, speranța poporului. Nimeni, dintre cei șase sute de senatori, din puternicele colegia sacerdotale. Ea îi îndepărtase și pe majoritatea servitorilor, chiar și pe cei mai credincioși, care se opuneau - îi trimisese la o vilă din suburbii. Gajus nu văzuse niciodată casa atât de pustie, cu luminile tremurând departe, câte una stingându-se. Și Agrippina ținuse un jurnal, dar îl ascunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
venit repede să-l ia un ofițer însoțit de pretorieni; îndată ce îi văzu în fundul atriului, se gândi că avea să moară. O clipă, i se păru ușor. Le ieși în întâmpinare tăcut, lăsând în urmă, una după alta, încăperile goale. Servitorii, liberții care îl slujiseră pe tatăl său îl priveau disperați. Însă ofițerul îl informă riguros și respectuos că, date fiind faptul că era minor, moartea tatălui său, pierderea drepturilor civile de către mama sa și confiscarea tuturor proprietăților, senatorii deliberaseră ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Ofițerul aștepta reacția lui; lui Gajus i se păru că-l privea cu prea mare atenție. Ce știa? Care erau ordinele secrete? Însă dacă învățase un lucru, acela era disimularea. Buzele i se întredeschiseră; răspunse: — Sunt bucuros să mă supun. Servitorii din casă, toți familiares, se adunau neliniștiți în atriu; știau că viața le era distrusă. Într-adevăr, ofițerul îl anunță pe Gajus că bagajele personale aveau să-l urmeze, pe când cei din casă, familia urbana, sclavii, mobilele, proprietățile mamei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îl sufoca. În mintea lui, insula Pandataria se afla într-o îndepărtată întindere de ape. Din casa Liviei nu se vedea marea. Mama sa spusese că vila din Pandataria era foarte elegantă. Ca să stai însă în ea trebuia să ai servitori și bani. Agrippinei i se confiscaseră bunurile, nimeni n-o putea ajuta, nimeni n-ar fi putut s-o însoțească acolo - numai temnicerii aleși de Tiberius. Și nu știa unde și în ce condiții să și-i imagineze pe frații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sămânța tatălui, în pântecele mamei și în toate astrele zodiacului. Toate erau însă semne ale nenorocirii. În spatele lor venea, înlănțuit și înspăimântat, cel mai strălucitor cortegiu pe care Roma îl văzuse vreodată: sute de artiști, medici, arhitecți, poeți, preoți, muzicieni, servitori, bucătari, acrobați... toți cei de la curtea reginei Aegyptus-ului, cu veșmintele lor în toate culorile. Augustus îi adusese pe toți ca pe niște animale ciudate, care urmau să fie date ca hrană mulțimii de la Roma. Mama privea cu ochii măriți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ani, se susținuse, însă cu glas scăzut, că nu dragostea îi pierduse pe Marcus Antonius și pe Cleopatra, ci un mare, imposibil proiect de uniune a celor două maluri ale Mediteranei. Micii prinți orfani și prizonieri, veniți la Roma cu servitorii lor, cu muzicanți și preoți, cântau din sistre și lăute, o invocau pe Isis cea Veche în nopțile cu lună plină, purtau veșminte plisate de in de culoarea onixului, de culoarea Nilus-ului, de culoarea florii de lotus, știau să prepare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
neîndemânatice desfăcu legăturile acelui volumen și despături prima parte. Nu vedea nimic. Nu știa ce conține. Dar de la etajele de jos ale imensei vile se ivi sclavul grec născut la Alexandria, care se numea Callistus. Era îmbrăcat modest, ca un servitor de rang inferior, și ducea în mână un vas. Ajunse lângă Gajus Caesar, își încetini mersul, lăsă vasul jos ca și cum i-ar fi fost greu să-l ducă, îl luă din nou și, pe când se ridica, îi spuse în greacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Toți spun că Macro e orb, insista Helikon. Gajus îi zise că Macro avea pur și simplu încredere în el. Helikon ezita, pentru că răspunsul acela sfida evidența. — De ce râzi? îl întrebă. Încrederea are multe forme. Dacă ai încredere într-un servitor, îi lași în grijă o comoară; dacă la circus ai încredere într-un cal, îți pui comoara la bătaie și pariezi pe victoria lui. Un zâmbet nou, involuntar, care nu mai era nevinovat și stupid, așa cum li se păruse multora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
urcuș în serpentine, vila - una dintre nenumăratele locuințe imperiale - de unde se spunea că se putea admira cea mai frumoasă panoramă creată de zei pe pământ și pe mare. Era nelocuită de mulți ani, însă, când ajunseră în vârf, intendentul și servitorii erau deja cuprinși de agitație. Vila era simplă, minunată: un salon mare în formă de cruce grecească dădea, pe cele patru laturi, în patru săli mici unde niște deschideri ample, asemenea unor rame, încadrau patru perspective diferite, superbe. Gajus se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]