4,282 matches
-
mă deranja deloc să știu că una dintre casele acelea adăpostea muzeul local al ateismului și că zidurile celorlalte ascundeau apartamente suprapopulate locuite în comun. Priveam îndelung acuarela galbenă și albastră a ferestrelor în ploaie, umbrele felinarelor pe asfaltul unsuros, siluetele copacilor goi. Eram singur, liber. Eram fericit. Șoptind, vorbeam cu mine însumi în franțuzește. Înaintea fațadelor în formă de trapez, sonoritatea acestei limbi îmi părea foarte naturală. Vraja pe care o descoperisem în vara aceea avea oare să se materializeze
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu o ușurare ascunsă. Mă simțeam implicat tainic în moartea mamei. Da, simțeam față de ea responsabilitatea vagă încercată de spectatorul a cărui privire face să se clatine sau chiar să cadă un dansator pe sârmă. Charlotte mă învățase să deslușesc siluete pariziene în inima unui mare oraș industrial de pe Volga, ea mă încătușase în trecutul acela visat, din care aruncam priviri distrate spre viața reală. Și viața reală era stratul de apă pe care, tremurând, îl văzusem băltind în fundul gropii, în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
durere. Deschideam ferestruica, adunam un strat de zăpadă lipită pe pervaz, îmi frecam obrazul cu ea. Asta nu îmi calma fierbințeala decât o clipă. Vedeam acum bărbatul acela pitit pe după geamul fumuriu al mașinii. În lentilele pince-nez-ului său se reflectau siluetele feminine. Le tria, le pipăia, le cântărea farmecele. Apoi alegea... Iar eu mă uram! Căci nu mă puteam abține să nu-l admir pe vânătorul acela de femei. Da, exista în mine cineva care - cu groază, cu repulsie, cu rușine
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ochii. A doua zi, pentru prima oară în viața mea, am descoperit voluptatea foarte neobișnuită de a strânge o armă de foc, un kalașnikov, și de a-i simți tresăririle nervoase pe umăr. Și de a vedea, în depărtare, o siluetă de placaj acoperindu-se cu găuri. Da, smuciturile lui insistente, forța lui masculină erau pentru mine de natură profund senzuală. De altfel, de la prima rafală, capul mi s-a umplut de o liniște zumzăitoare. Vecinul meu din stânga trăsese primul și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
înțesate de epave ruginite. Dar se produsese contrariul. Ajunsesem, în întuneric, la extremitatea unui cap ce ieșea afară în mijlocul fluviului... Pachebotul iluminat care cobora ușor pe Volga s-a înălțat brusc deasupra bacului nostru vechi, etajându-și cele trei punți. Siluetele umane s-au decupat pe fundalul cerului sumbru. Se dansa pe puntea superioară, în văpaia luminilor. Șuvoiul cald al unui tango s-a revărsat asupra noastră, ne-a învăluit. Ferestrele cabinelor, luminate mai discret, parcă s-au înclinat, lăsându-ne
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de pe unghii în timp ce îi este posedată partea de jos a trupului, și poșetuța de pe Pont-Neuf, și „Verdun”-ul, și tot acel talmeș-balmeș franțuzesc, care îmi otrăvește tinerețea! În gara din Saranza am rămas un moment pe peron. Din obișnuință, căutam silueta Charlottei. Apoi, cu o mânie zeflemitoare, mi-am spus că sunt un prost. De data aceasta nu mă aștepta nimeni. Bunica nici nu avea habar de vizita mea! De altfel, trenul care mă aducea nu avea nimic de-a face
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
când, mai înainte, cu pulpanele veșmântului său lung desfăcute larg, se zbătea pe trupul strivit... Trage de brâu mânios, aruncând priviri pline de ură spre chipul împietrit al femeii. Brusc, aude un nechezat. Se întoarce. Tovarășii lui galopează deja departe, siluetele lor, pe culmea unei coaste, se profilează clar pe fundalul cerului. Se simte dintr-o dată ciudat de singur: el, deșertul în lumina serii, femeia muribundă. Scuipă de ciudă, lovește cu cizma lui ascuțită în trupul inert și, cu sprinteneala unui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Decedat în 4 iunie 1888 la Paris. Poate că amețeala îmi venea de la datele acelea. Percepeam epoca lor cu sensibilitatea unui halucinat. Născut în 6 martie 1849. Chemat la Domnul în 12 decembrie 1901. Intervalele se umpleau de zumzete, de siluete, de mișcări ce amestecau istoria cu literatura. Era un șuvoi de imagini, a căror intensitate plină de viață și foarte concretă aproape că îmi făcea rău. Parcă auzeam foșnetul rochiei lungi a unei doamne care urca într-o birjă. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
că aud pași răsunând în urma mea. Sau zvâcnirile sângelui meu la tâmple. Ecoul lor a devenit mai sonor pe o stradă cotită, care m-a antrenat ca un tobogan. Am făcut stânga-mprejur. Mi s-a părut că zăresc o siluetă feminină, într-un mantou lung, care s-a strecurat sub o boltă. Am rămas în picioare, fără vlagă, sprijinindu-mă de un perete. Lumea se dezagrega, zidul ceda sub palma mea, ferestrele unduiau pe fațadele livide ale clădirilor... Ca prin
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
arondismentelor. Traseele noastre, foarte spontan, aveau să evite îndrăznelile arhitecturale din ultimii ani. Zilele pariziene ale Charlottei aveau să fie prea scurte. Nu vom avea timp să ne familiarizăm privirea cu toate acele piramide noi, turnuri de sticlă și arcuri. Siluetele lor vor încremeni într-un straniu mâine futurist, care nu va tulbura prezentul etern al plimbărilor noastre. Nu voiam nici ca Charlotte să vadă cartierul în care locuiam... Alex Bond, venind la întâlnire, exclamase zeflemitor: „Dar ascultați, oameni buni, aici
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și i se cade oare o cinste așa de mare? / Aduceți-l încoace... Goniți, arcași, no-rodul /și nimeni să intre. Nu! nu! / Călăul să-l ieie pe-a sa mînă/ {EminescuOpVIII 209} și în spânzurătoare rămâie zece zile, /o neagră siluetă în zarea depărtată/ și în pohod de Nistru... Acolo corbii vie / și cânii să mănânce și inima dintr-însul. / Aduceți-l//încoace și îndărăt prohodul. S-aduce un sicriu înlăuntru. Lăpușneanu face semn să-l puie alături CU tronul; își
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
oficială în octombrie 1996, pentru a transmite ,,știri despre rezistența națională". Unul dintre clipurile propagandistice prezentate pe post înfățișa o galerie de portrete ale soldaților israelieni căzuți în luptă, la capătul căreia un uriaș semn de întrebare se suprapunea peste silueta desenată a unui militar, deasupra căruia era scris: ,,Cine este următorul?". Sub influența ,,Al Manar", militanții Hezbollah au devenit foarte atenți în ce privește organizarea de conferințe de presă, deschiderea către reporterii străini și îmbunatățirea imaginii grupării în străinătate. Toate acestea au
Terorismul internațional: reacții ale actorilor regionali și globali by Gabriel Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
abia dacă permiteau trecerea a trei oameni. Dibaci... Pot fi blocate oricând, gândi Vassur când observă că o simplă masă din lemn putea obtura întregul culoar. Pereții erau acoperiți în întregime cu basoreliefuri care înfățișau scene de luptă. Zări chiar silueta Abatelui într-unui din ele, în care era înfățișat predicând unei mulțimi aflate în spatele lui. Drăguții de părinți au descoperit cum enoriașii pot deveni soldați și apoi ucigași. Arta de a-i transforma pe preoți în generali cred însă că
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
într-un izvor de lapte dulce, ceva ce nu a mai văzut nici măcar Guulun cel hoinar, care a cutreierat Câmpia în căutarea Zeilor. Privești la fântâna aceea și te intrigă forma ei rotundă. Dintotdeauna ți-a plăcut discul soarelui și siluetele celor trei Luni și te-ai întrebat nu o dată dacă ar fi sa nu fii om, atunci ce ți-ai dori să fii. Și răspunsul fusese întotdeauna cerc. Pentru că el e începutul și sfârșitul, e stabil și nu poate fi
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Și, chiar așa! Ce te face să crezi că vreuna dintre fete vrea să fie cu tine, Jeremiah? Cu un om care nu câștigă niciodată!? Ca și cum însuși Dumnezeu ar fi aranjat umilința lui Jeremiah, din penumbra unui copac se desprinse silueta inconfundabilă a Xentyei. Fata era înaltă și blondă, avea sânii mari, era blândă și caldă precum nisipul de pe malul râului într-o zi de vară. Stin știa. Mai fusese cu ea și se iubiseră până la epuizare. Îl înțelegea și pe
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
de accun. Precauțiile lui erau însă zadarnice. Nimeni nu părea să fie pe-afară. Se adăposti repede în umbra primei colibe care îi ieși în cale. Cu precauții infinite, privi înăuntru. La umbra unei lămpi de veghe putu să deslușească siluetele contorsionate prin somn a doi bărbați care dormeau în paturi diferite. Pe măsură ce înainta spre ținta expediției sale, devenea din ce în ce mai sigur pe el însuși. Își îndreptă umerii și își reluă mersul său obișnuit, încercînd să prindă toate sunetele din jurul său. Nu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
cumpăni preț de câteva clipe dacă ar fi meritat să încerce să îi ucidă pe cei doi pentru a putea explora apoi tunelul. Zvonul unor pași furișați îl făcu însă să privească iarăși in jos. Izvorâte parcă de niciunde, trei siluete feminine se strecurară pe ușa întredeschisă. Rim zâmbi fugar. Abația era un exemplu superb despre felul în care funcționa cea mai veche și mai eficientă dintre toate înșelătoriile cu scop militar: a prezenta un lucru necunoscut ca și cum ar fi unul
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
se lărgea, Abatele trebui să accepte că dincolo de basorelief nu era o oglindă, ci altceva, un material vechi, asemănător cu plasticul. Ținea lanterna în gură și de aceea aburii pe care-i scotea respirația lui înfruntau precum focul unui iad silueta Sfântului Augustin, care aproape că rămăsese fără cap. După aproape jumătate de oră în care lăsase în perete și câteva bucăți din carnea degetelor sale, Abatele ajunse să țină în mâini un disc. Știa doar cu aproximație cum trebuie folosit
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
capul Sfântului Augustin, e clar că se apropie sfârșitul și că vine vremea judecății de apoi. M-am gândit de aceea că ți-ar fi de folos câteva dintre gândurile mele. Cadrul se lărgi și imaginea lăsă să se vadă silueta întreagă a lui Hristobal. Era îmbrăcat într-un combinezon mulat pe corp, la cingătoare îi atârnau arme ciudate, iar pe unul dintre epoleți străluceau câteva trese. Bărbatul începu să se miște prin ceea ce Radoslav recunoscu a fi un colț din
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Abație. Pașii Abatelui desțeleniră o cărare către propriul pavilion. Undeva, foarte aproape de locuința sa, Abatele văzu urmele unor pași care nu păreau să urmeze vreuna din potecile pe care le știa. Privi mai atent și i se păru că deslușește silueta lui Rim. Spionul îl văzu și el și porni spre Abate. ― Bună seara, Sfinția Ta. Ți-a tulburat cineva somnul? ― Da, spionule. Am visat urât. Am visat despre extratereștri. ― Să înțeleg că ți-a jucat imaginația vreo festă și te-
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
pe bărbații care patrulau în jurul intrării în ceea ce părea a fi un loc în care se vindeau artefacte terrane. Își ascuți auzul și ascultă conversația lor. ― Ce crezi că o să vină? Vreun regiment imperial? întrebă un ins bărbos, a cărui siluetă se topea în faldurile unei pelerine soioase. ― Mă îndoiesc, hohoti o femeie. După experiența pe care au avut-o când au încercat ultima dată să treacă fluviul... ― Ar putea desanta, proasto! ― Da, da! Și-apoi cum să plece? Mă aștept
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
prea asemnă-tori mie și asta mă neliniștește fiindcă nici eu nu am certitudini absolute. Oamenii sunt puternici. Vor supraviețui, nu-ți fă griji. O să fie o lecție, Radoslav. Uneori profesorii trebuie să fie și aspri. Fă ce trebuie să faci! Silueta dispăruse apoi, iar Abatele se trezise pradă unui puternic sentiment de frustrare. Visul acela fusese mult prea explicit, fusese genul de profeție pe care ar fi plăsmuit-o orice ucenic arunci când punea mâna pentru prima dată pe o sondă
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
priviseră cu atenție maximă ecranele scanerelor portabile, soldații se destinseră și începură să comunice cu transportorul care plutea încă la limita superioară a atmosferei. Se părea că erau singuri și clonele stăteau în continuare închise în Templu. După câteva minute, silueta imensă a navei-cargo acoperi soarele și apoi ateriza cu zgomot și praf la poalele unui deal, unde erau abandonate lopeți și roabe primitive și de unde clonele extrăgeau nisipul ce purta în el prețiosul austral. Din cala imensei mașinării, coborâră două
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
în direcția pe care i-o indica aparatul. Vegetația înaltă nu-i permitea să vadă prea departe. Exact în momentul în care era cât pe ce să-și îndrepte atenția din nou asupra australului, i se păru că vede două siluete albicioase. Privi mai atent și nu-i veni să creadă. Spre ei se îndreptau două tinere foarte frumoase și care nu purtau absolut nici un veșmânt. ― Ce... Ce-i asta, domnule? întrebă soldatul. ― Știu și eu? Au înnebunit două clone. Știi
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
și apoi, prin forța gândului, să ridice grăunțele minuscule de praf formând nori mici, de diferite culori, unindu-i apoi în forme complexe. Jorlee nu-și amintea să fi simțit vreodată o bucurie mai intensă decât aceea când Zerri închipuise silueta plăpândă a unei fetițe spunând că avea să fie fiica lor. Tânărul rânji. Distanța dintre exaltarea aceea și furia rece pe care o resimțea acum era într-adevăr unul dintre cele mai de spaimă lucruri cu putință. Dar nu el
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]