4,167 matches
-
dedicat creativității reprezintă nu doar un imperativ utilitarist (economic) În cadrul societăților industriale aflate În expansiune, unde invenția și inovația sunt cheia succesului pentru Întreprinderi, grupuri și indivizi, ci totodată un adevărat exercițiu spiritual (invitând la conduită etică), exercițiu care promovează sinele (eul ca vocație), capabil să se repună mereu În discuție, punându-se sub semnul Întrebării, autocenzurându-se și autoprimenindu-se ideatic 63. 62 Gorodja Rita, Formarea la liceeni a capacităților creative În procesul instruirii problematizate (teză de doctorat), Institutul de Științe ale
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
Copilul, care-și manifestă permanent mirarea și surpriza, Încercând să surprindă ineditul lumii, neinfluențat Încă de educația rutinieră, este considerat prototipul creativității. Mai trebuie precizat că, strâns legată de mediul socio-cultural, această tendință naturală, firească a omului, de realizare a sinelui, presupune condiții favorabile spre a se exprima ca ingeniozitate elaborată. Teama față de orice deviere de la normă (convenție, tradiție) sau conformismul social are ca efect dispariția oricărei urme de originalitate, fiind capcana În care eșuează creativitatea multor indivizi. Inteligența creatoare se
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
dedicat creativității reprezintă nu doar un imperativ utilitarist (economic) În cadrul societăților industriale aflate În expansiune, unde invenția și inovația sunt cheia succesului pentru Întreprinderi, grupuri și indivizi, ci totodată un adevărat exercițiu spiritual (invitând la conduită etică), exercițiu care promovează sinele (eul ca vocație), capabil să se repună mereu În discuție, punându-se sub semnul Întrebării, autocenzurându-se și autoprimenindu-se ideatic 63. 62 Gorodja Rita, Formarea la liceeni a capacităților creative În procesul instruirii problematizate (teză de doctorat), Institutul de Științe ale
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
în alta, una dintre ele fiind chiar făptura poetului; motivul proteismului universal, al măștilor unei esențe inaccesibile, ca și al schimbării măștilor; motivul oglindirii, al răsfrângerii Unului în forma materială a chipului contemplat; motivul narcisiac al autocontemplării, al descoperirii unității sinelui în identitatea iluziilor sinelui răsfrânt de sine. Platonismul funciar, barocul reprezentărilor, romantismul antinomiilor, nietzscheanismul sfidării limitelor se regăsesc în poeme tragice, înghețate sub răceala unei forme tehnic impecabile, raportabilă la forme textuale preexistente. Spirit profund mistic, D. se disciplinează prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
ele fiind chiar făptura poetului; motivul proteismului universal, al măștilor unei esențe inaccesibile, ca și al schimbării măștilor; motivul oglindirii, al răsfrângerii Unului în forma materială a chipului contemplat; motivul narcisiac al autocontemplării, al descoperirii unității sinelui în identitatea iluziilor sinelui răsfrânt de sine. Platonismul funciar, barocul reprezentărilor, romantismul antinomiilor, nietzscheanismul sfidării limitelor se regăsesc în poeme tragice, înghețate sub răceala unei forme tehnic impecabile, raportabilă la forme textuale preexistente. Spirit profund mistic, D. se disciplinează prin cultură, impunând cititorului o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
operativitatea și eficientizarea proiectelor profesionale. Toleranța, respectul reciproc trebuie să fie factori decisivi În intersectarea complexității identității sociale. Este dificil să discutăm despre complexitate socială, pentru că Începem să conștientizăm lucruri la care nu ne gândisem, să facem diverse conexiuni cu sinele nostru și al altor indivizi, să realizăm că uneori suntem nimic și alteori suntem totul În interiorul unui grup, din prisma preocupărilor și a frământărilor interioare. Știm că trebuie să ne facem treaba În egală masură, și În calitate de angajat, și În
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Silvia – Oana DONDAȘ () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93105]
-
geneza subiectului; îl poate căuta teleologic, în maniera fenomenologiei hegeliene sau îl poate căuta eshatologic, în maniera unei hermeneutici religioase (Ricoeur). Originea sensului poate fi plasată înapoia sau înaintea subiectului. în ambele cazuri, rădăcina ontologică a înțelegerii rămâne aceeași: dependența sinelui de existență. Ceea ce diferă este atitudinea demistificatoare, necreditantă, a celei dintâi față de atitudinea instaurativăj, remitizantă a celei de-a doua. 11. Principii, concepte și reguli ale hermeneuticii Pentru hermeneutica celei de-a treia tematizări, comprehensiunea, înțelegerea, ține esențialmente de limbaj
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
VTRA, 1997, 2; Ioan Vădan, Aura Christi, „Valea Regilor”, PSS, 1997, 3-4; Ionel Necula, Aura Christi, o fenomenologie a spaimei, „Bârladul”, 1997, 5; Simona-Grazia Dima, De la multitudine la unicitate, O, 1997, 8; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 249; Simona-Grazia Dima, Limanul sinelui, R, 1999, 1; Mircea A. Diaconu, Aura Christi și condiția poeziei, CL, 2000, 3; Geo Vasile „Ultimul zid”, TMS, 2000, 5; Marius Chivu, Labirintul scrisului, RL, 2001, 44; Mircea A. Diaconu, Meridiane feminine, CL, 2003, 4. C.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286220_a_287549]
-
această monodie incantatorie cu starea de rugăciune a anahoreților, cu veghea și psalmodiul repetitiv, cu starea de beatificare În care ființa rugatorului se contopește cu rugăciunea, cu alchimia teologică a imaginarului deesc, cu amplitudinea discursului monosilabic, cu vraja auctorială a sinelui căzut În transa rugăciunii. La fel și Cătălina asemeni călugărilor penitenți psalmodiază mantrele În pusee respiratorii de isihasm combinat cu incantațiile de minaret. Însuși turnul din care emite fata de Împărat se poate asocia modelului islamic, muezinic de unde hogea cheamă
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
Este speranța că alți pelerini ai meditației vor rostui noi fântâni vremelnice, dar înnobilante, spre aceleași seve cu izvoare în transcendență. Resemnări lângă drama aproapelui Începutul întâlnirii mele cu suferința aproapelui pare a sta sub zodia unui naufragiu inedit al sinelui. Indiferent dacă apariția, pe drumul de soartă în care sunt angajat, a semenului, încercat de asprimea unei vicisitudini, este un fapt imprevizibil sau dacă mi-am propus să-l vizitez întru sprijin, acest caracter de eveniment naufragic se păstrează aici
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
și amintirea propriei ființări, voința umană devine, în astfel de situații, o ne-voință, un gol ontic ce-și privește înfrângerea precum un spectator urmărește o reprezentație teatrală dramatică a cărui protagonist el este. Asemeni acestei nave dispuse imprevizibilei derive, sinele meu este aruncat în torentele unui naufragiu de ordin spiritual la întâlnirea cu suferința sfredelitoare a celuilalt. Acest naufragiu sufletesc este o bulversare de impact, o răsturnare dezrădăcinantă a componentelor lăuntrice ce erau anterior stabile, ferm așezate și capabile de
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
o paralizare a funcționalității echilibrului conștiinței, o înghețare a balanței egoului ce încetează a fi un complex de componente cumpănite interactiv, o pierdere a controlului ce menținea stabilitatea acestor componente lăuntrice și concordanța lor operativă. Mă întâlnesc cu suferința aproapelui. Sinele meu brusc naufragiază, este bulversat, scapă autocontrolului, nu își mai poate stăpâni propriile impulsiuni. Sunt în derivă lăuntrică. Mă încearcă sentimentul unei pierderi, unei rătăciri a propriei conștiințe. Evenimentul întâlnirii cu suferindul îmi proiectează sufletul departe de aria controlului rațional
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
conștiința mea poate fi cucerită de efluviile compasiunii. Izbucnirea unui asemenea seism al conștiinței reprezentat de compasiune are drept efect asumarea unei noi postulări a ego-ului propriu în raportarea sa la cel lipsit de vedere. Astfel, dacă înainte de survenirea compasiunii sinele meu se postula, își așeza propria prezență drept o identitate solidă, dură, necasantă chiar și în actul inițial al deschiderii spre cel suferind, odată cu această survenire interioară, el suportă tranzitarea de la o stare psihică de ordin solid la una de
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
toate atributele sale, iar gândirea acțiunii imediate și reflexul lăuntric defensiv, de apărare a propriului ego atomar își pot permite o pauză sufletească, un relax al adăpostirii în sine odihnitoare după efortul unei osteniri radicale. Pasul prin labirint epuizează energia sinelui printr-o promisiune mereu amânată, printr-o făgăduință ce se arată îndepărtându-se totodată precum spectrul orizontului. Această dialectică a speranței și deznădăjduirii, a bucuriei de o clipă și a decepției imediate amplifică distorsionarea percepției labirintului ce este, astfel, resimțit
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
un perimetru determinat gol în sufletul celui captiv labirintului, un vacuum-insulă ce este imediat inundat de turbulențele sentimentului revoltei radicale împotriva sorții și a divinei autorități care o decide. Inserția unui asemenea sentiment nu determină experiența dezorientării, a pierderii așezării sinelui, a rătăcirii individuale dacă este tranzitorie, dacă este depășită, dacă se renunță la ea de către conștiința individuală. În schimb, dacă se optează pentru staționarea la nivelul sentimentului de revoltă, perseverându-se în tensiunea răzvrătirii, atunci dezorientarea, pierderea, rătăcirea devin trăiri
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
mai cunoscute intrumente de orientare la care au apelat mereu călătorii. Pierderea busolei echivala cu situarea în golul spațial, în nedeterminarea ascunderii punctelor cardinale. Un navigator, spre exemplu, care era brusc lipsit de busola sa trăia sentimentul unui abandon al sinelui, unei înstrăinări de propria individualitate deși opțiunea apelării la alte mijloace de orientare îi era adesea disponibilă. Busola, însă, avea o aură deschisă spre instincul său de orientare, o compatibilitate eidetică, esențial-ființială ce susținea simbioza dintre funcția sa de indicator
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
drept un labirint ontic. Doar mă revolt într-un acces de furie muribundă de-zorientat, dezancorat de solul propriului ego. Această întunecare și plutire nervoasă, agitată, în derivă, mă duce ferm spre izbucnirea unei înfricoșări spasmotice a imposibilității de regăsire a sinelui, de confirmare a propriei identități. Eu nu mai știu cine sunt din perspectiva raportării mele la ce am fost din motivul că nu mai dețin o evidență a istoriei mele personale. Rămân fără trecut și viitor, o expresie de conștiință
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
manifestările ei particulare sau universale. Sinucigașul, marcat de staționarea în revoltă urmată de angoasarea împrejmuitor-acaparantă, este cel mai pragmatic nihilist. Auto-suprimarea nu implică surparea pământului existențial ultim ce încă îți găzduia apăsarea corporalității schimonosite de un psihic prăbușit din echilibrul sinelui, ci pasul lângă acest pământ, pasul în prăpastia neantizatoare. Un astfel de gest somatic, ce cuprinde decizia distructivă asupra trupului vine numai în urma unui proces interior de topire a imaginii lumii. Inițial, sinucigașul căzut întru angoasare nu mai este atent
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Într-un astfel de context, sinuciderea survine de la sine, firesc, natural, precum fumul urmează focului ce mistuie fibra lemnului incendiat. Și-a făcut seama adică a atins stadiul negării exacerbate în care dezinteresul și non-valorizarea au șters din conștiința sa sinele și non-sinele, lumea și non-lumea, viața și moartea. De pe piscurile acestui stadiu, urmează eliberarea întru prăbușire, desprinderea ca umbră și alunecarea în regatul lui Hades, tărâmul eternelor umbre. Se pare că, pentru călătorul labirintic, atins de modulațiile resurecției lăuntrice împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
viață, odată abordat, acționează asupra noastră precum o complexă încercare, probă, filtru existențial ce impune ființei noastre depășirea propriilor limite, sondarea în adâncurile proprii pentru căutrea de noi resurse, noi potențe nebănuite anterior. Labirinturile vieții ne determină să devenim arheologii sinelui nostru angajați, în demersul aflării de noi energii lăuntrice care ne pot propulsa spre izbânda individuală. Înfruntând situația labirintică drept un contex existențial-limită, ești solicitat peste cadrele evidenței de sine, ți se cere mai mult decât crezi că ești și
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
sau îi este refuzată dezvăluirea de ordin teofanic direct proporțional cu intensitatea și fermitatea opțiunii. Dacă, cel mai adesea, nivelul credinței în articolele unei dogme dă măsura revelației adevărului acestora, atunci celui ce încearcă să creadă neabătut, învingându-și mereu sinele îndoielnic și opunându-se tentației incertitudinii, i se dăruiește privilegiul haric al vederii imaginilor transcendenței însoțitoare. Așadar, conștiința acestui credincios devine una a privirii luminate, a unui spirit ce ia la cunoștiință expuneri și înfățișări supra-imanente, o conștiință a văzului
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
expresia Dumnezeul meu, Dumneuezul meu, pentru ce m-ai părăsit?, El confirmă faptul că nu poate fi însoțit și părăsit decât de el însuși, singurătatea sa nefiind generată de oameni și comportând însemnele unei lăsări întru dăruire, unui abandon al sinelui de către sine drept sacrificiu mântuitor. În marginea tainei acestei dialectici, omul poate să creadă sau nu în ideea însoțirii sale constante de către ființa cristică la fel cum poate să-și iubească deplin aproapele sau să-l urască desăvârșit. Alături de alte
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
invocare. Survin aici tendințele unei re-poziționări delirice în intimitate cu prezența indusă a celui reprezentat în pictură sau sculptură. Conștiința ce venerează își abandonează centrul de greutate ontic spre dimensiunea ființială a entității adulate, se dăruiește, pierzându-și controlul asupra sinelui, re-postulează balanța de forțe a situației date astfel încât aceasta înclină cu totul spre imperiul celui adorat. Prin urmare, are loc anularea libertății de opțiune și proiecție a eului, pierderea suveranității acestuia, întru servitute și ascultare, docil-subordonate voinței celui adorat, voință
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
ta, nu trebuie să porți dragostea pe cărările destinului tău, ci ea să te poartă pe drumurile de soartă ale îndrăgostiților, poteci de binecuvântare și blestem, deopotrivă. În absența calmului ce așteaptă împlinirea dragostei și exprimarea sa de la și întru sinele ei, rostirea te iubesc survine într-adevăr prea devreme sau prea târziu, ne-reflectând zenitul dragostei ce te învăluie, punctul ei de maximă altitudine și intensitate, ci doar urcușuri și coborâșuri, secvențe sporadice nerelevante. Mă aflu în fața persoanei de care
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
acele porți de suflet ferecat, mă privesc fulgerător în oglinda nefericirilor mele și îmi zăresc chipul înșelat înțelegând că am fost victima unei nădăjduiri ficționale. Clipa privirii unei astfel de imagini-reflexie a poziționării mele întru amăgire, momentul de vedere a sinelui propriu răpus de autoiluzionare, inaugurează un alt parcurs pentru conștiința mea, cel al răsturnării întregii situaționări ce-mi aparținea pe fondul prăbușirii egoului meu din beatitudine în agonie, înțelegerea realității fiind doar liantul, termenul mediant al acestei tranzitări. Astfel, eu
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]