9,106 matches
-
pe lume, sau, mai curând, chiar dacă n-ar fi nici o lume: ar fi în orice caz această pură încercare mută de sine pe care spaima o face din ea însăși, pasiunea sa ar fi viața. Or, ceea ce este adevărat despre spaimă, intactă în ființa sa proprie, în carnea afectivității sale, chiar și atunci când reprezentările care o însoțesc în visul lumii s-ar dovedi iluzorii, nu este mai puțin adevărat în cazul viziunii înseși, cu condiția să facem în aceasta abstracție de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
deosebire constă în faptul că ideea cugetului nu are cogitatum, adică, tocmai, nu are obiect. Ideea cugetului este puterea originară de revelare în virtutea căreia cogitatio (sufletul, viața) este revelare de sine, și nu a unei obiectivități oarecare, a unui cogitatum. Spaima se revelează astfel pe ea însăși și nu revelează în ea însăși, în afectivitatea sa, nimic altceva în afară de ea însăși. Că, acum, cunoașterea vieții (cunoașterea sufletului) fondează cunoașterea trupului, orice cunoaștere de obiect, aceasta rezultă din faptul că ideea cugetului
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe o forță gata să se cheltuiască și constrânsă, sub apăsarea poverii, să o facă. O astfel de situație, mai precis condiția ontologică a vieții, nu determină numai marile proiecte ale culturii, de pildă crearea unor mitologii ca distanțare a spaimelor și terorilor originare, poezia ca "descătușare" etc., ci ea sălășluiește de fapt în orice nevoie, și în cea mai modestă și mai obișnuită. Și această necesitate este o povară, nicidecum pentru că îmbracă cutare formă specifică, pentru că este cutare sau cutare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de cei care le administrau, niciodată nu dorise să aibă adresa lui fixă la Madrid, preferând să locuiască pe apucate prin hanuri publice. Necazurile se țineau scai de el, iar perioadele bune Îi erau numărate acestui om cu totul aparte, spaima dușmanilor lui și bucuria prietenilor, care când era solicitat și adulat de nobili și de somitățile artistice, când se pomenea, destul de des, fără para chioară sau maravedí prin buzunare. Așa-i norocul, schimbător, dar parcă mai degrabă În rău decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe spate și sângerând abundent sub privirile Îngrozite ale doamnelor și Însoțitorilor lor. Afacerea făcu ceva vâlvă; Însă influențele lui Guadalmedina Îl puseră la adăpost pe ucigaș. Cu toate acestea, neplăcut impresionat, Alatriste avusese timp să ia cu sine amintirea spaimei de pe fața palidă a tânărului care nu dorea câtuși de puțin să se bată cu necunoscutul acela cu mustață țanțoșă, ochi Înghețați deschiși la culoare și aspect amenințător; dar care s-a văzut silit să scoată spada fiindcă amicii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cam des pe câmpurile de bătălie. Și adevărul e că omul care se bătea ca o fiară cu cinci deodată, o făcea cu o disperare și cu un curaj nemaivăzut, smulgând cu mulinetele lui turbate aplauzele publicului și țipetele de spaimă ale femeilor când Îl vedeau atât de Încolțit. A șovăit deci regele stăpânul nostru, cum s-ar zice, Între protocol și propria-i plăcere: de aceea a și zăbovit până să-i dea șefului escortei sale de gărzi În civil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
siguranță în căsuța mea, sus, pe Ava. Un vârf de munte din adâncul Västerbottenului nu aparține politicii internaționale și nici istoriei lumii. Dar în aceeași noapte a sosit toamna. Și asta era cu totul altceva. Am fost cuprins de o spaimă indescriptibilă. Toamna scutura nu numai casa și pământul pe care era așezată, ci însăși existența mea. îmi curgeau lacrimile, îmi tremura tot trupul și am început să vomit. în vreme ce vorbesc despre acea spaimă, ar trebuie să-mi cer iertare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
totul altceva. Am fost cuprins de o spaimă indescriptibilă. Toamna scutura nu numai casa și pământul pe care era așezată, ci însăși existența mea. îmi curgeau lacrimile, îmi tremura tot trupul și am început să vomit. în vreme ce vorbesc despre acea spaimă, ar trebuie să-mi cer iertare pentru ea. Este lipsită de bărbăție. Tatăl meu nu ar fi reușit s-o înțeleagă, chiar dacă, de bună seamă, m-ar fi luat la pieptul lui și m-ar fi consolat. Dar de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
ar trebuie să-mi cer iertare pentru ea. Este lipsită de bărbăție. Tatăl meu nu ar fi reușit s-o înțeleagă, chiar dacă, de bună seamă, m-ar fi luat la pieptul lui și m-ar fi consolat. Dar de fapt spaima propriu-zisă îmi este străină. Eu nu sunt așa. Nici Doré nu fusese așa. Cu mâinile tremurânde și sufocat de groază, am îngrămădit în rucsac blocul de desen, tocurile, tușul și plicul de la tata, pătat de cât de des îl pipăisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
foarte devreme în mult dorita ta viață deplorabilă. Mucii verzi care-ți atârnau din nas, urechile scârboase, grotesc de clăpăuge, oribila duhoare a trupului tău, micile crăpături ale ochilor mereu inflamați - toate acestea mă umpleau de greață, ca să nu spun spaimă. Și vorbirea ta, când ai început într-un târziu să vorbești: bâlbâită și nesigură, lentă și fără nici o legătură cu gramatica și sintaxa, nebărbătească, primitivă și chiar aproape subumană în ridicolul ei! Nemaivorbind de vocea ta, care dezvăluia nenumărate greșeli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
rea, pentru care noi trebuie să răspundem la un moment dat, nu?... Da, știu, încuviință el cu o anumită nonșalanță, care nu-i scăpă lui Arm. La maaaarea și înfricoșătoaaaarea judecată de apoi, știu, rosti el, lungind cuvintele cu o spaimă teatrală. Brrrrr!... Mi se face pielea de găină, când mă gândesc! Arm îl atinse mustrător cu palma în creștet și îi replică apăsat: Ei, vezi, aici avem o problemă, domnule Rațiune și sfinte Toma cel necredincios. Eu una nu sunt
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
făcute și nefăcute încă, noapte de noapte plângea și era foarte speriată. Fuseseră preveniți, fetița provenea dintr-o familie cu părinți alcoolici și foarte violenți, toate temerile și agresiunile pe care le adunase aveau să irupă spre exterior prin frică, spaime, plânsete. Noapte de noapte, Liviu își ținuse fata în brațe, la rând cu Arm, o plimbase prin casă legănând-o și spunându-i povești, și asta îl legase enorm de copilă. Apoi descoperise cu uimire că fiica lui e foarte
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
cu milă și apoi, vrând să fie sigură de adresă o mai întrebă și pe ea dacă aceea era casa în care locuiau Bojincă Gheorghe și Bojincă Margareta. Da, aiasta-i casa, răspunse fetița, apoi ochii ei se umplură de spaimă. Crăița o privi nedumerită. Iară o făcut tătuca o prostie și l-a aresta! Ochii fetiței se umpluseră de lacrimi. Abia acum înțelese Crăița... și rămase fără replică, cu gura căscată. Fata acesta desculță, murdară, era sora ei! Nu, nu
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
era transpirată. Arm își înmuie o batistă în puțină apă rece, o stoarse, apoi îi șterse cu grijă fața. Vărsase pe ea, era murdară. Arm o privi cu tristețe și milă. Câtă frică o fi fost în sufletul ei, câtă spaimă... Crăița deschise ochii. Dormi, mam, stau cu tine până când te trezești și apoi te iau acasă. A trecut, ai să fii bine, totul va fi bine... Va fi bine pe dracu! Nu, mam, nu va fi bine! Sunt ca ei
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
nimic deosebit. A doua zi a mers iar. Aproape o săptămână a fost plecat. S-a întors, într-un asfințit, cu o ditamai lupoaică albă, împușcată. Dintr-o desagă, a scos trei căței bălani, cu părul zbârlit de furie și spaimă. Târgoveții au văzut cu ochii lor ceea ce, până atunci, li se păruse mai mult poveste. Priveau în tăcere lupoaica și puii. Nu erau cățeluși, așa cum nici mortăciunea găsită în pădure nu fusese de neam câinesc. Erau pui de lup alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
în marginea de miazănoapte a așezării apăruseră o mulțime. Zeci. Peste o sută, socoteau, răbdători, unii. De unde? Speriate, alergând de colo-colo pe zăpada înghețată, erau vânate cu ciomagul, fugărite cu câinii și prinse; cele scăpate se întorceau cuprinse de o spaimă și mai mare. Cineva prorocise lupi albi și când colo!... Târgoveții crăpau de râs! Tăbăcarul nu mai prididea cu argăsitul: femeile se și vedeau pe Strada Mare, purtându-și blănurile. Lumea se simțea iar în largul ei. Vânătorul de lupi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cel puțin zece câini albi. Târgoveții au socotit îndelung. Cineva a zis că animalele ar trebui ucise. Stăpânii s-au împotrivit: au hotărât să țină câinii închiși în magazii, în beciuri, chiar și în casă, nu cumva vreun bezmetic, de spaimă - ori chiar într-adins - să-i ia drept lupi și să repete istoria. Erau câini de soi, prăsiți din aceeași stirpe: venise, cu mulți ani în urmă, un muntean cu vreo trei, patru: săreau și la urs. S-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mi se duce tot aerul...” „Și mie; parcă mă ia de beregată cineva...” „Nevastă-mea, de frică, rămâne ca lemnu’...” „Ei, ar fi el bun de ceva ceasu’ ăsta, că te vestește, ești mai atent la toate... Da’ rămâi cu spaima, chiar dacă nu se întâmplă nimic...” „Mie, până trece ora aia nenorocită, mi se pare un an...” „Da’ au fost și lucruri bune...” „Mersi, după ce am stat ca pe jar? Cum am trăit pân’ acu’ fără mașinăria asta, o să ne descurcăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ceasuri de liniște. Nu e puțin lucru să fii mângâiat de o curtezană. Plătim pentru asta; sub o altă formă, desigur, bărbații rostuiți plătesc nevestelor. Noi cumpărăm de unde putem. Important este că nu suntem refuzați niciodată. Uităm de ură, de spaime; nimeni nu ne-a oferit vreodată mai mult. Femeile acestea fără căpătâi au devenit căpătâiul nostru; ne-am pierdut mințile. Dumnezeu și-a întors, în sfârșit, fața spre noi: vom muri nebuni. PAGINĂ NOUĂ ȘOSEAUA ...Automobilistul recunoștea peisajul. Și satele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
puțină vreme, vei ajunge în camera ta, în bucătăria ta, vei folosi baia ta, vei privi lucrurile. Te vei gândi. O să mâzgălești ceva într-un caiet, apoi o să adormi. Visezi rar. Ești prea obosit. Epuizat. Te cuprinde o silă. Disprețul. Spaima: frica / îndrăzneala. Dar mâine, poimâine, în curând, vei striga în gura mare. O să scrii. Nu o să-ți dea nimeni dreptate. Adevărul trebuie spus în șoaptă, altfel obții efecte contrare. Nu-ți pasă, o să-l strigi. Chiar dacă îți vei pierde prietenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Benedict ar trebui ori nu să viziteze România? Numai un dușman al țării poate gândi privitor la vizita unui șef de stat atât de influent în termeni de-un aseme-nea tembelism. Evident că la mijloc e vorba de gelozii, de spaime, de calcule meschine. Din acest punct de vedere, Teoctist a fost un politician mult mai înzestrat decât urmașii săi. El a înțeles ce se poate obține dintr-o vizită papală într-o țară în care stigmatul necredinței comuniste încă făcea
Credeți în Dumnezeu? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8065_a_9390]
-
un mare șantier în timpul nopții. O dată cu ei pătrunde o duhoare grea, inconfundabilă. Se trântesc câte 2-3 pe un scaun, cu sacoșele lor mari de pânză. În prima zi când i-am văzut recunosc că m-a încercat un fior de spaimă. Dar apoi mi-am dat seama că sunt inofensivi. Doar că nu îi poți numi oameni. Scot sunete dezarticulate și uneori cuvinte ciuntite, de ne-priceput. Am descifrat totuși ceva, la un moment dat, când unul dintre ei a dat
Să nu vinzi pianul! by Mirela Stănciulescu () [Corola-journal/Journalistic/7863_a_9188]
-
a meleagului, sau cumva o ironie iscată de rotunjimea corpului ei? Contemporanii domniei tale, observă Sadoveanu, ,nu-și puneau față de acest măreț vînat problema loviturii de armă, cît problema apropierii. într-o întindere dreaptă și goală, orice arătare neobișnuită dă spaimă acestor paseri sfioase. Ciobanul cu oile, asinul cu tărhatul, cîteva vite costelive, rareori căruța cu cai a unui mocan sînt singurele elemente ale priveliștii lor, atîta timp cît își clocesc ouăle și-și călăuzesc puii. Așa încît silueta cu totul
Epistolă către Odobescu (IX) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7874_a_9199]
-
nu întîrzie să apară. Datorită unui astfel de răgaz, unul dintre popasuri s-a numit ,Ediție de colecție-Jurnalul național - Ștefan Iordache". Mă tulbură luna... se stinge. Îi spun ,pe foarte curînd". O zi de luni, după ,duminicile acestea", începută cu spaima neputinței. Treizeci și două de pagini sensibile și informate despre unul dintre cei mai mari actori. Sensibil, năvalnic, fragil, rebel, demn, cu mii de șoapte și priviri. Cu o cale pe care și-a asumat-o și pe care a
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7881_a_9206]
-
zilnic Apocalipsa (tot o femeie!), doar, doar își va desface aripile pentru a duce jocul pînă la limitele lui ultime, în vreme ce femeile își strîng pruncii la sîn, își tîrăsc bătrînii la adăpost, se privesc în tot felul de oglinzi cu spaima că au un rid în plus sau o șuviță deranjată și speră că bărbații plecați pe la treburile lor importante se vor întoarce teferi acasă și a doua zi soarele va răsări mai blînd și mai îngăduitor. Dacă toate astea înseamnă
Cu Pavel Șușară despre femei by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7025_a_8350]