4,031 matches
-
afurisit profesor din tot liceul pretindea să-mi fie prieten? Cum era posibil? Mintea mea refuza tot ce era de înțeles din ce îmi spunea profesorul. Nu era posibil. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Ba da. Mă dăduseră de gol sprâncenele încruntate și privirea pierdută. Nu. Nu poți fi ceea ce pretinzi. Ești aproape cel mai urât profesor din tot colegiul! Și așa trebuia să fiu ca să nu dau de bănuit... Nu e posibil! Ba e. Spune-mi, cât știi despre Împărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
era de necontestat, iar misterul ce îi cuprindea era desăvârșit de un căprui deschis. Avea o gură mică, limitată de două buze trandafirii ce nu erau niciodată uscate. Nasul nu era nici cârn, nici drept. Pornea puțin mai jos de sprâncene în linie dreaptă și nu se avânta nici în față, nici nu rămânea în spate, adâncit în craniu. Se oprea exact unde trebuia pentru ca, împreună cu niște pomeți ușor conturați și o frunte lată, să întregească, pentru mine, tabloul unei Fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
deja cusute și îngrijite de Sarah Medico. Părul îi era murdar și fața lividă, iar pe ea avea o expresie senină de împăcare. Era inconștientă. Pieptul i se urca greu când respira și trosnea ușor când cobora. Își încrunta ușor sprâncenele uneori, atunci când în corp i se mai trezea vreo durere ce nu putea fi adormită de morfina la care era cuplată. Când o văzu, furia și tot ce era în sufletul său se topiră îndată. Ea fusese întotdeauna ultimul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
capul în palme și se uită zdruncinat la ea. Îi simți totuși căldura vieții care tânjea în ea, dar sângele nu-i mai circula în vene. Pieptul nu i se mai ridica cu greutate, nici nu mai cobora cu durere. Sprâncenele nu i se mai încruntau a agonie. Vedea negru în fața ochilor. Tot ce vroia el pe lume, tot ce iubea și năzuia, era ea. Iar ea s-a stins sub ochii lui. Nu mai vroia să trăiască. Nu mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Era tot ce își dorise el vreodată. "Te iubesc, Ana!" Era amețit și teribil de slăbit, dar era fericit. Îi puse o mână pe obrazul ei și îl simți cald pentru că el era tot timpul rece. Îi mângâie încet nasul, sprâncenele, ochii închiși. O sărută încet pe frunte. Îi luă mâna în ale sale și o sărută. Era atât de catifelată pielea ei! Mai stătu ceva timp lângă patul ei, bucuros că era în viață. Dădu să plece. Mâna îi fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
din ce în ce mai puțin. Pași care se îndepărtau rapid! 7... Începură să vadă vinele albastre de pe copacii din fața lor. Țesătura albă de pe ochii începea să se destrame. Lumina atotprezentă se rupea. Nu orbiseră! Corvium prinse privirea lui Helur și-l întrebă din sprâncene ce se întâmplase. Acesta ridică naiv din umeri. Vagabonzii se ridicară din ascunzișurile lor imaculate. Doi o luară înspre dreapta, trei înspre stânga. Cei nouă rămaseră în locurile lor, în spatele copacilor, la fel de încordați ca și înainte. Trecură câteva minute tensionate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
timpuri frumoase, nu? La revedere, domnule comisar. Spune la revedere, nevestico... În momentul În care cei doi se Îndepărtau, Maigret Încă zîmbea de pitorescul și de destinul fostului hoț de buzunare. Apoi, soția lui Îi văzu fața devenind treptat gravă, sprîncenele Încruntîndu-i-se. În sfîrșit, oftă ușurat. — Cred că am găsit de ce... — De ce a fost asasinată femeia? — Nu. De ce În ziua aceea. De ce nu acum o lună sau un an. Ce vrei să spui? — De cînd ne aflăm aici, Întîlnim aceiași oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
chemat? șoptește Livia cu glasul sugrumat de emoție. Își îngroapă fața în faldurile togii. — Cum aș putea sta măcar o clipă liniștită, când te văd în con jurat de atâția dușmani care nu se mai potolesc? Bătrânul principe ridică din sprâncene a mirare. Livia do rește să obțină de la el ceva extrem de important, dacă a început așa. Își încrețește fruntea încercând să-și dea seama despre ce poate fi vorba, ca să nu fie luat prin surprindere. O mângâie duios pe păr
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
togii. Augustus o îndepărtează ușurel și o privește în ochi: — Ce se întâmplă, iubită soție? — Mă tem pentru viața ta, pentru viața noastră, rostește ea ștergându-și lacrimile cu grijă, ca nu cumva să întindă cenușa cu care își accentuează sprâncenele chelbe. Șoptește cu vocea întretăiată. — Ca una care împărtășesc deopotrivă cu tine și binele, și răul de aproape jumătate de secol... Și ca una care își face drum cu coatele către conducerea statului, atât timp cât trăiesc eu, și speră că va
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tate de delatori. Își degajează mâna din strânsoarea ei și începe din nou să se pre umble prin cameră. — Turnătorii sunt cancerul care distruge justiția noastră. Nu se mai mărginesc să transmită că anumiți cetățeni săvârșesc lucruri reprobabile... Arcuiește o sprânceană, batjocoritor. — ...ori că doar au de gând să le înfăptuiască. Nu le e de ajuns că semnalizează până și amănunte ridicole, că unul a tăcut, că altul a râs, că un al treilea a plâns... — Sau că ucid copii nevinovați
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îl cunoaște de ani buni pe împărat, știe când poate insista și când trebuie să renunțe. Îl cântărește așadar iute din priviri și răspunde imperturbabil: Este o modalitate artificială de a reduce cheltuielile militare, care nu degrevează bugetul, din contră. Sprâncenele jumulite ale principelui se adună a încruntare. Murmură îndârjit: — Armata este acum o forță stabilă și oamenii au dreptul la o pensie după douăzeci, douăzeci și cinci de ani de serviciu militar... Ianuarius se mulțumește să înalțe din umeri. Cu siguranță, reformele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
după animalele sălbatice să vină luptătorii neînarmați , continuă imperturbabil bătrânul, iar gladiatorii abia la sfârșit, dispuși câte doi sau în grupe egale... Secretarul imperial își notează cu conștiințiozitate, dar pe mar ginea tăbliței cerate mâzgălește, cu o cută adâncă între sprâncene, costurile estimative ale dorințelor împărătești. Augustus trage din nou spre el bolul cu țelină. Mârâie posac: — Vorbește cu Curtius Atticus și cu Vitellius... Înghite și reia: — În Vitellius, mai ales, am toată încrederea... Secretarul aranjează cu un aer preocupat foile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
speriat de palla ei. Fibula ce-i ține femeii stofa pe partea dreaptă îl zgârie până la sânge. Nu simte durerea. Panica a pus întru totul stăpânire pe el. Caelis nu i acordă nici o atenție. Reflectează adânc, arcuindu-și frumoasele-i sprâncene. Se gândește la Caledus. Este foarte onorat printre liberții lui Augustus. Gurile rele spun că ar fi chiar bastardul său. Oricum, de când l-a eliberat îl ține pe lângă el ca dispensator, subalternul direct al lui Ianuarius. O slujbă profitabilă și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sunetului. — Ție mă închin, Mărite Doamne! articulează cu umilință profundă în glas. Nu îndrăznește să-și înalțe fruntea. Ridică te și lasă prostiile astea, se împotrivește posac Au gustus. Fulcinius nu cutează însă. Își îndreaptă doar privirea în sus. Cu sprâncenele împreunate a încruntare, principele îl con templă un timp în tăcere pe cel din fața sa. Încearcă să-i ghicească pe chip semne care să-l ajute să-i preîntâmpine vorbele. Constată că înfățișarea indică mai degrabă încăpățânare decât inteligență. Nici
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Se panichează și glăsuiește repede: — Libo n-a uitat niciodată că se înrudește cu Sextus Pom peius... Pune dinadins accentul pe ultimele două cuvinte. Nu-și dă seama dacă mimica împietrită a principelui e de bine sau de rău. Cu sprâncenele adunate nod, Augustus îl cercetează cu o aten ție încordată. Acest Trio este vestit și temut pentru intrigile sale. Și pentru setea de a-și face un nume din fărădelege. Cum pănește adânc și se decide din nou să se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
totuși o Claudia, ca și ea! Ce-a apu cat-o? Trio își dă seama că balanța s-a dezechilibrat din nou. Nu mai înclină în favoarea lui. Șoptește copleșit: — Imolează împreună copii nevinovați... Îl vede pe bătrân înnodându-și mânios sprâncenele la baza nasului. Se panichează. Adaugă grăbit: — Cerșesc în felul acesta protecția zeităților de dedesubt... Arată cu degetul spre pământ. Augustus se apleacă din scaun în bătaie de joc și cercetează cu o atenție exagerată podeaua, ca și cum s-ar aștepta
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
principele. Pufnește imediat în râs. — Parcă înainte ziceai că umblă după prostituate, iar acum îl acuzi că s-a îndrăgostit. Fulcinius își deșartă sacul fără să mai aibă timp să se gân dească la consecințe: — Sunt adresate copiilor lui Germanicus! Sprâncenele bătrânului se unesc într-un nod neguros. Tot chi pul i se întunecă. Cu mâinile împreunate la spate, pornește încetișor spre celălalt capăt al grădinii. Niciodată nu i-a plăcut prietenia dubioasă dintre Libo și nepotul Liviei. Chiar și Agrippina
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu e nici dereglată, nici lascivă, ci serioasă, continuă molcom bătrânul. Așa ca pentru mine, se autoironizează. Conchide cu un oftat: — Corpul ei este sălașul frumuseții pure și nemuritoare. Se ridică greoi. Îi dă ocol celuilalt, țintuindu-l încruntat pe sub sprâncene: — Ție și lui Flaccus nu vă e frică să aruncați asupra unui senator, terfelindu-i onoarea, acuze pe care alții vi le-ar putea aduce vouă? Împunge cu degetul în aer înspre el. — De unde știți că face farmece și că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
multă. Dacă vrei s-o pedepsești, mai bine n-o bagi în seamă. Își croiește drum încercând să se apropie de micuța preoteasă. Se lasă liniște. Oarba coboară mâinile pe capul fetiței și pipăie cu vârful degetelor forma pomeților, arcada sprâncenelor și fruntea bombată. Obrajii sunt încă umezi. — Cum te cheamă, drăguță? o întreabă cu blândețe. — Domitia, șoptește pierită de spaimă copila. Occia o apucă pe după umeri. — Domitia, îmi dau seama cât îți este de greu... Fetița sughite a plâns. Bătrâna
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Piso, nici chiar așa! îl apostrofează râzând Sallustius. Me se ria asta desconsiderată, cum zici tu, poate răspunde cu mult dispreț acelora care o disprețuiesc la rândul lor. — Și bine face! i-o întoarce Piso pe loc. Încruntă apoi din sprâncene către necunoscuți: — Truditori merituoși cu condeiul sunt atât de puțini, încât Maternus, dacă va ajunge vreodată într-o încurcătură, poate să vină la mine ca să-l apăr. Tonul aspru nu admite replică. Se găsesc câțiva care chiar apla udă, însă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Iartă-mă, dominus! se ploconește cu umilință nou-venitul. Asinius Gallus împinge discret înapoi în teacă pumnalul pe jumătate scos. — Ce cauți aici, Toranius? întreabă morocănos. Își însoțește vorbele bătând nervos din picior. Smintitul! I-a adus și pe băieți. Cu sprâncenele adunate, îi cercetează nemulțumit pe cei doi tineri, care au rămas, prudenți, în cadrul ușii. Asemănarea dintre ei este izbitoare. Am urcat prin spate, preîntâmpină Toranius reproșul nerostit. — Și ce vrei acum? se răstește cu țâfnă Asinius Gallus. E în continuare
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu poate fi acordată unei persoane anonime. Legiuitorul a prevăzut ca sclavii să fie eliberați nominal. Țistuie totuși din buze. — Câți ai eliberat? — Pe toți, răspunde Libo repede. Pe toți, în afară de Otaci lius și alți doi. Asinius Gallus înalță din sprâncene a mirare. Scribonius Libo explică: — Tata le-a scris numele în cerc, așa că nu s-a putut cu noaște ordinea eliberării. Se îneacă. Tușește de-i ies ochii din cap. Într-un târziu ros tește întretăiat: — Mi-am dat toată
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Încetul cu încetul, deslușește și dedesubturile acestei afaceri. Flaccus Vascu larius are tot interesul să-l piardă pe Libo, pentru ca profitul să se împartă la mai puțini parteneri. Întrucât trebuie să mai fie și alții. Foștii debitori. Înalță apreciativ din sprâncene. A știut Livia pe cine să aleagă. Rânjește mulțumit. E șireată ca o vulpe. Nu degeaba i se spune Ulise în fustă. — Se ocupă amândoi cu fel de fel de matrapazlâcuri și le e teamă că o să-i dau în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
contrafăcut cu ajutorul mușta rului de Alexandria, spune răspicat Libo. Iar aici se vinde cu 15 denari livra. Asinius Gallus se încruntă. Bine că știe. O să i spună bucătarului să caște bine ochii de acum înainte când cumpără piper. Pliul dintre sprâncene i se adâncește. Ce caută Trio Fulcinius în târboseala asta? Că doar el e denunțătorul. Din prudență sau de frică, Flaccus doar a contrasemnat depoziția. — Și Trio? întreabă cu voce tare. — Ah, Trio! tresare Scribonius. Ricanează: — Asta te miră? Glasul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
întinde mâna să aranjeze sulul pe care să-și sprijine ceafa. — ...Și îi stă în putere să adauge votul său pentru a hotărî achitarea. Scribonius renunță să se lungească la loc. Întreabă cu voce joasă: — Dar dacă totuși mă condamnă...? Sprâncenele lui Gallus se împreunează deasupra nasului. Nu răspunde pentru moment. Există și această posibilitate. Cea mai verosimilă de altminteri, pentru că Livia, în ura ei, este necruțătoare. Iar Libo n-a făcut niciodată un secret din preocupările lui oculte. Scribonius Libo
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]