3,733 matches
-
alarmată către chipul lui Cristos; în sfârșit, ațintindu-și privirea răvășită în ochii lui Canzianus, bâlbâi: — Tu... tu ai puterea... trăsnetului! Abatele, pe care până în acel moment nu-l interesase altceva decât ce i se întâmpla lui Inisius, îl privi surprins, scrutându-l cu ochii săi pătrunzători. O străfulgerare de înțelegere îi străbătu mintea. Se încruntă atunci și, arătând către chipul lui Cristos, rosti cu mare putere: — Ce numești tu puterea mea vine de la El! De la El vin gloria și dreptatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la o parte, apucând-o pe o cărare laterală, însă el își dorea să stea de vorbă cu cineva; o strigă și, ajuns lângă ea, o apucă de un braț. — Ce mai faci? o întrebă. Nu te-am mai văzut. Surprinsă, ea își ridică privirea către el și, aranjându-și o șuviță de păr de pe frunte, ridică din umeri. — Bine. Bine atât cât poate fi aici, vreau să zic. — Și Lucia? Și-a venit în fire? Lidania lăsă găleata jos și suspină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
amândoi. Era atât de fericit că o regăsise, încât, când o văzu strigând și împungându-și cu furie calul pentru a-l ataca în forță, în vreme ce-și rotea sabia în aer, el își reținu pentru o clipă calul, surprins și incapabil să se hotărască ce să facă; apoi își îndemnă și el animalul și merse în întâmpinarea ei, ținându-se însă la trap. Numai după aceea trecu la galop, doar pentru a câștiga spațiu și a face o eschivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care acesta le avea, dar nu-i fusese de nici un ajutor în căutarea lui Eudoxiu. în seara aceea, pe când soldații se îndreptau către posturile lor, se întâlnită și schimbară câteva cuvinte. Aflând ultimele noutăți, Marcentius mai întâi se arătă plăcut surprins, dar aproape imediat fața i se întunecă. — Eh! spuse. Sper să ai dreptate, Prefectule. Dar dă-mi voie să mă îndoiesc. Dacă Etius ar fi atât de aproape cum spui, Atila ar fi ridicat deja asediul și s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe un loc anume, și, cum mica sa armată urma să rămână în spatele frontului, spațiul era ultimul lucru de care duceau lipsă. Așadar, se produse puțină confuzie, însă ordinul fu executat cu o iuțeală de care și Metronius rămase plăcut surprins, iar bagauzii chiar căutară să-i respecte instrucțiunile, până și atunci când fu vorba să lase o distanță de câțiva pași între cohorte. întors spre câmpul de luptă, constată că turingienii trecuseră la pas alergător. Pentru a le stăvili înaintarea, legionarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lungă din mâna lui Ernak și-l privi cu și mai mare atenție. Era perfect liniștit, pe deplin stăpân pe sine și e situație. Pe chipul său plutea un surâs vag. — Nu mă întrebi unde o să te duc? îl întrebă surprins, înălțând o sprânceană. — Sper că în luptă, Mărite Rege. Dar oriunde mă vei duce, pentru mine o să fie cel mai bun lucru ce mi se poate întâmpla. Cum de-i venise în minte să rostească acele cuvinte? Nici el n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întreaga armată - sărbătorise la lumina focurilor de tabără, comemorându-i astfel, după propriile uzanțe, pe tovarășii căzuți și sărbătorind totodată victoria împotriva turingienilor, cu atât mai prețioasă cu cât era ceva de neînchipuit pentru ceilalți comandanți. Sebastianus fusese aproape la fel de surprins ca și Magister și nu putea să nu se gândească la ultima sa discuție cu Metronius, la conflictul interior, pe care-l citise în sufletul lui, între umilirea pe care o îndura în calitatea sa de comandant al unei legiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai distinsă și bate discret la ușă. Pe perioada așteptării își pregătește atent mimica feții, recapitulându-și în gând textul pe care urmează să-l rostească. Când ușa se întredeschide, atât cât îi permite lanțul, lăsând să apară un ochi surprins și întrebător, el își scoate pălăria, întinde buchetul de flori și intonează răspicat, accentuând fiecare cuvânt, cu o voce sigură și ușor teatrală, un text de genul: Sărut-mânușițele, stimată domnișoară S! Permiteți-mi să vă ofer acest modest buchet de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
îi folosește? Poate nimănui, dar el există... Cu ce te poate deranja carnetul meu? Nu scriu mare lucru în el. Ce văd, ce aud, ce mă înconjoară; idei care îmi vin, despre mine, despre tine, despre... Despre mine?! răcni Carol surprins. Ha! Ce-ai putea scrie despre mine? Ce vorbesc, cum mă mișc, ce gândesc?... Ultimele zile din viața lui Carol... Frumos titlu! Mă întreb cine va citi o astfel de carte. Probabil că pensionarii. Și dacă o scrii foarte prost
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mine, când ai atâtea de comunicat omenirii... * Nu schimbară nici un cuvânt câteva zile în șir. Se mișcau lent, în tăcere, prin pâcla groasă a gândurilor nerostite. Dar Dumnezeu?! bâigui încet Filip într-o seară. Ce-i cu el?! întrebă Carol, surprins mai mult de replică decât de faptul că îi era dată după atâta vreme. Dumnezeu...! repetă Filip, de parcă simpla rostire a acestui cuvânt ar fi fost suficientă să ordoneze lucrurile. Ce-l mai amesteci și pe el în haznaua asta
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
birje de lux, ținută probabil de un muscal, din aceia scopiți, refugiați de prigoana ortodoxiei ruse. Ești liber, birjar? Liber sunt, batiușka Filip, ca pasărea cerului, răspunse birjarul cu un puternic accent rusesc. De unde naiba mă cunoști, maladeț? întrebă Filip surprins. Doar n-oi fi Nikolai, că nu-ți văd fața în întuneric. Eu sunt, Nikolai cu drag de cai. -... Cu drag de cai?! Pe elinește asta se spune "philhip", așa că ne potrivim de minune. El e Carol,... prietenul meu, spuse
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
drag de cai. -... Cu drag de cai?! Pe elinește asta se spune "philhip", așa că ne potrivim de minune. El e Carol,... prietenul meu, spuse Filip după o clipă de ezitare, după care trebui să suporte privirea acidă a lui Carol, surprins și indignat de a fi fost prezentat într o astfel de postură. Minte! răcni Carol cu o voce prea ridicată pentru liniștea ce domnea în jur. Nu suntem deloc prieteni. Mai degrabă dușmani. Dușmanii ajung de multe ori să devină
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cârpește puțin cea veche și se mai poartă, că poate nu se vede că e subțiată și că este petec peste petec... Ce crezi că e viața? Viața este o fântână. O fântână? De ce tocmai o fântână? se întrebă Carol surprins. Iată o întrebare firească! Ai reacții intelectuale normale. Se spune că un înțelept a plecat în deșert să mediteze asupra rostului vieții, începu Filip să povestească o parabolă. Termină cu bazaconiile astea! îl întrerupse nervos Carol. Termin într-o clipă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
absurd de culpă, ca și cum ar fi cotrobăit pe întuneric, știindu-se singur, într o încăpere în care accesul îi era interzis, pentru ca apoi, scăpărând un chibrit, să descopere cu umilință camera populată de oameni care-l priveau nedumeriți și neplăcut surprinși. Fără să-și poată explica de ce, se depărtă în grabă, încercând să se amestece în mulțime. Intră într-o cârciumă improvizată în care negustori de vite, puși să-și păgubească agoniseala chimirelor, după ce pipăiseră cu mâinile crupele umede ale marhelor
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
parafată de urma lăsată de o ștampilă cu litere mari: ACHITAT. Mai rămânea nedezvăluită prima casetă, cea închisă cu lacăt. Bătrânul se gândi să încerce cele două cheițe din tabacheră și avu noroc, una dintre ele se potrivea. înăuntru găsi surprins o "Planetă de tânăr", veche, zdrențuită și îngălbenită de vreme. Câteva fraze se deslușeau totuși: Ai mintea ageră și ești iute de mână. Vei fi funcționar destoinic sau un meseriaș dibaci. Vei lua o fată cuminte pe care o cheamă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Fenomenul funcționase și invers. Imaginea Bătrânului se dezvăluise și ea Despinei, ca și cum amândoi ar fi privit în același timp în aceeași oglindă. Șocat și răscolit, cu gesturi febrile, Bătrânul acoperi instinctiv cu cearșaful luciul oglinzii, obturând pentru totdeauna privirea rugătoare, surprinsă și nedumerită a Despinei. Deprinsese cu greutate și șovăire să iubească în taină o himeră, o știmă a apelor. Dar nu știa să primească un dar, de bună seamă neprețuit dar periculos; nu învățase și nu se simțea în stare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
preferință, după nevoie. De obicei o femeie știe că e iubită mai înainte ca bărbatul să-și dea seamă ce se petrece cu dânsul. Femeia însă, mai târziu, îi spune că n-a bănuit nimic și că a fost foarte surprinsă când el i-a mărturisit iubirea. Prin aceasta, ea înlătură orice suspiciune asupra cochetăriilor, manejelor și provocărilor ei de mai înainte. Te împilă toată lumea, și nu decretezi infamia universală și iremediabilă a omenirii. A fost cu tine puțin mai indiferentă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
într-o noapte cu lună plină pe capra unei trăsuri. În toropeala luptei cu somnul, vedeam în copacii izolați de pe marginea drumului femei uriașe, care veneau întru întîmpinarea trăsurii, și în pereții albi ai caselor singuratice - stânci de calcar abrupte. Surprins și alarmat, îmi trebuiau cîtevasecunde ca să-mi corectez iluzia, pentru ca apoi, din nou, conștiința amorțită să-mi dea aceleași năluciri, aceleași femei cât clopotnițele și aceleași stânci albe de var. ...Iluzionară, luna este "amica" visătorilor, a deficitarilor nervoși, a romanticilor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
jos, cu frunzele blonde de toamna timpurie de pe înălțimi: apariții grațioase, feciorelnice, fete neîmplinite, goale sub vestmântul părului despletit și, mai departe, pe urma lor, brazi înalți, silvani iscoditori, veniți din pădurile negre - o lume de vis și de basm, surprinsă și încremenită locului la ivirea noastră în ținuturile lor aeriene. Îmi veni în minte și declamai, galant și glumind, versul antic, închinat Venerei: "Pămîntul așterne flori suave sub pașii tăi" și-i spusei cui a dedicat poetul aceste cuvinte. Ea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Scenele pot fi înțelese și ca pretext al gândirii, al interpretării, și ca momente, cadre ale acesteia. Adică argumente epice ale demonstrației. În aceasta rezidă logica romanului, realismul lui eseistic. Putem să ne amintim acum de natura estetică a personajului, surprinsă inexact de Radu G. Țepo-su, prin inversarea rolurilor. Emil Codrescu nu caută artă, ci viață, cadru pentru exprimarea accesibilă (scrie doar un roman!) a gândirii sale. Adela, expresie a vieții și a iubirii plenare, are funcția de a-i provoca
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
din cinci mingi ale lui Seymour sau nimereau în plasă sau cădeau la mama dracului în afara mesei, așa încât jocul cu el era lipsit de voleuri. Acesta era însă un fapt care niciodată nu-i atrăgea atenția și se arăta întotdeauna surprins și abject împăciuitor când adversarul lui se plângea în gura mare și cu amărăciune că trebuie să-i culeagă mingile căzute prin toate colțurile camerei, pe sub scaune, sub canapea, sub pian și prin locurile acelea respingătoare de după rafturile cu cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mărimile de pește „Crap”, o frumusețe. Fără a gândi prea mult, Îl alese pe ce-l mai burdușit cu icre - după afirmația negustorului - alergând fericit către locuința fetei, sperând să scăpe de muștruluiala care i se cuvenea, pe drept... Plăcut surprinsă, Carla Îl sărută. „Drăguț din partea ta băiete...” - aprecie fata. „N’am mai mâncat pește, de nu mai țin minte... Iar bucuria mea ar fi la Înălțimea dragostei ce o simpt pentru tine dacă... măcar, odată la o săptămână - sâmbăta - ai
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
crime, sinucideri, otrăviri - trebuesc aduse imediat la cunoștiință organelor de poliție...!! Nu va mai fi necesar să vă duceți din nou la morgă! Puțină răbdare: Într’o jumătate de oră, vom afla despre ce-i vorba...!” „De necrezut...!”aprecie bolnavul surprins. „Ai Încredere, domnule inginer. La brigada criminalistică se află un laborator specializat În tot felul de substanțe otrăvitoare...! Până mai comentăm evenimentele zilei, vom avea rezultatul. Dați-mi peștele!” Ce-i doi amici triumfau! Peste câteva momente, vor afla denumirea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
comandantul. „Pe cine să anunț...?” „Procurorul Vicenzatos.” „Așteptați o clipă...” Schimbă câteva cuvinte la intercom, după care făcu o plecăciune. „Comandantul vă așteaptă...” Nu mică Îi fu mirarea când În biroul comandantului află maiorul care-l trimisese la munte.Neplăcut surprins, acesta se ridică și-i Întinse mâna. „Dumneata...?” „Cer scuze. Scopul scuză mijloacele...!” Cu ce vă pot fi de folos...?” „Doresc să mi se dea o copie după rezultatul analizei efectuat de morgă și care se află În arhiva poliției
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
grena, cumpănind. Să intre ori să-și continue drumul. Nu avu timp să gândească prea mult: portarul localului Îl Întâmpină exclamând. „Să trăiți domn’inginer, să trăiți. Nu v’am văzut de un car de vreme. Ce mai faceți...?” Oarecum surprins, Tony Pavone Îi strânse mâna. „Ce plăcere, domnule Bălașa. Te credeam la pensie, ori poate nu a sosit timpul...?” „Ba da domn’inginer, am aproape cinci zeci de ani În câmpul muncii Însă am renunțat la pensie În favoarea lucrului. După cum
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]