2,234 matches
-
legătură pe care suferințele, despărțirile o fac de fiecare dată mai puternică, trădează, desigur, o viziune budistă asupra vieții: rob al unor sentimente care nu-i aduc decât frământări și un necontenit zbucium de-a lungul întregii sale existențe, omul tânjește să ajungă „pe celălalt mal”, pe un tărâm de unde au dispărut definitiv și nașterile, și morțile, și tensiunile, și durerea de neîndurat a separării de cei dragi. Dar același no rostește și adevărul profund omenesc al inacceptabilei despărțiri, adevăr regăsit
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
năștea treptat un „copil”, în pieptul căruia părea că bate o inimă, „copilul nostru”, rod al dragostei și al freneziei creatoare. Va veni însă și vremea când, anticipând o lungă și neagră perioadă de disperare și de nebunie, femeia va tânji, dimpotrivă, după copiii reali, adevărați, copiii din carne și oase pe care nu-i avusese cu Rubek și pe care „nu-i poți închide într-un mormânt”, adică într-o statuie. Așa se explică și dubla ei atitudine față de muzee
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nesaț; noroc; obez; papile gustative; parte; pasiune; paste; păcat; picant; plăceri; plăcintă; de plăcinte; poftă de viață; pofte; pofticioasă; potolit; prînz; profesor; război; rîvnă; roz; de salam; salam; salivă; salivează; saturație; saț; sănătate; senzație; de sex; shaorma; stare; stînga; a tînji după ceva; trai; unt; viciu; vin; vise; vreau; zahăr(1); 776/153/42/111/0 politic: minciună (69); minciuni (26); partid (26); Băsescu (24); guvern (23); președinte (22); parlament (21); lege (17); corupt (14); om (14); mincinos (13); corupție (12
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
2); a durea (2); a fi trist (2); greutate (2); inima (2); iubi (2); întuneric (2); lacrima (2); nu (2); om (2); părăsi (2); plăcere (2); rană (2); sentiment (2); simți (2); singurătate (2); supărare (2); te doare (2); a tînji (2); urît (2); 2; Adina; afecta; afirmare; a afla; afunda; aici; astăzi; așteptare; de boală; cap; cauza; căldură; a se chinui; chinuit; consolare; consuma; crește; Da; depărtare; deprimat; a deveni mai puternic; dezamăgi; dezastru; doliu; dorință; de dorul casei; dramatiza
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
noapte; om; panică; pasăre; pămînt; picioarele; plînge; ploaie; pui; ram; ramură; răceală; răcoare; răspuns; rău; retrăi; sare; săracul; a scutura; sentimente; senzație; simț; simpatic; de spaimă; a speria; a se speria; stă; stingherit; stres; a se teme; temperatură; tensiune; tic; tînjea; tot; transpira; tresărea; tot timpul; trib; turbulențe; undui; uneori; "ca varga"; vibrații; zdruncina; a zgribuli; zvîcnire (1); 808/176/56/120/0 trist: supărat (163); vesel (49); supărare (27); lacrimi (24); fericit (21); durere (20); bucuros (19); singur (15); melancolie
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
plapumă; obține; orice; paie; pasiune; pauză; permite; perseverență; plăcere; plînge; poveste; prevedere; prieteni; putere; puteri; puțin; rea; a repeta; reuși; reușită; sărut; severitate; simț estetic; sîrguință; solicită; soluție; spera; speranță; stă; suc; în suflet; a susține; a ști; știe; tăcere; tînjește; trebuie să aibă; urît; vacanță; vis; vise; viteză; a nu vrea; cum să nu vrea; vrea; vrednic; zgîrcenie; zile (1); 789/203/61/142/1 vreme: timp (186); soare (60); ploaie (58); bună (47); frumoasă (31); rea (31); anotimp (27
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
al depășirii limitelor (vezi Baudrillard, 1992Ă. Ceea ce poate fi numit identitate virtuală a ființei umane ca diferență și devenire, pentru acesta înseamnă o identitate indiferentă, „izofrenă” (în raport cu schizofreniaă, într-un context al valorilor răsturnate, cu computere autiste, „mașini celibatare” care tânjesc ele însele spre diferență în situația tautologică a propriului limbaj. Identitatea virtuală este condamnată la o lipsă acută de evenimente și de perspective, la o reluare inertă de sine și la un vid antigravitațional sau la o gaură neagră a
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mod autosuficient creează singularități care-și poartă propriul referent procesual ca pe o marcă a emancipării. În terminologia lui Deleuze și Guattari, pretențiile inteligenței artificiale presupun „dorința” mașinilor de a se insera în uman, „inconștientul” lor fiind cuplat binar, însă „tânjind” după deteritorializare mașinistă. În congruență cu această a treia perioadă istorică, „era computerizării planetare” (Guattari, 1989Ă, se află cea de-a treia revoluție, cea a transplantului și a endo-colonializării, a fundamentalismului tehnoștiințific (Virilio, 1993Ă. Această din urmă revoluție (a nanotehnologiei
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
sâmbătă seara, adulmeca cu nesaț duhoarea furată de la oamenii grotei... Eu comandam pentru acasă cele mai fine specialități, ajunsesem să primesc mâncare par avion de la firme pariziene de catering, doar-doar va fi mulțumit, iar el tot la mâncare de cazan tânjea. Cine să-i mai înțeleagă pe bărbați? Ce am făcut eu? Cel mai înțelept lucru cu putință! Nu meritam să-l pierd, un amant așa de bun încă nu întâlnisem. Am pus din nou stăpânire pe bucătărie și am trecut
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
perișoare și cea de plachie, să vezi cum le-ar mai devora lumea în metrou dimineața, la prânz și seara... Alta în locul meu s-ar fi mulțumit cu finalul apoteotic de la petrecere, dar eu, ambițioasă și dornică de afirmare, nu. Tânjeam să provoc în realitate ceea ce văzusem până atunci numai în filme: un licăr de satisfacție în ochii unui bărbat doar pentru că i-am pus în față o farfurie cu mâncare gătită de mine... Toți cei cu care intram în contact
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
devenirea istorică, noi ne scufundăm în «monotonia destinului»” (11 noiembrie 1967 Ă 588). Orcum, îi cere lui Aichelburg să nu-l acuze de „cruzime” dacă nu-l deplânge: el trăiește în Sibiu, orașul care lui Cioran îi rămâne „inaccesibil”, deși tânjește, ca din mijlocul unei boli, către el (25 februarie 1970 Ă 485). În aceste condiții, mai este neamul său, pe care îl disprețuiește, o „seminție fără rost” (5 ianuarie 1976 Ă 608)? Viziunea sumbră e dublată, din orgoliu, din speranță
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
doar a celor ce nu făptuiesc, ce nu pot făptui. Remușcarea le ține loc de faptă” (I, 292). Om al contrastelor, în momentele de apatie își reproșează neputința de a distruge anarhic lumea; în schimb, când e teribil în agresiune, tânjește după serenitate. În alt loc, tocmai după o scenă deplorabilă, Cioran precizează: „Orice violență e suferință. Un om care-și pierde autocontrolul este de plâns: cel mai adesea riscă să fie ridicol. Iar ridicolul e tocmai suferință” (II, 122). În
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sine. Indiferența? E un cuvânt pe care Cioran îl scrie cu majusculă. În fond, ea reprezintă locul în care paradoxurile se întâlnesc. „Nimeni nu a ținut Indiferența la mai mare preț decât mine, notează la un moment dat. Dar am tânjit după ea cu patimă, frenetic: astfel, cu cât voiam s-o ating, cu atât mă îndepărtam de ea. Iată unde ajungi când îți faci un ideal din contrariul a ceea ce ești” (I, 73). Căci, evident, Cioran are convingerea că rădăcinile
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
așa. Dar cine știe? / Alunecare funestă către înțelepciune...” (I, 85). Și, deși-și dorește înțelepciunea anonimatului, simte cum în el zvâcnesc încă patimile eului. Iar fericirea ieșirii din lume și din istorie nu-l satisface: Cel care-a cucerit Indiferența tânjește în taină după beneficiile la care a visat, ale energetismului. Cioran n-a putut fi, însă, om al faptei. O neputință amânată printr-o schimbare de traiect, printr-o mutație a identității. Numai că noul Cioran și-a rămas sie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îmi pare la fel de îndepărtată și de inaccesibilă ca vechiul Paradis” (I, 56). Oricum, nimic pare să nu existe în afara „dorului de Paradis”: „Nostalgia Ă balsam și otravă a zilelor mele. Literalmente mă dizolv în alte orizonturi. Dumnezeu știe după ce paradis tânjesc. Există în mine melodia, ritmul celui Exclus, și îmi petrec timpul fredonându-mi deruta și exilul în această lume” (III, 91). Iar sentimentul excluderii e trăit la intensitatea modelului originar: „Izgonirea din Paradis, eu o trăiesc în fiecare zi, cu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Deznădejdea este aproape totuna cu rugăciunea, e în orice caz sămânța oricărei rugăciuni” (II, 295). La el, deznădejdea e legată chiar de neputința de a-l găsi pe Dumnezeu, de sentimentul vidului. Strigă la un moment dat: „Puteri ale cerului! Tânjesc după vremea când puteați fi invocate, când strigătul nu răsuna în vid, când vidul însuși încă nu exista!” (I, 23). Altundeva, i se adresează direct lui Dumnezeu spunând „Doamne!”, pentru ca imediat, în paranteză, să comenteze, detașându-se: „De-aș putea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ceilalți, care avem aerul că am reușit, noi am ratat-o pe a noastră, și este purul adevăr că, în raport cu el, suntem niște decăzuți” (II, 161). În comparație cu oricine, mai ales cu cei care au suferit, Cioran se consideră un impostor. Tânjește către suferința și eșecul lor căci, în miezul lumii trăind, se vede neputincios, neîmplinit, abia aici locuind marginea sau chiar abisul. Tinde să creadă că, în alte locuri, ar fi avut el însuși șansa acestei împliniri prin eșec. Căci eșecul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
populară, viața omului este pusă în paralel cu viața cosmosului, trăind aceeași soartă: "Trage boii și ghicește / Codrul de ce-ngălbenește, / Omul de ce-mbătrânește? Codrul de zăpadă grea, / Omul de inimă rea; Codrul de zăpadă multă, / Omul de inimă ruptă."203 Tânjind la veșnicia naturii, omul percepe antitetic pulsațiile lăuntrice ale universului: "Fost-am tinerel ca mlada / Dar amu-s bătrân ca tata; Fost-am tânăr ca un brad / Dar amu îs om uitat. Pe drum merg, pe drum mă duc, / Bătrânețele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pentru ca apoi să se refacă relația cu ideea sau cu sentimentul la care se raportează. De exemplu, papura și salcia surprinse în amiază, într-un timp când, cum spune Ion Barbu, ceasurile sunt încolăcite, îi creează o stare de oboseală: "Tânjind în orizontul nostru mic,/ suntem sătui de dragoste și moarte/ și n-așteptăm nimic". Doinaș creează eroi fantastici, pantagruelici, cum ar fi negustorul de zăpadă, prin al cărui ochi stâng trec lebede cu sănii și prin cel drept stânci de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ziua nașterii mele, morții mele." În volumul " Edenul de piatră" rămâne un dezrădăcinat, și făpturile grațioase Isus, îngerii, arhanghelii, existente și în celelalte volume apar în procesiuni dimensionate apocaliptic, desacralizând universul: "Îngerii mor,/ și cad pe acoperișuri". Poetul rămâne să tânjească după golul pur al câmpiei veșnice, iar casa pe care o tot invocă este undeva într-un "Eden de piatră", peste acoperișul căruia cad și se zdrobesc îngerii. În volumul "Gloria lacrimii" (1971) continuă să trăiască sentimentul de singurătate, de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ce vrea să fie iar/ șoptește, Limpezimea Ta, pronunță/ acel cuvânt originar!". În poemul "Instanță" este bolnav de cunoaștere și este chemat la judecată în fața absolutului. Simte nevoia unui abis justițiar. Divina comedie este divina aventură "Rai altoit pe iad tânjind spre purgatoriu/ Ce însemnăm în jocul de forțe ce-și bat joc?/ Trăim râzând și naștem, pe dealul iluzoriu,/ diverse lumi de ceară de geniu și noroc." Ideea ne amintește de "Memento mori" al lui Eminescu. Ca și altădată, poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nuvelistica lui Caragiale și în această Năpastă un izvor nesecat de interogații. Spectacolul deschidea o serie de întrebări. Mă gândesc de mult timp la spațiul filmic al acestei povești, în care creier și sânge, instinct și rațiune se hăituiesc reciproc tânjind după un echilibru, căutând cu încăpățânare armonia. Filmul Năpastei e șansa memoriei de a avea conștiință. Sub actualul deziderat, personajele nu se mai raportează la fabulă, la anecdotică, ci la un criteriu moral în care viața a dezgolit cu durere
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
duce la disperare. Încerc să finisez... să rotunjesc... Drumul spre operă e mai important pentru mine decât soluționarea în operă. Lumea a început să mă judece ca profesionist, ceea ce mă îngrijorează. Sunt atât de neliniștit, încât îmi pot constata neliniștea. Tânjesc să fiu mai bun.... Mă bucur pentru o frântură de frază relațiile cu un om au devenit mai bune... Când eram mai tânăr credeam că războindu-mă sunt mai puternic. Acum am senzația că sunt mai puternic înțelegând. În ultimele
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Orient. Autorul își explică persistența și rezistența românilor în spațiul propriu ca pe o înrădăcinare, ființa lor însăși fiind structurată ca o ființă de graniță între Orient și Occident, un loc ce-i garantează sinteza originară. Plecat între străini, românul "tânjește", "se îmbolnăvește" de dor, nu numai de cei dragi, ci și de spațiul lui originar, de peisajul natal. Între peisajul țării și sufletul românesc există o corespondență, între formele de relief grăitoare și îmbietoare și spiritualitatea locuitorilor (răsfrântă în arhitectura
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
pedagog Vlad Mugur, a apărut o carte de interviuri semnată chiar de conducătoarea trustului "Teatrul azi". Ciudate-s istoriile teatrale! Cînd artistul tocmai își aniversa o cifră impunătoare (74 de ani!) și urma să aibă și o premieră după care tînjise o viață (Hamlet), cartea de față a fost delegată să ducă în eternitate gîndurile sale despre viață, artă, dragoste și moarte... E, cinic vorbind, o inspirație providențială a Floricăi Ichim; un act de-o oportună și... nerepetabilă consemnare. Ca intervievat
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]