190,155 matches
-
Benjamin, într-un eseu despre traducere cuprins în Iluminări. Mai mult decît o ediție bilingvă, alăturarea dintre manuscris, cu toate modificările lui ulterioare, și traducere îi oferă cititorului această șansă rară. Și tot în tăieturile și notele adăugate de Eliade textului inițial găsește Marcel Tolcea un argument pentru a susține, în studiul introductiv, o teză nouă, convingătoare, cu privire la Eliade și la opera științifică a acestuia. Studiul, care nu e doar un simplu comentariu al manuscrisului și al metamorfozelor acestuia, pornește de la
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
unul ce se exprimă cu uneltele științei religiilor și un altul, hombre segreto, ezoteric, abstrus, cochetînd cu tradiționalismul, în orice caz mai apropiat de o paradigmă antimodernă, suprarațională, cu un abia reprimat caracter soteriologic.“ Așadar un Eliade ascuns și un text cu măști, ezitînd între două paradigme opuse. Argumentele lui Marcel Tolcea sînt culese din cîteva mărturisiri și atitudini contradictorii ale lui Eliade, din corespondența acestuia cu Guénon și cu Evola, cunoscuți pentru atitudinea lor antimodernistă, și nu în ultimul rînd
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
două paradigme opuse. Argumentele lui Marcel Tolcea sînt culese din cîteva mărturisiri și atitudini contradictorii ale lui Eliade, din corespondența acestuia cu Guénon și cu Evola, cunoscuți pentru atitudinea lor antimodernistă, și nu în ultimul rînd din ambiguitatea esențială a textelor științifice scrise de Eliade. Demonstrația din Note asupra simbolismului acvatic, constată autorul studiului, „se sprijină pe un apodictic de natură cantitativă. E ca și cum ar exista o premisă tacită, unanim acceptată, cu privire la autenticitatea și valabilitatea de facto a fenomenelor invocate.“ Discursul
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
exista o premisă tacită, unanim acceptată, cu privire la autenticitatea și valabilitatea de facto a fenomenelor invocate.“ Discursul lui Eliade nu e deloc unul inocent, cum de altfel nu sînt lipsite de inocență epistemologică nici modificările făcute de Eliade în manuscris asupra textului, menite să camufleze o atitudine și o convingere opusă spiritului scientist al mijlocului de secol XX și contrară poziției lui Eliade de universitar occidental. Despre Eliade s-a scris în principiu între două extreme: admirație totală și punere la index
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
a fi cochetat cu mișcarea legionară. Discursul lui Marcel Tolcea e unul analitic, distant echilibrat. În numai treizeci de pagini, autorul elaborează o teorie nouă și o demonstrație convingătoare, într-un limbaj deloc sofisticat, „profitînd“ admirabil de reproducerea anastatică a textului lui Eliade. Ceea ce nu însemnă neapărat că studiul acesta scurt e lipsit, la rîndu-i, de inocență... Textul lui Eliade poartă măști. „Descoperirea“ lui Marcel Tolcea poate însemna două lucruri. Aceasta poate fi cea mai spectaculoasă dintre particularitățile stilistice ale scrisului
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
treizeci de pagini, autorul elaborează o teorie nouă și o demonstrație convingătoare, într-un limbaj deloc sofisticat, „profitînd“ admirabil de reproducerea anastatică a textului lui Eliade. Ceea ce nu însemnă neapărat că studiul acesta scurt e lipsit, la rîndu-i, de inocență... Textul lui Eliade poartă măști. „Descoperirea“ lui Marcel Tolcea poate însemna două lucruri. Aceasta poate fi cea mai spectaculoasă dintre particularitățile stilistice ale scrisului lui Eliade, dar și un nou cap de acuzare, din moment ce îl pune într-o companie „ideologică“ deloc
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
povești adevărate/ cu ființe minunate) și un album de artă (Corneliu Baba, 2001). Acestora li s-a adăugat în anul 2003 volumul de proză scurtă Sinuciderea se amînă. Povestiri din vechiul regim. Subtitlul cărții de proză scurtă sugerează faptul că textele care o compun au fost scrise în anii ’80 (cel puțin acțiunea lor se desfășoară, invariabil, în perioada respectivă). De aceea, cel puțin teoretic, ele ar trebui analizate în corelație cu experiența literară a tinerilor scriitori lansați de Ovid S.
Viață-literatură și retur by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13486_a_14811]
-
impiegați de mișcare și controlori de bilete, primitori-distribuitori la depozite de mărfuri, scriitori în criză de inspirație, gestionari de magazine, paznici de noapte, plutonieri majori, pensionari etc.) în care, la un moment dat, se petrece un fenomen supranatural. Hazul acestor texte este dat de reacțiile comune, firești, ale acestor indivizi cu nume edificatoare pentru banalitatea lor structurală (Hristea G. Niculae, Apostol Berbece, Leonard Smântânescu, Vârtan I. Dumitru, Lungu Vasile ș.a.m.d.) în imediata apropiere a supranaturalului. Trecerea de la cotidian la
Viață-literatură și retur by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13486_a_14811]
-
lui Mircea Eliade. Nu știu în ce măsură aceste schițe și povestiri publicate la aproape două decenii de la presupusa lor redactare au suferit în timp modificări stilistice și/sau de conținut (cel puțin la nivelul expresiei se pot bănui unele intervenții pe text pentru că există formulări neobișnuit de fruste, imposibil de imaginat în climatul literar al anilor ’80, aflat într-o luptă permanentă cu cenzura ceaușistă și devenit celebru tocmai prin importanța - cu incontestabile valențe stilistice - acordată eufemismului). Este greu de spus, de
Viață-literatură și retur by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13486_a_14811]
-
și ca substantiv (cu sensurile „țigară” și „homosexual”). În cartea sa despre Semiotica discursului juridic, Adriana Stoichițoiu Ichim menționează termenul penalistă ca exemplu de influență a limbajului juridic asupra argoului infractorilor. Folosirea în mediul specific e ilustrată și în unele texte contemporane de memorialistică în limbaj argotizant; din care aflăm că se poate vorbi, într-un mod destul de tehnic, de haine penale - „I-am pregătit hainele penale ce trebuia să le ia înainte de a intra la «țuhaos»” (Ioan Chertiție, Confesiunile unui
„Penal” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13492_a_14817]
-
de inovații: „ne-am apucat de băut ceai penal; așa numeam apa cu zahăr, că dacă am fi avut și un pic de sare de lămîie ieșea o citronadă în toată regula” (M. Avasilcăi, Fanfan, rechinul pușcăriilor, 1994, p. 22). Textele impregnate de oralitate din Internet (mai ales mesajele din forumuri) ilustrează extinderea termenului penal în argoul juvenil, în categoria „evaluatorilor” generali, a adjectivelor calificative care indică aprecierea pozitivă sau negativă. Categoria - care cuprinde termeni ca mișto/nasol, marfă/ nașpa - este
„Penal” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13492_a_14817]
-
la vremea lui de Xenopol și de Pârvan, al lui N. Densușianu din Dacia preistorică, destui diletanți contemporani încearcă să facă pură ficțiune (nici măcar science fiction) pe tema unor pretinse priorități ale înaintașilor noștri, amestecînd tendențios puțina informație existentă, inventînd texte (punînd de pildă pe seama lui Dio Cassius ori Herodot pasaje, expresii și cuvinte ce nu se află în opera lor!) sau interpretînd ad libitum altele, „descoperind” alfabeturi (ale dacilor) sau „traducînd” Codul Rohonczy. Unul dintre cei mai activi, medicul N.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13501_a_14826]
-
se ascunde (și nu prea) o criză existențială ce-l depășește, care oricum și-ar fi găsit canalele de deversare în expresie. „Loc al învinșilor”, cum ne indică etimologia, provincia nu e un determinant, o cauză, ci o „ilustrație în text” a suferinței legate de-o anume structură morală în impact cu lumea. Dar să revenim la Ioana Dinulescu. „Fire pasională”, cum o caracterizează Constanța Buzea, poeta în discuție își centrează decepția pe imaginea Craiovei natale pe care o numește, în
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
Plateforme, relevînd însă și marile erori de perspectivă ale scriitorului. Alte nume însă, unele celebre, ca Alain Besançon6, Claude Imbert, Fernando Arrabal, Alain Finkielkraut, Monique Canto Sperber sau Dominique Noguez, alături de critici germani, spanioli sau americani, simt nevoia să publice texte despre producțiile houellebecquiene, și nici unul n-o face exclusiv depreciativ. Un alt scandal, care nu face decît să-i cimenteze notorietatea, s-a produs cu ocazia nominalizărilor pentru cele mai importante premii literare franceze din 2002. În urma unor declarații publice
Scandalosul Michel Houellebecq by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13496_a_14821]
-
recomande pe om nestematelor!” (ibidem). Ceea ce în pictură ar constitui o „natură moartă” se însuflețește de viața tainică a „incompatibilităților” convertite în analogii, devenind un tablou, cum ar fi spus Croce, al unei „incoerențe coerente”, pulsînd de viața secundă a textului, încordat de dorința de a cuceri la meraviglia, pe care contextul suprarealist o favorizează: „intră. adulmecă aerul dulceag de pădure cubică al încăperii./ nimeni cît cuprinzi cu ochii. piciorul i se cufundă în nămolul verde/ al covorului. în dreptul sexului amplu
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
plînge/ Dumnezeu îi umblă pe pleoape” (Luna neagră sau cît de frumoasă e femeia care a născut un orb). Ion Mircea e un poet intens care confruntă două stări-limită ale artei d-sale, transcendența care e supraverbală, riscînd a „amuți” textul dizolvat în trăirea extatică, și aventura destructurării sensibile, a „dezordinii” care poartă numele de avangardă, riscînd a sufoca textul cu un exces de materialități în debandadă. Neutralizîndu-se reciproc, cele două primejdii sînt constrînse a se manifesta ca surse energetice ale
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
Ion Mircea e un poet intens care confruntă două stări-limită ale artei d-sale, transcendența care e supraverbală, riscînd a „amuți” textul dizolvat în trăirea extatică, și aventura destructurării sensibile, a „dezordinii” care poartă numele de avangardă, riscînd a sufoca textul cu un exces de materialități în debandadă. Neutralizîndu-se reciproc, cele două primejdii sînt constrînse a se manifesta ca surse energetice ale creației.
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
în rîs și aplaudau rîzînd, era rigid ca Savonarola, fantast și pur.» În scurt timp, toată lumea e pasionată de arta primitivă. Marcel Iancu desena, crea măști, Tzara scria «poeme negre», cu cîteva împrumuturi amuzante din limba română. Căuta peste tot texte de origine africană, din Madagascar și din Oceania, pe care le-a folosit apoi la seratele Cabaretului. În program erau anunțate versuri ale triburilor Aranda, Kinya sau Loritja... Hugo Ball era mereu la baterie, iar Maya Chrusecz dansa purtînd măștile
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
din Madagascar și din Oceania, pe care le-a folosit apoi la seratele Cabaretului. În program erau anunțate versuri ale triburilor Aranda, Kinya sau Loritja... Hugo Ball era mereu la baterie, iar Maya Chrusecz dansa purtînd măștile lui Iancu, pe texte de Tristan. Mișcarea se lansase. «În fiecare seară - constată Iancu - grupului nostru i se alătură noi prieteni.3) Denumirea «Dada» a fost găsită din întîmplare, răsfoind un dicționar. Și certurile ridicole ce vor izbucni mai tîrziu pentru paternitatea acestei găselnițe
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
destul de sobră, are vreo treizeci de pagini și poartă amprenta lui Hugo Ball. Ansamblul, alcătuit fără pretenții, e serios, ca o «culegere literară și artistică». Cuvîntul Dada apare aici pentru prima oară, fără vreo precizare. De altfel, nu găsim nici un text teoretic care să lămurească obiectivele mișcării ce se pregătește. Revista se voia ultimul strigăt în materie de avangardă.18) Conținea, în principal, poemele citite la Cabaret, printre care și Amiralul caută o casă de vînzare, un text «simultan» de Iancu
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
nu găsim nici un text teoretic care să lămurească obiectivele mișcării ce se pregătește. Revista se voia ultimul strigăt în materie de avangardă.18) Conținea, în principal, poemele citite la Cabaret, printre care și Amiralul caută o casă de vînzare, un text «simultan» de Iancu, Huelsenbeck și Tzara, reprezentat la Cabaret pe 31 martie 1916. La recomandarea lui Ball, toate exagerările au fost evitate. Sîntem departe de agitația propagandei de extremă-stîngă. Volumul, foarte rezonabil, se inspira mult din estetica expresionistă sau cubistă
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
legătură cu războiul și încearcă să introducă o activitate modernă, internațională, hi hi hi hi.» Micul grup începea să supraliciteze. Găsea că tonul dat de Ball era prea timorat. Trebuia lovit mult mai tare! Cu aceleași mijloace derizorii, grupul scrie texte incendiare și le testează pe spectatori la seratele zbuciumate din Zürich. Cu talentele sale de agitator și cu nihilimsmul său imbatabil, Tzara preia conducerea operațiunilor. Dada 1 a ieșit de sub tipar în iulie 1916. Volumul arată bine, cu coperta portocaliu
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
experiențelor artiștilor contemporani, Tzara definea ce înțelege prin spirit Dada, lăudînd în același timp răsturnarea valorilor consacrate. Niciodată pînă atunci protestul Dada nu fusese formulat cu atîta claritate și forță. Elogiu al purificării prin vid și al spontaneității artistice, acest text a devenit un clasic al rebeliunii violente. Un lucru însă e limpede: apelul lui Tzara nu avea în el nimic sinucigaș. Mișcarea pe care voia s-o impulsioneze rămînea deschisă tuturor actorilor modernității. Nu se mulțumea să facă un gol
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
de traducători. Pentru intrarea în circulație a unui autor, existența unui bun traducător este fundamentală. Eu am avut această șansă, am avut un excelent traducător. El fusese întemnițat în Albania, își făcuse studiile în Franța, avea nostalgia Occidentului și, traducîndu-mi textele, a putut trăi o perioadă fericită a vieții lui. A fost o aventură complexă. În ceea ce privește intervenția mea, ea pornește de la o idee mai veche, aceea că literatura antică greacă este exemplul cel mai nobil al felului în care scriitorii puteau
Cu Ismail Kadaré - Balcanii și literatura by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13466_a_14791]
-
Mircea Mihăieș Prin anii ’80, câțiva prieteni care aveau să facă serioase cariere literare, se specializaseră în parodierea cruntă - muzică și text - a „creațiilor” ideologice ale vremii. Una din melodiile mobilizatoare începea, în varianta Buduca-Groșan-Morar-Țeposu, în felul următor: „Eu sunt bolnav de schizofreniiieeee/ Țară frumoasă, dragă-mi ești miiieeee...” Nemuritor-sinistrele „versuri” mi-au venit în minte urmărind recenta beștelire a diplomaților români
Schizofrenia militans by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13521_a_14846]