24,122 matches
-
nou lampa pentru a lumina capul neterminat. L-am contemplat amândoi în acordurile muzicii de pian. Simțisem de la început că îmi amintește de ceva, de ceva trist și înspăimântător și, uitându-mă din nou la fața cenușie, umedă și fără trăsături mi-am dat seama. Când a murit mama, Alexander a vrut să-i facă masca mortuară, dar tata s-a opus. Mi-am amintit brusc, cu multă precizie, scena din dormitor, cu trupul neclintit întins pe pat, cu fața acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
din urmă, am recunoscut-o imediat. Chipul ei mi-a revenit brusc în memorie, așa cum se întâmplă adesea când ceva ce nu ne putem imagina ne apare dintr-odată ca ceva foarte bine cunoscut. Nu era o față atrăgătoare: avea trăsături puternice, severe, vizibil evreiești, puțin impertinente. Avea buzele arcuite, gura absolut dreaptă și ochii înguști. Honor Klein trecu de barieră și se opri să privească în jur. Era încruntată, puțin buimacă în lumina gălbuie sinistră. Nu purta pălărie și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de a le informa cu privire la divorțul meu: am sesizat că erau deja la curent cu situația. Veștile proaste se transmit cu mare viteză și multă voioșie. Rămăseseră amândouă lângă ușă, așteptând fără să-și trădeze nerăbdarea, să dispar de acolo. Trăsăturile și atitudinile lor ilustrau moduri diferite de a-și exprima regretul: domnișoara Hernshaw, înaltă, blondă și îndelung curtată zadarnic de Mytten cel incapabil să prindă lucrurile subtile, se legăna cu ochii umezi de lacrimi și dornică să-mi strângă mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
costum verde închis care cândva, probabil, fusese considerat elegant și, îmbrăcată astfel, parcă arăta mai puțin rău decât ieri, la gară. Își lustruise pantofii cu bot pătrat. Părul scurt, drept și unsuros, îi înconjura fața palidă ca de ceară, cu trăsături evreiești, ca o perucă tunsă. Ochii înguști semănau cu două așchii negre. Mă întreb, zise ea, dacă vă dați seama câtă consternare le-a produs atitudinea dumneavoastră îngăduitoare. Din nou am fost surprins. — Greșiți, am spus și apoi am continuat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ei fuseseră o provocare. Eu le acceptasem în tăcere, cu recunoștință, ca pe un loc de odihnă. Înainte să plec, am ajuns împreună la un fel de pace, întinși pentru scurt timp în fața focului, frunte lângă frunte, picior lângă picior. Trăsăturile atât de bine cunoscute ale lui Georgie văzute de la foarte mică distanță formau un tablou minunat: ochii ei mari, blânzi acum, gura relaxată, odihnindu-se după sărutările mele. Fără cuvinte, ne priveam și murmuram dăruindu-ne unul altuia pacea, până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
-mă îngândurată cu ochii micșorați, cu gura strânsă într-o linie dreaptă și aspră. — Fratele dumneavoastră este în pat cu soția mea, am răspuns. Tocmai le-am dus niște vin în dormitor. Honor Klein continua să mă privească îngândurată. Apoi trăsăturile i se relaxară puțin și ochii i se făcură ceva mai mari, iar în ei licări o undă de ironie. — Sunteți un erou, domnule Lynch-Gibbon. Cavalerul eternei umilințe. Ar fi greu de spus dacă ați merita să vă sărutăm picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nu sunt singurul care va respira ușurat când veți pleca. — Cum adică? N-aș zice că Palmer și Antonia sunt chiar încântați să vă aibă tot timpul în preajmă, stând la pândă ca un corb. Honor Klein mă privi și trăsăturile i se crispară pentru o clipă. Apoi spuse: — Sunteți beat, domnule Lynch-Gibbon, dezgustător de beat și, chiar și când sunteți treaz, sunteți cam prostănac. Noapte bună! și se întoarse să plece. Stați așa! am rostit. Ceea ce a urmat după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mine era Honor. Stătea puțin întoarsă într-o parte, cu picioarele acoperite de un cearceaf. Partea de sus a corpului era goală și cafenie ca a unei statuete de la prora unui vas. I-am remarcat sânii ascuțiți, părul negru ciufulit, trăsăturile înțepenite și lipsite de orice expresie, ca ale unui chip sculptat în lemn. Nu era singură. Lângă pat, un bărbat gol își punea în grabă un halat. Mi-am dat seama imediat și fără nici o urmă de îndoială că întrerupsesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de gândire am răspuns: — Nu. — Ai de gând să-i spui? Eram deja complet stăpân pe mine. — Nu știu, Palmer, să fiu foarte sincer, nu știu. Palmer se întoarse cu fața spre mine. Glasul lui exprima o sinceritate totală iar trăsăturile lui trădau o goliciune pe care nu o mai văzusem până atunci. Puse paharul deasupra căminului și făcu un pas spre mine. Își puse ambele mâini pe brațele mele și le strânse ușor câteva clipe. Apoi își lăsă brațele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
îndepărta până ce amândouă ajunseră la aceeași dimensiune, două imagini gemene, țepene și estompate, nu prea îndepărtate. Apoi, în timp ce silueta ei se micșora și dispărea, a lui plutea spre mine cu o viteză tot mai mare iar capul lui mare, cu trăsături evreiești, arăta ca un ou uriaș plutind peste mânecile largi ale halatului de mătase. Am rotit în fața lui sabia, însă, în mișcare, lama s-a desprins și a zburat în sus, în întunericul iernii care se adunase deasupra noastră. Strângând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
chestia asta, am spus. Mi-e milă de tine, Palmer. Și acum, ieși afară. În aceeași clipă fiecare dintre noi își dădu seama că sunt pe punctul să-l pocnesc pe Palmer. Antonia simți nevoia să-și umezească buzele, iar trăsăturile lui Palmer se destinseră, revenind la acea privire goală, inexpresivă de la Cambridge. Încetă să o mai privească pe Antonia, se întoarse spre mine și spuse: — Ești un tip distrugător. Apoi către Antonia: Fii rațională, vreau să vorbesc cu tine, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
salon. I-am deschis ușa și am intrat în urma ei. Cei doi, care stăteau alături pe canapea fără a-și vorbi, se ridicară. Peste umărul Antoniei am prins pentru o secundă expresia lui Alexander. Fața i se crispase ca și cum toate trăsăturile se concentrau spre un punct. Impresia se șterse imediat. Ia te uită, ce surpriză minunată! rosti Antonia cu vocea ceva mai pițigăiată decât de obicei. Dintre noi patru, ea părea a fi cel mai puțin capabilă să se stăpânească. Sperăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
lui, care acum părea mai severă și absurd de tânără, se așternuse acea expresie rătăcită și nebunească pe care doar fericirea sau un gest necugetat o poate aduce. Când se întoarse spre Antonia, am observat din nou aceeași crispare a trăsăturilor concentrate asupra unui punct, care avea în ea ceva provocator. Georgie, care nu se uita la el, stătea puțin aplecată spre el, parcă atrasă de o putere magnetică. Trupurile lor se cunoșteau destul de bine. Georgie mă privea cu un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
doar mi s-a părut mie că încăperea e invadată de ceață. Cineva zăcea pe covor. Mi-au trebuit câteva secunde ca să-mi dau seama că este Georgie, nu numai pentru că părul tuns cu sălbăticie o făcea greu de recunoscut; trăsăturile ei, în toropeala inconștienței, își pierduseră identitatea, deveniseră anonime. Parcă părăsise deja această lume. M-am aplecat asupra ei și am strigat-o. Era complet inertă și mi-am dat seama că în starea în care era nici nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
un întreg. După momentul acela în care se desfăcuse în bucăți, nu se mai adunase la un loc. Față de trupul acela atât de bine cunoscut și care acum stătea întins aproape de mine nu simțeam nici o tresărire de interes pasional. Dimpotrivă, trăsăturile ei alterate și străine îmi produceau repulsie. Parcă murise cu adevărat. Când mi-a trecut asta prin minte, mi-a venit să îngenunchez lângă pat, să-mi ascund fața în așternuturi și să jelesc ca la o înmormântare. Dar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sau altceva. Și asta l-a rănit profund și n-a putut merge mai departe. Am înțeles, am înțeles. Bietul Palmer! În final însă a fost cea mai bună soluție, nu-i așa? — Fără îndoială! Fără îndoială! răspunse Antonia, și trăsăturile i se îmblânziră din nou, căpătând o strălucire de rouă. E o mare ușurare pentru mine că n-am să-l pierd pe Alexander. Într-un anume fel, episodul cu Anderson mi-a arătat care sunt adevăratele mele sentimente. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
la Rembers! Am început să râd. — Martin! spuse Rosemary și îmi întinse ceva. Plicul ăsta era pe preșul de la intrare. Cred că a fost adus de cineva. Am luat scrisoarea și râsul mi-a pierit imediat. Scrisul de pe plic, cu trăsături hotărâte, îmi era necunoscut. Dar am știut imediat cui îi aparține. — Fetelor, vă las puțin singure, mă duc să aduc niște șampanie, am spus. Vreau să bem pentru logodna soției mele, și am ieșit trântind ușa. M-am dus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o mai văd în fața ochilor. Devenisem mai dur, mai categoric, iar sentimentul permanent și limpede al pierderii suferite nu mă lăsa să ies din această stare. Înclinația mea spre o lume mai blândă, pe care Palmer o remarcase, era exact trăsătura care murise în mine. Nici chiar în cele mai bune momente ale sale nu fusese o trăsătură angelică; mai degrabă o formă mai puțin agresivă de egoism. Și totuși niciodată nu mă trădasem așa că nici Antonia, nici Alexander nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
suferite nu mă lăsa să ies din această stare. Înclinația mea spre o lume mai blândă, pe care Palmer o remarcase, era exact trăsătura care murise în mine. Nici chiar în cele mai bune momente ale sale nu fusese o trăsătură angelică; mai degrabă o formă mai puțin agresivă de egoism. Și totuși niciodată nu mă trădasem așa că nici Antonia, nici Alexander nu știa ce gândesc cu adevărat. Și simțeam o oarecare satisfacție la gândul de a le ascunde asta. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Mai Întâi și-a trecut degetele de-a lungul genelor de pe pleoape, apoi și-a țocăit Încet buzele rujate și și-a ascuns, de altfel, fără nici un rost, câteva șuvițe din părul proaspăt tuns după urechi. (Poate nu avea acele trăsături pe care Filmwoche le considera „clasice“, dar, În mod ciudat, conformația ei osoasă părea atractivă, cel puțin În ochii mei, iar părul Îi era mereu aranjat. ) Și abia când mi s-a părut din nou că aud soarele cum strălucește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Întunericului, mama sa Îi Înmână o cutie de chibrituri. Otto aprinse o lumină sulfuroasă, Încuie jaluzelele cu câteva mișcări pricepute, stinse chibritul și se Îndreptă de spate. Fără a scoate un cuvânt, dădu din cap. Chipul său frumos - curat, cu trăsături „nordice“, cum le-ar numi unii, bărbie bine conturată, ochi cenușii - ca de oțel - era inexpresiv. Pentru o clipă păru să ezite, apoi Îi Înapoie mamei sale cheia și chibriturile. Traversă strada și se făcu nevăzut după colț. Umbra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am copilărit. Își drese vocea ca și când și-ar fi cerut scuze. Dar, oricum, munca dumneavoastră n-are nici o importanță pentru noi. Important e unde ați fost aseară. Era brunet și cu părul un pic prea lins și pieptănat, avea niște trăsături regulate și buze pline. Wickert purta cămașa descheiată; gulerul alb scos peste sacoul maro. Lăsând la o parte dinții perfecți, semăna cu un comediant al cărui nume nu mi-l aminteam. Unde mai văzusem privirea această blândă și ursuză În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
organ sexual. Brusc am Început să percep detalii... „autentice“, cred că acesta este cuvântul potrivit. Nu sunt un domn cu experiență, ca Anton, așa că ar trebui, poate, să fiu mai prudent. Dar de cum ne-am cunoscut, am identificat mai multe trăsături la Dora pe care le consideram definitorii pentru ea. Era felul În care evita să mă privească În ochi și uitându-se În schimb la buzele mele de câte ori spunea ceva important; era râsul Înăbușit care răsărea de nicăieri, vesel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
multe lucruri de vânzare la etaj, În muzeu - pastile, accesorii și multe de genul ăsta. Potrivind receptorul, Îl informă pe doctorul invizibil că Îl așteaptă niște musafiri. Câteva minute mai târziu, un bărbat Între treizeci și patruzeci de ani, cu trăsături șterse și o mină circumspectă, coborî scările. L-am recunoscut vag după poza de grup. Avea un păr blond Închis, tuns scurt și era Îmbrăcat impecabil. Totuși, avea ceva rigid și prea corect, de parcă ar fi fost decupat din carton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
forme neclare, Încolăcite pe un pătuț Într-o cameră cu tavan Înclinat, băiatul pe care l-am văzut mai devreme o Îmbrățișa pe fată, stând lângă o poartă Într-o dimineața cenușie și rece. Karp se Întoarse spre mine. — Aceste trăsături regresive explică de ce anumiți copii preferă doica În defavoarea mamei sau alții Își iubesc fratele mai mult decât tatăl. Cel puțin, trebuie să acceptăm posibilitatea că tandrețea exagerată se poate transforma Într-o obsesie funestă. Mi se părea că pledoaria lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]