1,739 matches
-
Logicii transcendentale, anume la Dialectica transcendentală, va zăbovi în acest spațiu problematic, de unde se pot ivi situații ca aceea descrisă de Jacobi. Dar trebuie zăbovit aici, cu această interpretare, fiindcă se anunță anumite sensuri non-judicative. 3.2.2.3. Topică transcendentală vs. amfibolie transcendentală Despre topică a mai fost vorba în această prezentare a lui Kant (în prima parte a aplicației). Acum însă nu am intenții expozitive, nici unele care să vizeze direct "stilul" judicativ al acestei discipline transcendentale, care își are
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la Dialectica transcendentală, va zăbovi în acest spațiu problematic, de unde se pot ivi situații ca aceea descrisă de Jacobi. Dar trebuie zăbovit aici, cu această interpretare, fiindcă se anunță anumite sensuri non-judicative. 3.2.2.3. Topică transcendentală vs. amfibolie transcendentală Despre topică a mai fost vorba în această prezentare a lui Kant (în prima parte a aplicației). Acum însă nu am intenții expozitive, nici unele care să vizeze direct "stilul" judicativ al acestei discipline transcendentale, care își are, totuși, sensul foarte
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
2.3. Topică transcendentală vs. amfibolie transcendentală Despre topică a mai fost vorba în această prezentare a lui Kant (în prima parte a aplicației). Acum însă nu am intenții expozitive, nici unele care să vizeze direct "stilul" judicativ al acestei discipline transcendentale, care își are, totuși, sensul foarte apropiat de cel propriu dialecticii transcendentale. Intenționez doar să descriu calea kantiană de trecere de la analitică la dialectică. Fără îndoială, neuitând să întăresc atât aspectele judicativ-constitutive sesizate, cât și pe cele non-judicative. Topica nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vorba în această prezentare a lui Kant (în prima parte a aplicației). Acum însă nu am intenții expozitive, nici unele care să vizeze direct "stilul" judicativ al acestei discipline transcendentale, care își are, totuși, sensul foarte apropiat de cel propriu dialecticii transcendentale. Intenționez doar să descriu calea kantiană de trecere de la analitică la dialectică. Fără îndoială, neuitând să întăresc atât aspectele judicativ-constitutive sesizate, cât și pe cele non-judicative. Topica nu mai apare cu un înțeles strict logic; de altfel, Kant are grijă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
spre registrul transcendentalului, primul concept pe care el în introduce este acela al "reflecției", socotită activitate de cercetare a conceptelor folosite în felurite judecăți, în privința aparteneței lor la o anumită facultate de cunoaștere, în privința sursei sau originii lor. "Numesc reflecție transcendentală acțiunea prin care țin împreună comparația reprezentărilor în genere cu facultatea de cunoaștere, în care ea are loc și prin care disting dacă ele sunt comparate între ele ca aparținând intelectului pur sau intuiției sensibile."144 Dar "locul" unei reprezentări
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de cunoaștere, în care ea are loc și prin care disting dacă ele sunt comparate între ele ca aparținând intelectului pur sau intuiției sensibile."144 Dar "locul" unei reprezentări, în genere (intuiție, concept, imagine etc.), odată determinat, constituie o topică transcendentală; întâi determinarea ca atare faptul că în mod necesar acea reprezentare aparține sensibilității, intelectului sau imaginației -, apoi și locul: tocmai facultatea de cunoaștere (particulară). Cum știm deja, topica transcendentală conține cele patru "titluri" diferite de categorii: identitate și diversitate, concordanță
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în genere (intuiție, concept, imagine etc.), odată determinat, constituie o topică transcendentală; întâi determinarea ca atare faptul că în mod necesar acea reprezentare aparține sensibilității, intelectului sau imaginației -, apoi și locul: tocmai facultatea de cunoaștere (particulară). Cum știm deja, topica transcendentală conține cele patru "titluri" diferite de categorii: identitate și diversitate, concordanță și discordanță, intern și extern, naterie și formă.145 Topica este cu totul necesară, susține Kant, dacă reflecția care operează în numele ei este însoțită de interesul de a determina
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a determina și obiectul reprezentărilor comparate, nu doar raportul dintre ele și locul lor în facultatea de cunoaștere (dacă sunt ale intelectului sau ale sensibilității; sau ale imaginației, deși Kant nu o pune la socoteală și pe aceasta); iar reflecția transcendentală, așa cum a fost precizată mai sus, devine necesară ea însăși, ca metodă de atingere a acestui scop. În absența acesteia, devine posibilă confuzia între fenomen și noumen, între obiectul unei reprezentări sensibile, care poate fi prelucrată categorial (intelectual) și obiectul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea însăși, ca metodă de atingere a acestui scop. În absența acesteia, devine posibilă confuzia între fenomen și noumen, între obiectul unei reprezentări sensibile, care poate fi prelucrată categorial (intelectual) și obiectul intelectului; adică se poate ajunge la "o amfibolie transcendentală". Așadar, este un neajuns pentru cunoaștere desigur, pentru constituirea fenomenală, în genere confuzia dintre conceptele sensibilității și cele ale intelectului; de fapt, amfibolia privește mai cu seamă greșeala de a lua noumen-ul drept fenomen. Raportat la fenomen, noumen-ul, concept problematic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituit fenomenal, negându-se pe sine (determinându-se ca nimic propriu-zis), ori "nimic", adică strict un obiect al intelectului care nu este dat în sensibilitate, și nici nu poate fi, căruia nu-i corespunde cel puțin o schemă a imaginației transcendentale. Discuția despre nimic, pe care Kant o așează chiar la sfârșitul "Analiticii transcendentale", și despre care a mai fost vorba în lucrarea de față, are semnificația de punte de trecere către "Dialectica transcendentală", așa cum s-a precizat. Însă nu doar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adică strict un obiect al intelectului care nu este dat în sensibilitate, și nici nu poate fi, căruia nu-i corespunde cel puțin o schemă a imaginației transcendentale. Discuția despre nimic, pe care Kant o așează chiar la sfârșitul "Analiticii transcendentale", și despre care a mai fost vorba în lucrarea de față, are semnificația de punte de trecere către "Dialectica transcendentală", așa cum s-a precizat. Însă nu doar ea, ci întreaga problematică a topicii, reflecției, amfiboliei conceptelor reflecției, din care, cumva
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
corespunde cel puțin o schemă a imaginației transcendentale. Discuția despre nimic, pe care Kant o așează chiar la sfârșitul "Analiticii transcendentale", și despre care a mai fost vorba în lucrarea de față, are semnificația de punte de trecere către "Dialectica transcendentală", așa cum s-a precizat. Însă nu doar ea, ci întreaga problematică a topicii, reflecției, amfiboliei conceptelor reflecției, din care, cumva, face parte. Ne putem da seama, pornind de la aceasta, de o anumită grijă a filosofului pentru constituirea fenomenală, care pare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai "lucra" deloc în spațiul acesteia. Faptul în cauză este plin de semnificații judicative și va fi valorificat în acest scop în cele ce urmează. Cert este faptul că deja avem o schiță a acestui sens datorită discuției despre topica transcendentală și amfibolia conceptelor reflecției. Dar am putea accepta că acestea, datorită schematizării fenomenale a absenței timpului, nu mai aparțin dictaturii judicativului? Cert este doar faptul că ambele păstrează un anumit potențial non-judicativ, de care Kant însuși devine foarte îngrijorat, încercând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conceptelor reflecției. Dar am putea accepta că acestea, datorită schematizării fenomenale a absenței timpului, nu mai aparțin dictaturii judicativului? Cert este doar faptul că ambele păstrează un anumit potențial non-judicativ, de care Kant însuși devine foarte îngrijorat, încercând, în "Dialectica transcendentală", cumva, să constituie non-fenomenal anumite "obiecte" decât să nu recunoască sensul lor. Aici se află un gest de măreție filosofică foarte rar în istoria filosofiei. Probabil atracția filosofiei kantiene ține și de această atitudine a filosofului; și nu doar în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicative, reașezând în sensuri noi o întreagă tradiție filosofică. Aici se află, de asemenea, un rezervor de sensuri care nu se aliniază regulilor dictaturii judicativului. 3.2.2.4. Timpul ca termen mediu al tuturor judecăților sintetice a priori; "reducția transcendentală" la timp; funcțiile judicative ale "absenței" timpului în constituirea fenomenală sensibilă și schematic-imaginativă Repoziționarea timpului, punerea în sens a absenței timpului și alte operații "temporale", cel puțin sugerate în acest discurs, nu pot fi trecute ușor cu vederea, dacă urmărim
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de timp). Ceea ce înseamnă că spațiul de cercetare se îngustează destul de mult. Problema astfel formulată vizează mai cu seamă cunoștința (ca o constituire fenomenală), nu direct fenomenul; acesta a fost vizat cu predilecție în discuția despre topică și amfibolie (ambele transcendentale, în variantă kantiană). Deoarece cunoștința veritabilă este judecată sintetică a priori, aceasta va fi avută în vedere, în scopul precizat, în cele ce urmează. Într-o simplă enumerare, condițiile de posibilitate ale judecății sintetice a priori sunt următoarele: a) condițiile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
scopul precizat, în cele ce urmează. Într-o simplă enumerare, condițiile de posibilitate ale judecății sintetice a priori sunt următoarele: a) condițiile formale ale intuiției: timpul și spațiul, și ale intelectului: categoriile; b) materialul sensibil și condițiile materiale ale schemei transcendentale, aceea care face posibilă sinteza reprezentărilor; conținutul, obiectele sensibilității vizate de schemele temporale ale imaginației transcendentale; c) condițiile universale aparținând unității sintetice reprezentată de categorie, adică determinări generale de timp, și, desigur, apercepția originară ca determinare universală de timp. La
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a priori sunt următoarele: a) condițiile formale ale intuiției: timpul și spațiul, și ale intelectului: categoriile; b) materialul sensibil și condițiile materiale ale schemei transcendentale, aceea care face posibilă sinteza reprezentărilor; conținutul, obiectele sensibilității vizate de schemele temporale ale imaginației transcendentale; c) condițiile universale aparținând unității sintetice reprezentată de categorie, adică determinări generale de timp, și, desigur, apercepția originară ca determinare universală de timp. La o primă vedere, este vorba despre "prezența" timpului, și nu o prezență pasivă, ci activă în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este decât un ansamblu în care sunt cuprinse toate reprezentările noastre, anume simțul intern și forma lui a priori timpul."146 Situația aceasta a fost descrisă deja în prima parte a aplicației de față și ea reprezintă o veritabilă "reducție transcendentală" la timp, operație de sens judicativ-constitutiv nedisimulat. Dar de unde putem acroșa, acum, problema "absenței" timpului și cum se raportează această absență (posibilă, deocamdată) la normele judicativului? Devine ea inteligibilă pe temeiul acestora? Este clar: poate deveni inteligibilă numai dacă aceste
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
grupă care are legătură semnalată, descrisă și interpretată judicativ mai sus cu analogiile experienței. Asemenea tuturor categoriilor, ca forme pure ale intelectului (sau concepte ale intelectului pur), substanța capătă deplin statut categorial numai prin aplicarea sa, prin mijlocirea schemelor imaginației transcendentale, la obiecte sensibile; iar aplicarea presupune determinări generale de timp; de fapt, categoria însăși, în aplicare, este o astfel de determinare. Substanța se leagă de schema imaginativă (schemă temporală) a permanenței timpului. Kant susține că timpului, care nu se schimbă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpului. Fără un asemenea gând nu putem înțelege mai nimic din ceea ce Kant spune despre constituirea fenomenală (a fenomenului și a cunoștinței veritabile), întrucât cheia oricărei trepte de constituire se află în treapta imediat superioară și, în final, în apercepția transcendentală ca determinare universală de timp. Cum am putea gândi sinteza dintre intuițiile pure și un material sensibil, fără intervenția ca atare a schemelor imaginației transcendentale și a categoriilor intelectului pur? Întotdeauna se află, în orice intuiție sensibilă, mai mult decât
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
oricărei trepte de constituire se află în treapta imediat superioară și, în final, în apercepția transcendentală ca determinare universală de timp. Cum am putea gândi sinteza dintre intuițiile pure și un material sensibil, fără intervenția ca atare a schemelor imaginației transcendentale și a categoriilor intelectului pur? Întotdeauna se află, în orice intuiție sensibilă, mai mult decât ceea ce o constituie direct; acest ceva în surplus este, raportat la structura fenomenală proprie intuiției sensibile, nimic; totuși, cum vedem, este vorba despre "ceva". Dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nimic; totuși, cum vedem, este vorba despre "ceva". Dar despre ceva ca o absență activă: anume despre "absența" timpului ca activ-constitutivă pentru intuiția sensibilă, în acest caz. Cea mai potrivită exprimare a acestui fapt, oarecum paradoxal, o găsim în "Estetica transcendentală", acolo unde Kant vorbește despre caracterul în mod necesar obiectiv al timpului ca o condiție a intuiției sensibile. Timpul nu este deci decât o condiție subiectivă a intuiției noastre (omenești), intuiție care este totdeauna sensibilă, adică întrucât suntem afectați de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ba da: ens imaginarium, adică un fel de nimic; totuși, un nimic condiționant, odată ce timporizează el însuși, determinând constituirea fenomenală. Condiția sa posibilă, adică aceea de nimic, este întărită de Kant prin afirmația că timpul poate fi luat ca idealitate transcendentală: în sensul că, pe de o parte, el nu poate fi nimic dacă se face abstracție de condițiile subiective ale intuiției sensibile sau dacă îl raportăm la lucrul-în-sine (el nu poate fi, prin urmare, decât "realitate empirică"), iar pe de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
descrierea acestui nou fenomen se referă la posibilitatea intelectului și a unei funcții noi de cunoaștere, rațiunea, integrată în unitatea facultății de cunoaștere de a depăși limitele constituirii fenomenale, adică ale reducției tuturor elementelor acesteia la timp. Intelectul poate opera transcendental, adică direct asupra unor obiecte care nu sunt posibile prin schemele temporal-imaginative și nici nu sunt date empiric (amfibolia), iar "conceptele rațiunii pure", numite, cum știm, Idei transcendentale de către Kant, pot opera transcendent, adică depășind limitele oricărei experiențe, fiindcă obiectul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]