130,170 matches
-
îți zice la școală. Dar cum îți zice mama, acasă? M-am codit. Dar așa îmi zicea: - Iancu... - Iancule, mai ține o bucată de zahăr... Odobescu îmi dete două bucăți. De ce mi-a dat el două, în loc de una?... Ca să nu uit nici pînă azi că intuițiile lui Alexandru Odobescu m-au identificat?..." Destinul viitorului mare poet fusese citit pe o pagină albă, mai expresivă decît altele pentru ochiul clarvăzător. Faptele se petreceau prin 1887, așadar la 13 ani după o altă
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8123_a_9448]
-
infanterie cu venerabila carabină ZB, căreia un coleg hîtru i-a dedicat următoarea romanță, pastișă după Carol Scrob: Știi tu cînd te-am luat în primire în prima zi, atunci, știi tu, Și primul ceas de mînuire Tu l-ai uitat, eu însă nu. Pe țeava plină de rugină Cît te-am frecat atunci, știi tu... N-aveam nici pic de vaselină, Tu ai uitat, eu însă nu. Cîmpul de instrucție de lîngă Călărași, nu departe de locurile pe unde cîndva
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8123_a_9448]
-
în primire în prima zi, atunci, știi tu, Și primul ceas de mînuire Tu l-ai uitat, eu însă nu. Pe țeava plină de rugină Cît te-am frecat atunci, știi tu... N-aveam nici pic de vaselină, Tu ai uitat, eu însă nu. Cîmpul de instrucție de lîngă Călărași, nu departe de locurile pe unde cîndva hălăduiau vînătorii de dropii, era înțesat de mărăcini, cu care purtam zilnic o aspră luptă la baionetă, ieșind mai totdeauna învinși. Iar carabina ZB
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8123_a_9448]
-
cerea protocolul. Iar acel „cineva“ era o doamnă, pe care tot ei o descoperiseră -doamna Cue. Mai tarziu, Siegfried - care învafase și el câteva boabe pe românește - mă sunase de la Berlin ca să perfecteze dată sosirii noastre acolo. N-am să uit niciodată eroismul cu care încerca să se facă înțeles: „Eu vrei avut convorbire doamna Cue!“. L-am asigurat că știam ce aveam de facut. Către sfârșitul lui ianuarie, apăruse și americanul Daniel. §i el cunoscător al limbii române, care era
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
ratele la casa și la mașină și la mobilă și la aparatele electronice, dar murim și tot n-ajungem vreodată cu ele la zi, pentm că apar mereu noi Și noi oferte, si le lăsăm în piață urmașilor noștri, si uite-așa ne trece viafa, pe care ne-o programează cei de sus, pe care suntem chemafi să-i alegem o dată la patru ani, dar vorba vine că-i alegem noi, pentm că ei sunt gata aleși, toți din aceeași făină
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
nimic, asta suntem... Ifi murfumesc pentm că ai fost atât de sincer cu mine, cu noi... §i, ca sa-fi demonstrez că pot, totuși, să mă ridic deasupra condiției mele de robot programat să ronțăie și-n somn chewing-gumm și pop-corn, uite, am să plec chiar acum și-am să merg la Ambasada Americană Și-am să-i smulg steagul din poartă, dar nu ca să-1 port în triumf, pentm că nu merită asta, ci pentm a-i da foe Și a
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
brichetă albastră. atâta cere. asta e tot ce i-a putut trece prin cap. stă pe partea cealaltă cu o brichetă albastră și vede cum vine salvarea, cum oprește. se întoarce cu spatele. îl roagă pe artistul plastic să se uite în locul lui, să vadă dacă se grăbesc, dacă bunicu are cuvertura peste față. kirilă se uită la o vitrină și vede un rânjet urât cum i se întinde pe față. îi tremură mâinile. îl întreabă pe artist: e mort. el
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
partea cealaltă cu o brichetă albastră și vede cum vine salvarea, cum oprește. se întoarce cu spatele. îl roagă pe artistul plastic să se uite în locul lui, să vadă dacă se grăbesc, dacă bunicu are cuvertura peste față. kirilă se uită la o vitrină și vede un rânjet urât cum i se întinde pe față. îi tremură mâinile. îl întreabă pe artist: e mort. el: trebuie să te duci. înseamnă că e mort, își zice kirilă. gata. și kirilă vrea să
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
său. Dar ce te faci cînd poetul e un bețiv Care dă gata butoiul cu bere Vreme de o poezie, Se îmbată cu Dumnezeu în timp ce aranjează un mic trafic Cu clipe eterne, Cu ochii holbați de gradele de la vodkă se uită la tine și se vede Tot pe sine, imperial se ia de după umeri și plonjează În cea mai neagră drojdie: ziua în care își clătesc viețile ca niște cămăși asudate toți nefericiții pămîntului Sau, mai rău: e un fustangiu care
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/8351_a_9676]
-
Poate nici acolo, Probabil cerul mi-e închis Ca o cetate cu porți de fier Și lacăte fără număr. Azi nu mă rog, Mi-e gura secetă amară, Cuvintele mi se par bulgări Rostogolindu-se peste sicriul meu. Încep să uit drumul spre tine, Părinte, Mă adâncesc în ceață. Gând Neîmpăcați mi-s anii, sufocați, Seceta sufletelor nu se mai termină, Pământul țipă ca un rănit Prins între fiare contorsionate, Nu mai poate să respire. Prea multe suspine pe metru pătrat
Poezie by Petre Got () [Corola-journal/Imaginative/8306_a_9631]
-
ascuțite și atunci îmi spuneam: doar dorința și moartea au asemenea frunze. Mai întâi mi-ai pătruns în cuvinte. Vorbeam cu vorbele tale. Fredonam cântecele neghioabe. Alcătuiam din dopurile mele de bere forma stângace a unui sex de băiat. Mă uitam în oglindă și așteptam să-mi apară pe chip trăsăturile tale. Pe stradă oamenii aveau toți chipul lui ceaușescu. Cântau cântece patriotice. Până și bețivii din rahova intonau cântece patriotice. Pe atunci bucureștiul se numea ceaușima. Semăna cu o groapă
Poezie by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/8328_a_9653]
-
țoalelor întinse pe sârma din curte și frecate cu peria muiată în apă caldă cu săpun de rufe. Mă întreb acum, după multe decenii, dacă nu cumva am reținut această episodică găzduire doar datorită numelui străzii. Năvalnicul nu se poate uita ușor. Dar nu! Mă urmărește și azi figura Mamei, posomorâtă câteva zile în șir. Ea, atât de veselă de obicei, văzuse un semn de rău augur în acea întâmplare pe care o numise: ninsoarea neagră. Avea să ne-o amintească
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
Emil Brumaru Învăluirea caldă de aripă A unui înger nevăzut să nu o uiți. Tu-mi socotești pe degete ani scurți, Ci tot mai lungi i-aș vrea și cu risipă De-arome străvezii ce-ți ies în cale Cînd nici te-aștepți, iubita mea din turn, Și-ți mîngîie plăcerea dulce-n șale
învăluirea caldă de aripă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8442_a_9767]
-
din neguri gândind despre lucruri și fapte adică tot ce nu se poate gândi Paradigme Pe masa de scris pâlpâie pulberi din uitate înscrisuri aceeași substanță a regăsirii cu degete de sticlă atingi marginea calmă a unei seri de demult uiți te clatini de atât adevăr nerostit îți părăsești adăpostul cu încărunțitele speranțe construiești dealuri fosforescente talazuri luna verde acoperă cerul Goluri Celui ce trece frate îi spui și nu știi de ce somnul casei vine din adâncuri prăpăstioase în ferestre înserarea
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/8396_a_9721]
-
acum decât fâsâieli fără valoare. În timp ce spatele slăbănog al lui Cico, omoplatul mișcător ca o pasăre, tricoul gri, părul lui adunat în smocuri ude sunt învăluite în aceeași ceață care coboară din spatele bisericii, în dimineața de aprilie. Deși Cico a uitat-o deja pe femeia care freacă fericită scândura. Oh, Doamne, nu, Cico al lui din fiecare zi, cu pantalonii căzuți sub buric și palmele ca niște evantaie de plastic, viu, real și fără de care viața ar fi foarte tristă, precis
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
că duce acasă, din Chinatown, un cățeluș jigărit, dar a doua zi observă că s-a procopsit cu un șobolan chinezesc. O americancă din nord, plecată peste iarnă în Florida, lasă vorbă unei prietene să îi hrănească iepurele alb, dar uită să îi spună acesteia, înainte de plecare, că iepurele tocmai a murit. O medicinistă din Seul care se blochează, peste noapte, în sala de disecție este găsită moartă în dimineața următoare. Flamingii de plastic care decorează gazonul unei bătrâne familii din
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
subiect de studiu politologic ori de operă literară, acele principii liberale, capitaliste, la care am revenit după comunism, ci doar instituțiile, unele cu totul false, altele doar imperfecte, a căror formă au luat-o, încă o dată, la noi principiile. Ne uităm în jur și vedem lumea lui Caragiale într-o versiune încă mai urîtă; remarcăm peste tot comicul devenit grotesc; și rîsul, încă foarte vesel uneori al lui Caragiale, ne îngheață pe buze. „Ce lume, ce lume!”, exclamăm împreună cu Tipătescu. Mai
Caragiale și noi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13152_a_14477]
-
exact ceea ce a vrut să spună autorul. Fraza ia uneori aspect de litanie, ca în acest fragment luat la întîmplare: „În care dintre aceste ciudate chipuri ale naturii avea să se întoarcă spre a-și reîncepe viața după ce ar fi uitat ce lăsase în urmă, acolo, în stația de metrou, cînd ridicase piciorul și călcase peste fața propriului ei copil, șarpe, dar copil, eliberîndu-se astfel de tot ce o mai putea reține, o mai putea întoarce din drum și, întocmai ca
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
despre alte bube cronice de care suferă împărțirea dreptății în țara noastră. În privința criteriilor economice pe care ar trebui să le îndeplinim pentru aderarea la Uniune, nimeni nu cere minuni Bucureștiului, ceea ce nu înseamnă însă că aceste criterii vor fi uitate. Importanța acordată Justiției are cel puțin două explicații. Dacă aceasta își face bine treaba are loc și îmbunătățirea așa-numitului climat de afaceri, ceea ce ar trage în sus și economia autohtonă. Iar o Justiție imparțială și dornică să facă dreptate
Drobul de sare al Justiției by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13178_a_14503]
-
cu cât se întinde mai mult în trecut cu atât martorii devin mai blazați („evocăm fantome”), uneori ilizibilă, alteori deformând prin însăși natura ei, cum spune la un moment dat Puiu Ozias: „Sublimul e un efect optic, de perspectivă. Ne uităm în Timp ca prin capătul mic al ocheanului; unghiurile de fugă se adâncesc și dau o alură nobilă peisagiilor.” (p. 254) După un început greoi, romanul își găsește pe parcurs un ton mai potrivit și, pe alocuri, relatările bătrânului Ozias
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
rece, tălmăcind uimitor de concret inefabilul atîtor genii ale Italiei. Crezut-a Cimabue că stăpînește a picturii fortăreață; o stăpînea pe cînd trăia; acum stăpînește doar stelele cerului. Stelele cerului erau, în seara aceea, mai numeroase decît oricînd. M-am uitat. Inscripăția nu mințea: Cimabue stăpînea peste ele.” Și nici Sorescu nu mințea: ochiul lui cultivat și ingenuu este o mărturie de neclintit.
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
drept, astăzi ele se numesc „cicluri”, deși nimeni nu s-a obosit să explice care e diferența. Că faimoasa formulă a liceului în trepte a trebuit să fie abandonată imediat după 1990, fiindcă nu funcționa defel, pare să se fi uitat. Lîncezește reforma? Acum avem deja, de cîteva săptămîni, planuri noi de învățămînt pentru clasele a IX-a și a X-a, care seamănă și ele, printr-o bizară coincidență, cu cele de prin anii ’80: tot cu „real” și „uman
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
danezului... *) Dacă „Realitatea Tv” dispune de un dispozitiv special de gâdilat, mă rog, de produs râsete, ar fi bine să lase la o parte modestia și egoismul și să divulge secretul, fiindcă e plină țara de români care au cam uitat să mai râdă...
Ne-trezirea (bruscă) la... „realitatea TV” by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13177_a_14502]
-
după ce i-a dat restul și a întrebat-o dacă-i place noua marcă de cafea. Răul la mulți oameni era că nu știau să dea lucrurilor valoarea cuvenită. Majoritatea risipeau timpul și fericirea, așa cum risipeau și banii. Dacă te uitai mai bine, puțini știau să profite de ce aveau. De exemplu, nu profitau de apa caldă, nici nu-și aminteau să stingă imediat lumina când treceau dintr-o cameră într-alta, sau să oprească gazul puțin înainte ca mâncarea să fie
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
să schimbe canalul sau să închidă, trebuia să rabde până la sfârșit, ori să plece. Și era mare păcat să plece de la mijloc, i se întâmplase deja de mai multe ori. De asta nu se ducea la cinema. La televizor se uita destul de mult, bineînțeles, dar mai tare îi plăcea să meargă cu tramvaiul. În loc să stea închisă în casă, umbla printre oameni pe străzi, dar fără să se obosească, așezată comod. Bucurându-se de spectacolul celorlalți - uite acolo vitrina aceea luminată, bărbatul
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]