4,445 matches
-
Stamati; D.R. Mazilu, Diaconul Coresi și „Luceafărul” lui Eminescu - Expresia gândirii, text critic și vocabular; Nestor Camariano, Primele încercări literare ale lui C. Negruzzi și prototipurile lor grecești; D. Popovici, Ideologia literară a lui I. Heliade-Rădulescu și Santa Cetate. Între utopie și poezie; Ariadna Camariano, Influența poeziei lirice neogrecești asupra celei românești; G.C. Nicolescu, Ideologia literară poporanistă. În seria a doua au fost incluse mărturisiri literare (O. Goga și L. Rebreanu), cele mai multe apărând mai întâi în „Revista Fundațiilor Regale”, în 1941-1942
INSTITUTUL DE ISTORIE LITERARA SI FOLCLOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287560_a_288889]
-
și predicat, București, 1993; Dimpotrivă, București, 1994; Semnul mirării, București, 1995; Trecut-au anii..., București, 2000; Poeme de exil, București, 2001. Repere bibliografice: Octavian Paler, „Am trăit bolnav de absență” (interviu cu Virgil Ierunca), RL, 1990, 6; Florin Manolescu, O utopie a diavolului, LCF, 1990, 16; Gheorghe Grigurcu, Virgil Ierunca despre estetismul torturii, VR, 1990, 3; Liviu Malița, Ovidiu Pecican, „Piteștiul” a fost dincolo de iad, APF, 1990, 3-4; Mircea Mihăieș, Arhipelagul MAI, O, 1990, 20; Ion Simuț, Tiberiu Ciorbă, Adrian T.
IERUNCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
pe râu, Cluj-Napoca, 1993; Avem examen la francă!, Cluj-Napoca, 2002; Știința și/sau arta traducerii, Cluj-Napoca, 2003. Traduceri: Martha Bibescu, La bal cu Marcel Proust, pref. trad., Cluj- Napoca, 1976; San Antonio, Cu muzika înainte marș!, Cluj-Napoca, 1995; Jean-Jacques Wunenburger, Utopia sau criza imaginarului, Cluj-Napoca, 2001; Guillaume Apollinaire, Cele unșpe mii de vergi nebune, Cluj-Napoca, 2002; Daniel Wildenstein, Negustori de artă, Cluj-Napoca, 2002; Vasile Igna, La Province de l’érudit, Cluj-Napoca, 2003 (în colaborare cu Emanoil Marcu). Repere bibliografice: Valentin Tașcu
IONESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287587_a_288916]
-
armonia, rațiunea, „spiritul”, simbolizând „victoria omului asupra zeului Forța”. Este o încercare temerară, neizbutită, în care reminiscențele din Biblie, din Paradisul pierdut al lui Milton, din Infernul și Paradisul lui Dante, din Legenda secolelor a lui Victor Hugo și din utopiile lui Jules Michelet și Pierre Leroux nu se contopesc într-o creație unitară. Artificial și discursiv, scris într-o limbă neologistică bizară, poemul impune, totuși, prin amploarea viziunilor cosmice și prin tendința de a reînvia mituri străvechi. Fade și lipsite
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
XIX, I, 65-78, 113-119, 157-161, 256-268, II, 155-168, 201-211, III, 86-92; Apostolescu, Infl. romant., 65-92; G.D. Scraba, Ioan Heliade-Rădulescu. Începuturile filosofiei și sociologiei române, București, 1921; Densusianu, Lit. rom., II, 131-211; Bogdan-Duică, Ist. lit., 39-229; D. Popovici, Santa Cetate. Între utopie și poezie, București, 1935; D. Popovici, Ideologia literară a lui I. Heliade Rădulescu, București, 1935; Zarifopol, Pentru arta lit., II, 78-88; Gh. Cornescu, Viața lui Ion Heliade-Rădulescu, București, 1939; I. Crețu, Viața lui Eliade, București, 1939; Vianu, Arta, I, 23-30
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
folc., 156-165; Virgiliu Ene, Folcloriști români, Timișoara, 1977, 56-65; Constantin Noica, Sentimentul românesc al ființei, București, 1978, 112-145; Dicț. lit. 1900, 457-458; Eugen Todoran, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, model constitutiv al basmului, „Dacoromania”, 1981-1982; Aura Matei Săvulescu, Utopia nemuririi, București, 1984; Virgiliu Florea, M. Gaster și Petre Ispirescu, AAF, 1987; Mircea Anghelescu, Introducere în opera lui Petre Ispirescu, București, 1987; Nicolae Constantinescu, Tipologia relațiilor familiale în poveștile lui Ispirescu și Creangă, MCF, 1988; Manolescu, Istoria, I, 272-273; C.
ISPIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287627_a_288956]
-
fatal, și ironia) și o notă de parodie și fantastic ce vine dinspre teatrul ionescian. Toți indivizii, copleșiți de destinul lor existențial, nu găsesc altă soluție de salvare decât fuga în închipuirile pe care și le plăsmuiesc, evaziunea într-o utopie ce merge spre absurd și grotesc. Având în față două modele celebre (I.L. Caragiale și Eugen Ionescu), I. se descurcă bine, inteligent, cu haz și har, înseninând într-o oarecare măsură tragicul din „râsu-plânsu” specific și trăgând comedia, adică petrecerea
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
război și înnoirile tehnologice au făcut să se prăbușească regimul țarist, iar puterea va fi * Analiza sub titlul de mai sus face parte dintr-o lucrare mai întinsă despre rolul propagandei în legitimarea regimurilor totalitare. • Michel Heller, Aleksandr Nekrich, L’utopie au pouvoir. Histoire de l’U.R.S.S. de 1917 à nos jours, Paris, Calman-Lévy, Nouvell Édition Augmentée, 1985, p. 11. preluată de guvernul provizoriu în Revoluția din februarie 1917. O minoritate bine organizată și formată din tehnicieni ai puterii în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
B. Ulam16. Ulam insista atunci asupra problemei controversate: ce a fost marxist în Revoluția bolșevică?17. Acest tip de controverse ne-a focalizat atenția asupra felului în care conducătorii, în genere, aduc adevărul în fața masei; cei bolșevici au biruit propunând utopia. Filosoful spaniol Miguel de Unamuno (1864-1936) va remarca faptul că „Adevărul este teribil și poporul are nevoie de mituri, de iluzii; are nevoie să fie mințit. Adevărul este înfricoșător, insuportabil, mortal“. Așadar, trebuia prezentat masei ceva în care să creadă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
remarcă mai ales prin radicalismul său. Dintre toate formulele antiistorice el este singurul care participă efectiv la istorie, însă la o istorie pe care urmărește să o distrugă o dată pentru totdeauna 132. Dacă Vârsta de Aur concretizează exacerbarea libertății, dacă Utopia este o ordine împinsă la paroxism, milenarismul este o absolutizare a principiului revoluționar tabula rasa, urmată de o nouă construcție 133. Dar se pare că Marx, ca intelectual romantic, părea mai curând să testeze și să curteze neantul decât să
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ca incompatibile cu firea neamului și ființa națională. Dacă nu a fost generat de societatea românească, atunci comunismul nu a fost nici o necesitate istorică, în sensul determinismului hegelian, ori a celui marxist. Dar societatea românească s-a metamorfozat treptat, oferind utopiei comuniste mediul prielnic dezvoltării sale, până la stadiul paroxistic. Evoluția lentă a procesului de modernizare pe verticală a societății românești; opoziția, vehementă adesea, față de prețul plătit pentru acest proces, care avea să antreneze un spectru social destul de larg; efectele contradictorii ale
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
eșecuri se vor fi acumulat în procesul modernizării României ori a evoluției ideii de libertate, acestea nu explică și nu justifică apariția unui sistem totalitar, care avea să secătuiască de energie și de vitalitate poporul român. Datorită labilității factorilor genetici, utopia comunistă, așa cum demonstrează cu o acribie carteziană Fr. Furet, s-a autodistrus. Nu doar în România, ci pretutindeni. Anul 1989, dar și cei care i-au urmat, stau mărturie în această privință. Din eșafodajul comunist edificat pe parcursul mai multor decenii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
reflecții, • Fr. Furet, Trecutul unei iluzii. Eseu despre ideea comunistă în secolul XX, București, Ed. Humanitas, 1996, p. 7. • Ibidem, p. 9. Fr. Furet, a trăit iluzia dinlăuntru, întrucât între anii 1949-1956, adică în epoca maximei expansiuni a comunismului, îmbrățișase utopia. Această experiență și-o asumă fără regrete dar și fără indulgență. Terapie sinceră și lucidă ce ar merita convertită în metodă de eliberare și preluată, eventual, și de alți intelectuali rătăciți în labirintul utopiei. Nu este mai puțin adevărat că
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
epoca maximei expansiuni a comunismului, îmbrățișase utopia. Această experiență și-o asumă fără regrete dar și fără indulgență. Terapie sinceră și lucidă ce ar merita convertită în metodă de eliberare și preluată, eventual, și de alți intelectuali rătăciți în labirintul utopiei. Nu este mai puțin adevărat că e dificil, dacă nu tragic, să-ți asumi trecutul în postura de victimă, să constați că nu ai influențat timpul, ci ai fost învins de el. Iar comparația cu o generație care în istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în istoria noastră modernă a dat sens și substanță imperativelor timpului - cea pașoptistă -, pe drept învestită cu atributul de regeneratoare, este de natură să sublinieze o dată în plus destinul precar al acelor generații lipsite de idealism, învinse și anexate ancilar utopiei comuniste. Însă chiar și/sau tocmai în asemenea împrejurări, introspecția sinceră și eliberată de prejudecăți este terapeutică. Ca orice utopie, comunismul a avut pretenția de a refonda istoria. Teoria și idealismul revoluției, care după 1789 aveau să fascineze spiritele și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
este de natură să sublinieze o dată în plus destinul precar al acelor generații lipsite de idealism, învinse și anexate ancilar utopiei comuniste. Însă chiar și/sau tocmai în asemenea împrejurări, introspecția sinceră și eliberată de prejudecăți este terapeutică. Ca orice utopie, comunismul a avut pretenția de a refonda istoria. Teoria și idealismul revoluției, care după 1789 aveau să fascineze spiritele și să fundamenteze unul dintre marile curente ale cugetării filosofico-istorice europene, a devenit un bun de consum pentru toți agenții istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a revoluției. În perioadele de calm, revoluția subzistă în subteran, pentru a irumpe ciclic la suprafață în momentele critice. Revoluția bolșevică a preluat regulile, scenariul și filosofia celei franceze de la 1789. Beneficiind de un asemenea „pedigree filosofic“, superior oricărei alte utopii și asistat încă de la naștere de o cohortă de „filosofi, savanți și scriitori“8, datorând, ca și fascismul, de altfel, enorm șansei și întâmplării, comunismul a dobândit un prestigiu suficient de solid spre a se impune și rezista mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de la naștere de o cohortă de „filosofi, savanți și scriitori“8, datorând, ca și fascismul, de altfel, enorm șansei și întâmplării, comunismul a dobândit un prestigiu suficient de solid spre a se impune și rezista mai mult decât oricare altă utopie. Ura împotriva burgheziei, anatemizată pentru vina de a fi prizonieră a intereselor sale egoiste și de a deprecia, prin aceasta, tradițiile aristocratice generoase este un loc comun în literatura beletristică, precum și în cugetarea politică și sociologică a secolului al XIX
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
15-20. Dreptul la revoltă, fundamentat filosofic încă de iluminism, se regăsește în toate revoluțiile din secolele XIX și XX, care au supralicitat inegalitatea ca sursă insuportabilă a suferinței. Era, acesta, debutul erei istorice a mulțimilor. Noua eră a alimentat constant utopia egalității. Prin contrast cu cetatea ideală, a egalității, burghezul a atras toate criticile și tot disprețul. Acesta este eroul preferat de Balzac, înfățișat în forma parvenitului, este pramatia lui Stendhal, ori filistinul lui Marx. Literatura și filosofia au contribuit în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a voi să reformezi totul, „până și trecutul“, e o nebunie. Cioran și-a asumat această nebunie, în vreme ce România postbelică a acceptat, după o rezistență disperată și tragică în munți, un nou ideal de împrumut, lăsându-se antrenată în marea utopie. Criticismul cioranian se înscrie într-o tradiție majoră a culturii românești. Predecesorii săi - Eminescu, Maiorescu sau Caragiale - au vizat contemporaneitatea cu predilecție, adică exact anii în care România intra cu entuziasm în etapa construcției instituționale a modernității. Viziunea lor critică
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
o lectură „critică“ în registrul ideologic a operei sale antebelice. Exemplul atâtor autori recuperați în anii ’60 nu lasă loc dubiilor cu privire la posibilitatea unui experiment asemănător și în cazul operei cioraniene. • Idem, Scrisoare către un prieten îndepărtat, în Istorie și utopie, București, Ed. Humanitas, 1996, p. 12. • Idem, Scrisoare către Arșavir Acterian, în Țara mea / Mon pays, București, Ed. Humanitas, 1996, p. 29. • Ibidem, p. 22. • Ibidem, p. 14. • Eugen Lovinescu, Istoria civilizației române moderne, București, 1972, p. 298-305. Dacă evocăm
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
un spațiu cultural apropiat și confin, datorită întârzierii istorice - anume Rusia -, Dostoievski demonstrase, pornind de la aceleași premise critice, cum majoritatea oamenilor, copleșiți de multitudinea sarcinilor și striviți de viața modernă complicată și plină de răspunderi, pot fi lesne seduși de utopia automatizării proceselor istorice, într-o ordine ideală și definitivă, adică utopică. Or, tocmai această dorință de a deproblematiza existența devine fermentul din care se nasc falșii profeți izbăvitori. Utopia comunistă a prins rădăcini exact într-un asemenea context social-politic și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
modernă complicată și plină de răspunderi, pot fi lesne seduși de utopia automatizării proceselor istorice, într-o ordine ideală și definitivă, adică utopică. Or, tocmai această dorință de a deproblematiza existența devine fermentul din care se nasc falșii profeți izbăvitori. Utopia comunistă a prins rădăcini exact într-un asemenea context social-politic și intelectual. La fel ca și în cazul ideologiei fasciste, dar și a populismului peronist ori a dictaturilor militare latino-americane21. Când idealurile unei generații s-au prăbușit, încrederea oamenilor s-
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cauză și fatalismul paralizant al elitelor, nutrit, e drept, de la cel al mulțimilor, dar nu mai puțin vinovat, prin aceasta, pentru refugiul în infinite prudențe ori în interstițiu. Acest fapt contrastează cu abordarea sistematică a viciilor congenitale și intratabile ale utopiei comuniste din opera lui Michnik și Havel. Așa se face că național-comunismul, care a atins nivelul paroxistic în România și Coreea de Nord, nu a întâmpinat în interior nici o rezistență critică majoră. Dimpotrivă, complicitatea intelectualilor cu acest regim a contribuit decisiv la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în roman. Însă L. nu numai că nu va renunța la ideologia afișată, ci o va afirma și mai răspicat în scrierile ulterioare. În opinia sa, colectivizarea a fost un fenomen condus din umbră de inși dubioși. Când nu cultivă utopia vocației constructive prin gustul pentru macroepic, autorul surprinde tragismul vieții în tușe puternice. Dovadă stă ampla nuvelă Drumul câinelui (1974). Deși păcătuiește prin armătura tezistă care transformă unele personaje în marionete ideologice, scrierea reprezintă pariul câștigat de a reuni sub
LANCRANJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]