3,641 matches
-
credeam și eu. Așa mi-au spus și bătrânii. Dar, tot ei mi-au spus că oricine trece brațul ăsta de apă cu luntrele mele, are să-mi dea ceva În schimb. M-am uitat la el. Ce să-i dau? Vânat de prisos n-aveam. Ierburile de leac le știau și ei. Blănurile noastre erau roase și rupte. Sulițe aveau și ei, iar arcul Runei... - Dă-ne un nume, Krog, zise Vindecătorul atunci. Pune-ne un nume! Să fim noi primii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
șoarecilor. Își fac culcuș În niște găuri pe care le sapă În pământ și mănâncă grăunțe. Deși sunt mici, când Își umplu gura cu grăunțe, fălcile lor uriașe Îi fac să semene cu niște bătrâni hapsâni și grași. Noi Îi vânăm doar când e foamete mare și, de fiecare dată când le-am spart vizuinile ca să punem mâna pe ei, le-am găsit pline ochi cu semințe de toate felurile, unele dintre ele putrezite, căci șoarecii ăștia nenorociți strâng totdeauna mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
căci scâncetele lui le-am auzit, dar ați fost niște proști s-o luați prin inima nisipului cu pruncul după voi. Femeia voastră de ce are sulița ei? - Se trage dintr-un neam numai de femei și trebuie să știe să vâneze. - Ah. Avem și noi un neam din ăsta. Sunt femei rele. - La noi toate femeile sunt rele, am zis, iar cei din luntre pufniră Într-un râs sănătos. Am ajuns În satul lor la căderea serii. Tuni nu-mi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vânt furios dinspre Miazăzi. Mărunțeii nu mai văzuseră niciodată așa ceva și se băgară unii În alții, precum oile. După-amiază, furtuna se Înteți și se porniră niște fulgere cumplite, care scuturau pământul de parcă ar fi fost o frunză uriașă. - Ai mai vânat vreodată pe furtună? mă Îmboldi Logon deodată și, plini de veselie, nepăsători la tunete și la șiroaiele de ploaie, ne-am scos sulițele și am luat urma unei turme de animale din acelea, cu gâtul lung. Alergând necontenit și hăulind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
veri, nu doar una. Uite: noi știam că e unul Krog care a plecat ca să Împartă vorba tuturor, numai că vestea care a ajuns la noi și care ne-a făcut să te căutăm a fost că pe Krog Îl vânează unii care nu-l mai recunosc pe Tatăl de strămoș. Pentru asta ne-am luptat În sânge până la glezne pe malul unei mări calde, spulberând parte din cei ce-ți luaseră urma. Tot În numele Tatălui ce ne-a scos din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Încât Logon, de cum le-a văzut, s-a apucat să scrijelească de zor În zăpadă semne de-ale lui Selat. Mândră nevoie mare, Nunatuk Îmi zise că În luntrile acelea mergeau la vânătoare cei din neamul lui Cipusik. De vânat, vânau niște animale nemaivăzute pe care uriașa Nunatuk mi le arătă chiar atunci: nici pești nu erau pentru că răsuflau, nici porci nu erau pentru că se scufundau sub apă, și nici urși nu erau pentru că aveau blana prea scurtă. Trecură multe zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
țină mereu aproape de tabăra ta, ca să poată duce oricând vorbă lui Scept că Nunatuk născuse. Atunci, mi-am luat inima În dinți și m-am hotărât să dau de Kikil, orice ar fi. L-am Întâlnit a doua zi, pe când vâna și mi-a luat toată dimineața ca să-l conving că aveam gânduri curate. I-am povestit despre Logon și despre ce pusese Scept la cale, dar la sfârșit, Kikil a izbucnit În râs și mi-a spus că știa el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Întâlnea În ascuns de câteva seri bune, i-a pitit În desișul de pe malul apei care curge mereu. Vânătorii s-au pus pe așteptat. Noi, În preajma lor! Kikil, ca un coțcar ce este, se făcea că nu știe nimic și vâna prin jurul iscoadelor lui Scept, râzând ca prostul. Atunci, i-am spus că vreau să ne ducă, pe mine și pe Runa, În sat, În preajma casei În care dormi tu, iar el așa a făcut. A mai pus niște mărunței de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o zi de mers prin văgăuni, văi, culmi și tăpșane pline de iarbă. Avem trei ape care curg mereu și de acolo ne adăpăm. Avem și niște copaci mulți, mulți de tot, dar nu ne ducem printre ei decât când vânăm. În jurul pământului nostru sunt alte și alte pământuri, iar În jurul pământurilor sunt un fel de ape nesfârșite. Acelea sunt mările. Iar eu, Krog, am străbătut toate pământurile și toate mările. Nu știam cum dar, la multe luni după marea luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care orhideele purpurii se prăvălesc În ghirlande de zeci de metri, sunt fenomene, nu‑i așa? Oamenii fuseseră proaspăt omorâți și descăpățânați. Capetele erau așezate deoparte. Cercetătorul arăta că erau folosite ca valori pentru pețitul de neveste. Iată de ce le vânează vânătorii de capete. Dar medicul nostru american se lăsase atras În vâltoarea ambuscadei nu de dragul vitejilor luptători, ci de mirosul de carne friptă. „Aidoma cu o aromă de bucătărie din trecut, de acasă. Sau cu cea a curcanului de Ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Copiii mei tușesc întruna, de la naștere... Asta nu vă spune nimic? ARTUR: Absolut nimic! GARDIANUL (În hohote de plâns.): N-aveți inimă... Ne aruncați în stradă... Știți bine că până la oră unu e interzis să umblăm pe stradă... Ne vor vâna ca pe niște câini.. Știu eu... Vreți să mă vedeți mort... ARTUR: Nu-i adevărat! GARDIANUL: Ba da, mi-am dat seama imediat. Vă stau în gât! ARTUR: N-am nimic cu tine. Ridică-te! GARDIANUL: De ce să mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mă tem de autor! GRUBI (Alergându-i pe cei doi prin sală, cu diverse obiecte amenințătoare în mână.): Vă arăt eu! Vă arăt eu vouă! Haimanale! BRUNO (Alergând după GRUBI.): Grubi! Grubiii... Lasă-i, mă! Ne facem de râs. GRUBI (Vânându-i pe cei doi.): Afară! Afară! BRUNO (Prăbușindu-se, învins, pe marginea gropii.): Ia te uită ce-a ieșit! (PRIMUL și AL DOILEA BĂRBAT au fugit prin ușile de intrare, pe lângă plasatoare, eventual deranjând câte un rând întreg de spectatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aripile și zvârrrr! a pierit printre salcâmi. Așa aduc eu seară de seară luceferi, vara privighetori.... Într-adevăr în clopotnița mitropoliei sălășluiește un huhurez care-și face veacul pe deal și prin împrejurimi, cam până la Cuțitul de Argint, deși mai vânează el și prin cimitirul evreiesc și chiar pe la geamie uneori, când e iarna grea. Zboară tăcut peste ruinele Curții Vechi sau poposește printre dărâmăturile din spatele Victoriei Socialismului, care noaptea sclipesc ca putregaiul. Neînfiorat de prefaceri politice și mișcări sociale, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
O să-mi prindă bine câmpul cu stelele. Acolo ce mai e? Iar se aleargă Nelu zis Biștar cu gașca lui Bureață din Pipera? Nu mă interesează, mortăciune. Dar nu moartea e rea, ne-moartea e de groază! Îmi reproșează că vânez noaptea ca spărgătorii, că văd prea bine, că-mi fac cuib prin locuri pustii, că am ghiare, că trăiesc prea mult, că iubesc singurătatea, că aduc nenorociri, eu! În fiecare primăvară, nu scot și eu puișori ca toată lumea? Și în loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
șopti, conspirativ: - P-ormă, nu spui că ai lui s-au schimbat? Pe timpul comuniștilor, că au prins și din poamele astea, au dat-o pe țâul simplu, proletar. Să n-avem nici noi, copiii, nici ei, probleme cu numele. Îi vânau pe cei care aveau nume care-i arătau a străini. Era cu... Cosmopolitismul îi zicea. Mata n-ai prins vremurile alea, nu știi ce era p-atunci. Ce pârnaie făceai de te găsea de cosmopolit! Și cum te mai scoteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
știam cum să-l strâng în brațe și să nu-i mai dau drumu, de parcă îmi turna tot nisipul Saharei în ventricole de mă topea și mă făcea să mă zvârcolesc cum zicea el că se zvârcolește antilopa când o vânează șacalii sau beduinii când trece caravana. Am avut însă noroc pă timpul când mă frecau la anchete, că după ce m-au terminat acolo, la București, m-au trimis aici, acasă să mă prelucreze ai mei, că cică mă cunoștea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu i-am acordat nici o atenție, deși mi se păruse suspect să pleci la vânătoare într-un loc aflat atât de aproape de oraș; nici nu știam dacă e legal, și oricum, în afară de veverițe nu cred că mai avea ce să vâneze. Acum că aflasem cum stăteau lucrurile îmi restructuram amintirile și zâmbeam. Când am privit-o pe Mama Mare părea din nou cufundată în meditație. Mișca imperceptibil maxilarul și iar m-am simțit stingherit. În mod normal lumea se scoate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
închipuie visele lui? Trebuie că erau atât de departe de a le înțelege! Copil fiind, când Tom-Tom mârâia și se agita în somn, îl întrebase pe tatăl lui ce visează câinii. — Nu știu, îi răspunse acesta. Poate că fugăresc pisici, vânează iepuri sau aleargă după poștaș... Poate că au o lume a lor pe care noi nu o cunoaștem. Atunci, stătea foarte cuminte, privindu-l pe Tom-Tom ore în șir, încercând să pătrundă în misterul minții lui și al acelei lumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îi compensa străduința de o săptămână... Trecuse o săptămână? Pe măsură ce câștiga noțiunea orelor, pierdea noțiunea zilelor, a săptămânilor și a lunilor. De fapt, acolo timpul era lipsit de valoare. Contau doar cel mai bun moment pentru pescuit, ora potrivită pentru vânat maimuțe sau clipa de pândă a fluturilor. Ziua n-avea nici o importanță. Nici luna... Ce lună o fi? Probabil ianuarie, dar erau toate atât de asemănătoare... Un pește se zbătu în apă. De la a doua zvâcnitură, înțelese că încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lui Kano, cel cu picioarele diforme, purtătorul celei mai lungi sarbacane din tot ținutul. Se urcă în caiac și porni pe drumul de întoarcere. Când intră în colibă, găsi atârnând de o grindă o maimuță mică, jupuită de piele și vânată de curând. Cineva îi întorcea darul. După-amiaza se scurgea încet, foarte încet. Așezat pe o creangă, cerceta luminișul. Cunoștea pe dinafară fiecare floare, fiecare frunză, fiecare tulpină, chiar și trunchiurile copacilor învecinați; coroanele lor, lianele lor, umbra pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
rămas acolo, ore în șir, zile și nopți, până când, după o săptămână, omul s-a prăbușit, sleit de puteri, și l-au devorat de viu. Mirosul fricii era cel care plutea în aer, dar trecuse atâta timp de când nu mai vânase nici un tapir, nici o capibara, nici un cerb, încât niște jamboane bine afumate de pecari, atârnând de tavanul colibei, i se păreau de-a dreptul ispititoare. Înaintă încet, luându-le urma după miros, cu urechea atentă, până când auzi - clare - grohăiturile răgușite ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ajuns doi pecari ca să stăvilească un prim atac și, la guițatul lor, va veni turma care va nimici cu o furie oarbă pe oricine ar fi cutezat să-l deranjeze pe unul dintre membrii ei. Nu, nu era ușor să vânezi un huangana. Nici măcar nu era de-ajuns să-l ucizi și să fugi. Treabă zadarnică, pentru că frații din rasa lui îl devorau de îndată, iar vânătorul, la întoarcere, nu mai găsea decât o baltă de sânge și niște rămășițe. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
care vorbește spaniola. Unu’, Kano... — O vorbesc mulți. Era limba bunicilor lor. — Cine i-a învățat? — Misionarii. În secolul trecut, tribul yubani era cel mai pașnic din Amazonul de Sus. Dar a venit febra cauciucului și au început să-i vâneze ca să-i transforme în siringueiros. I-au înrobit, așa cum au înrobit și alte duzini de triburi. Într-o zi, s-au ridicat la arme și au fugit în aceste mlaștini... Sunt într-adevăr canibali? Preotul ridică din umeri: — Cine poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dea naștere la copii, să aibă grijă de ei, să se ocupe de soț, să cultive pământul atunci când îl au, să aducă apă și lemne, să ridice colibe, să care poveri... Bărbații nu fac decât muncile nobile: să pescuiască, să vâneze și să stea la taifas ore întregi. Merg și la război; război care le servește, în primul rând, ca să facă rost de noi femei. Fiecare războinic are atâtea femei câte poate cumpăra sau fura de la triburile rivale, deși străinele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îl înconjura, adaptându-se la fiarele, șerpii, insectele și foarte complexa ei floră, dar, în tot acest timp, nu învățase absolut nimic despre oamenii ei: „sălbaticii“ care se mișcau printre umbrele ei. Se putea lupta cu jaguari și anaconde. Putea vâna cei mai mari caimani și se putea feri de șerpii cei mai veninoși, dar nu va reuși niciodată să învingă un yubani, dacă yubani-i se hotărau să nu-l mai socotească oaspete, bun doar ca să facă schimb cu el. Rarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]