3,569 matches
-
corespunde simplaprivire a ceea ce omul întâlnește. Este o privire ea însăși indiferentă, ce constată doar că ceva este de față, în simplitatea sa neutră, elementară. Nu cumva contează mai mult decât orice tocmai această indiferență a privirii și a celor văzute ca deja date? Nu tocmai de aici, din această indiferență, se naște lipsa lor de sens? Probabil că e riscantă această lectură, însă cred că ființarea simpluprezentă reține tocmai prin așa ceva. Nu e în joc o indiferență pură, căci ea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
tatea ei de a fi la îndemână. „Pădurea este ocol silvic, muntele este carieră de piatră, râul este forță hidraulică, vântul este vânt «prins în pânze». Odată cu descoperirea «lumii ambiante» este întâlnită și natura astfel descoperită.“ Așadar, natura nu trebuie văzută doar în simpla ei prezență. Însă ea poate săți apară astfel, căci poți face abstracție de ceea ce se lasă văzut prin unele sau altele dintre preocupări. Vezi atunci de pildă doar florile pajiștii - nu și plantele botanistului, vezi doar „izvorul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Dar natura drept „ceea ce ne ia cu asalt“, cărei priviri ar corespunde ea? Corelând acest pasaj cu ceea ce spune Heidegger în § 32, ești nevoit să recunoști un alt gen de modulație în simplaprezență a naturii. Aceasta nu se mai lasă văzută doar ca viață elementară și peisaj captivant, ci drept ceea ce pune viața omenească la încercare. De această dată, diferența ei se naște din însăși acea indiferență ce poate să devină gravă, terifiantă. Este o indiferență care neliniștește, amenințătoare. În fața ei
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
tradiționale (studiu publicat ca prim volum al lucrării Devenirea întru ființă), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, pp. 117 sqq.</ref> A fi rațional și a fi absurd apar acum ca mo duri exclusive prin înțelesul lor. Iar libertatea ajunge văzută „în sensul indiferenței de alegere“. Consecințele acestei idei pot contraria pe oricine: „pe planul existenței umane se ajunge la absurditatea ca omul să fie neutru între ființă și neființă, adică între sine, între singurul său sine posibil, și altceva“. În
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
elementul pasiunii, stă în marginea unei astfel de chestiuni. Se fixează în ofensă, încât aceasta nu devine prilej de a trece dincolo de sine. Logic vorbind, clipa ca atare nu există. „Din punct de vedere socratic, ea nu poate fi nici văzută, nici deslușită, nu există, nu a fost și nu vine; din care cauză învățăcelul este, vezi bine, tocmai adevărul [căci își reamintește cele adevărate, le obține prin anámnesis], iar ocazia clipei nui decât o glumă, la fel cum nici coperta
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
povestirea este asemeni unei pilde vechi, precum cele orientale sau precum cele rămase de la părinții pustiei. 24. Un exemplu de absurditate minunată Reiau ceea ce am spus cu alt prilej, anume că lumea celor pe care le socotim absurde ar trebui văzută ca fiind la fel de eterogenă ca și geografia pe care o explorăm la nesfârșit. Sau 190 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE ca și lumea - inepuizabilă în ea însăși - a celor omenești. Dacă ar fi să ne gândim doar la acele idei
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
semn are neapărat valoare simbolică. De regulă, vorbim despre simbol atunci când acceptăm deja o interpretare. „Atunci - când suprapun visului interpretarea - pot să spun: «Ah, da, masa corespunde evident femeii, acest lucru aceluia» etc.“ Acceptăm deja un sens nevăzut al celor văzute. Însă nu e nevoie de așa ceva pentru a recunoaște un vis sau, în altă privință, un desen, o pictură, un vers. Într-adevăr, vorbim cu prea multă ușurință despre semne și simboluri, pe de o parte, sensuri și interpretări, pe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cu altele, ci mai degrabă solitar. Un asemenea catalog, dacă s-ar putea numi totuși astfel, trebuie să facă loc unor singularități incomprehensibile ca atare. În astfel de situații, ceea ce „se spune“ devine mai real și mai sensibil decât cele văzute nemijlocit. Realitatea sa poate fi resimțită întocmai, aproape carnal. Nu mai poți afirma că, față de cele de primă instanță, reprezintă o simplă compoziție simbolică. Observi, firește, că e vorba de o ficțiune sau de un mit, însă acest lucru nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sale mișcătoare. Într-un asemenea labirint lipsește orice reper (). În consecință, nu zidurile vor ține omul prizonier acolo, ci tocmai absența lor. Iar prizonieratul este definitiv, înseamnă intimitatea deplină a vieții cu moartea. Acolo, în adâncul deșertului, moartea se lasă văzută ca atare, nemijlocit. Te întâmpină ea însăși, în persoană, asemeni unei apariții din senin. În fond, deșertul are de partea sa fatalitatea însăși. Când pune la încercare viața unui muritor, nu îngăduie o lungă așteptare și nu lasă nici o urmă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ceva sau cu o iluzie. Însă nimicul ne poate vizita și în alt fel, de exemplu sub chipul vieții care trece ușor pe lângă noi. Sau asemeni acelor limite care, deși privesc nemijlocit modul omenesc de a fi, nu se lasă văzute ele însele. Însemnările târzii ale lui Wittgenstein insistă asupra faptului că unele nonsensuri, precum cele etice APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 105 96. 97. sau religioase, devin semnificative cu privire la modul nostru de existență. Întro discuție cu Moritz Schlick din decembrie 1929
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
că ea există“ (§ 6.44). Un asemenea „fapt“ nu se poate spune: nu se determină ca atare, nu se calculează și nu se descrie. Ci este recunoscut altfel, așa cum se întâmplă când mintea contemplă ceva sau se minunează în fața celor văzute. „Contemplarea lumii sub specie aeterni este contemplarea ei ca întreg - un întreg limitat. Sentimentul lumii ca întreg limitat este misticul“ (§ 6.45). Vorbind aici de privirea contemplativă, ne dăm seama că în joc este o altă atitudine decât cea proprie
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
semeni (solicitudine, grijă pentru celălalt, Fürsorge). În sfera acestor raportări intenționale, sensul se anunță sau se retrage, se arată sau se ocultează. Lipsa de sens privește însă cu totul altceva, de exemplu o piatră oarecare, o furtună în munți, însă văzute pe cât posibil ca ființări nemijlocite, date ca atare. În cazul lor avem de a face cu ființări simpluprezente. Iar faptul de a fi simplu prezent, Vorhandensein, numește „un fel de a fi care îi este total străin ființării ce are
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
corespunde simplaprivire a ceea ce omul întâlnește. Este o privire ea însăși indiferentă, ce constată doar că ceva este de față, în simplitatea sa neutră, elementară. Nu cumva contează mai mult decât orice tocmai această indiferență a privirii și a celor văzute ca deja date? Nu tocmai de aici, din această indiferență, se naște lipsa lor de sens? Probabil că e riscantă această lectură, însă cred că ființarea simpluprezentă reține tocmai prin așa ceva. Nu e în joc o indiferență pură, căci ea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
tatea ei de a fi la îndemână. „Pădurea este ocol silvic, muntele este carieră de piatră, râul este forță hidraulică, vântul este vânt «prins în pânze». Odată cu descoperirea «lumii ambiante» este întâlnită și natura astfel descoperită.“ Așadar, natura nu trebuie văzută doar în simpla ei prezență. Însă ea poate săți apară astfel, căci poți face abstracție de ceea ce se lasă văzut prin unele sau altele dintre preocupări. Vezi atunci de pildă doar florile pajiștii - nu și plantele botanistului, vezi doar „izvorul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
întro anumită ordine sesizezi ceva inepuizabil și imprevizibil, ce nu poate fi stăpânit ca atare. Însă în același loc ni se spune că a descoperi natura ca simplăprezență înseamnă a lăsa ascunse alte moduri ale ei. Rămân ascunse, cum sa văzut, „natura ca «tot ce mișcă», ceea ce ne ia cu asalt și ne captivează ca peisaj“. Astfel, natura ne captivează ca peisaj atunci când o privim, să spunem, cu o anume dispoziție estetică, lăsându ne atrași pur și simplu de întinderea sa
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Dar natura drept „ceea ce ne ia cu asalt“, cărei priviri ar corespunde ea? Corelând acest pasaj cu ceea ce spune Heidegger în § 32, ești nevoit să recunoști un alt gen de modulație în simplaprezență a naturii. Aceasta nu se mai lasă văzută doar ca viață elementară și peisaj captivant, ci drept ceea ce pune viața omenească la încercare. De această dată, diferența ei se naște din însăși acea indiferență ce poate să devină gravă, terifiantă. Este o indiferență care neliniștește, amenințătoare. În fața ei
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
tradiționale (studiu publicat ca prim volum al lucrării Devenirea întru ființă), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, pp. 117 sqq.</ref> A fi rațional și a fi absurd apar acum ca mo duri exclusive prin înțelesul lor. Iar libertatea ajunge văzută „în sensul indiferenței de alegere“. Consecințele acestei idei pot contraria pe oricine: „pe planul existenței umane se ajunge la absurditatea ca omul să fie neutru între ființă și neființă, adică între sine, între singurul său sine posibil, și altceva“. În
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
elementul pasiunii, stă în marginea unei astfel de chestiuni. Se fixează în ofensă, încât aceasta nu devine prilej de a trece dincolo de sine. Logic vorbind, clipa ca atare nu există. „Din punct de vedere socratic, ea nu poate fi nici văzută, nici deslușită, nu există, nu a fost și nu vine; din care cauză învățăcelul este, vezi bine, tocmai adevărul [căci își reamintește cele adevărate, le obține prin anámnesis], iar ocazia clipei nui decât o glumă, la fel cum nici coperta
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
povestirea este asemeni unei pilde vechi, precum cele orientale sau precum cele rămase de la părinții pustiei. 24. Un exemplu de absurditate minunată Reiau ceea ce am spus cu alt prilej, anume că lumea celor pe care le socotim absurde ar trebui văzută ca fiind la fel de eterogenă ca și geografia pe care o explorăm la nesfârșit. Sau 190 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE ca și lumea - inepuizabilă în ea însăși - a celor omenești. Dacă ar fi să ne gândim doar la acele idei
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
din vale, mărginite departe tare de dealurile albastre, șterse ca niște nouri gata să dispară sub orizont, care despart valea Moldovei de a îndepărtatului Siret. În varietatea haotică de păduri, de dealuri și de văi, identificarăm Bălțăteștii noștri, care, abia văzuți și răsărind din infinitatea de arbori, păreau de aici, cu cele câteva raze răsfrânte de acoperișurile lor, niște așezări din povești. Brațul Adelei stătea prietenos sub al meu, încredințat parcă mie. Simțea și ea poate, ca și mine, nevoia de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
meu cu ce-i doi copii se aflau Înăuntru...! Rugați-vă oameni buni, acesta-i sfârșitul...!!” Cum nimeni nu avea timp s’o asculte, Tony Pavone cu Atena de mână și care tremura toată de frig, mai mult de cele văzute, hotărî să străbată bulevardul prin mijlocul lui, presupunând riscul minim și,oricum feriți de Îmbulzeala trotuarelor, de pericolul unor alte prăbușiri. Alegere salvatoare, cum avea să realizeze câteva momente mai târziu...! La intersecția bulevardului cu Str.C.A.Rosseti, privi către
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
el. Îl admira, Îl iubea. Nu putea să se descurce cu suma deplină a faptelor legate de el. Considerente Îndepărtate păreau să ajute - luna, lipsa ei de viață, lipsa ei de moarte. O perlă albă corodată. De un singur ochi, văzută ca un singur ochi. Sammler se Învățase să fie grijuliu pe cărări publice În New York, invariabil Întinate de câini. În parcelele cu bare de fier luminile verzi ale ierbii nu mai aveau mult până să fie stinse, arse de excremente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
savant. — Păi nu știu. A fost Carlyle. A fost T.E. Lawrence. Oameni străluciți, nu? Și ei au pierdut singurul exemplar al unor capodopere. — Of, of. — Deja campusul e acoperit de afișe. Manuscris pierdut. Și este și o descriere a doamnei. Văzută des la conferințe publice. Poartă perucă, duce o sacoșă, este asociată cumva cu H. G. Wells. — Da, pricep. — Nu se Întâmplă să știi ceva despre asta, domnule Sammler? Firește că aș dori să fiu de ajutor. Sunt uimit câtă informație se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
aseară. Fluid negru, lumină albă, pământul verde, reavăn și Încălzit de soare, străpuns de viață nouă. În iarbă, o masă strălucitoare de particule, o albeață Îngropată În brazdă și din această rouă, oriunde o ajungea soarele, exploda spectrul: ca orașele văzute noaptea din avion sau ca laptele sămânței galactice a lumilor. — Poftim. Stai jos. Scoate-ți chestiile alea din picioare. O să răcești. Pot să Îi usuc În cuptor. Îngenunchiând, Îi scoase pantofii uzi. Cum poți să stai cu ei În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
pe care acum îl lăsau afară. Doamna și domnul Pavel își făceau, veseli, îndatorirea de gazde, iar becul de sub bolta de afară semnifica, iluzoriu, intrarea într-o lume a abundenței și a bucuriei. Ai fi spus, datorită vioiciunii și îmbrăcăminții, văzute toate la o imaginară distanță, că oamenii acelei nopți erau din vârful piramidei sociale. Era însă o greșeală să judeci lucrurile astfel, decât dacă omiteai că acum, imediat după război, se ștersese ceva din încrederea, strălucirea celor de sus, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]