4,489 matches
-
o desfac, scot cocoșeii și-i resfiră, gonesc degetele ei tot mai departe, intră în cimitir, cutreieră aleile, ajung la parcela 23F, râcâie pământul, ajung la Stelian, îl mângâie drăgăstos, el se foiește nedumerit, apoi simte cum degetele ei de vițe și odgoane vegetale strâng gâtul lui Stelică, îl încolăcesc tot mai apăsat, tot mai strâns, el abia mai răsuflă, horcăie, se zbate dar nu mai este scăpare, se sfârșește sub sugrumarea ei, târzie sugrumare, așa cum dăduse să o facă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pă vemuri. Nu s-a lăsat muierea până nu l-a băgat și pe el la celulă, pentru că... Îți dai seama ce-i viața, Vergilică? Când ia pă câte unul la distrugere, nu-l mai lasă până într-a șaptea viță. Nepot și băiat de profesori și s-a profilat pe haznale. Încercă să râdă. Dinspre plămâni, sfârșeala aceea se scurgea, ca o apă răcorelnică, înspre picioare. Amorțea toropit, cu carnea dințuită, furnicată de mii de țepușe. Mormăia, mai mult pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Unde ești Fata? unde ești?” El își aminti cum Vasilica făcea ”Pelincele Domnului”, cu julfă multă și cu miere... mânca până ce nu mai putea. - Tare bune mai erau!... își zise el. Masa era încărcată cu: chișcă, sărmăluțe în foi de viță, aburind, cârnați, curcan la cuptor, cozonaci rumeni, plăcinte ”poale’n brâu” cu brânză de oi, învârtită și câte și mai câte bunătăți, așa cum numai ea știa să le facă. Dar, acum... acum, masa era goală, nu mai era nimic pe
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
dansurile populare, poate, această schimbare s-o scoată din starea în care se afla. Zilele începuseră să se micșoreze, semn că se apropie toamna. Soarele nu mai dogorea așa de puternic iar culorile toamnei se așternuseră pe frunzele pomilor, ale viței de vie. Pe lotul pe care i se atribuise de la CAP, de o jumătate de hectar de pământ, așa cum avea toată lumea, Gheorghe semănase porumb. Anul acela a fost recoltă bogată atât la grâu cât și la porumb. Frusina își luă
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
A venit primăvara. Înfloriseră caișii, corcodușii, piersicii. Liliacul îmbobocise, zambilele și narcisele răspîndeau un miros plăcut prin grădini. Era o plăcere să treci prin fața curților oamenilor; o curățenie lună, de primăvară. Gardurile vopsite, pomii fructiferi dați cu var pe trunchiuri, vița de vie tăiată și pusă pe araci, aleile curate și delimitate cu pietricele, și ele, la rândul lor, date cu var iar albul lor împreună cu albul pomilor înfloriți dădeau o notă de curățenie dumnezeiască. Era duminică. De la biserică, Frusina
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
fig. 31/5-11, 13); Teodor 1997c, p. 161; Sion 1999, p. 6-23. 147. Vinețești, fost Cordeni (comuna Oltenești), județul Vaslui a) Popești: în marginea vestică a satului, în marginea viei fostului C.A.P., pe dreapta Râului Crasna, cu prilejul plantării viței de vie a fost distrus un cimitir de incinerație în urne. Sondajul efectuat în același an (1961) a surprins trei urne in situ, care conțineau resturi umane calcinate. Distrugerea necropolei nu a permis stabilirea unui număr aproximativ de morminte sau
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
s-a prezentat la poarta unei mânăstiri la care a bătut cu multă energie. În momentul în care o soră în vârstă care slujea la recepție deschise poarta cea grea de fag, țăranul îi arată, zâmbind, un strugure minunat de viță de vie. „Soră” spuse țăranul, „știi cui vreau să-i fac cadou acest strugure, cel mai frumos din via mea?” „Probabil superioarei sau unei surori din mănăstire”. „Nu, ție!” „Mie?” Sora care era la recepție se înroși de bucurie. „Vrei
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
Așadar, operațiunea cu detergentul picase... Nu puteai fi înlocuit nici cu un rapsod de Partid. Tovarășului X fiindu-i deja dezvăluite numele dumitale. Vârsta. Adresa. Liceul la care studiezi... 383 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI precum un cârcel de viță, de asemenea cel care se purta ca un conducător al delegației și, deși se înfățișa scund, îndesat, suplimentul său de spirit estetic îi ameliorase defectele, vîrîndu-l într-o scurtă și un costum maroniu vădind tăietura unui croitor de calitate. Ceea ce
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
jucau tot timpul sub niște sprâncene dese, ascuțite. Gura ei ca o pungă se deschidea și se închidea fără încetare. Când râdea, i se vedeau dinții rari, pe care muierea îi ascundea cu un bariz ce-i ținea capul înfășurat. Vițe cenușii de păr îi scăpau de sub legătura prost făcută și-i cădeau peste obraz. Și le îndrepta repede, mai se bătea cu palmele ei osoase pe genunchii ascunși sub o fustă neagră, largă și încrețită. - Numai să ai grijă de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ei ce nuntă făcuse? Ce mireasă era Lina lui, cum umblase Aglaia șefului să-l împace cu socrul cu care avusese o ceartă pentru niște sume, cum le luase lor dobânzi, cum își cumpărase alte butoaie și lucruri pentru prăvălie, viță de om! Băgase băiat de prăvălie pe-o rudă de-a lui de la țară, copil sărac, fără părinți. Îl îmbrăcase, îl încălțase, era jupân, nu altceva. Umbla cu șorț de piele, negustoria mergea, ieșeau bani. Stere tot pe drum se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sângele tânăr și, într-o toamnă, la crame, i-a căzut sub ochi o fetișcană plină și puternică, în fote curate, ca piatra de munte, sănătoasă și veselă, de râdea repede cu un glas dulce. Tot ținutul acela albăstrui, de viță stropită cu piatră acră, coclise. O rugină ștearsă și găunoasă bolea în frunze. Pădurile aveau un miros putred și soarele leneș de octombrie le bătea frunzișul galben, pierit. Negustorul se așternuse la masă cu cărăușii lui. A cumpărat vinul nou
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
multe tablouri și un raft de cărți. Chiriașul ajutase căruțașului să descarce. Veta se nimerise prin curte. Se uitase la necunoscut. Acesta era bine făcut, înalt, cu priviri vesele, îmbrăcat în haine călcate. Pe fruntea brobonată de sudoare îi cădeau vițele negre ale părului. Tânăr, să fi avut douăzeci și cinci de ani. Tânăr și serios, c-abia o privise în treacăt, și ea fugise în casă, rușinată. Până seara îl pândise pe după perdele. Îl văzuse cum își așezase lucrurile, cum acoperise geamurile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
c-avea treabă și nu era chip să întîrzie. Trecuseră câteva luni. Întomna. O lumină de început de septembrie, pierită, albă, împînzea curtea. Pomii lăsau o umbră rară în țarină. Mirosea a gutuie pârguită. Procopie ședea și se uita la vița urcătoare ce acoperea ferestrele lui. Era așezat pe un scaun, cu ochii în soare, orbit de lumina aceea mângâietoare, numai într-o cămașă subțire, deschisă la gât, moleșit, ținîndu-și genunchii între palme. Veta îl privea de după perdea. Atunci sosiră dinspre
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
hârtiile desprinse din pioneze. Pe dușumele, Procopie uitase un caiet cu scoarțe albastre. Simți că i se face frig. Ieși. Afară, soarele de noiembrie, tocit și șters, cădea peste case. Sub streașină se așternuse un strat de frunze roșii de viță sălbatică. Motanii se tăvăleau a dragoste în jarul lor. Câinii se scărpinau de pomi. Intră în casă. Maică-sa spăla, și mirosul de leșie, vechi și cunoscut, îi aduse aminte că are de făcut treabă. Nu întrebă nimic. Se închise
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Voica. A întrebat. Lumea a râs cu înțeles. O muiere a îndrăznit: - A găsit și ea unul tânăr, ce să te-aștepte pe tălică? O s-o ducă la Cepari, la părinți. Parcă se făcuse frig. Vântul scutura frunzele late de viță, le arunca prin șanțuri. Se lăsa seara. Deasupra dealurilor se aprinsese luceafărul și caru-lmare... Păcat de banii dați pe rochii, trebuia să le aducă înapoi nevestei! A tocmit vinul, 1-a plătit. Voia să plece mai curând. Rămăsese singur lângă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
într-o cafenea de alături, ca să se usuce. Ridicîndu-și căciula cea mițoasă, vedem o frunte atât de netedă, albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu fața într-adevăr plăcută a tânărului meu. Părul numai cam pre lung curgea în vițe până pe spate, dar uscăciunea neagră și sălbatecă a părului contrasta plăcut cu fața fină, dulce și copilărească a băietanului. Își puse în cui paltonul ud și, la aroma îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în mare, fără vegetație și fără viață. Dar cum este inima? De jur împrejur stau stâncile urieșești de granit, ca niște păzitori negri, pe când valea insulei, adâncă și de sigur sub oglinda mărei, e acoperită de snopuri de flori, de vițe sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și deasupra păturei afânate de lume vegetală se mișcă o lume întreagă de animale. Mii de albine cutremură florile lipindu-se de gura lor, bondarii îmbracați în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
după un prânz scurt și monoton, el se așeză într-o canape în fața focului, ea șezu-n genunchi pe-un taburel înaintea lui, îi luă o mână într-ale ei ș-apoi zise blînd: - Alecule, vezi părul iesta alb din vița de dinainte, scoate-l te rog! - Cocheto! zise el încet, dar se plecă spre a-l scoate și o sărută pe frunte. Ea se roși. El începu să râdă, căci era învins... Să întrebăm franc: sunt multe femei care se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de stânci sterpe înălțate în mare, fără vegetație. Dar cum este inima? De jur împrejur stau stâncile urieșești de granit ca niște păzitori negri, pe când valea insulei, adâncă și desigur sub oglinda mărei, e acoperită de snopuri de flori, de vițe sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și deasupra păturei de lume vegetală se mișcă o lume întreagă animală. Mii de albine cutremură florile, bondarii îmbrăcați în catifea, fluturii albaștri împlu o regiune anumită
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
înălțate în mare, fără vegetație și fără viață. Dar cum este inima? De jur împrejur stau stâncile urieșești de granit ca niște păzitori negri, pe când valea insulei, adâncă și desigur sub oglinda mărei, e acoperită de snopuri de flori, de vițe sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și deasupra păturei afânate de lume vegetală se mișcă o lume întreagă de animale [animală]. Mii de albine cutremură florile lipindu-se de gura lor, bondarii îmbrăcați
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte - o gură din cafeaua sau berea ce li sta dinainte... semn de triumf! Un june aplecat asupra unui biliard scria cu creta pe pănura verde vorba Ilma. Cugetam că e din vița lui Arpad și că și-o fi scoțând din rezervoriul memoriei sale vrun dulce nume de iubită sau vreun ideal unguresc din romanele lui Mauriciu Jokay. Nu m-am mai ocupat mai mult de figura acestui tânăr, suspinător poate, ci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ingenuitate de sub fruntea aplecată la degetele cu care se juca, totuși o privire furișă și neagră mă pătrunse cu raza ei până în suflet. - Cîntă-mi ceva, zisei cu vocea muiată și netezindu-i fruntea așa de rotundă, așa de lină. Dar vițele rebele se strecurară printre degetele mele și căzură cu coragiu * peste față, astfel încît părea o amantă ce se supără pe amantul ei și se fasolește într-un colț al casei. Dar și le dete ea singură-ntr-o parte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de stâlp, se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați * și fixi - ea-și frângea mînile ei în lanțuri și din când în când își netezea părul ei desfăcut, ce cădea pân la șolduri în vițe și-ncovoituri cumplite. La picioarele ei era cadavrul ca de var al unui copil gol pus pe paie - un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu o cordeluță roșie. Femeia răzimată de stâlp era atât de albă încît
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Lys. El sună încă de două ori... Răsunetul zgârie aerul salei și deodată, ca din pământ, văzură un băiet frumos, palid ca suprafața mărgăritarului, cu ochii în bolți mari, negri, cam turburi, dar adânci, cu părul care-i curgea în vițe negre și strălucite deasupra {EminescuOpVII 263} umerilor, cu pantaloni strâmți asemenea ciorapilor de matasă neagră... în genere toate hainele îi erau strâmt lipite de corp, erau îmbrăcate cu acest tricot de matasă. Pe cap avea o pălărie de catifea viorie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cot și se uita, neparticipând de fel la petrecere, ocupat se vede cu sine însuși și cu visele sale. Fruntea lui naltă, albă, foarte netedă și rondă se pierdea sub părul lung, moale și negru strălucit, care era îmflat în vițe naturale mari cari înmulțeau strălucirea părului. Fața lui era vânătă de albă și, fiindcă răsese fulgii de barbă neagră ce începuse a împlea părțile în josul urechei, el părea pudrat cu brumă de pe struguri; nasul era corect și plin, parcă taiat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]