6,708 matches
-
absurd, ST, 1993, 3-4; Elvira Sorohan, Urmuz, ironia iconoclastă, RL, 1993, 45; Christian Bolog, Urmuz și labirintul, JL, 1995, 43-48; Cornel Munteanu, „Pagini bizare”, ST, 1996, 4-5; Elvira Sorohan, Urmuz și suprarealismul, JL, 1996, 49-52; Geo Vasile, Urmuz sau Estetica vidului, LCF, 1997, 24; Pop, Pagini, 9-16; Anca-Maria Rusu, Antecedente românești ale teatrului absurdului, DL, 1998, 36; Glodeanu, Poetica, 338-351; Cărtărescu, Postmodernismul, 299, 351, 360-361; Dicț. esențial, 862-864; Nicolae Crețu, „Jocurile” lui Urmuz, CL, 2001, 6; Dicț. analitic, III, 260-263; Adrian
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
artistul adevărat creează direct, fără simbol, în pământ, lemn sau verb, organisme vii, mașini spintecând drumuri, strigăte tresărind violent ca în furtună acoperișuri” (Act de prezență). S-a spus că „mitologia cotidianului” instituită de V. ar trăda o „spaimă de vid”, o „teamă de absență”, anihilate (sau doar temperate) de o „pândă” vizând „apariția salvatoare a lucrurilor” (Ion Pop). Poate că poetul va fi avut tot timpul sentimentul că adăpostea moartea („vidul”) în propriu-i trup și tocmai de aceea a
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
cotidianului” instituită de V. ar trăda o „spaimă de vid”, o „teamă de absență”, anihilate (sau doar temperate) de o „pândă” vizând „apariția salvatoare a lucrurilor” (Ion Pop). Poate că poetul va fi avut tot timpul sentimentul că adăpostea moartea („vidul”) în propriu-i trup și tocmai de aceea a căutat cu atâta patimă o salvare provizorie (și iluzorie) în frumusețea evanescentă a „lucrurilor”. În poemele sale euforice nu doar „plantele și animalele”, ci și existențele inanimate, străzile, clădirile, obiectele apar
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
literatură”. Colectivul redacțional nu este menționat. Numărul inaugural se deschide cu eseul Un cuvânt despre platitudine și despre poezie, aparținând lui Mihail Sebastian. Autorul acuză scriitura „fără dibuiri, fără erori, fără dificultate”, ce de multe ori „este un semn de vid caligrafic”, disociază între stil („expresia organică”) și procedeu („exterior, mecanic, impersonal”), precum și între moderniștii autentici și „platitudinea poetică modernistă”, afirmând că în timp nu va rezista decât „ceea ce a fost emoție și adevăr”. Opiniile lui Sebastian vor reverbera în câteva
STUDIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290000_a_291329]
-
înecului”. Câteva motive ordonează materialul poetic: delta, diamantul, arborele vieții, amfora, acestea fiind preluate și într-un volum de eseuri, Marele Inchizitor (1993). Alcătuită din trei părți, inegale ca pondere, Geneza (Toți trebuie să moară), Ecleziastul (Neantul ebraic), Apocalips Nou (Vidul valah), cartea este structurată sub forma unui dialog între câteva personaje care tind să fie considerate modele arhetipale: faraonul, scribul, cezarul, filosoful, învățătorul, preotul, piticul, copilul și nebunul. Textul amestecă elemente de filosofie greacă, teologie creștină, asociate cu mitul valah
TAMARIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290043_a_291372]
-
scenarii narativ-alegorice (Formele interioare, Nici o inimă). Se remarcă tendința spre un limbaj cât mai concret, spre conglomeratele de imagini și desfășurările lingvistice stufoase (Nici o inimă, Etcetera), mai ales în versuri despre drama (interioară și cosmică) a trecerii, de parcă spaima de vid se acoperă de cuvinte. În Cântă, zeiță, mânia... (1996) și în cărțile următoare se petrece, parțial, o întoarcere la lirismul concentrat, nu întotdeauna și abstract - în „poeme japoneze”, compuse în delicate tușe realiste, sau în poeziile aforistice din O zi
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
gratuității ludice în cel al tragicului. O anumită influență bacoviană (tristețea, motivul ploii, simplitatea melodioasă), perceptibilă în ultimele două culegeri, se identifică mai clar în Biserica ploii (2001) sau în Spălarea apei (2001), unde moartea e sinonimă cu spaima de vid. Dacă lirismul se concentrase, S. optând pentru un gen de notație impresionistă a unor instantanee (imagini, idei) și mizând mai mult pe sugestia unei emoții, în Țara dispărută (2003) se revine la eteroclitul formulei optzeciste, în poeme lungi, pseudonarative, de
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
care-l apasă pe omul modern, ci expresia unei erori a sa, ce poate fi înlăturată. Astfel, tot nonsensul vieții se datorește unei ruperi de rădăcini, care-l fac pe omul actual să plutească haotic în gol. Sorescu străbate acest vid pentru a se întoarce la centrul de gravitate uman, care este legătura cu pământul, cu un anumit pământ. EDGAR PAPU S-a spus că nu poți privi moartea în față, așa cum nu poți privi soarele. Puntea lui Marin Sorescu dovedește
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
Eșecul statului metropolitan (central) în „războiul periferiei” aduce declinul. Este cazul Spaniei (1500 și 1600) și al Franței, care au suferit de „sindromul Marii Puteri” (Randall), năzuind să domine Europa. Războaiele lor continue le-au ruinat și au creat acel vid, acel „vacuum în care au fost capabile să se miște Olanda și Anglia după 1600. Astfel, aceste țări semiperiferice din nordul Europei au fost capabile să disloce fostele state centrale din sud” (Randall, 1988, p. 95). Dezvoltare sau expansiune? Cicluri
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
virgulă mobilă. Prima generație de calculatoare electronice s-a bazat pe tuburi electronice. 1904 -inventarea tubului electronic (dioda) de către John Fleming, menționat aici ca prim dispozitiv electronic ce va permite apariția calculatoarelor electronice. Lee De Forest este inventatorul triodei cu vid, pe care o denumește „audion” și o descrie în patentul obținut în 1906 ca „un dispozitiv cu trei electrozi pentru amplificarea curențiilor electrici foarte slabi”. În 1943 la Universitatea din Pennsylvania a început construcția primului calculator bazat pe tuburi electronice
Arhitectura Calculatoarelor by Cristian Zet () [Corola-publishinghouse/Science/329_a_567]
-
locul de muncă și mereu sunt pe drumuri în interes de serviciu); alți tați fug de responsabilitățile familiale, ei n-acceptă prezența neastâmpărată a copiilor. În toate aceste cazuri, rolul patern rămâne fără titular iar prezența paternă este înlocuită cu vidul...și adesea compensată cu un exces de autoritate maternă, până când tatăl apare iar pentru a răsfăța copilul într-o atmosferă de sărbătoare, sau pentru a-l teroriza, într-un climat de inchiziție, înainte de a pleca din nou pentru un timp
Bunicii ca părinţi de substituţie by Mariana Carcea, Ana Haraga, Didita Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/393_a_761]
-
evitând poluarea termică. VII) Poluare fonică Sunetul reprezintă o vibrație a particulelor unui mediu capabil să producă o senzație auditivă. Sunetul se propagă sub forma unor unde elastice numai în substanțe (aer, lichide și solide), dar nu se propagă în vid. În aer, viteza de propagare este de 340 m/s. Zgomotul este o suprapunere dezordonată a mai multor sunete. Este produs din surse naturale, dar mai ales antropice: utilaje, mijloace de transport, aparate, oameni. Poluarea fonică sau sonoră produce stres
Un mediu curat – o viaţă sănătoasă. In: SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Dimofte Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1201]
-
motiv pentru E. Minkowski, o importanță deosebită o au nu „temele” ci „mecanismele” care stau la baza fenomenului psihic morbid și care sunt reprezentate prin următoarele: a) legătura și disjuncția; b) fuziunea și denudarea; c) vagul și confuzul (ordinea, precizia, vidul, unitatea); d) reificarea și pierderea contactului vital cu realitatea (integrare, adaptare, dezadaptare, alienare). O precizare interesantă este făcută de H. Ey care, referindu-se la „tematica psihopatologiei”, afirmă că „boala nu este un corp străin, ci ea depinde de organizarea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vorbește în acest caz de o „eclipsă a psihismului” care generează sentimentul de „dezintegrare a Eului”. În aceste condiții viața psihică normală este resimțită în mod penibil, dureros, ca pe negativul ei, ca pe un „non-Eu”. Ființa își pierde sensul. Vidul psihic datorat necomunicării este invadat fie de angoasă, fie de o indiferență totală. În aceste situații, Eul personal se percepe exclusiv singur și izolat, pierzându-și sensul de „a fi”. În aceste condiții limbajul ne apare, din punct de vedere
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihic al personalităților psihopatice, prin natura instabilității sale, se asociază în mod frecvent cu „accidente psihiatrice” de următoarele tipuri: - Crize da agitație clasică asociate cu autosau hetero-agresivitatea. Acestea pot avea un caracter exploziv, zgomotos. - Depresia, frecvent întâlnită, este legată de vidul de existență pe care-l dă absența valorilor precum și de dificultățile ipohondriace ale individului respectiv. - Gesturi suicidare, reacții de panică, jocul cu moartea, fugile patologice. - Consumul de alcool și toxicomaniile ca forme sublimate de conduite de refugiu, imitație etc. - Bufee
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de aprofundare, de reflecție, de a judeca în mod independent. El simte, acționează și gândește după „șabloanele” care-i sunt impuse și pe care le acceptă în mod necondiționat. Caracteristicile personalității omului manipulat sunt următoarele (J. Ellul): Este un om vid interior. O ființă exclusiv exterioară, disponibilă oricăror solicitări, singur și izolat emoțional-afectiv, dependent de ideologiile colective. Este un om minimalizat din punct de vedere valoric, necreator, ce se identifică cu temele propagandei ideologice, un automat. Este o ființă angoasată și
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
masele, prin comportamentul lor, își vor urma necondiționat liderul” datorită unui proces de inducție sugestivă colectivă, favorizat de regresiunea psihologică globală a acestora. Comunicarea și relațiile interumane vor imita formele propagandei. Ele vor deveni formale, lipsite de conținut, un „limbaj vid” care va fi un „limbaj al zvonurilor și al sloganurilor”. Aceste aspecte deformate și absurde, ale relațiilor și comunicării interumane, sunt efectul factorilor negativi, anti-valorici menționați mai sus și ele contribuie la consolidarea efectelor primare ale propagandei de persuasiune la
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în acest fel, un fenomen fără precedent. Formarea specialistului prin practicile școlare și curriculare moderne este exemplul cel mai grăitor și mai șocant. „Specialiștii” sunt experți într-un domeniu practic oarecare, dar nu dispun decât de o cultură generală precară. Vidul creat printr-un curriculum foarte specializat trebuie umplut cu ceva. Dar cu ce? Cultura care umple vidul paideutic al specialistului modern este, de cele mai multe ori, „cultura de masă”. Specialiștii care dispun de o solidă cultură generală sunt din ce în ce mai puțini. Cei mai mulți
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cel mai grăitor și mai șocant. „Specialiștii” sunt experți într-un domeniu practic oarecare, dar nu dispun decât de o cultură generală precară. Vidul creat printr-un curriculum foarte specializat trebuie umplut cu ceva. Dar cu ce? Cultura care umple vidul paideutic al specialistului modern este, de cele mai multe ori, „cultura de masă”. Specialiștii care dispun de o solidă cultură generală sunt din ce în ce mai puțini. Cei mai mulți cad victimă celor două erori capitale ale pedagogiei moderne: demonizarea „erudiției vane” și satirizarea „diletantismului” cultural, la
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
apologia „specialistului” (care nu este rea în sine, dar dăunează formării integrale a personalității specialistului, contribuind la transformarea lui în „om unidimensional”). Specialistul epocii moderne - format în perioada postbelică - trebuie adăugat seriei de naivi copilăroși amintiți anterior. El își „vindecă” vidul paideutic consumând produse minore și vulgare provenite din „cealaltă parte a prăpastiei culturale” sau, pur și simplu, din „cultura de masă”. Cunosc mulți ingineri remarcabili ce „iau de bune” Protocoalele Înțelepților Sionului și destui medici care sunt convinși că francmasoneria
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în legătură cu care fuseseră formulate mai multe aserțiuni cu valoare de „legi naturale”. Visul dintotdeauna al didacticienilor - fundamentarea psihologică a instruirii - era așadar împlinit. Herbart încercase acest lucru la vremea sa, dar absența unor cercetări psihologice consistente îl obligase să umple vidul cu așa-zisa psihologie realistă; dar aceasta, departe de a fi „realistă”, era o simplă fantezie de tip asociaționist. La jumătatea secolului XX, B.F. Skinner încercase să fundamenteze teoria instruirii programate pe o singură teorie a învățării: condiționarea operantă - teorie
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
se adapă însă, fără saț, din toate domeniile culturii cu valori autentice. Dar curricula formale moderne, cel puțin în ultimul veac, au produs aproape numai experți - cu competențe predefinite și abilități standardizate - care, în nevoia lor de a-și umple vidul noetic, au căzut pradă culturii vulgare. Când nu știi să te nutrești cu ambrozie și nectar, ca zeii, atunci te mulțumești și cu jirul din troacă. Există prea multe victime. Prea mulți ingineri care nu l-au citit pe Dostoievski
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
se recunoaște legitimitatea, că nu se pot revendica dintr-o tradiție și dintr-o identitate „obiective”; că ruptura cu vechea identitate, pe care o decretaseră fără ezitare, în numele schimbării vechii alcătuiri și al unui nou proiect social, a generat un vid ce nu putea fi umplut ușor. Trebuia construit un nou mod de organizare și interacțiune, trebuiau identificate sau inventate noi sisteme de referințe, dar mai ales trebuiau convinși actorii sociali să utilizeze în practica socială aceste noi repere. Ce era
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
epoca Luminilor. Cartea care îl impune, Povestiri cu strada depozitului, poartă în mod frapant semnătura promoției textualiste și are un aer demonstrativ. Personajele sunt simple marionete trase de sfori de un autor care nu se ostenește să le scoată din vidul anonimatului, mulțumindu-se să le divulge doar funcția epică - Personajul principal, Autorul ș.a. Pasionat al cinematografului, V. își construiește proza după norme preponderent vizuale. Anumite texte poartă titlul neutru Secvențe. Uneori ochiul camerei de luat vederi urmărește câte un personaj
VIGHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290561_a_291890]
-
permanență elementele alcătuitoare ale lumii celeste și terestre, punându-le pe toate sub semnul fiorului metafizic, dar și al unei spaime existențiale nelămurite. Mineralitatea, infinitul cosmic, temporalitatea și spiritul se contopesc într-un tot care poartă dureros în sine nostalgia vidului originar. Mai dispersat în fragmentele universului și ale timpului decât la romantici, sufletul nu încetează totuși să aspire la un punct de idealitate, îndepărtat de contingent la o distanță măsurabilă în absolut. Trecut prin ontologia banalității sufocante a simboliștilor, încercat
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]