12,728 matches
-
din punctul de vedere al Centrului, un eșec. Pe cât de scuzabil, Într-un fel, pe atât de periculos. - Cum trebuie considerată atunci, din punctul de vedere al omenirii, existența Centrului? Un succes? - Mult mai mult decât atât: o necesitate. Imperioasă, vitală. Salvarea, dacă agreați cuvintele mari. Mister Adam, prețuiesc spiritul dumneavoastră polemic. L-aș prețui și mai mult dacă n-ar avea o componentă, scuzați, deviaționistă. Am impresia că vă place atât de mult să aveți În aproape orice situație o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
organică, pentru autoconstrucție, comunismul a capotat. Dar nu a avut parte de o moarte naturală, așa cum n-a avut parte de o viață naturală. Ceea ce nu l-a Împiedicat să-și afirme superioritatea de plano, cel puțin, În câteva sectoare vitale: sănătate, Învățământ, cultură, protecție socială... Adică, În sectoarele care vizează În mod direct viața oamenilor. E mult? E puțin? Dumneata ce părere ai? Aveam eu o părere, nimic de zis, dar mai aveam și Îndoiala că, spunând-o, procedez În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
secolului trecut, Eric Voegelin, ori religie seculară, cum nuanța Raymond Aron, treizeci de ani mai târziu, singura care promite tot - egalitate, dreptate, bunăstare, siguranță socială, progres, solidaritate, fericire - fără să ceară nimic În schimb? Nu cumva mitologia socialism-comunismului reprezintă aspirația vitală a celor mulți, a speciei umane dintotdeauna și pentru totdeauna, iar democrația capitalistă și liberală cu individualismul ei, abaterea circumstanțială și trecătoare de la trend-ul etern? Îți aduc aminte că democrația, În toate formele pe care le-a cunoscut, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
se nasc la fel ca el și mor topindu-se În neantul enigmatic din care răsar fără să lase urme și moșteniri... ha, ha... frica primordială de a pierde În favoarea altcuiva bucata de animal ucis - justificată, pentru că halca sângerândă era vitală, alternativa fiind foamea și moartea... când frica vitală de a nu avea s-a extins și asupra altor lucruri, deși nu mai era vitală, devenise un drept, dreptul la a avea ceva, chiar dacă nu-ți era indispensabil pentru a trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
topindu-se În neantul enigmatic din care răsar fără să lase urme și moșteniri... ha, ha... frica primordială de a pierde În favoarea altcuiva bucata de animal ucis - justificată, pentru că halca sângerândă era vitală, alternativa fiind foamea și moartea... când frica vitală de a nu avea s-a extins și asupra altor lucruri, deși nu mai era vitală, devenise un drept, dreptul la a avea ceva, chiar dacă nu-ți era indispensabil pentru a trăi, Înțelegi?, când s-a generalizat... uite, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
frica primordială de a pierde În favoarea altcuiva bucata de animal ucis - justificată, pentru că halca sângerândă era vitală, alternativa fiind foamea și moartea... când frica vitală de a nu avea s-a extins și asupra altor lucruri, deși nu mai era vitală, devenise un drept, dreptul la a avea ceva, chiar dacă nu-ți era indispensabil pentru a trăi, Înțelegi?, când s-a generalizat... uite, de exemplu monarhia... dreptul de a lăsa moștenire o țară, un, imperiu... la fel e și În cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
unic și indispensabil, trebuia să fie un bine făcut la timp. Sau deloc... M-am ridicat de pe scaun cu mișcări lente. Știu că e caraghios, Însă În clipele acelea eram convins că până și câteva secunde câștigate sunt importante, hotărâtoare, vitale. Am Început să vorbesc oarecum mecanic, fără să am idee ce aveam să spun și unde voi ajunge În final. De ce Dumnezeu Întârzie atât semnalul Evelinei? - După cum o parte dintre dumneavoastră știți, nu mă aflu În Centru de foarte multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să le-o impună și altora. E intolerant față de colegi, de familie și față de sine. Își impune o conduită morală severă care Îi anihilează orice dorință de evadare. Coliziunea subită cu lumea lui Bârsan a trezit În el un instinct vital, poate un orgoliu de mult adormit, lucru perfect explicabil la un om care duce o existență de obiect și vrea să-i transforme și pe ceilalți În obiecte ca să nu se simtă un intrus. Spuneam că M. A. este poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
familiei mele. Te-ar fi Întreținut nevasta, știu că nu ai avut niciodată prejudecăți În privința asta. — Mon cher, ești rău! Dar, uite, vorbesc serios, nu ți se pare paradoxal că foarte mulți bătrîni, pensionari care și-au pierdut acuitatea instinctului vital și nu mai concurează la nimic Își regăsesc curajul de a se opune? Ei nu mai au ce pierde, nu pentru că ar fi mai demni - sînt liberi! Domnul D, urmărește cu atenție o vrabie care se tăvălește În nisip ciripind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
acum o teorie pe care o avansau ei. În timpuri de dictatură este nevoie să recurgi la instinct. Da, trebuie să ne păstrăm integritatea instinctului pentru că doar așa reușim, să ne punem În mișcare violența cînd ne este primejduit echilibrul vital - e singura salvare cînd rațiunea abandonează lupta dîndu-și seama că a devenit inutilă. După teoriile astea ar Însemna că ghilotina și lagărele de exterminare să fie mereu reactualizate. Nu, prefer o pasivitate absolută, mi se pare oricum mai pașnică. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nisipul aleii le trăda urmele. Umezeala devenise agresivă, insuportabilă. Plutea o oarecare iritabilitate În aer care le contamina glasurile, gesturile. — ...știu că sînt penibil, dar el poate. Pe el nu-l refuză nimeni. Trebuie să obțin această expoziție. Înțelegi, e vital pentru mine. Mă apropii de 40, Începe deja contrapanta — Elise: Josephine-Ivonne Comtesse de Reyllane, născută Carlova - 1891-1913, contrapanta Începe uneori foarte devreme, la unii poate chiar de la naștere — La alții niciodată, Îi surprinde moartea În vîrf. Nu fac parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
gloria În buzunar alături de legătura cu chei și de buletinul de identitate, nu mai au nevoie de ea. Cei care nu au obținut-o niciodată, obosiți de atîtea eforturi zadarnice, Încetează de asemenea s-o mai rîvnească. Dar ce fac vitalii, Îndîrjiți, furioșii, ce substituie ei acelei pofte de glorie după ce obiectivul a fost atins? Se retrag la țară, se ocupă de grădinărit, devin rentieri? Nu. Se aruncă Într-o tentativă și mai temerară și Încearcă altă glorie mai mare, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
muzele Clio, Euterpe, Thalia, Melpomene, Therpsichore, Erato, Polyhymnia, Calliope și Urania. Numele muzelor și al mamei lor au devenit o bucurie, un cântec pe care-l repet mereu. Apoi îmi țin respirația, puțin câte puțin, pentru a oferi suflul meu vital și a avea acces astfel la „oracolele străzii“, ale zilei. Dar memoria e plină de secrete, capricioasă - nu-mi pot aminti visul, Văd că e deja ora nouă și n-am început încă să lucrez. Iau mănușile de plastic galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ceva nedefinit care nu se găsea în țara lor. Beppo însuși călătorea în fiecare an la Oceanul Indian dintr-un motiv vag. Ca și cum s-ar fi simțit mai viu în albastrul întunecat al oceanului. În apropierea rechinilor se înălța propriul sentiment vital, devenind un bărbat echilibrat și fericit. Rechinii, ca și oamenii trec prin viață cu multe cicatrice. Frica și extazul se amestecau în mod erotic în venele lor. Acum, bând cafeaua, îi zumzăia prin cap un vers: „Numai cel care plonjează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dar unghiile degetelor fine erau îngrijite. Surâdea ca și cum l-ar fi cunoscut pe Beppo de mult. - Știu cine ești, i-a strigat Beppo. Ești Jacopo! Apropiindu-se de masa necunoscutului, Beppo văzu cât de slab era, dar ochii albaștri erau vitali, urechile clăpăuge roșii, exact ca ale lui Jacopo. Bărbatul părea amuzat. - Nu contează cine sunt, i-a răspuns el amabil, mai ales când vrei să întâlnești un prieten vechi. - Gândește-te că eu și Edith credeam că tu și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
după vânt. În zadar. Zaharel își freca lobii urechilor enervat. Atunci l-am amenințat cu furia lui Yahve, la urma urmei era un evreu circumcis. Dar n-a ajutat nici asta. I se părea că nu mai avea nici o iluzie vitală din care să se prefacă viu. Până la urmă l-am lăsat în plata sorții și am plecat în lume, căci mi se făcuse dor de o „casă nouă“. Mă simțeam blestemat să fiu demonul unui om fără fantezie, care cade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
către colivia lui Sucki. El părea melancolic și se uita printre zăbrelele subțiri direct prin fereastră unde se vedeau corbi și coțofane zburând amenințător, parcă ar fi fost într-un război continuu unii cu alții, pentru a-și apăra spațiul vital. De fiecare dată când eram profund concentrată pe lucrul meu, Sucki începea să cânte - ca și cum gândurile mele le întâlnea, pe ale lui altundeva decât în lumea materiei. După-amiaza, când soțul meu se întorcea acasă și mâncam, Sucki obișnuia să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să clocotească în fața sa. Nu păreau însă să aibă vreun efect, peretele lichid era tot acolo. Aruncă sectorul consumat și îl atașă pe următorul. De data aceasta trăgea în serii scurte, sistematic, în diferite părți, sperând să nimerească un organ vital. Zadarnic, nici un rezultat, bestia rămânea în același loc, străduindu-se să se arunce spre el și, oprindu-se de fiecare dată, imediat ce o atingeau razele de lumină. Pistolul mitralieră scoase un sunet sec atunci când și al doilea încărcător se goli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Încrucișate. Urma apoi o listă cu numele medicilor, al infirmierelor, al vizitatorilor, ziua și ora cînd a fost operat (cînd doctorul Petrović l-a deschis și l-a Închis la loc, Înțelegînd că operația era zadarnică: sarcomul prinsese toate organele vitale). Nu am tăria să vă descriu privirea aceea cu care și-a luat rămas bun de la mine pe scările spitalului cu o zi-două Înaintea operației: concentrarea unei vieți Întregi și toată groaza la aflarea morții. Tot ceea ce un om În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ei.“ Apoi ridica brusc cartea, Întrucît figura de stil Își făcuse din plin efectul. „CÎnd deci noi - adică ei - vom stăpîni mapamondul, vom socoti de datoria noastră ca acest cuvînt - libertate - să fie exclus din dicționare, Întrucît Încarnează o forță vitală, din care pricină gloata devine o haită de fiare Însetată de sînge.“ Este adevărat că aceste fiare adorm de fiecare dată cînd se Îmbată cu sînge și atunci pot fi ușor ferecate În lanțuri. Armata fanatizată, Înarmată cu o astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să Însuflețesc și acele personaje rămase În beznă, În primul rînd pe misteriosul emigrant rus care În povestire se numește Belogorcev - ca și pe misteriosul X - al cărui rol a fost, după cum Însuși cititorul s-a Încredințat, de o importanță vitală În rezolvarea misterului Protocolului. Eseul Își va pierde semnificația literară În clipa În care am Înțeles că În cercetarea acestei teme, În plan faptic, nu se mai putea Înainta, și atunci am Început să imaginez Întîmplările Întocmai cum s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Mircea - 18881890; - Gheorghe Postoi - 1890-1931; - Ilie Pintilescu din 1938 până în 1945, alternativ - Dumitru Rbureanu - Gheorghe Călinescu - 1945-1946; - Vasile Iacobeanu - 1946-1947; - Gheorghe Vraciu - 1 nov.-31 iulie 1952; - Vasile Potolea - 1952-1959; între anii 1959 și 2009 au îndeplinit funcția de director: - Vitali Râlea; - Vasile Ojog; - Vasile Boghiu; - Iordache Minescu; - Gheorghe Ambrozie; - Floarea Boca;Gheorghe Ambrozie; - Ana Ciorcilă; - Ana Buganu. Constatările organelor școlare în privința activității școlii din Lunca (Fragmente din procesele-verbale) „Inspectând azi 16 ianuarie 1901, ora 9-12 școala din comuna Filipeni, cătunul
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și sedentarizare în acea epocă - așadar acum 30 000 de ani -, unii oameni începeau, fără îndoială, să viseze la o lume ideală, fără nici un neajuns și în care să-și regăsească strămoșii. Cu alte cuvinte, apare ideea unei forțe supreme, vitale, ideea unui Dumnezeu, mai întâi unic. Canibalismul începe să lase loc ritualizării sale, în cursul unui sacrificiu religios: a mânca trupul unui om trimis la Dumnezeu pentru a se apropia de El. Proprietatea capătă contur; limbile se diversifică; diviziunea muncii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
ceilalți; vor experimenta tehnici care să le permită să spere că-și vor dubla durata existenței. Vor adopta cu sfințenie toate rețetele de meditație, de relaxare și de învățare a iubirii de sine. Pentru ei, învățătura va fi o necesitate vitală; curiozitatea va constitui o exigență absolută, iar manipularea, o practică obișnuită. Vor avea propriile canoane estetice, distracțiile și cultura lor. Aceasta va fi mai mult ca oricând labirintică; nevoia lor de a modela și de a inventa îi va face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
decât cealaltă, nu-i abate cumva de la direcția corectă, nu-i împinge spre dezastrul extrem care ar însemna dezmorțirea, poate definitivă, a unui sistem politic care, fără să ne fi dat seama de amenințare, purta de la început, în nucleul său vital, adică, în exercitarea votului, sămânța propriei sale distrugeri sau, ipoteză nu mai puțin neliniștitore, a unei treceri la ceva complet nou, necunoscut, atât de diferit încât, crescuți cum am fost în umbra rutinelor electorale care, timp de generații și generații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]