2,768 matches
-
de ciudățenia faptului care trebuia să urmeze. Începui să-l strâng, să-l mângâi, să-l sărut, sigur fiind că îmbrățișez întreaga făptură a Maitreyiei, că pe ea o mângâi, de ea toată mă bucur. Simțeam cum se pleacă sub voluptate, cum cedează agonizând, simțeam că se deșteaptă la o zi nouă, căci printre săruturi îi observam fața mereu mai palidă, ochii tot mai aprinși, voința tot mai rătăcită. În acea chemare a dragostei mele, plimbată pe carnea brațului gol, o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ascund melancolia și neliniștea ("problema Maitreyi", cum o numeam în jurnal) spunând că am avut coșmare. Amintirea acelor timpuri de incertitudine și agonie făcea și mai viguroase bucuria și siguranța mea de acum. Mă întorsei în odaia mea, tremurând de voluptate și victorie. Nici n-am apucat să mă îmbrac bine, și Maitreyi bătu la ușă. Cum intră, trase perdeaua în urma ei (ușa ar fi fost mai riscant s-o închidă) și mi se zvârli în brațe. ― Nu mai pot fără
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
care o sfârșeam în silă, așteptând să mă întorc mai curând acasă) și de Maitreyi. Câteva zile după mărturisirea noastră veni să-mi spună că mi-a ascuns atunci ceva. Eram atât de infatuat de siguranța dragostei Maitreyiei și de voluptatea care mă cuprindea întotdeauna în apropierea ei, încît o luai îndată în brațe și începui s-o sărut. ― Trebuie să mă asculți, repetă ea. Trebuie să știi tot. Tu ai mai iubit vreodată așa, ca acum? ― Niciodată, răspunsei repede, fără
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
care iubește întruna, pe oricine; poate fi chin mai insuportabil pentru un amant? Mi-o închipuiam goală și adolescentă, încleștîndu-se de pom cu toată nebunia pasiunii ei. Era o imagine care mă turbura, mă irita, căci mi se părea că voluptățile cunoscute de ea atunci nu i le voi putea dărui niciodată eu, nici nu le voi putea șterge. Era altfel de dragoste unirea aceea cu frunzele și cu ramul. M-au torturat, mai târziu, multe întrebări: cum se dădea ea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pe piepi Când i-am mângâiat întîia dată sânii, cu o mână sinceri și înfometată, s-a adunat întreagă într-un singur fior înghețat. S-a destins apoi și și-a descheiat pieptarul, cu tot ce mai rămăsese spaimă și voluptate în priviri. Mi i-a dat înnebunită, înfricoșată, așteptând parcă un trăsnet care să ne năruie pe amândoi. Niciodată n-am văzut sâni mai frumoși, la nici o statuie din lume, căci paloarea aceea întunecată a trupului Maitreyiei se îmbujorase acum
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fiorul acela care o străbătea și o ucidea alături de mine. Eu mă trezeam lucid și ațâțat, experimentând în etape dragostea, în timp ce ea se dăruise toată miracolului unei atingeri bărbătești de timpul ei, fiind încă fecioară. Am înțeles mai târziu că voluptatea aceasta adâncită în carne, când era încă numai îndrăgostită, o crucifica. A avut atunci curajul să mă întrebe, cu un braț încleștat pe speteaza jețului și cu mâna cealaltă mîngîindu-mi părul. ― Nu e păcat? I-am răspuns, ca de obicei
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fi altfel, vei fi a mea, a mea... ― Nu sunt și acum? spunea ea, cu un glas stins. Nu e păcat? Mi-au trebuit câteva zile până am înțeles ce vroia ea să-mi spună. Era păcat, pentru că ea simțea voluptatea complect și se temea ca rouă dragostii astfel risipită să nu strice orânduiala lumii. O dată ce-mi dăduse buzele și mă îmbrățișase, cu trupul ei tot lipit de al meu, noi eram uniți. Și dragostea trebuia să se săvârșească până la
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
se temea ca rouă dragostii astfel risipită să nu strice orânduiala lumii. O dată ce-mi dăduse buzele și mă îmbrățișase, cu trupul ei tot lipit de al meu, noi eram uniți. Și dragostea trebuia să se săvârșească până la capăt, altminteri voluptatea ajungea viciu, iar bucuria unirii noastre, o tristețe a cărnii. Păcatul nu erau încercările de a-i cunoaște tot mai mult trupul, ci limitarea îmbrățișărilor mele, care o făceau să cunoască cele mai definitive spasme fără ca rodul acestor bucurii să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nici o restricție, fără nici o teamă. Fata aceasta, care nu cunoscuse nimic din dragoste, nu se temea de ea. Nu o obosea nici o mângâiere, nu o surprindea nici un gest bărbătesc. Curajul tuturor îmbrățișărilor îl accepta aproape fără pudoare, găsind o maximă voluptate oriunde, nedezgustînd-o nimic, neobosind-o nimic. Dacă nu s-ar fi temut să fie auzită, ar fi cântat după fiecare îmbrățișare, ar fi strigat de durere și de bucurie în clipa unirii, ar fi dansat prin odaie, cu pașii ei
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
barcagiii care se întorc scara. Maitreyi ar fi leșinat auzind, d-na Sen s-ar fi căit, căci ar fi înțeles și ea atunci cât de sincer, de total, o iubisem pe Maitreyi. Gândul morții era singura alinare. Intîrziam cu voluptate asupra fiecărei imagini, asupra fiecărui gest: cum scriu scrisoarea d-lui Sen, cum mă îndrept spre pod și acolo plâng puțin, dar numai puțin, câteva lacrimi, și apoi, pe balustradă, privesc în jos cum curg apele galbene, cu mâl mult
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu aceeași putere. De astă dată nu și-l retrase, ci întrebă: Vous comprenez le français? Repetă strânsoarea, dar cu mai puțină convingere. După ce șovăi câteva clipe, doctorul Bernard întrebă: Voulez-vous qu'on vous abandonne à votre sort? Aproape cu voluptate își păstră mâna întreagă inertă, ca de ghips. "Vous préferez qu'on s'occupe de vous?" Îl strânse cu putere. "Voulez-vous qu'on vous donne du chloroforme?" Își imobiliză din nou mâna și și-o păstră așa, fără nici cea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
acest context, precum în cazul corporalității, tentațiile lumii ancorată în timp nu mai pot primejdui înălțimea misticului. Spiritul acestuia nu mai înfruntă chemările și limitata ofertă a banalului social deoarece privirea sa caută și pătrunde dincolo de zadarnica lor insistență, dincolo de voluptatea peste care acum el trece cu forța unei plutiri nesperată în fazele anterioare din evoluția spre transcendent, pe treptele unde lupta cu seducția lumii profane era copleșitoare. Și ce caută dincolo de chipul mundaneității rătăcite în desișul succesiunii temporale sufletul înalt
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
evadarea spre transcendență. Dar, mai presus de atât, actul iubirii și sacrificiului său, demersul de a continua pasul purității strălucitoare în mijlocul lumii profane și în pofida ostilității acesteia constituie gestul suprem de absorbție și flagelantă neutralizare a negativității semenilor pierduți în voluptățile și grijile imanentului. Pentru mistic, abia astfel este posibil începutul ascendenței spre absolutul spiritual a multora dintre acești rătăciți în cromatismele înșelătoare ale spațio-temporalului. Doar sacrificiul propriei ființe întru dragostea mistică poate determina, aici, cutremurarea trezitoare a semenului care eliberat
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
analiză poate fi justă dar se dovedește aici insuficientă. În versiunea misticului, răutatea își are fundamentul în oferte malefice ce picură tentant din crepusculul transcendenței înveninând solul însetat al conștiinței umane seduse. Cum se privește pe sine cel captiv acestei voluptăți înnegurate? De ce misticul consideră că acest spirit, pe care îl definește în limbajul său drept captiv demonizării, ratează cunoașterea profundă a propriului sine, eșuează în demersul unei introspecții ce se dorea autentice? Ce rol ocupă aici strălucirea orbitoare a orgoliului
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
păși spre ea, omul tentat trebuie să sfideze și apoi să ignore Divinitatea. Odată alegerea negativă împlinită, eul se demonizează în sensul unei intrări în deplin acord cu rezonanțele ce au escaladat infernul spre a se picura în rosturile omului. Voluptatea veninoasă a tentației alunecă cuceritor în pulsiunea conștiinței corupte care își disipează urmele cometice ale binelui deja abandonat. Acest eu întunecat este ecou al sunetului de triumf demonic peste câmpiile sumbre ale unui spirit înfrânt și adoptat întru negativitate. Farmecul
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
asumă epifanic. Așadar, funcționalitatea relicvelor-mărturii în aria templului este împlinită atunci când sfințenia pe care ele o poartă determină spiritul credinciosului să-și aroge statutul de relicvă-mărturie supremă a Divinului, o relicvă-mărturie non-materială, conștientă de sine, așezată paradigmatic și supra-istoric între voluptatea tentației ucigătoare și copleșitoarea ascensiune spre mântuire. Locațiile în care se concentrează împlinirea ritualului, desfășurarea amplă și cromatică a scenelor picturale, postularea în propria soliditate a elementelor sculpturale, așezarea relicvelor-mărturii întru evidența ce se cere venerată a sfințeniei supra-temporale, toate
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de acte. În locul trăirilor ancorate adânc survine aici chipul bufonic al superficialității, chip ce relevă menținerea în răsfirare, în disiparea epuizantă rătăcitor a tensiunilor conștiinței care nu urmează concentrat corporalitatea în drumul ei prin fața criptei, sub extensiile naturii sau în voluptatea estetică circumscrisă unei creații de artă. Această lipsă de adunare și concentrare a conștiinței echivalează cu absența lucidității ei receptive și implicante, luciditate substituită de gama unor automatisme de suprafață. Cazul absenței reculegerii mistice pentru cel care intră în templu
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pensule, abandonate cu multă vreme în urmă. Le aruncă o privire în treacăt, în timp ce mergea din încăpere în încăpere, aprinzând pretutindeni luminile. Pe măsură ce înainta se lăsa înfiorată de un straniu simțământ superstițios, care se îmbina însă cu un fel de voluptate a singurătății. Alex dăduse de mult uitării religia metodistă care-i hrănise copilăria, dar persista în ea un simț religios, convertit într-o obsesie animistă. Adam poseda o asemenea viziune asupra lumii, numai că la el era vorba de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
impact care este pe larg studiat. Dar asta nu trebuie să ascundă faptul că dincolo și dincoace de economie se manifestă în voie o artă de a trăi fără altă finalitate decât cea a plăcerii de a fi, aceea a voluptății. În sensul strict, un gust pentru "lux": ceea ce scapă simplei utilități; un soi de "luxație" generalizată a diverselor membre ale corpului social. Iată deontologia în gestație. Este alcătuită din demobilizarea în raport cu valorile esențiale pe care modernitatea și le-a stabilit
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
ieșirea din luminiș și, curând, plecarea la Salonta. Viviana Furtuna cu tunete de afară nu-l împiedica pe domnul Postolache să-și țină ora de dirigenție. "Nu orice grup de oameni se cheamă colectiv", le spunea el răspicat, cu o voluptate vizibilă a rostirii. Domnul Postolache, altminteri destul de mobil de felul său în timpul orelor sale de matematică, acum nu se dezlipea de catedră. "De exemplu, spectatorii dintr-o sală de cinematograf sunt un colectiv?" Dragoș știa că nu era o întrebare
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
stimulată de lectură, fiecare incursiune făcută în abisurile gândului - abisul este, de fapt, un motiv recurent, de asemenea, în volum: alunecare-n abis; Lecția de abis; căderi în abis; primăvara-i abisul oricărei priviri etc. - accentuează trăirea superlativă, uneori cu voluptate chiar, a singurătății, încât, traducându-se în artă, POEZIA E HAOSUL CONDAMNAT LA VISARE. Liantul celor două universuri în care trăiește poetul este arta, a cărei autoritate vine din contopirea cu divinitatea, împreună fiind două îngemănate lumi / una a închipuirii
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
-l bei / ai să poți trăi în voie tragedii) și, de asemenea, îi motivează statutul: îndoiala face din dragostea lumească / un dulce infern / spre care se precipită mulți. Auspiciile Odei (în metru antic) sunt elocvente, oximoronicul dulce infern fiind omologul voluptății morții. În aceeași notă ironică, poetul oferă, totuși, o speranță: elixirul dragostei se bea o singură dată. O realitate care angoasează sau, măcar, blazează este responsabilă și de prezența / absența virgulelor în textul poetic, al căror nou statut nu mai
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
fugă și pe urmă mă întindeam din nou în pat. Luasem obiceiul să trag storurile ca să nu mă jeneze nici lumina de-afară. Cel mai greu era când ajungeam la sentință. Până acolo totul mergea ușor, aveam chiar o mare voluptate să mă prind în capcană ori să combat argumentul pe care-l găsisem înainte. Eram necruțător și când pledam contra și când pledam în favoarea acuzatului. Eram chiar mai pătimaș decât altădată când jucam șah. Atunci, rezultatul partidei nu însemna nimic
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
făcea. M-am revoltat, dar destul de repede am constatat că lumii îi era indiferentă revolta mea în aceeași măsură ca și nefericirea mea. Atunci, în marele meu orgoliu, am găsit cea mai rea soluție. Am început să am vanitatea și voluptatea suferinței. Și am ajuns într-un punct unde sinceritatea era străină de modestie. Strigam: iată cât sânt de vulnerabil, admirați-mă pentru îndrăzneala de a o recunoaște! Or, suferința, dacă nu găsim în ea un minimum de forță, ne cere
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Te simt când prezentă, când plecată ― totuși mereu actuală. Dacă uneori te prind de mină, făptura ta se topește ca un fulg de zăpadă..." Îi spuneam pe nume, o tutuiam pretutindeni și căutam în-tr-adins frazele acestea, care-mi produceau o voluptate smintită. Scriindu-i, suprimam depărtarea reală dintre noi. Puteam să-i spun, fără ocol, tot ce-mi trecea prin minte, orice intimități și gânduri ― și astfel o simțeam atât de aproape încît părea că-i aud bătăile inimii. Într-un
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]