2,533 matches
-
din care descind limbile romanice, și unul literar, care continua să fie folosit ca limbă de cultură a Europei, dar care, în acel moment, nu mai avea un corespondent popular și, din acest motiv, reprezenta o limbă străină în raport cu limbile vorbite. În acest caz, se impunea ca, pe baza elementului romanic popular, să se realizeze și un aspect literar corespunzător. De aceea, învățații italieni de la începutul Renașterii au ajuns la ideea distinctibilității între latină și o limbă romanică, limbă care, deși
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
preia elemente. A rămas astfel în atenție numai limba literară (clasică), singurul aspect învestit cu valoare de reprezentativitate pentru civilizația romană. O asemenea concepție puristă în raport cu limba literară s-a perpetuat și în Evul mediu, cînd s-au neglijat aspectele vorbite și dialectele, fiind considerate abateri de la limba clasică. Ca atare, în Occidentul romanic latina literară a putut fi admisă fără probleme ca limbă a cultului și a culturii, deoarece limbilor vorbite nu li se acorda mare importanță. Acest rol al
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și în Evul mediu, cînd s-au neglijat aspectele vorbite și dialectele, fiind considerate abateri de la limba clasică. Ca atare, în Occidentul romanic latina literară a putut fi admisă fără probleme ca limbă a cultului și a culturii, deoarece limbilor vorbite nu li se acorda mare importanță. Acest rol al latinei s-a putut apoi atribui și în cazul celorlalte popoare catolice, indiferent de limba pe care o vorbeau, încît s-a creat tipul limbii universale de cultură, care a fost
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fost însă întotdeauna același în cazul idiomurilor europene, nu numai din punct de vedere lingvistic, ci și social. În epoca feudală, vorbirea populară caracteriza întreaga populație a unei regiuni, indiferent de statutul social al vorbitorilor. Limba literară, atît în forma vorbită, cît și în cea scrisă, corespundea unui dialect și era folosită în regiunea în care se vorbea dialectul respectiv și, din acest motiv, fiecare dialect putea avea o formă literară, iar limba literară în ansamblu era o sumă de dialecte
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu originea în zona munților Urali), din care în Europa sînt folosite maghiara, finlandeza, estona, carela și lapona. Limba bască (în Pirinei, în nord-estul Spaniei și sud-vestul Franței) și limbile caucaziene, din care fac parte oseta, kurda, azerbaidjana, gruzina, abhaza, vorbite fiecare pe cîte un teritoriu restrîns, sînt relicve ale limbilor europene anterioare venirii indo-europenilor. Fără îndoială, în fiecare dintre limbile vorbite astăzi în Europa s-a creat o cultură populară (sau minoră), cele mai multe avînd și un aspect literar, pe baza
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Pirinei, în nord-estul Spaniei și sud-vestul Franței) și limbile caucaziene, din care fac parte oseta, kurda, azerbaidjana, gruzina, abhaza, vorbite fiecare pe cîte un teritoriu restrîns, sînt relicve ale limbilor europene anterioare venirii indo-europenilor. Fără îndoială, în fiecare dintre limbile vorbite astăzi în Europa s-a creat o cultură populară (sau minoră), cele mai multe avînd și un aspect literar, pe baza căruia s-au creat culturi de erudiție corespunzătoare. Evoluția culturală și evoluția limbilor nu au avut însă același ritm, aceeași orientare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
acum, această limbă poate fi cunoscută în elementele ei principale, deși nu este atestată prin texte. Același procedeu s-a utilizat și la refacerea unor aspecte ale latinei populare, care este limba-bază pentru idiomurile romanice, dar care, fiind un aspect vorbit al latinei, nu a fost consemnată în scris și, de aceea, nu poate fi cunoscută în mod direct, așa cum, prin opera poeților, filozofilor, istoricilor etc. romani, este cunoscut aspectul ei literar sau clasic. Se întîmplă apoi ca unele elemente lexicale
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
însă și un alt aspect denumit latina tîrzie (sau medievală), care reprezintă perpetuarea latinei literare ca limbă de cultură și de cult în cea mai mare parte a Europei, chiar și atunci cînd ea nu mai avea o corespondentă populară vorbită. Apoi, ca limbă a științei și a filozofiei, latina literară a fost folosită pînă în secolul al XIX-lea de unele universități europene, avînd toate trăsăturile și posibilitățile unei limbi literare moderne. Acest aspect al latinei, denumit latina savantă, a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
un spațiu geografic foarte extins. Latina creștină a devenit limbă de cult și, în această ipostază, vechiul idiom a fost continuat sub aspectul lui literar, dar deseori, pentru a se putea asigura înțelegerea a antrenat și elemente ale limbii latine vorbite (ambulare, manducare etc.). Ca atare, latina creștină a integrat o serie de elemente lexicale, puțin numeroase, deosebite de cele obișnuite în latina clasică. De cele mai multe ori însă, au fost atribuite semnificații noi unor cuvinte deja existente: benedicere "a vorbi de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
latinei o importantă latură unificatoare pentru spațiul european, în domeniul oficierii cultului, al teologiei și al filozofiei. Latina populară (sau vulgară) a reprezentat forma cea mai răspîndită a latinei și a existat întotdeauna atunci cînd aceasta a fost o limbă vorbită. Cuceririle romane, realizate de-a lungul mai multor secole, au avut ca rezultat impunerea ei în provincii, prin înlăturarea limbilor locale și prin convertirea la romanitate a vorbitorilor lor, dar și prin receptarea de la ele a unor elemente, îndeosebi de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
alte limbi, latina s-a impus uneori chiar în fața unor popoare necucerite, care au preluat în propriile limbi cuvinte latinești, uneori destul de numeroase, așa cum s-a întîmplat în cazul populațiilor germanice. Fiind altceva decît latina literară (clasică) și fiind numai vorbită, latina populară nu a fost consemnată în scris și, ca atare, nu se poate cunoaște din texte, ci numai prin elementele pătrunse uneori în lucrările literare. Fără îndoială, oricîte posibilități și mijloace vor fi existat pentru aducerea în provincii a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
populară nu a fost consemnată în scris și, ca atare, nu se poate cunoaște din texte, ci numai prin elementele pătrunse uneori în lucrările literare. Fără îndoială, oricîte posibilități și mijloace vor fi existat pentru aducerea în provincii a limbii vorbite la Roma, nu a existat situația ca măcar administratorii și coloniștii veniți să vorbească același aspect al latinei din punct de vedere dialectal. Ca atare, înainte chiar de a fi primit amprenta dată de limba (sau de limbile) provinciei în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
erau funcționale și dacă n-ar fi circulat un timp alături de formele sintetice. Astfel, dacă în limba latină clasică aproape pentru fiecare din cele șase cazuri existau forme diferite și exista, deci, o mare bogăție de forme cazuale, în latina vorbită se uza în paralel și de construcții prepoziționale cu același conținut, care au fost preferate tot mai mult și au permis renunțarea la desinențele cazuale. Ca atare, dacă genitivul arăta proveniența, descendența sau originea, aceste raporturi se exprimau și cu ajutorul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fel ca spaniola, de o prepoziție, dacă obiectul direct denumește un animat personal: rom. așteaptă pe băiat, sp. la espera a este muchacho; spaniola uzează deci aici de prepoziția a, specifică dativului, fenomen întîlnit uneori și în portugheză. Evoluția latinei vorbite nu a dus la același rezultat în toate provinciile, astfel încît româna a conservat unele desinențe ale cazurilor oblice, una pentru feminin singular de gentiv-dativ (case, părți), alta pentru vocativ feminin (fetițo !) și alta pentru masculin vocativ (băiete !). Dintre acestea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
un subiect nedeterminat, adică valoarea impersonală. Forma medio-pasivă putea avea în schimb mai multe valori: a) pasivă propriu-zisă (amor "sînt iubit"), b) activă, în cazul verbelor deponente și semidepo-nente (hortator "eu îndemn") și c) impersonală (dicitur "se zice"). În latina vorbită, s-a produs o reorganizare a categoriei diatezei, verbele deponente și semideponente, datorită înțelesului activ, au adoptat diateza activă sau au dispărut, fiind concurate și înlocuite de verbe cu conjugare activă. La verbele tranzitive, atunci cînd agentul coincidea cu subiectul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de adjectiv (circumpoziția articolului). Declinarea este simplificată, cu o singură formă pentru singular la toate cazurile, în afară de genitivul cu -s, și o singură formă pentru plural. Diateza pasivă se realizează sintetic, cu ajutorul desinenței -s. Flexiunea verbală este simplificată, în limba vorbită folosindu-se o singură formă pentru toate persoanele și numerele. Timp de trei secole, între 1536 și 1814, Norvegia a fost sub stăpînire daneză și, în acest timp, limba norvegiană nu a mai fost folosită ca limbă literară, fiind înlocuită
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
atare, atunci cînd topica este relativ liberă, ea poate fi valorificată stilistic. Din acest motiv, limbile analitice, care au o topică relativ fixă, au îngrădită posibilitatea de a realiza nuanțări stilistice prin schimbarea locului elementelor. În germanica comună, o limbă vorbită avînd o flexiune bagată, ordinea cuvintelor nu avea valoare gramaticală, în sensul că nici o funcție gramaticală nu era redată prin poziția cuvîntului, ceea ce însă nu presupune și lipsa totală a unei ordini a cuvintelor în structurile sintagmatice, propoziționale și frazale
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
verbul predicat la sfîrșit, atestată de latina literară (Haec aetas perfectum oratorem tulit. "Această epocă a produs un orator desăvîrșit") a fost depășită. De altfel, nu trebuie pierdut din vedere faptul că limbile romanice descind din latina populară, din aspectul vorbit al latinei, care avea desigur unele obișnuințe și tendințe ce nu se regăsesc în gramaticile latine și în opera clasicilor latini, redactată în limba selectată și normată de aceste gramatici. Pe de altă parte, faptul că există deseori un paralelism
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care au impus limba lor localnicilor. În acest mod, limbi romanice precum spaniola, portugheza, franceza și, în mică măsură, italiana au ajuns în America, în Africa sau în Asia. O extraordinară expansiune a cunoscut-o engleza, limbă germanică de vest, vorbită astăzi pe toate continentele, iar neerlandeza a ajuns în zone din America de Sud și din Africa. În teritoriile europene și în cea mai mare parte din zonele colonizate, se vorbesc limbi autentice, adică limbi romanice sau germanice care păstrează trăsăturile de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pentru toate idiomurile europene. Adstratul latin și romanic al limbilor germanice Elementele latine au pătruns în limbile germanice în mai multe epoci și în mai multe moduri, cel mai vechi strat fiind din primele secole ale erei creștine, cînd, pe cale vorbită, în germana de sus și de jos, în gotică și în vechea saxonă au fost preluate unele cuvinte. În multe cazuri însă, cuvintele analizabile latinești au fost calchiate de limbile germanice, care au alcătuit derivate sau compuse similare uzînd de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fie obligatorie. La fel se prezintă lucrurile în daneză și în suedeză unde persoana este indicată numai prin pronumele personale antepuse, norvegiana manifestînd aceeași tendință în vorbire. Ca atare, se regăsește aici tipul reprezentat în cazul limbilor romanice de franceza vorbită. Alte limbi germanice, precum neerlandeza, marchează persoana atît prin pronume personale antepuse, cît și prin desinențe, dar reduse la trei, situație întîlnită într-o manieră apropiată și în germană, dar evidentă în mod deosebit în islandeză, unde se păstrează cinci
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la această conștiință a distinc-tibilității era însă absolut necesară existența unor comparații și a unor raționamente ce nu puteau fi făcute decît de persoane cu un grad înalt de cultură, care să poată constata că, pe de o parte, limba vorbită atunci era ceva total diferit de limba de cult și de limba în care se scria știința și filozofia și, pe de altă parte, că limba latină literară folosită în acest sens a pornit de la limba latină populară și că
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
unele elemente adăugate și cu anumite implicații mitice conferite literelor, în epoca foarte veche. În secolul al XIII-lea, această scriere a fost înlocuită cu cea latină sau cu cea gotică. 47 Vezi O. Vandeputte, A. Vainer, Limba neerlandeză. Limbă vorbită de douăzeci de milioane de neerlandezi și flamanzi, Editată de Fundația flamando-neerlandeză " Stichting Ons Erfdeel, vzw " 1998. 48 Fenomenul se întîlnește, nu însă cu aceeași frecvență, și în alte idiomuri germanice; în neerlandeză, de exemplu, leven [΄le:və] semnifică deopotrivă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ani, când învățasem, la liceu, limba rusă, i-am povestit tatei scena, așa cum mi-o aminteam eu, el mi-a spus cum se întâmplase. Rusul, în bucătărie, îi zicea ceva, repetând cuvântul "cartoșki", Tata i-a răspuns, firește în românește. "vorbiți degeaba, că eu nu știu rusește", rusul care nici el nu înțelesese ce a zis tata, s-a înfuriat și l-a amenințat cu arma. Atenționată de țipetele mele rusoaica a intervenit, oprindu-l la timp pe ocupantul violent. Explicându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
pentru situația materială etc.) și care să se opună stilului decadent al vieții burgheze. Începînd din 1931 apare astfel tendința de imitare a Germaniei naziste, care alături de aspectele total caraghioase (adoptarea "pasului de gîscă" rebotezat "pas roman", înlocuirea în limba vorbită a pronumelui "tu" și "voi", folosit tradițional pentru persoana a III-a, considerat "bun doar pentru un popor de lachei" etc.), introduce în viața locuitorilor peninsulei practici străine de identitatea sa culturală. La început se adoptă o legislație rasistă îndreptată
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]