1,940 matches
-
Agă al târgului Iași (după noiembrie 1813 ). Ispravnic al ținutului Tecuci (1815). Vornic al obștii la Iași (1816). Vornic al poliției (ianuarie 1817). Mare vornic (înainte de iunie 1820). Mare postelnic (președinte al Departamentului Afacerilor Străine, la 28 decembrie 1823). Mare vornic (1824). Mare postelnic (februarie 1827-ianuarie 1828). Membru al unui atelier (lojă masonică) din Iași (1828). Mare logofăt (februarie 1829). Membru în comisia moldoveană de patru membri pentru redactarea Regulamentului Organic (iunie 1829-martie 1830). Pavel Kiselev i-a acordat Ordinul Sf.
Costache Conachi () [Corola-website/Science/304254_a_305583]
-
1830). Pavel Kiselev i-a acordat Ordinul Sf. Vladimir cl. III, pentru contribuția sa la lucrările de redactare. Mare logofăt (octombrie 1831). Țiitor al locului marelui logofăt al justiției (aprilie 1832). Demisionează în februarie 1833. Păstrează în continuare titlul de vornic. Mare logofăt, numit de Kiselev (aprilie 1834). Din 1835, rămâne doar epitrop, în special la Sf. Spiridon și continuă administrarea unor hotărnicii. Este ales epitrop al mănăstirilor moldovene închinate Sf. Mormânt (1837). Opera sa nu a fost prețuită de nimeni
Costache Conachi () [Corola-website/Science/304254_a_305583]
-
dosarele aceluiași recensămînt: Ștefan Dănilă, Antohi Tabără, Ioniță Chircu, Timofti Cazacu, Constantin Gonat, Vasilache Bătrînu, Grigoraș Doni, Ichim Cătană, Ion Gonfu, Dănilă Puhoace. Pentru unii locuitori, în locul numelui de familie sînt indicate ocupația, meseria, funcția: Ioniță cojocar, Vasile Vătăman, Ion vornic, Grigoraș chelar, Ion rotar, Zaharia dascăl, Luchian tălmaci ș.a. Către sf. sec. XVIII și înc. sec. XIX se constată o înviorare în ceea ce privește dezvoltarea localității. "Condica liuzilor" de la 1803 fixează în s. Boghiceni 82 de gospodari, cu un impozit anual de
Boghiceni, Hîncești () [Corola-website/Science/304348_a_305677]
-
, denumită și Mănăstirea Ciorogârla este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Ciorogârla, județul Ilfov, în apropiere de râul Ciorogârla, înscrisă în Lista Monumentelor Istorice sub . a fost înființată în anul 1808, de vornicul Constantin Samurcaș, care a zidit-o pe moșia sa din satul Ciorogârla, la 15 km de București, cu puțin timp înainte de a deceda. În anul 1847, clucerul Alexandru Samurcaș, nepot de frate și fiu adoptiv al ctitorului, a asigurat mănăstirii
Mănăstirea Samurcășești () [Corola-website/Science/312512_a_313841]
-
La 1809, locul în care se află acum biserica, se numea „Mahalaua popii Cosma”. Exact acolo, unde acum este biserica se afla, la acea dată, un han, construit de marele vornic Dimitrie Racoviță. Nu se știe exact când a fost ridicată biserica, probabil că în jurul anului 1800. Cert este că la 1864 au fost găsite primele referiri despre refacerea lăcașului. Tot cert este că a fost pictată de Anton Serafim și
Biserica Sf. Nicolae Tabacu () [Corola-website/Science/312014_a_313343]
-
artistice. Se fac remarcați la începutul secolului al XIX-lea pictori ca Nicolae Polcovnicul(„Autoportret”), Ion Baromir, Eustatie Altini îmbrățișând neoclasicismul vienez și având calități de colorist, Giovanni Schiavoni stabilit o perioadă la Iași realizează chipul unui personaj, cum este „Vornicul Burada”, stăpânind foarte bine știința clarobscurului. Un merit deosebit îl are un alt reprezentant al școlii italiene pe nume Niccolò Livaditti ce introduce și la noi portretul de grup („Familia Vornicului Alecsandri”). Cehul Anton Chladek lucrează portrete folosind o tehnică
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
perioadă la Iași realizează chipul unui personaj, cum este „Vornicul Burada”, stăpânind foarte bine știința clarobscurului. Un merit deosebit îl are un alt reprezentant al școlii italiene pe nume Niccolò Livaditti ce introduce și la noi portretul de grup („Familia Vornicului Alecsandri”). Cehul Anton Chladek lucrează portrete folosind o tehnică miniaturală, dar este cunoscut și prin faptul că va avea printre ucenicii săi și pe Nicolae Grigorescu. Stilul academic pătrunde încet încet pe la mijlocul secolului al XIX-lea și în România, deși
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
alienist Alexandru A. Suțu. S-a născut în Iași la 14/27 martie 1837 și a decedat în Iași la 24 august 1895, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași. A fost căsătorit prima dată cu Catinca Bogdan, fiica Marelui Vornic Emanoil Bogdan, și a doua oară cu Lucia Miclescu, fiica Marelui Vornic Alexandru Miclescu, cu care a avut cinci copii, printre care publicistul Rudolf Suțu. Alexandru Grigore Suțu a fost doctor în Filosofie și în Drept la Paris (1861), absolvent
Alexandru Grigore Suțu () [Corola-website/Science/312148_a_313477]
-
martie 1837 și a decedat în Iași la 24 august 1895, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași. A fost căsătorit prima dată cu Catinca Bogdan, fiica Marelui Vornic Emanoil Bogdan, și a doua oară cu Lucia Miclescu, fiica Marelui Vornic Alexandru Miclescu, cu care a avut cinci copii, printre care publicistul Rudolf Suțu. Alexandru Grigore Suțu a fost doctor în Filosofie și în Drept la Paris (1861), absolvent al Facultății de Litere din Atena (1865), profesor de limba și literatura
Alexandru Grigore Suțu () [Corola-website/Science/312148_a_313477]
-
în prezent doar în partea de est a curții. Cu prilejul săpăturilor arheologice efectuate în 1958 pe locul vechii curți domnești din preajma Bisericii "Sf. Ioan" s-a descoperit o lespede funerară din anul 1515 cu următoarea inscripție în limba slavonă: ""[...] Vornicul care a fost ucis la Vaslui mai în jos de iaz și a fost îngropat aici în anul 7023, luna ianuarie [...]"". Micul cimitir aflat în partea de est a curții conține câteva pietre funerare din secolele al XIX-lea și
Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Vaslui () [Corola-website/Science/311597_a_312926]
-
de jos (vatra actualului Boian). În următoarea sută de ani, părțile de mijloc și de jos ale Boianului au fost vândute de mai multe ori, trecând pe la diverși proprietari. În anul 1636, Isac Stârcea a fost obligat să-i dea vornicului Gavrilaș Mateiaș treimea de sus a Boianului, cu vad de moară, 1/2 Onutul de sus, partea de jos, cu vaduri de moară și satul Lăzanii, ca urmare a faptului că îi furase acestuia "„1360 de galbeni, o dulamă de
Boian, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311756_a_313085]
-
de la mama sa cu surorile sale, moșia Boian rămânând în proprietatea sa . După fuga din Moldova a hatmanului Neculce ca urmare a pierderii luptei de la Stănilești (1711) și exilul în Rusia, moșia Boian i-a fost confiscată și dată marelui vornic Lupu Costache. În anul 1720 Neculce primește permisiunea de a se întoarce în Moldova și s-a judecat cu fiul lui Lupu Costache, Iordache, convingând divanul domnesc să i se restituie moșia . Stabilit la Boian, el a descoperit că moșia
Boian, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311756_a_313085]
-
Lehăcenii Teutului) . În anul 1702, vel aga Ion Neculce împarte moștenirea de la mama sa cu surorile sale, moșia Cernăuca trecând astfel la una dintre surorile lui Neculce . În perioada următoare, moșia Cernăuca a aparținut familiei boierești Hurmuzachi, înrudite cu familia vornicului Ion Neculce . Ca urmare a unei datorii, moșia a trecut în anul 1741 de la Mihalache Luca la Ștefăniță Sturdza. Mihalache Luca s-a angajat pe post de consilier la Sandu Sturza (tatăl lui Ștefăniță Sturdza) pentru a-și plăti datoria
Cernăuca, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311755_a_313084]
-
cursurile Școlii Centrale de Ingineri din Paris (1880). A fost inginer de căi ferate la Serviciul de poduri și șosele și subdirector la Serviciul tehnic al Primăriei Capitalei. Discipol al unei personalități cu vocație enciclopedică, Bogdan Petriceicu Hasdeu, preia “ștafeta” Vornicului Iordache Golescu (1768-1848) și, firește, ajutat de colaboratori, dezinteresați și cu bunăvoință, alcătuiește o lucrare monumentală însumând circa 7.000 de pagini și cuprinzând, după calculul lui Ovidiu Bârlea, 18.940 de tipuri de proverbe, în volumele I-VII, la
Iuliu A. Zanne () [Corola-website/Science/311151_a_312480]
-
din satul Putna, numită mănăstirea veche a Putnei care acum ca parohialnică eclezerisească"" din 4 iulie 1853); sau 1346 (după cum este indicat de Dimitrie Dan în monografia Putnei din 1905). Primul cronicar care a menționat această tradiție a fost marele vornic Nicolae Costin (1660-1712) în ""Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 și de la 1709 la 1711"". Vechea biserică de lemn de la Putna s-a distins în istoria românilor prin aura acestei legende, care i-a însoțit și protejat existența
Biserica de lemn din Putna () [Corola-website/Science/311970_a_313299]
-
bazele unei clase de zugrăvit la Iași în anul 1813, de unde s-au remarcat Gheorghe Panaiteanu-Bardasare, Teodor Codreanu, Gheorghe Lemeni, Ion Anastasiu și Gheorghe Giușcă. Nicolae Teodorescu și Costache Focșăneanu au învățat pictura la Iași începând din anul 1814. Fiul vornicului Mihalache Manu și Hristache Mladenovici din orașul Craiova au făcut cursuri de artă la Viena în anul 1821. În toată această perioadă premergătoare revoluției din 1848, pictura istorică a reprezentat un curent în plină ascensiune și ca urmare au apărut
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
au fost încetinite sau chiar oprite. A fost chemat la Istanbul la 27 aprilie 1633 sub pretextul că i se va da domnia Moldovei, dar a fost arestat acolo în iunie 1633 și trimis la închisoare. Miron Costin precizează că vornicul Vasile Lupu le-a spus turcilor că Barnovschi va da țara pe mâna leșilor. În testamentul său din 22 iunie 1633, scris la Constantinopol, fostul domnitor al Moldovei menționa că Biserica Adormirea Maicii Domnului din Iași nu era terminată de
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
de lemn a ars la 1832, când a fost un incendiu puternic în Iași, și a fost refăcută de către Teodor Burada, iar după o perioadă de 10 ani ar fi ars din nou și ar fi fost restaurată de către un vornic pe nume Antonie Cobălcescu, iar după ce a fost restaurată și sfințită, a fost pus cel de-al doilea hram, de la numele ctitorului. Are hramul "Adormirea Maicii Domnului" și "Sfântul Antonie cel Mare".
Biserica Vulpe din Iași () [Corola-website/Science/311422_a_312751]
-
act prin care reafirma proprietatea episcopiei Buzăului asupra acelui teren. Apoi, în 1571, același domnitor a trimis poruncă logofătului Radu, ispravnicul Buzăului, să interzică tăierile de tufe din crâng atât târgoveților, cât și clucerilor. O poruncă similară, dată de Constantin Vornicul căpitanului Caloian de la Buzău pe la 1706, a primit din partea târgoveților răspuns, aceștia cerând domnului Constantin Brâncoveanu să permită târgoveților să taie din tufe, deoarece în Braniște se ascundeau tâlhari; domnitorul a permis rărirea (nu defrișarea) crângului. Prima oară când locuitorii
Parcul Crâng () [Corola-website/Science/311423_a_312752]
-
Conacul din Ceplenița este un conac, acum în ruină, care se află în satul Ceplenița din județul Iași și care a fost construit de către familia vornicului Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche la începutul secolului al XVII-lea. Ansamblul Conacului Cantacuzino-Pașcanu se află pe Lista Monumentelor Istorice din județul Iași din anul 2004, având și fiind format din 3 obiective: La sfârșitul secolului al XVI-lea
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
și avea în arendă stărostia Rohatinului în Polonia. După cum relatează istoricul ieșean Gheorghe Ghibănescu în lucrarea "„Surete și izvoade”" (vol. II, Iași, 1907), în anul 1617, domnitorul Moldovei Radu Mihnea Vodă (1616-1619, 1623-1626) a dat un hrisov domnesc prin care "„vornicului Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche i se reconfirmă posesia moșiei Ceplenița, toate satele din țara Moldovei și anume: 52 sate întregi, 45 părți de sate, 17 moșii, 6 heleștee, un loc de vânat, o prisacă, 45 fălci de vie
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
prisacă, 45 fălci de vie în cele 19 județe ale Moldovei de pe atunci și satul Ceplenița, satul Buhalnița ce este mai sus de hotarul ceplenițenilor, cu vad și moară în râul Bahlui ce este în ținutul Hârlăului”". În jurul anilor 1600-1605, vornicul Nestor Ureche a construit pe culmea dealului Ceplenița, străjuit de plopi seculari, o curte boierească și un conac. Conacul avea ziduri groase și era formată din șase încăperi boltite în zidărie, întinse pe două nivele (parter + etaj), având în total
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
o pivniță. Tot ansamblul de clădiri era o incintă fortificată, având ziduri înalte de peste 2 metri. În anul 1628, satul Ceplenița (cu conacul), împreună cu moșia alăturată, Buhalnița, sunt moștenite de către cronicarul Grigore Ureche, mare logofăt al Moldovei și fiu al vornicului Nestor Ureche. Acestea trec ulterior (în 1647) în proprietatea fiului său, Vasile Ureche, care la rândul său a vândut această proprietate lui Pascu Lupașcu-Buhuș, căsătorit cu Safta, fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino. Începând de atunci, moșia și conacul au devenit proprietatea
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
logofătul Iordache Cantacuzino (în perioada 1793-1816), vistiernicul Iordache Cantacuzino și apoi Mihalache Cantacuzino. În jurul anului 1835, Iordache III Cantacuzino-Pașcanu a construit un frumos palat pe ruinele curții boierești pe care o ridicase aici, pe la începutul secolului al XVII-lea, marele vornic Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche. Lucrările efectuate de ei au avut ca efecte extinderea conacului prin adăugarea unor noi camere, construirea unei intrări în partea de nord a clădirii și a unei bolți de trăsuri sprijinită pe patru coloane
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
de origine armeană, din Moldova. Un anume Alsan din Spărieți, Putna, este ridicat boier în jurul anului 1740 de căpitanul Gheorghe , fiul Catrinei Aslănoaie, strănepoata logofătului Dimitrașcu Ciauru. În anul 1822 este pomenit de documente căminarul Constantin Aslan ce numește ca vornic de aprozi pe fiul său, Alecu, hatman de Prut și pe cel de-al doilea fiu, Costache Aslan, ca agă. (cf. Constandin Sion, în volumul său „Arhondologia Moldovei”, Iași 1892) În documente mai este menționat și Dumitrașco Ștefan, mare logofăt
Aslan () [Corola-website/Science/312984_a_314313]