5,438 matches
-
la Fierăreasa să-i descânte. Cred că dacă nu-i descânta Fierăreasa murea de spaimă! I-a descântat asta de Muma Pădurii și de sperietură. Abia dispreziuă își reveni și începu să povestească prin ce a trecut. Azi, toată ziua zăcu. Abia pe la amiaz’ mâncă și el o țâră de lapte. Își încheie Elisaveta povestirea, pe care o auzise și ea de la Mărioara lui Chioru când se întâlniseră în fundul grădinii, care la rândul ei o auzise de la .... Își luară vedrele de
LA FÂNTÂNA LUI UŢOIU de ILIE FÎRTAT în ediţia nr. 1491 din 30 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369371_a_370700]
-
într-unul genial! • Geniile pleacă, neghiobii rămân. • Geniul e un trifoi cu șapte foi. • Îi admirăm pe genii, deși nu prea îi înțelegem. • Dincolo de barieră sunt proștii eminenți. • Lumea nu ar arăta precum este fără prezența geniilor. • Capetele geniale care zac în cimitire încă se bucură de uimire. • Nu tot ce ni se pare magistral este neapărat și genial. • Ce extraordinar ar fi dacă fiecare dintre noi ar fi genial măcar cinci minute din viață... • În fața marilor decizii militare ar trebuie
GÂNDURI REBELE (40) – AFORISME: DESPRE GENII de HARRY ROSS în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369542_a_370871]
-
direct sufletelor noastre, ca sunetele armonioase ale unei simfonii de George Enescu: „Toamna-i o risipă de iubire, de flăcări/ Ce-ngroapă pământul în fluturii-frunze/și calcă alene prin stele, pe roșii cărări/ Când arborii-și ard veșmântul demuze/ grădinile zac mocnit, foșnindu-mi arame/ din frunze agonice, cu fructe-n talaz/Aduse-n miresme, răsfiră marame/ când ziua tresare și cerul nu are răgaz.” (Toamna-i o risipă, p. 33). Iată de ce, odată cu exprimarea admirației mele față de această creatoarede excepție
ION C. ȘTEFAN ELISABETA IOSIF ”ICOANELE TOAMNEI” CRONICĂ de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 2343 din 31 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/370597_a_371926]
-
peste 3 470 de case, și cam tot atîtea incendiate. Morții au fost îngropați la o margine a cimitirului Calvin, ulterior desființat. De civilii nevinovați uciși de anglo-americani nu mai vorbește nimeni, nici nu mai se știe pe unde le zac osemintele. Cu toate acestea, românii au ridicat două monumente închinate aviatorilor criminali care au fost doborîți de aviația româno-germană, lîngă victimile lor. Am văzut personal pe aviatorii supraviețuitori pe peronul gării din Sinaia, antrenîndu-se militărește pentru ceremonia la care erau
COMUNICAT CU PRIVIRE LA STAREA NAŢIUNII ROMÂNE LA ECHINOCŢIUL DE PRIMĂVARĂ A ANULUI 2016 de GEO STROE în ediţia nr. 1921 din 04 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370582_a_371911]
-
și tramvaie, pe trotuare și prin piețe, nu militari în război, au doborît case, nu uzine militare, nici cazărmi. Morții noștri nu contează, numai morții stăpînilor au valoare. Vai de capetele statului nostru, cînd peste 3 000 de oameni nevinovați zac sub glie fără mormînt, fără de cruce și flori, iar noi păzim monumente închiate unor piloți criminali, doar că sunt ai aliatului nostru strategic. Acești aliați au terminat și economia românească, și Armata română, și demnnitatea națională, au impus președinți și
COMUNICAT CU PRIVIRE LA STAREA NAŢIUNII ROMÂNE LA ECHINOCŢIUL DE PRIMĂVARĂ A ANULUI 2016 de GEO STROE în ediţia nr. 1921 din 04 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370582_a_371911]
-
de partid într-un sat; a stat câteva zile în satul acela și într-o seară a pornit către Făgăraș; n-a ajuns acasă decât peste două zile; l-au găsit oamenii aruncat într-un șanț, bătut, zdrobit [...]; Tudor a zăcut câteva luni în spital; cu greu a scăpat; iar a pornit prin sate, vesel și încrezător [...]; într-o zi, mi-a spus un lucru cutremurător: „Sunt bolnav de plămâni.“ [...]; când și-a dat seama că va trebui să se despartă
POETUL MIRON ŢIC ŞI PROZATORUL NICOLAE ŢIC de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2353 din 10 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370606_a_371935]
-
e frig. (Își frânge mâinile.) Miroase a suflete de gheață, a moarte. Căldura stelelor a secat. Se ridică de pe scaun și ia un sacou aruncat pe jos în timpul căutărilor. Se îmbracă cu acel sacou și se grămădește pe plapuma ce zăcea pe podea.) A împietrit tot ceea ce este viu. Sunt o piatră ce lăcrimează după iarba din stele. (Se învelește în plapumă.) Acum ce mă fac? Ele s-au ascuns, m-au părăsit. Prin piatra ființei mele nu mai curge nicio
VOLUMUL „ÎN COLIVIE“ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1940 din 23 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370727_a_372056]
-
nu dispărea. Tot supunându-mi sufletul și ție, Mi l-am supus și mie, între timp, Spirituală, mă vedeam, inoculată, În pacea relativă, ce-mi construi un nimb... Un nimb cu ochii tăi căprui, Și flori, ce-n umbletul tău zac, Un fel din sacrul preamăritului vileag, Iubirea deveni a nu știu cui, Iar sufletele până peste moarte tac... Să -ncerc să cred c- acest undeva E aici aproape, așa cum visul e o febră, Și să-ntristez iubirea, să -i mai iau ceva
A EXISTAT PE UNDEVA IUBIREA TA de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1734 din 30 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369581_a_370910]
-
mea, răcită, Buza mea va fi din lut, Voi fi tot a ta iubită! Vei fi dorul absolut! N-ai să știi de unde vine, Acea liniște de lac, Că bând vin, mă bei pe mine, Că-n ulciorul tău, eu zac... N-ai să știi că toarta lui, Mâna mea-i nemângâiată; Cât va sta ulcioru-n cui, Mâna mea s-o prinzi așteaptă... N-ai să știi că dacă-i plin Și te-neci de-amărăciune, Gurii tale mă închin, Să
ULCIORUL, DE VIOLETA CÎMPAN de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1525 din 05 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369608_a_370937]
-
se trezească insecte din hibernare, pe cărări lungi să pornească, grăbite după mâncare. Păsări înapoi să vină din meleaguri însorite, să-și refacă sub streașină, cuiburile regăsite. Cine-n astă zi muncește, scump va plăti păcatele că, prin boală pătimește. Zăcând patruzeci de zile. Nu se spală, nu se coase, nu se țese, nu se toarce că, șarpe de lângă case, pagubă-n vite-i va face. Când dezghețat e pământul, se-nsămânțează legume: ceapa, varza, usturoiul... că, vor face roade bune
TRADIȚII DE PRIMĂVARĂ -POEME- I de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1525 din 05 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369612_a_370941]
-
Ediția nr. 1805 din 10 decembrie 2015 Toate Articolele Autorului „Ța ța ța căpriță ța Te-am adus din Africa Te-am adus cu avionu’ Să petreci revelionu’” Nu ș’ de ce-mi veniră mie astea în gând acum, când zac pe marginea anului 2014, dar amintirea lor mă face să simt - din nou - că bate un vânt de sfârșit de an dinspre prostia nemărginită cu care ‘geaba ne luptăm. Nu-mi prea mai plac Sărbătorile de iarnă de mult timp
CRĂCIUN SAU OM BUN?! de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1805 din 10 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369710_a_371039]
-
am hotărât să merg la spital pentru al vedea. Pe hol, m-am întâlnit cu mama lui care, văzându-mă, a început să plângă transmițându-mi și mie același sentiment de jale. Nu am mai ajuns în salonul unde era, zăcând pe acel pat de spital. Făceam un pas înainte și doi înapoi; simțeam că nu am puterea de-a învinge frica, tristețea și mila. Mi-am spus; mai bine să rămână în sufletul meu, așa cum l-am întâlnit ultima oară
VECHI AMINTIRI DESPRE ION de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 1590 din 09 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368007_a_369336]
-
trăire. Era inuman ceea ce trăia, era iadul pe pământ, era crima împotriva vieții, alterarea ființei până la zdrobirea ei în totalitate și subjugarea evreului în brațele morții. Condiția de om fusese distrusă, iar Maor avea în fața ochilor doar trupul lui Gavriel zăcând pe pământ. Scena îl îngrozise și îi era imposibil să se mai gândească și la altceva. Se simțea sfâșiat pe dinăuntru, de parcă cineva îi smulsese sufletul”. Viața în lagăr era de neimaginat: „Nu aveai voie să pui întrebări, nu aveai
ULTIMA MEA CARTE de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 1462 din 01 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368119_a_369448]
-
știe că am fost pe-aici ascuns sub cer de licurici și-am luminat în sus și-n jos, în stânga-dreapta, ce folos? m-am luminat chiar și pe mine, dar să nu spui, nu știe nimeni, de-atunci tot zac, e-o nebunie, dar nu mă vait, ursită-i mie. când ai să vii, voi fi departe, nu știu cum timpul ne desparte, sau dacă-i scris s-ajungi târziu, atunci când ești, eu, să nu fiu, când nu m-auzi, spun să
CÂND AI SĂ VII de MIHAIL COANDĂ în ediţia nr. 2298 din 16 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362624_a_363953]
-
ridică pe marginea havuzului, cu apa șiroind pe trupul încins de efort. Femeia gemea încetișor, cu fața strivită de beton. O mână se oprise în creștetul capului, în vreme ce picioarele se mișcau inconștient, încercând să-mpingă trupul spre înainte. Cealaltă mână zăcea neputincioasă pe verticala împrejmuirii betonate. - Mamă, ce ai? zise băiatul sărind din apă peste inelul de beton. Ea nu-i răspunse. Geamătul îi devenise tot mai rar, tot mai slab, iar mișcările trupului tot mai lente. - Mamă, ai reușit, ai
HAVUZUL de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2175 din 14 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362733_a_364062]
-
sec iubirea pe cea cale. Pe prispa ta de plumb, plângând oi mai ieși, Sub scena-ți de mormânt s-admir jocul tăcerii, Și dansul sufletelor ce sfârșite-n chin, Pe liniștea de-aici au lăsat tot uitării. Nemulțumit tu zaci tăcut și trist și greu, Deasupra muntelui de suflete de mult abandonate, Și-aștepți în plictiseala de mormant s-apar, Azi să îți scriu o poezie, două, mâine poate-o carte. Când stinse-aplauze s-or auzi din mâini de suflete
DANSUL SUFLETELOR de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 2047 din 08 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/353404_a_354733]
-
-ne la revedere... Dar eu știam că-i pentru totdeauna... Cântecul trist al insulei nipone, Într-o clipit-a inundat Oceanul, Dar aripi albastre, măiastre, de păsări Libere zboară, străjeri între zări. Florile de cireș s-au ofilit, În iarbă zac, ofrandă pe Pământ. Cu tine m-am plimbat În parcul de lângă râul Sumida Și-acum ne despărțim, Însă eu știu...că-i pentru totdeauna... „Sayonara” Japan! „Sayonara” Cristina! Au înflorit cornii-n pădure Lângă Puranii mei de Videle, Și coroanele
PRIMĂVARA 2012 de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 522 din 05 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/353471_a_354800]
-
Alma să fie prezentă împreună cu copiii în aripa veche a castelului, în sala de bal. Era impropriu spus, sala de bal. Părea părăsită, cu pereții coșcoviți și pânze de păianjeni peste tot. Candelabrul imens din tavan, o capodoperă de altfel, zăcea plin de praf, cuib pentru câțiva porumbei care intraseră prin ferestrele mari, deschise. Chiar și așa, camera își păstra aerul elegant. Aranjată, putea deveni un miraj. Dar ce muncă titanică trebuia depusă, pentru a o aduce la standarde înalte. -N-am
MY LORD (X) de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 2285 din 03 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/352709_a_354038]
-
umărul vântului și parcă dansăm.... Ceasul electronic de pe noptiera,cu glasul sau insipid,mă proiectează în realitate și nu îndrăznesc să respir.Cercetez cameră în căutarea unui fluture cu aripi de vis și nu-l găsesc și înveninat de tristețe,zac în pat și privesc cerul gri,prin fereastră camerei mele și luptând împotriva slăbiciuni generate de somnul prelungit,mă așez pe marginea patului și-mi odihnesc ochii pe fereastră și admir ninsoarea ce se cerne ușor. În timp ce,din tavan,un
IUBIND EFEMERIDA de IULIAN CATANA în ediţia nr. 2283 din 01 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/352776_a_354105]
-
Acasă > Stihuri > Semne > FINIȘ Autor: Râul Bâz Publicat în: Ediția nr. 1379 din 10 octombrie 2014 Toate Articolele Autorului Vreau să-mi zacă trupul pe-un pat de spital, prăbușit pe-o rană, cu ochii căzuți, dârdâind de friguri, trist și animal, singur în salonul anilor pierduți. Să nu intre nimeni, câini legați de clanțe, nu vreau să mă vadă lumea cum ma
FINIS de RAUL BAZ în ediţia nr. 1379 din 10 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/352812_a_354141]
-
-ntreabă, nu le dați speranțe: spuneți că-năuntru îngeri se preling. Nu, nu vreau transfuzii, nici medicamente, nu-mi mai pun speranțe-n niciun tratament și să nu-mi zâmbească doamnele-asistente - nu le las nimica scris în testament. Vreau să zac în paturi, trist și resemnat, ud de transpirații, biet neputincios, să plătesc eroarea de-a fi așteptat viața să-mi ofere numai ce-i frumos. Referință Bibliografica: Finiș / Râul Bâz : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1379, Anul IV, 10
FINIS de RAUL BAZ în ediţia nr. 1379 din 10 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/352812_a_354141]
-
mâinile sale căștigandu-și independența,alergau pe trupul ei savurând fiecare centimetru de trup dorit.Și continuând să se sărute,se dezbrăcară și se iubiră între cearceafurile ce-i învăluiau în profunzimea lor misterioasă. * * * Când energia constructivă a dragostei se epuizase,zăceau amândoi îmbrățișați între cearceafurile îmbibate cu aromă temporală a iubiri și văzând că Maria adormise,Aurel o săruta apoi se ridică din pat și trecu în bucătărie și fără să aprindă lumină,isi aprinse o țigară pe care o fuma
REVEDERE de IULIAN CATANA în ediţia nr. 2343 din 31 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/352781_a_354110]
-
repezit la ea cu țipete și râsete, femeia a grăbit pasul și s-a ascuns într-o curte. După circa o oră, în fața porții pe unde intrase, femeia s-a adunat lume. Mirosea fetid a gunoi nestrâns, iar biata femeie zăcea fără suflare, palidă. Murise. G. a simțit un gol în stomac, o greață necunoscută, moartea era însoțită de acel miros imposibil. Au trecut ceva ani, într-o dimineață sună telefonul, foarte devreme, o voce nu prea cunoscută în receptor îi
BLESTEM ŞI IZBĂVIRE de BORIS MEHR în ediţia nr. 1379 din 10 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/352815_a_354144]
-
a pedepsit Dumnezeu, băiatule...Da, băiatule... eu sunt tatăl tău. Să mă ierți, băiatule... dacă poți!” Vinovatul, se stinge la fel de sălbatic pe cât i-a fost dat să trăiască... “Capul i-a căzut cu bărbia pe capota mașinii pe care-i zăceau mâinile întinse ca într-o ultimă îmbrățișare... Sângele i se scurgea încet din trupul zobit și, odată cu el, i se scurgea și viața în zăpada ce nu reușea să înghețe bine și nici să spele urmele ultimei halte din calea
CHEMAREA DESTINULUI, UN ROMAN SOCIO-PSIHOLOGIC CU FINAL DRAMATIC (1) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1619 din 07 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352855_a_354184]
-
o rețea de egrete s-a înălțat spre tării ducând cu ele și pe fetișoara îndrăgostită de Terente... -Comment?! se miră Solitarul. -Așa! Iar câtă vreme a trăit haiducul, o egretă roz-albă își rotea delicatul penaj prin apropierea sălașului, unde zăcuse în atâtea rânduri Terente să-și oblojească rănile. Ea singură nu migra, găsind inexplicabile forțe să treacă iernile de-aici. Și toți îi ziceau Egreta lui Terente. -Neverosimil, dar e doar o legendă... spuse neîncrezător, ca de obicei, Papa. -Da
CAP.2 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1619 din 07 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352874_a_354203]